Viata crestina in pilde

[OvidiuO]

ASCULTAREA

Cele trei cuvinte

Odata, un calugar pios, care dorea sa-si îmbunatateasca necontenit viata duhovniceasca, cazu în adânca rugaciune si ceru lui Dumnezeu sa-i dea cuvânt de porunca:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie sa fac, pentru a-ti împlini mai desavârsit voia?"
Avu atunci calugarul o vedenie în vis, asa. Vazu pe peretele chiliei lui în lumina de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineste, foloseste".
A doua zi, calugarul statu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi raspundea la chemare.
Dar nu putea întelege totul.
Atunci, în alta noapte, glasul lui Dumnezeu se facu auzit duhului calugarului.
Zise asa: Crede tot ceea ce ti-am facut cunoscut, împlineste toate poruncile ce ti-am dat si foloseste toate mijloacele de sfintire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Si de-atunci, calugarul acela duse o viata intru totul placuta lui Dumnezeu.

Cuget neîntelept

Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de tarina.
Un satean necredincios îsi batea boii - si zbiera tot felul de înjuraturi.
Preotul îi zise:
- „De ce te osândesti la pedeapsa vesnica?"
Omul necredincios îi raspunse:
- "Eu nu pot crede, parinte, în acestea... Caci daca Dumnezeu a hotarât sa ma scape, ori ce-as face rau, voi fi mântuit. Si, dimpotriva, daca a hotarât sa fiu osândit, - orice as face bun, degeaba este ... "
Atunci preotul îi zise:
- "Daca este asa cum zici, - atunci de ce te mai duci la câmp sa ari si sa sameni? .. "
Omul ramase în tacere. Parintele zise:
- "Daca ar fi adevarat ce ai spus, atunci oricât ai ara, si ai samana, daca Dumnezeu a hotarât sa nu se faca, degeaba-i munca ta, - si, dimpotriva, daca Dumnezeu a hotarât sa se faca, atunci nu mai e nevoie sa ari si sa sameni".
Omul ramase iar fara raspuns, si parintele grai:
- "Nu, prietene... Dumnezeu îti da roade numai daca tu vei munci pamântul - si tot asa, El nu-ti va da mântuirea decât daca îi tii în seama poruncile - si nu duci o viata ticaloasa ... "
De atunci, omul acela s-a înteleptit...

[OvidiuO]

BIBLIA

"Fiti întelepti ca serpii... "

Un soldat credincios, îsi puse în gând sa faca cunoscut camarazilor sai pe Domnul Hristos. Cum ei nu erau în stare a primi deodata lumina adevarului, soldatul se ruga lui Dumnezeu sa-i arate calea ce avea de urmat si primi luminata porunca.
Lua asadar o carte de povesti si, seara, dupa ce toate se sfârseau în cazarma, el începea sa ceteasca celorlalti, din aceasta carte. Toti ascultau cu mare placere.
Pe nesimtite, dupa o bucata de vreme, soldatul începu sa le ceteasca niste carti cu povestiri religioase, în care se vorbea despre Domnul Hristos, ca despre cel mai bun prieten al oamenilor necajiti. Soldatii, fara sa-si dea seama, fura prinsi de dulceata povestirilor si ascultau fermecati. Si mai trecu o vreme, dupa care soldatul cel credincios aduse o Biblie, din care începu sa ceteasca povestirea cea minunata si dumnezeiasca.
Soldatii nu numai ca nu se împotrivira, dar cerura camaradului lor sa le ceteasca din ce în ce mai mult din aceasta carte.
Pe urma, acei soldati devenira cei mai buni din întregul regiment, iar când comandantul întreba pe capitan cui se datoreste aceasta, acesta îi arata o Biblie si-i spuse: - "Aceasta carte i-a facut asa ... "

[OvidiuO]

BISERICA

"Asaza-te în calea lui ... "

Într-o zi, un om pacatos se jeluia unui credincios:
- "Draga prietene, sunt un om pierdut..."
Cel credincios îi spuse atunci:
- "Bucura-te ca esti pierdut, dragul meu ... "
- "Cum asa, sa ma bucur?" - îi raspunse mirat pacatosul.
- "Da, fiindca este scris în Evanghelie: "Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut ... "
- "Si ce trebuie sa fac pentru aceasta?"
- „Foarte lesne: sa te asezi în calea lui Iisus ca sa te gaseasca".
- "Si care-i calea lui Iisus?"
- "Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica lui."

