mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (II)




Două luni mai târziu se lansează o nouă modificare de sensuri: trâmbiţarea “celui de-al şaptelea înger” este expresia auzită a lucrării a două entităţi sfinte (o Persoană divină şi o Lucrare a Sa, personalizată), care “lucrează” la Pucioasa într-o perfectă armonie sinergică: Domnul şi “Cuvântul” Său care este glasul auzit la Pucioasa. Din nou se proclamă sfârşitul tuturor lucrărilor omeneşti şi a tainelor dumnezeieşti:

“O, fii ai oamenilor, auziţi! Cuvântul Meu de azi este numit în Scripturi al şaptelea înger, Eu şi cuvântul Meu. […] Am trimis peste voi şi ultima strigare, glasul celui de al şaptelea înger, cuvântul Meu cel de azi, slujit de îngeri. Auziţi ce a spus Cuvântul: toate sfârşitu-s-au!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-1998)

Peste încă trei luni paradigma trâmbiţării “celui de-al şaptelea înger” se modifică radical: doar “Domnul” trâmbiţează la Pucioasa în mare taină, acoperit fiind de fiinţa cea transparentă a îngerului, iar îngerul este trâmbiţa Lui, adică instrumentul pasiv prin care are loc lucrarea de trâmbiţare a Domnului. Odată cu trâmbiţarea se declanşează Judecata cea Mare, prin deschiderea cărţii judecăţii făpturii:

“Îngerul Meu cel fără de trup M-a acoperit mereu când lucram lucrarea Tatălui înaintea omului, înaintea lui Israel, aşa cum astăzi stă iar între Mine şi cei ce primesc cuvântul Meu, că este îngerul Meu din care Eu, Domnul, sun peste pământ trâmbiţa a şaptea, după cum este scris în Scripturi de trâmbiţarea celui de al şaptelea înger pentru deschiderea cărţii judecăţii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14-2-1999)

Doar o zi mai târziu, şi subiectul trâmbiţării se schimbă din nou: nu Domnul trâmbiţează, ci însuşi îngerul Domnului cel fără de trup este cel care va suna. În unul şi acelaşi text se operează cu o manevră gramaticală subtilă de trecere de la timpul prezent (îngerul sună…) la timpul viitor (îngerul va suna…). Ca şi când ceva nu este gata sau nu a fost suficient de bine pregătit, atât “trâmbiţarea”, cât şi “oprirea cursului lucrărilor şi a tainelor” este comutată aşadar din nou, fără nici o explicaţie, de la timpul prezent, la o dată incertă aparţinând de timpul viitor (“toate se vor opri…” atunci când “…îngerul…va suna”):

“Iată, toate se vor opri la trâmbiţa Mea cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al şaptelea înger care sună. […] Toate se vor opri la trâmbiţa cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al şaptelea înger care va suna.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15-2-1999)

Anul 2000 vine cu o nouă inconsecvenţă majoră. Dacă în anul 1999 se făcea o proiecţie referitoare la o lucrare viitoare de trâmbiţare a îngerului, iată că acum se vorbeşte despre lucrarea de trâmbiţare a îngerului la timpul trecut! Mai precis, se pretinde că anul 1995 (an în care a fost tipărită prima ediţie a Evangheliei Pucioşeşti intitulată pompos “Cuvântul lui Dumnezeu” este un an de biruinţă, asociat cu trâmbiţarea peste tot pământul a celui de-al şaptelea înger. Acesta anunţă solemn că, după ce a rătăcit 40 de ani prin pustiurile dâmboviţene (între anii 1955 şi 1995), în sfârşit a venit şi este cel de al şaptelea înger şi este Însuşi Domnul, că este Judecător şi că a adus cu El inclusiv promisa biruinţă a cuvântului de înviere a morţilor:

“Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) şi am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinţii. După patruzeci de ani am ieşit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ţine sub tăcere, Mă ţine nevăzut de oameni. Dar am ieşit cu poporul Meu din zilele acestea şi l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpăraţi, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viaţă pe tot omul, trâmbiţa de înviere, cel de al şaptelea înger, Domnul, Eu şi cartea judecăţii făpturii. Patruzeci de ani am strigat cu cuvântul să iasă omul de sub judecată, să iasă singur, că Eu îi stau în ajutor cu îndemn ceresc. Să iasă i-am spus, că vin Judecător curând, curând. I-am spus, şi apoi am venit ieşind biruitor deasupra cu cuvântul de înviere, căci cuvântul nu se poate lega, şi el umblă adunând sub viţa sa pe cei ce se aleg de partea Mea.
Iată-Mă, am venit!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000)

Dacă până acum prima consemnare concretă privind lucrarea prezentă a trâmbiţării celui de-al şaptelea înger făcea referire la anul 1997, iată că acum data începerii trâmbiţării lui este stabilită foarte precis şi totodată este împinsă uşor înapoi, până la data tipăririi cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” din anul 1995, an pentru care se anunţă o ieşire biruitoare a “trâmbiţei a şaptea” (care este Însuşi “Domnul”, după cum precizează pucioşii). Odată cu această precizare se creează aşadar o ambiguitate severă pentru o perioadă de 15 ani, mai precis între anul 1980 (când ia sfârşit lucrarea de “trâmbiţare” a celei de-a şasea trâmbiţe, despre care pucioşii pretind că a fost Verginica) şi anul 1995, an în care “Domnul a ieşit să trâmbiţeze El Însuşi, biruind încuietorile în care omul cel mincinos Îl ţinea sub tăcere”. Or, în această perioadă de 15 ani pucioşii au îndosariat zeci de “cuvinte” trâmbiţate atât de Maria, (succesoarea de facto a Verginicăi), cât şi de Mihaela, care venise puternic din urmă cu “proorocia” ei, la mare concurenţă cu Maria, începând cu anul 1990. Din acest motiv, numerotarea corectă a “trâmbiţelor apocaliptice de la Pucioasa” ar trebui să fie următoarea:

- a şasea trâmbiţă, Virginia Tudorache, care a “trâmbiţat” între anii 1955 şi 1980;
- între 1980 şi 1982 a fost o scurtă pauză;
- a şaptea trâmbiţă, Maria Tudorache, care a “trâmbiţat” între anii 1982 şi 1994;
- a opta trâmbiţă, Mihaela Tărcuţă, care a “trâmbiţat” între anii 1990 şi 1995, la mare concurenţă cu Maria, cu care a “trâmbiţat” simultan timp de patru ani;
- a noua trâmbiţă, (Însuşi Domnul – sau Cuvântul Lui, sau îngerul Lui – căci pucioşii propun pe rând toate aceste variante), care “trâmbiţează” singură din anul 1995 încoace.

[alinpotop]

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (III)


Ghinionul dracului este că inflaţia de “proorociţe” de la Noul Ierusalim a dus la situaţia comică în care pucioşii deja ajunseseră la cifra de nouă trâmbiţe, în timp ce Scriptura nu vorbeşte decât despre şapte îngeri cu şapte trâmbiţe, aşa că liderii pucioşi au fost nevoiţi să ia măsuri procustiene şi să se adapteze din mers la situaţie, ca să dea impresia de concordanţă deplină cu mesajul biblic. De aceea, în pofida realităţii istorice, ei au simplificat (şi totodată, au falsificat) radical lucrurile, declarând fără nici o justificare logică faptul că Maria nu a fost “trâmbiţă”, ci doar “o punte de trecere” între trecut şi viitor, şi ignorând pur şi simplu prestaţia individuală a Mihaelei dintre anii 1990 şi 1995, pentru a putea rămâne la cifra cunoscută de şapte trâmbiţe. Totodată, ei au mutat din nou “Judecata Domnului” de la timpul prezent, la timpul viitor apropiat, declarând că “Domnul” Se anunţă că va veni “…curând, curând” (pentru ca imediat să Se declare că este “deja venit”).

