Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 07.09.2014, 05:55:44
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit Ce gasim frumos in Biserica?

Voi lăsa acum considerațiile pe tema frumosului în seama câtorva articole și voi spune doar că am regăsit (am conștientizat din nou) un vechi motiv pentru care oamenii (noi, oamenii, chiar noi, creștinii botezați) nu vin la slujbele Bisericii și, în genere, nu sunt atrași de Biserică: nu prea e "frumos", zice-se...
O lume de reguli și tabieturi, o disciplină cam demagogică, idei învechite, filosofii depășite, oameni jerpeliți și posaci, oameni care plâng, oftaturi, morți, lumânări etc.... Cam acestea sunt "argumentele", reflecțiile obișnuite.
Azi am vorbit cu un om care, când am adus vorba despre slujbele din biserici și despre viața creștină în general, mi-a spus sec: "nu găsesc nimic frumos în asta"... Și mi-am dat seama că nici eu nu găsesc, vai, uneori/deseori... Nenorocită situație.
Mă întreb cât suntem noi înșine, creștinii care mergem de obicei în biserici, de receptivi (și participativi) la frumusețea și frumosul din Biserică...
Dacă nu pot verbaliza, fie și în cuvinte simple (sau îndeosebi așa) Frumosul Bisericii, oare Acesta îmi este cu adevărat cunoscut? Îl experiez cu adevărat? Și nu mă amenință și pe mine pericolul de a pierde "gustul" pentru cele liturgice?

Când iubești pe cineva, când ești cu adevărat îndrăgostit de cineva ai simțământul frumosului. În multe sensuri...
În mod obișnuit îl găsim frumos pe cel iubit, vorbim și gândim frumos despre el, ne bucurăm de el ca de orice lucru frumos, avem simțăminte frumoase. Nu prea ne e drag de ceva urât...
Iubim noi frumusețea Bisericii? O putem numi, descrie, povesti mai departe?... Participăm la ea? Simțim nevoia să vorbim despre ea?

Trăiesc în bine și adevăr dacă nu am simțământul și conștiința și preocuparea Frumosului? Poate fi ceva sau cineva bun și adevărat dacă nu este și frumos?

Părintele Sofian Boghiu zice undeva într-un interviu cam așa: "Da, am trăit multe lucruri frumoase în viață... O sărbătoare de Paști, un praznic, slujbele noastre..."
Oare ce o fi vrut să spună Părintele?

http://ziarullumina.ro/spiritualitat...nta-religioasa

http://ziarullumina.ro/interviu/nimi...e-lui-dumnezeu

http://www.pemptousia.ro/2012/11/poe...ca-ortodoxiei/

Îi mai arde cuiva (inima) astăzi, în lumea spiritului funcționalist, de Frumosul Bisericii?

Last edited by Ioan_Cezar; 11.09.2014 at 03:11:18.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 07.09.2014, 11:23:13
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Se spune ca "frumusetea este in ochiul care priveste". Iar noi suntem, adesea, mai orbi decat orbii inlcusiv pe plan estetic. In cazurile cele mai optimiste, orbirea aceasta vine pur si simplu din ignoranta. Frumusetea cere putin exercitiu.

Imi amintesc, cand eram adolescent, m-am dus la nasa mea de botez, o remarcabila pictorita profesionista, cu rugamintea de a ma ajuta sa deosebesc o pictura buna de una indoielnica. Ceea ce eu vizam erau niste vizite acompaniate. Sau, daca nu se poate din comoditate, o impreuna rasfoire a numeroaselor ei albume de arta. Nasa mea a cercetat un pic lucrurile inainte de a-mi da un raspuns. "La Galeriile Nationale ai fost?" "Dar la Colectii?" "Poti sa-mi numesti un artist care a expus in ultimele trei luni la Simeza?". Dupa ce a primit, succesiv, "Nu"-urile mele, mi-a declarat ca, in aceasta faza, nu ma poate ajuta. Nu cu mai mult de cateva sfaturi. Iar acestea au fost sa merg la cat mai multe muzee si expozitii (in aceasta ordine). Sa privesc, cel putin in marile galerii, un tablou si de aproape, si de departe, sa o fac de mai multe ori, si in zile diferite, fiindca una poate fi prima impresie si alta cea de a doua. Dupa toate acestea, rezulta ca nu trebuie sa imi fac prea multe griji: vizitele cu ea nici nu vor mai fi necesare. Pe scurt, mi-a spus, cu alte cuvinte, ceea ce spunea darwinistul Pavlov studentilor: "functia creeaza organul". Si, fara discutie, multi sunt cei din marele public care, pur si simplu, nu au organ pentru estetic. Acestia spun "eu nu vad nimic frumos" cand in realitate, ar trebui sa se limiteze la "eu nu vad".