Tinta alergarii

Un om credincios si bogat, când fu aproape de-a muri, zise ca dorinta lui de pe urma este ca toti prietenii lui sa-l duca pâna la groapa.
Când muri, într-adevar toti prietenii venira la locuinta lui ca sa-l întovaraseasca la locul de veci.
Când însa alaiul o lua, spre cimitir, iata ca se pomi o ploaie mare.
La început, toti prietenii se tinura bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furisau - si plecau acasa, pâna ce la cimitir ajunsera numai doi, care avusera puterea sa înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflara ca el îsi lasase averea acelora dintre prietenii lui care aveau sa mearga pâna la groapa. Asa ca cei doi prieteni au împartit între ei averea.
Asa este, iubitii mei, si cu Biserica noastra,
Ea cheama la mostenirea cerurilor pe toti, dar putini sunt cei care urmeaza acestei chemari. Unii fug de oboseala, altii se tem de ploaia încercarilor, altii sunt fulgerati de trândavie, iar unii îsi pierd curajul pe drum.
Asa ca putini ajung la tinta alergarii...
Multi chemati, putini alesi.

[OvidiuO]

BUNATATEA

Doi oameni.

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- „Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus”.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine…”
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Ce te costă?

Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

[OvidiuO]

Foarte frumoasa povestioara scrisa de tine.:)
Doamne ajuta !

[OvidiuO]

CREDINŢA

Cine-i mai fericit?

Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze.
Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului şi l-a întrebat:
- "Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?"
- "Da", răspunse necredinciosul.
- "Glumeşti?" îl mai cercă preotul.
Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţă:
- "Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”.

"E bine aşa"…

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă.
Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: "E bine aşa". Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.
Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: "E bine aşa", dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.
Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise:
- "Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor."
Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:
- "Ai văzut că a fost bine aşa?"
Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.

[OvidiuO]

Betivul si nevasta lui.

O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv.
Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.
Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.
Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă.
Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea:
- "De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?"
Iar femeia îi răspunse:
- "Puterea asta o am de la Domnul Iisus!”
Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise:
- "Tot tu eşti mai tare ca mine!”
Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale.

O iconită mică si mai multi rusi

În vremea marelui război, un soldat austriac a căzut prizonier la ruşi.
Soldatul acesta credea cu putere în Maica Domnului şi, când a plecat la război, şi-a atârnat de gât, sub haină, o iconiţă a Maicii Domnului, dăruită de mama lui.
Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzând pe acest soldat, îi sfâşiară hainele de pe el şi se pregăteau să-l bată. El ceru ajutor Maicii Domnului. Despuindu-l, ruşii dădură cu ochii de iconiţa del a gâtul prizonierului.
De îndată, se opriră: iconiţa strălucea cu putere. Atunci, fără să vrea, începură asupritorii să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Pe urmă, luară pe prizonier şi-l îngrijiră, purtându-se bine cu el.
Şi aşa, cu ajutorul Maicii Domnului, soldatul acela a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă, a povestit tuturor minunea aceasta.

[OvidiuO]

Ce-mi este mie lumea aceasta?

Valent, împăratul eretic, trimise într-o zi la Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii, pe dregătorul Modest, să-l îngrozească cu grele ameninţări, de nu va da biserica dreptcredincioasă în mâinile ereticilor arieni. Atunci Sfântul Vasile a zis lui Modest:

- "Vrei averile mele? Ia-le: pe mine nu mă vor sărăci, pe tine nu te vor îmbogăţi. Zdrenţele de pe mine şi ceasloavele mele chibzuiesc că nu-ţi fac nevoie. De izgonire nu mă tem: tot pământul e al lui Dumnezeu. De caznele la care vei fi vrând să mă pui, nici o grijă nu port, ci mai vârtos ţi-oi mulţumi, căci mai degrabă mă vei trimite astfel la Dumnezeu."
Modest a mers la împărat şi i-a spus acestea. Împăratul văzând o asemenea mare virtute, a poruncit să-l lase în pace.

"Fericiti cei ce n-au văzut şi au crezut"

Un călător mergea odată printr-un ţinut cald, ai cărui locuitori nu văzuseră niciodată un râu îngheţat. Călătorul le spunea cum îngheaţă apele iarna şi cum poţi merge cu piciorul sau cu căruţa pe gheaţă ca şi pe drum. Deşi nu văzuseră niciodată asemenea lucru, oamenii aceia crezură pe călător, cunoscându-l ca pe un om înţelept şi cinstit.
Aşa e şi cu aceea ce ne spune Dumnezeu.
Dacă putem crede pe un semen al nostru despre lucruri pe care nu le-am văzut - cu atât mai mult cuvânt trebuie să credem pe Dumnezeu, care nu minte niciodată.

[Makavelli]

foarte frumoase pildele voastre sa mai puneti ca imi plac :D Poate o sa pun si eu vreuna :rolleyes:

[OvidiuO]

Faptele credinţei

De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înşine: "Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârşit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferinţă? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câţi am înşelat? De câte ori am călcat pragul crâşmei şi de câte ori pe acel al bisericii?”
Nespus de multe şi pline de învăţătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.

Oarba care vede

Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: - "Sărmana de tine!"
Ea însă, le-a răspuns:
-"Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”
Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.