După acest carusel ameţitor de “trâmbiţe” şi de “vremuri ale trâmbiţării” care amestecă haotic trecutul, prezentul şi viitorul într-un fel de “ghiveci al timpului”, liderii pucioşi se hotărăsc în anul 2004 că trâmbiţarea celui de-al şaptelea înger trebuie atribuită neapărat “Domnului” lor, dar începutul ei nu poate fi cantonat nici în trecut (adică nici în anul 1995, nici în 1997, cum spuseseră până acum), nici pentru prezent (anul 2004), ci doar într-un viitor neprecizat, atunci când Domnul va veni şi va birui şi ultimul vrăjmaş, moartea:

“ […] şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-4-2004)

“Venirea Domnului” a fost planificată de pucioşi mereu la alte şi la alte orizonturi de timp. Prin anul 1995 ea era considerată o faptă împlinită deja şi o taină despecetluită, încă de pe vremea coborârii lui “Iisus” din ceruri, ca duh vorbitor care se încuibează în trupul firav al Verginicăi, ca să vorbească de pe limba ei ca dintr-o trâmbiţă. Încă de atunci se pretindea că începuse deja “învierea morţilor”, pretenţie nesusţinută însă de fapte concrete, căci nimeni şi nicând n-a fost văzut înviat la Pucioasa:

“Iată taină vă spun vouă, şi o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci şi acum. […]
O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbiţa lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: "La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu". Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-1995)

Din acest motiv, pe atunci taina învierii morţilor se considera a fi deja despecetluită:

“Lăsaţi morţii cu morţii lor, voi, cei ce înţelegeţi taina învierii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-12-1995)

Odată cu promovarea unui protocronism al rromânismului deşănţat, liderii pucioşi se considerau aleşi să conducă “poporul lui Dumnezeu” precum făcuse Moise în pustie, şi pe deasupra îndreptăţiţi să-i înveţe şi pe alţii taina învierii, căci ei înşişi se considerau “fii ai învierii”:

“Am spus ţie, Ierusalime al venirii Mele, că voi veni la tine şi îţi voi desface Scriptura poporului Meu cel nou, care are de la Mine nume nou, nume de român, căci acesta este numele cel nou al poporului lui Dumnezeu. Iată, dau inimă nouă celor ce cred venirea Mea în cuvânt peste pământ, că am spus ţie, Israele român, să te faci pe pământ pildă a împărăţiei cerurilor, ca să înveţe oamenii de la tine taina învierii, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt fiii învierii, taina chipului Meu în om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 6-5-1998)

Cerul cel nou şi pământul cel nou despre care vorbeşte Apocalipsa este localizat precis, geografic şi temporal, de către liderii pucioşi, în Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Glodeni-Vale, localitatea Pucioasa, jud. Dâmboviţa (sub care se află buncărul liderilor pucioşi), pentru data de 12 decembrie 1995:

“Iubirea Mea este pururea peste acest cort sfânt în care Eu, Domnul, Mi-am aşezat acum opt ani masa Mea de cină, Paştele Meu cel nou, cortul Meu în care vin cu sfinţii şi prăznuiesc praznic de veac nou, taina cerului cel nou şi a pământului cel nou între cer şi pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-12-1999)

Deşi de atunci încoace au trecut vreo 15 ani şi nimeni n-a văzut măcar un crâmpei din acest “cer nou şi pământ nou”, (căci toate sunt la fel ca înainte) pucioşii nu par a se sinchisi prea mult de neconcordanţele stridente dintre vorbele lor şi faptele care îi contrazic.