Am spus ca acestea sunt cazurile cele mai optimiste, fiindca un orb de acest fel isi poate recapata vederea facand un mic efort. Dar, mai exista orbii acriti: cum sa iti placa Troparul Nasterii si cum sa vibrezi la expresia "Rasaritul cel de Sus", daca tie nu-ti place rasaritul in general si niciodata nu te-ai gandit sa te scoli dis de dimineata ca sa contempli, pur si simplu, un rasarit de soare ? Acestui soi de orbi nicio culoare nu le place. Nu pot fi suspectati de parti-pris-uri, fiindca optiunea lor este un "Nu" in bloc. Renascentismul? prea static, clasicismul prea cadrat, barocul prea incarcat, arta populara prea lipsita de perspectiva, iar cea moderna prea minimalista.

Am lasat la urma a treia categorie, poate cea mai numeroasa. Sunt orbii care ar putea vedea foarte bine, dar au ochii acoperiti de solzi si, in afara de un Eph'phata a Spiritului Sfant, nu stiu ce i-ar putea ajuta. Ei cauta, pur si simplu, un pretext de a nu participa la viata de credinta. In realitate, ei nu merg la biserica din cauza necredintei si nu din inalte motive estetice. Fiindca, sa fim seriosi! In toate epocile, geniul artistic al omului s-a depasit pe sine pentru a se ridica spre Domnul si a-i aduce Lui lauda! Cei mai mari compozitori au alcatuit muzica bisericeasca nemuritoare, incat, daca spui, de exemplu, "Mozart", spui "Requiem". Cei mai mari sculptori au daltuit marmura pana la asemanare cu trupul Domnului, incat, daca spui "Michelangelo" spui "Pieta". Cei mai mari pictori au pictat biserici si altare, asa cum au facut si romanii Tattarascu, Grigorescu si altii!

O fraza pe care o spui, frate Ioan Cezar, ma lasa ganditor. Vorbesti despre remarci ale celor dintr-una din cele trei categorii de orbi de mai sus (pesemne, a treia) cum ca e prea mult despre moarte si morti in biserica. Este vorba de oameni care nu au inteles de ce a venit Isus. Ei nu au inteles ca religia noastra e religia vietii, nici ca mortii nostri sunt vii. Ei imi amintesc de ce spun unii crestini (neo)protestanti (mai mult protestanti decat crestini), care, referindu-se la cultul sfintilor, spun, cu oroare, ca noi "pupam oase de morti". Astfel, ei singuri se vaduvesc pe ei de tovarasia Viilor: a Sfintilor care alcatuiesc norul de martori ai lui Dumnezeu.

Eu, unul, vad exact pe dos: eu vad o mare, o teribila cultura a mortii in arta laicarda contemporana. De la tricouri cu efigia unui asasin anticlerical ca Che Guevara la cele, mai moderne, cu Marlyn Mansion, eu vad o cultura a mortii, fara legatura cu Biserica si opusa ei, cum se intinde peste spirite, mai contribuind un pic la deformarea spiritelor si a uratirea icoanei lui Cristos din oameni.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #3  
Vechi 07.09.2014, 15:11:52
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

In primul rand o intrebare,ca sa inteleg despre ce Biserica vorbesti. Despre mersul la lacasul unde se tin slujbe, sau Biserica privita in general ? Intreaga ta expunere,pare a se referi despre mersul la Biserica,ca si cladire.

Dar ca sa revin la esenta intrebarii tale,recunosc ca sunt unul dintre aceia care nu mai sunt atras de Biserica,cel putin de slujbe , si as vrea sa inteleg si eu de unde aceasta respingere.Si voi fi sincer: slujbele mi se par prea repetabile,asculti ani intregi aceleasi lucruri. Dar nu simt un fior,un progres,ceva care sa ma atraga. Daca este ceva de inteles, o speranta ca lucrurile au un sens ascuns, acesta este foarte abstract . Ar trebui sa am in cap o duzina de tratate greoaie si abstracte despre liturghie ca sa inteleg ceva ,si ,in final,sa simt promisul fior.
Vad ca toti sunteti extaziati ,folositi cuvinte mari despre frumusetea trairilor din timpul slujbei ,si asta ma face sa ma simt si mai neajutorat.
Ador simplitatatea ,frumusetea simpla ,umana,fericirea aceea simpla care ne cuprinde in anumite situatii. Daca eu nu le simt in Biserica, decat probabil dupa o instructie si mai sustinuta care ar trebuyi sa o fac ,inseamna ca multi sunt ca mine,si ca sunt un exemplu reprezentativ pentru starea celor multi.
Daca oamenii nu primesc trairi simple ,ci explicatii abstracte , ei se vor indeparta de acel lucru,sau ,cel mult se vor duce la Biserica din convenienta,speranta,frica,sau alte sentimente colaterale,dar nu din placere.

