|
#36
|
|||
|
|||
Daca Biblia spune că Dumnezeu urăște eu voi crede că...
Fiecare dintre noi îl percepe pe Dumnezeu în funcție de educația religioasă pe care a primit-o până în acest moment.
Nu pot să-L percep pe Dumnezeu altfel de cum îl prezintă Biblia. E ca o închisoare. Nu ai alternative. Poate ți-ar place să crezi altfel, să crezi ce îți spune inima, ce îți spune mintea, ceea ce pare rezonabil. Dar nu poți. De mic copil auzi mereu, ți se spune încontinuu: Biblia este singura noastră normă de credință. Indiferent ce ar spune oamenii din jurul tău, indiferent ce ți se pare ție a fi potrivit, nu ai alternativă pentru credința ta: Biblia are întotdeauna dreptate. Cu o astfel de mentalitate, (puțin rușinat), trebuie să mărturisesc că fac parte din grupul celor care cred că Dumnezeu urăște. Că este un Dumnezeu gelos. Că se mânie și că e un Dumnezeu răzbunător. O zice Biblia și eu nu o pot contrazice. Îi invidiez un pic pe cei care au voie să creadă într-un Dumnezeu care este doar Bun și Iubitor. Care nu urăște și nu se răzbună. Mi-ar place să pot să mă laud cu un astfel de Dumnezeu și să-L pot prezenta lumii. Cum urăste Dumnezeu? Nu știu prea bine. In mod sigur nu urăște precum oamenii. Ceea ce știu este că mie mi s-a poruncit să nu urăsc și să nu mă răzbun. Din fericire am permisiunea (și chiar porunca) să-i iubesc și pe cei care cred că Dumnezeu nu urăște. Ce bine! Aleluia! |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
De ce ii uraste lumea pe crestini ? | laotze | Intrebari utilizatori | 43 | 29.04.2011 16:00:46 |
Despre ura.. Cum iertam celui ce ne uraste si e greseste | ionut12 | Generalitati | 0 | 28.09.2010 23:46:17 |
|