În anul 2000, liderii pucioşi definesc “taina învierii făpturii” ca fiind “cartea lui Dumnezeu cu omul” sintagma aceasta însemnând de fapt noua “evanghelie” de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre “despecetluirea acestei taine” se vorbeşte ambiguu, când la viitor, când la prezent, dar ea are loc neapărat în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni:

“Voi, copii ai învierii, […] dar acum, cât de glorioasă se va despecetlui taina aceasta, taina învierii morţilor, taina învierii făpturii! Eu am început să chem la înviere făptura şi am zis: Hristos a înviat! Zic tuturor celor din cer şi celor de pe pământ şi celor de sub pământ şi celor din ape şi celor din adâncuri şi celor din văzduh, şi am zis: adunaţi-vă cu Mine în grădina cuvântului şi ascultaţi cuvântul învierii făpturii, trâmbiţa învierii care sună „Hristos a înviat!” peste tot şi peste toate. […]. Poporul Meu, cartea Mea cu tine este taina învierii făpturii, […] Şi iată, vine Cel ce a înviat, vine şi desface taina venirii Lui, taina învierii. Vine Domnul Cel înviat, vine în grădina Sa, vine prin uşile deschise, dăruind tuturor viaţa Sa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000

Un an mai târziu, în ianuarie 2001, liderii pucioşi se repliază din nou şi se reîntorc la o interpretare clasică a tainei învierii: acum ea nu mai este identificată cu “cartea lui Dumnezeu cu omul” (interpretată de pucioşi ca fiind cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care au tipărit-o în 1995), ci pur şi simplu cu Taina răstignirii, cea care a avut loc în istorie cu 2000 de ani în urmă:

“Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-2001)

Minunea interpretării corecte a “tainei învierii” n-a ţinut însă decât vreo două luni. În martie 2001 liderii pucioşi se întorc la una dintre versiunile lor favorite: taina învierii se va zidi în viitor numai în omul care-L iubeşte necondiţionat şi exclusiv pe “Dumnezeul” Pucios, făcând o simbioză cu El:

“Dar mai mare între ele este ea, dragostea, dragostea Mea în om, dragostea Mea care aşteaptă înăuntrul omului ca să zidească în el împărăţia nestricăciunii, taina învierii omului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-03-2001)

[vsovivi]

În prealabil postat de alinpotop

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

Să vezi ce o să te mai distrezi dumneata când vei afla că Domnul era cel ce grăia acolo şi El i-a pus să trimită mesaje; să vezi dumneata atunci cum cu ochii cât cepele o să te plângi dumneata cu potop de lacrimi amare neştiind cine e ăla delete... de pe listă, căci nu o să-ţi vină să crezi ochilor că dând delete la toate mesajele ai reuşit marea performanţă de a nu fi citit ceea ce trebuia să fii citit pentru mântuirea ta ci ai dat delete şi la mesajele Domnului căci e mai uşor să dai delete la toate.

Voi vă distraţi cu viaţa voastră... treaba voastră... dar mai târziu o să vezi dumneata ce mai distracţie va fi... din aia tragicomică... pentru unii râs iar pentru alţii plâns.

Şi o să te rogi ca să fi fost vicentoarsa... o să te întrebi:

-De ce Doamne nu am crezut că tu i-ai trimis ci am crezut viceversa?.. şi de ce am făcut mereu viceversa... în loc să citesc am dat delete?..

şi iată o să finalizezi astfel:
-Vai mie Doamne că m-ai delete din cartea vieţii Tale. Dac-aş fi ştiut...

Şi aşa păţesc toţi cei care o urmează pe viceglobulpământesc cu mariamargareta... şi toţi cei ce lovesc din lături în poporul Domnului ca să fie hrăniţi de la mijloc pentru ca să se înalţe pe ei... înşişi.

Căci
''Tot cel ce se va înălţa pe sine va fi smerit, iar cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat.''

Va fi trist pentru unii... dar adevărat.