Dar ca sa nu fiu total pessimist,voi spune si ce imi place in Biserica . Imi place spovedania si impartasania ,pentru ca sunt niste taine concrete. Sunt lucururi care imi provoaca sentimente concrete si puternice,foarte folositoare sufletului. Cred ca in aceasta cheie ar trebui explicata liturghia ,ca drumul spre impartasanie. Doar astfel ,cei multi ar putea fi atrasi. Pentru ca este o lupta personala cu tine insuti,care e captivanta,spre rasplata primirii harului lui Dumnezeu,impartasirea cu Trupul Sau , si care se msanifesta prin linistie si bucurie in suflet, si schimbare si evolutie in viata personala.
Si toate acestea sunt sentimente concrete,nu vorbe,sentimente care il vor invada pe cel care le face.
Si mai sunt frumoase rugaciunile mai necunoscute,spuse dimineata,inainte de slujba,sau in diferite alte slujbe din cadrul sapatamanii. Acestea dau un aer de noutate,de comoara ascunsa,si exprima bine ceea ce simtim .

Biserica nu ar trebui tartata izolat,ca un subiect de sine stataor , ci integrata in viata acelui om ,in taririle sale din afara Bisericii,rugaciunile sale cand e singur,intrebarile si meditatiile sale cand e singur , relatiile sale cu oamenii. Biserica ar trebui sa fie o completare a acestora , care sa ii dea energia sa mearga mai departe . Omul sa vina la Biserica asa cum se duce masina la benzinarie ,ca la un loc unde primeste ceea ce ii lipseste.
Biserica trebuie sa fie partea vazuta a lui Hristos in relatia cu oamenii, si nu un edificiu abstractizat,unde doar initiatii au acces.
Vinerea vad oameni imbracati ca de servici , cu genti de servici ,si care ,in traseul lor catre servici,trec pe la Biserica. E un gest asa de firesc,ca si cum ar trece pe la magazine sa isi ia hrana,sau pe la farmacie sa isi ia reteta. Aceasta e Biserica adevarata , la cei care ajung sa o integreze firesc si cu drag in viata lor.
Sa fim bucurosi ca avem intre noi astfel de oameni si sa invatam din credinta lor tacuta

Last edited by iustin10; 07.09.2014 at 15:15:12.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 07.09.2014, 16:25:58
Hartford's Avatar
Hartford Hartford is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.11.2005
Locație: USA
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.819
Implicit

Citat:
În prealabil postat de iustin10 Vezi mesajul
In primul rand o intrebare,ca sa inteleg despre ce Biserica vorbesti. Despre mersul la lacasul unde se tin slujbe, sau Biserica privita in general ? Intreaga ta expunere,pare a se referi despre mersul la Biserica,ca si cladire.

Dar ca sa revin la esenta intrebarii tale,recunosc ca sunt unul dintre aceia care nu mai sunt atras de Biserica,cel putin de slujbe , si as vrea sa inteleg si eu de unde aceasta respingere.Si voi fi sincer: slujbele mi se par prea repetabile,asculti ani intregi aceleasi lucruri. Dar nu simt un fior,un progres,ceva care sa ma atraga. Daca este ceva de inteles, o speranta ca lucrurile au un sens ascuns, acesta este foarte abstract . Ar trebui sa am in cap o duzina de tratate greoaie si abstracte despre liturghie ca sa inteleg ceva ,si ,in final,sa simt promisul fior.
Vad ca toti sunteti extaziati ,folositi cuvinte mari despre frumusetea trairilor din timpul slujbei ,si asta ma face sa ma simt si mai neajutorat.
Ador simplitatatea ,frumusetea simpla ,umana,fericirea aceea simpla care ne cuprinde in anumite situatii. Daca eu nu le simt in Biserica, decat probabil dupa o instructie si mai sustinuta care ar trebuyi sa o fac ,inseamna ca multi sunt ca mine,si ca sunt un exemplu reprezentativ pentru starea celor multi.
Daca oamenii nu primesc trairi simple ,ci explicatii abstracte , ei se vor indeparta de acel lucru,sau ,cel mult se vor duce la Biserica din convenienta,speranta,frica,sau alte sentimente colaterale,dar nu din placere.