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (IV)


Taina împărăţiei “Dumnezeului” Pucioasei se lucrează acum în toţi cei veniţi de bunăvoie sau de curiozitate la sărbătorile pucioşeşti, prin lucrarea de propovăduire a liderilor pucioşi:

“Şi acum, aşezaţi-vă să lucraţi taina împărăţiei Mele cu voi în faţa celor ce se vor aduna la sărbătoare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-6-2002)

De altfel, liderii pucioşi sunt singurii pământeni care au fost investiţi “de sus” cu înţelepciunea necesară pentru desfacerea tainei cea pentru sfârşit de timp:

“Eu îţi împlinesc ruga şi le dau celor mici înţelepciunea tainei cea pentru sfârşit de timp şi le spun aşa: v-am dat vouă cerul şi pământul ca să le stăpâniţi pe veci.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-6-2002)

Liderii pucioşi, plasaţi confortabil în buncărul subteran de la “Legănuţ”, săpat sub arena Cortului Întâlnirii, sunt îndrituiţi să desfacă peceţile tainei învierii morţilor şi să-i cheme pe morţi la înviere, desfăcând capacul locuinţei morţilor:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. Iată, te cuprind în desfacere de taină, că Eu pe toate le adun în jurul tău ca să le lucrez. Locuinţa celor adormiţi îşi desface capacul, şi se zoreşte cu multul şi cu fuguţa taina învierii morţilor despre care Eu, Domnul, atât de mult v-am vorbit vouă ca să vă fac pe voi să le spuneţi lor să se scoale, că de-acum e vremea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care îşi ia numele “sfântul Ioan Teologul” le reaminteşte însă pucioşilor că de fapt apostolul Ioan este acela care a despecetluit taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Domnului şi despre învierea morţilor (aparent fără să remarce faptul caraghios că, în acest caz, liderii pucioşi nici n-ar mai avea ce să mai “despecetluiască”):

“Am arătat în mine viaţa care este lumina oamenilor, că eu am fost rodul cuvântului Tău care s-a făcut iubire înăuntrul fiinţei mele, şi ea m-a legănat ca pe un prunc în leagănul ei. Iar când a fost să arăt taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Ta şi despre învierea morţilor, m-am aşezat înaintea Ta, şi Tu înaintea mea, şi apoi am scris tot ce Tu ai binevoit să se facă cunoscut prin mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care ia numele “sfânta Filoteea” ridică şi el pretenţii: nu liderii pucioşi de pe pământ, ci “duhul Sfintei Filoteea” din cer se va ridica ( desigur, cu îngăduinţa “Domnului”) spre vestirea şi mărturisirea tainei învierii morţilor :

“O, Doamne, Cel slăvit de sfinţi şi de îngeri, Ţi-am slăvit înţelepciunea Ta cea din sfinţii Tăi care Te-au purtat în trupul lor cu împărăţia Ta. Am strigat din Tine la copiii veacului acesta şi le-am spus să se trezească cum se cuvine şi să nu mai păcătuiască aşa, ca cei ce nu au cunoştinţă de Dumnezeu, fiindcă eu le-am spus de Tine, iar trupul meu cel văzut de cei de pe pământ adevereşte că eu am avut înăuntrul meu împărăţia Ta şi că aştept mâna Ta care mă va ridica spre mărturisirea tainei învierii morţilor […]“(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

“Domnul” Pucios, în replică, spune că numai El este cel care Îşi face venirea pentru vestirea învierii morţilor, în timp ce liderii pucioşi sunt doar un ecou al acestei vestiri, pe care o reproduc indirect, prin vestirea “Evangheliei de la Pucioasa”, ca nişte călăuze şi învăţători de lege:

“– Eu, Domnul, înconjurat de sfinţi şi de durerea din ei şi de dorul lor după voi, cei de pe pământ care-Mi primiţi venirea Mea cea pentru vestirea împărăţiei cerurilor şi a învierii morţilor […] Cercetaţi pe poporul Meu, că v-am aşezat călăuză a lui spre Mine, şi a Mea spre ei. Fiţi învăţători şi faceţi-vă vreme să învăţaţi pe poporul Meu, căci cel neînvăţat nu învaţă, şi stă în şcoală în zadar. Faceţi şi vestirea Evangheliei împărăţiei Mele, care poartă în ea învierea morţilor […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

Liderii pucioşi reformulează din nou proiecţia tainei învierii făpturii. Ea nu se mai lucrează în prezent la Pucioasa, “acum şi aici”, aşa cum s-a pretins de atâtea ori, ci va fi ultima taină despecetluită, în ultima clipă a viitorului:

“Voi pătrunde pe tot omul cu puterea cuvântului Meu, şi apoi voi lucra sfârşitul tuturor tainelor Mele prin cea din urmă taină: învierea făpturii, după ce voi aduce ziua Mea peste cei necredincioşi, şi ceruri noi şi pământ nou peste cei credincioşi şi sfinţi. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-3-2004)

Şase luni mai târziu, liderii pucioşi se răzgândesc din nou. Taina învierii morţilor este “mare taină” şi se învaţă exclusiv de la “Dumnezeul Pucioasei”, care trebuie să aibă şcolari silitori în adepţii pucioşi, ca să lucreze ei (acum, în prezent, nu în viitor!) împreună cu “Domnul” şi cu “Tatăl Lui” taina învierii morţilor:

“Eu, Domnul, […] Învierea este mare taină, iar taina ei trebuie învăţată de la Mine, numai să am şcolari la şcoala învierii omului. […]Fiţi ai Tatălui Meu, copii ai Tatălui, şi Tatăl va purta grijă de voi, căci voi lucraţi cu Mine şi cu Tatăl taina învierii morţilor şi a vieţii veacului ce va să fie şi care este cu cei ce cred ca şi Mine în toate câte Eu am cuvântat cu gura Mea pentru împlinirea lor peste pământ şi peste om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-10-2004)

Un an mai târziu se înregistrează o nouă “răzgândire” în ideologia eshatologică a liderilor pucioşi. Contradicţiile temporale pe acest subiect sunt de acum ritmice şi de-a dreptul stridente. De la un an la altul proiecţiile temporale se răstoarnă ca un castel de cărţi de joc. Se ştie spre exemplu că “lucrarea” de la Pucioasa porneşte din anul 1955 şi se întinde pe mai mulţi ani, pe o durată care rămâne neprecizată. În tot acest timp, morţii aşteaptă nerăbdători să fie chemaţi afară din morminte, în viitor, la învierea obştească:

“O, e mare lucrarea Mea din zilele acestea! E tainică şi plină de răbdare spre arătarea slavei ei! Lasă-te răvăşit de tainica ei iubire pentru învierea a toate, poporul Meu. Aşteaptă morţii să-i strig afară aşa cum l-am strigat pe Lazăr dintre morţi şi i-am spus după ce I-am mulţumit Tatălui: "Lazăre, vino afară!".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24-4-2005)

[vsovivi]

''Săracele'' ispisisicuţucuţee, au impresia că o să rezolvee bârfelee, dând soluţii la problema frecată, neştiind ele că marele vatematician care le indeamnă la asta e tocmai mîndria întruchipipată... a a-berei şi nu a a-verii, deci moartea le dă buzna prin uşă iar ele cred ca toate credulelele că le-a spart uşa părintele bortodox care cică a venit ca să le laude.

Nu vă faceţi iluzii,

Rabdarea în umilinţe e Calea şi nu rezolvarea, căci orice bârfă se bazează pe o minciună, răsuflată, viceversată şi promovată drept adevăr, dată aşa ca un zvon nevinovat, neştiind fraierul ce-şi pleacă urechea că el trebuie, dacă se îngrijorează, ca să rezolve o problemă... iluzorie... un sofism. Deci mai devreme sau mai târziu va cădea în cea mai negră nepăsare drăcească şi putredă că va crede şi el că totul nu e decât un sofism sofisticat şi se va face pileosof, şi apoi spurcăciosul se va ţine mare, crezând că va scăpa astfel, că îl va descuraca ceilalţi pileozoofi în frunte cu nenia şi tanti grijania căci ăştia se are bine cu ocârmuirea, dar se înşală stimabilabilii amarnic în nepăsarea centrală căci nu este om care să nu se sature de atâtea bârfe nerezolvate la un momentdat... de un munte de bârfe... muntele cel prea înălţat care creşte din pricina ta, deci suflete bea, mănâncă şi te distrează că nu în noaptea asta...

Şi cum se ascunde el, muntele? Aşa:

Bîrfa mică după bârfa mare,
Păcatul mic după păcatul mare,
Pactul mic după pactul mare,
Patul mic după patul mare,
Patima mică după aia mare,
Pofta mică după pofta mare,
Nedreptatea mică după aia mare,
Şi aşa mai departe...

şi între ele şade semează şi biruitoare nepăsarea bine împietrită, fane bolovane, împietrită în mişcarea ei din pricina groazei fricii de nenia şi tanti grijania care te-au ademenit că dacă asculţi de ei or să te servească cu aceiaşi cafia dulce amăruie.

Deci nu mai fiţi mântuiciucur-ioşi că nu faceţi avere bună oricât aţi rezolva voi batematic vortăciunilor gLumei.

[IonelS]

Dar nu-i mesaj crestin ! Bate campii rau de tot ! In loc de scurt si la obiect, avem o avalansa de cuvinte presupus crestine, arhaice, ....

[vsovivi]

În prealabil postat de IonelS

Dar nu-i mesaj crestin ! Bate campii rau de tot ! In loc de scurt si la obiect, avem o avalansa de cuvinte presupus crestine, arhaice, ....

Ce măh? Nu-i mesaj ortodox? Ce măh, bate câmpii? Ce măh, e avalanşă? Ce măh, e ceva de presupus? Arhaisme zici?

Şi iată deci eşti sigur... că pare ca ai fiiiii constatat şi dumneata ceva... pe drept... defapt ai crezut bârfa, atâta tot.

Nu e evident deci cine sunt cei ce bat câmpii? Mi-e frică să mai constat încă odata ca să nu te superi... deci mi-e frică să mă întreb în ceea ce te priveşte... dacă eşti creştin sau doar ţi-a fost lene să citeşti, că doar e mai uşor să ne însuşim la grămadă părerea ispisisicuţucuţelor, surorile grămăticului savant şi jtiinţific.

Şi vorba aia că ''avară-i vhororopsit gardul şi-n lăuntru leneopardul''... pătat... pătat pe rochiţele altora.

Şi e vopsit cu victimizări victimizante din pretenţii ieşite din minţi străin-autohtone, căci jinduieştii după poftele jignidoliceştii să furi şi să minţi şi să ucizi apoi pe Domnul din creştini. Nu la tine mă refer ci aşa în genere, la iepâraşi.

Dar fiţi siguri că vine bubunicul.

Morţii vor doar să spurce morţii pentră că există vortăciuni... vortăciunile deşertăciunii deşertăciunilor.

Deci cum o să înviaţi dacă nu vreţi să credeţi? Să credeţi pe Adevărul?
Voi aveţi impresia că gLumia dăinuie, dar nu vedeţi că sunt mereu alţii care se distrează cu ia?

[vsovivi]

'' Acum câteva zile, Într-o noapte, s-a ridicat acoperisul chiliei si se vedeau stelele cerului si dintre stele au apărut trei lumini, care veneau spre mine. Erau trei episcopi care străluceau ca soarele şi unul dintre ei a zis: Ioanichie de ce te chinuiesti asa? ASCULTAREA ESTE MAI MARE DECÂT JERTFA! … Fă ascultare de conducătorii Bisericii şi Îndreaptă calendarul. CALENDARUL NU ESTE O DOGMĂ, CI UN CEAS AL VREMII, CARE POATE SĂ SE SCHIMBE , FĂRĂ SĂ ADUCĂ VREO MODIFICARE DOGMELOR DREPTEI CREDINŢE! Şi după ce au zis aceasta, m-au binecuvântat si s-au depărtat până când nu s-au mai văzut”. Apoi a zis părintele Ioanichie: “De mâine schimbaţi zăloaga la cărţile bisericeşti.la Octoih, la Minei, la Proloage, la Apostol şi la Evanghelie cu 13 zile înainte, aşa cum ţine toată Biserica noastră Ortodoxă. De atunci şi Mănăstirea Sihăstria a reintrat sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române.''


Deci a făcut ascultare de sfinţii Trei Ierarhi şi de maimarii care au hotărât îndreptarea calendarului, care s-au luat după savanţii ştiinţifici ai gLumii care au născocit heliocentrismul sau geocentrismul şi universul infinit cu pământuri prin Cer... născoceli blestemate, de altfel.

Problema însă este dacă au îndreptat în sensul că doar data s-a schimbat, ceasurile, dar a rămas săptămâna la fel, sau altfel, adică de exemplu au îndreptat în zi de 1 a lunii, Duminica, la care au adăugat 13 zile schimbându-se doar ca dată, ziua devenind Duminică 14 sau au mers înainte pe calendar şi ziua de Duminică a devenit Sâmbătă?

Cred că Duminica a rămas Duminică şi doar au dat spre înainte ca dată calendaristică, nu ştiu exact.

Dar Adevărul ni-L spune Dumnezeu şi era corect mai înainte de a se ''îndrepta'' calendarul, că doar e simplu, se numărau zilele, săptămânile, lunile şi anii... după noua rânduială Cerească instaurata de Domnul nostru Iisus Hristos de la 12 noaptea de înviere din ziua Sabatului care ţinea de la 12 ziua spre seară, când se întâlnea poarta Ierusalimului cu umbra, deci când te întâlneai cu umbra, adică soarele era la zenit până a doua zi la aceiaşi oră,... deci ţine săptămâna Luminată pînă după 8 zile adică până se sfârşeşte Duminica Tomii, luni în răsăritul soarelui.

Dar Săptă,âma Luminată şi noul Sabat l-a plinit doar Iisus, căci noi n-am intrat ci putem să intrăm şi noi aşa cum vor intra pucioşii, copiii Lui Dumnezeu, dar pentru asta trebe musai să ne naştem de sus a doua oară. Nu merge fără naştere pe bune de sus, adică să devi fiul sau fica Domnului.

Deci corect este aşa cum a rânduit Domnul Iisus Hristos Vechea săptămână mântuită prin El căci a înviat în mijloc de Sabat şi cum a rânduit noua săptămână cereasă, în care intră cine poate, cine ascultă de Cuvântul Lui Dumnezeu...

...iar vina pentru degringoladă este a celor prin care a venit şi vine ispita... de nu au crezut în Dumnezeul celor 7 zile mântuite şi cele 7 zile proorocite, în total 14 zile sfinte şi veşnice prin Iisus Hristos. Noi n-am intrat în ele ci ne învârtim ba prin alea vechi ba pe afară din timp prin iluzii...

Dar să nu facem din ţinerea zilelor şi anotimpurilor şi lunilor un idol pentru care să poftim ca să călcăm pe cirte şi iote, pe copiii Domnului.

Astăzi am impresia că ar trebui să fie joi 3 decembrie după numărătoarea corectă... sau vineri 3 decembrie, nu ştiu.

Problema este deci ascultarea dar şi jertfa, căci fără jertfă nu avem ascultare şi fără ascultare nu avem jertfă, dar ca mărime, iată ascultarea e mai mare ca jertfa... dar nu ca şi Adevărul, căci mai mare ca toate este Adevărul, căci o astfel de jertfă iubeşte Dumnezeu, în Duh şi în Adevăr, căci acolo se odihneşte Dragostea curată şi smerită şi supusă.

Ferice de cel ce Îl va cunoaşte pe Adevărul.
Cine este deci Adevărul?
Voi credeţi în proorocul mincinos, deci degeabă îmi răcesc gura de pomană, căci avem numai babe surde şi care cu nepăsare se fac că nu există Dumnezeu şi că n-a venit şi că nu lucreză...

[medusa]

În prealabil postat de alinpotop

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

la ce dai delete ?