Dar ca sa nu fiu total pessimist,voi spune si ce imi place in Biserica . Imi place spovedania si impartasania ,pentru ca sunt niste taine concrete. Sunt lucururi care imi provoaca sentimente concrete si puternice,foarte folositoare sufletului. Cred ca in aceasta cheie ar trebui explicata liturghia ,ca drumul spre impartasanie. Doar astfel ,cei multi ar putea fi atrasi. Pentru ca este o lupta personala cu tine insuti,care e captivanta,spre rasplata primirii harului lui Dumnezeu,impartasirea cu Trupul Sau , si care se msanifesta prin linistie si bucurie in suflet, si schimbare si evolutie in viata personala.
Si toate acestea sunt sentimente concrete,nu vorbe,sentimente care il vor invada pe cel care le face.
Si mai sunt frumoase rugaciunile mai necunoscute,spuse dimineata,inainte de slujba,sau in diferite alte slujbe din cadrul sapatamanii. Acestea dau un aer de noutate,de comoara ascunsa,si exprima bine ceea ce simtim .

Biserica nu ar trebui tartata izolat,ca un subiect de sine stataor , ci integrata in viata acelui om ,in taririle sale din afara Bisericii,rugaciunile sale cand e singur,intrebarile si meditatiile sale cand e singur , relatiile sale cu oamenii. Biserica ar trebui sa fie o completare a acestora , care sa ii dea energia sa mearga mai departe . Omul sa vina la Biserica asa cum se duce masina la benzinarie ,ca la un loc unde primeste ceea ce ii lipseste.
Biserica trebuie sa fie partea vazuta a lui Hristos in relatia cu oamenii, si nu un edificiu abstractizat,unde doar initiatii au acces.
Vinerea vad oameni imbracati ca de servici , cu genti de servici ,si care ,in traseul lor catre servici,trec pe la Biserica. E un gest asa de firesc,ca si cum ar trece pe la magazine sa isi ia hrana,sau pe la farmacie sa isi ia reteta. Aceasta e Biserica adevarata , la cei care ajung sa o integreze firesc si cu drag in viata lor.
Sa fim bucurosi ca avem intre noi astfel de oameni si sa invatam din credinta lor tacuta
Eu zic sa fiti bucurosi ca aveti si biserici deschise la tot pasul si puteti intra din fuga macar sa faceti o inchinaciune sa sarutati o icoana.. cit de frumos ,nu ca altii trebuie sa conduca citiva Km sa intre intr-o biserica sa participe la o slujba.
__________________
Rugaciunea care-i plansa
In a lacrimei parau,
Te sfinteste si te-nalta
Ca sa-l vezi pe Dumnezeu!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 07.09.2014, 16:30:54
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Hartford Vezi mesajul
Eu zic sa fiti bucurosi ca aveti si biserici deschise la tot pasul si puteti intra din fuga macar sa faceti o inchinaciune sa sarutati o icoana.. cit de frumos ,nu ca altii trebuie sa conduca citiva Km sa intre intr-o biserica sa participe la o slujba.
Mda,buna solutie. Si eu cand am fost plecat mai mult timp muream de dorul unei biserici.
Asa e omyul,plin de contradictii,cand are face mofturi,cand nu are tanjeste .
Reply With Quote
  #6  
Vechi 07.09.2014, 19:38:18
cristirg cristirg is offline
Banned
 
Data înregistrării: 26.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 579
Implicit

-aici e vorba de frumosul interior,de deschiderea sufleteasca spre slujbe ,liturghie,de trairea sufleteasca,de simtirea harului, eu le simt de cele mai multe ori chiar daca ascult Liturghia la radio: http://www.ortodoxradio.ro/live.php

-
Reply With Quote
  #7  
Vechi 07.09.2014, 20:24:36
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.884
Implicit

"Cativa analisti ai lumii contemporane au numit oamenii de azi "generatia eu" si vremurile noastre "epoca narcisismului" caracterizate printr-o slujire si fascinatie a sinelui care impiedica o dezvoltare normala a fiintei umane. Altii vorbesc de un "univers de plastic" sau o lume a fanteziei in care multi oameni traiesc acum neputand sa infrunte realitatea lumii inconjuratoare sau a propriilor probleme.
Cand "generatia eu" se intoarce spre religie este de obicei spre forma "de plastic " sau fantastica a ei, o religie dezvoltata prin sine, unde sinele ramane obiectul de adorare." Parintele Serafim Rose.

Fara sa ne dam seama oriunde mergem , si orice facem , cautam sa ne satisfacem sinele nostru , propriile noastre dorinte si sa ne implinim propriile simtiri si senzatii. Mergem la Biserica si cautam sa ne simtim bine, nu stim cum, dar dorim asta. Insa sinele nostru , (care nu este curat), are dorinte pe masura lui. Si astfel ne deranjeaza batrana din colt ca vorbeste, si femeia inalta care lalaie, copilul micut care striga si corul care canta, preotul care ne cearta, picturile care parca sunt strambe, turlele care parca sunt prea aurite, cutia milei care pare prea mare, oamenii care par mai posaci, lumanarile care scot fum si asa mai departe. Nimic din ce nu este pe masura ochiului nostru nu ne aseaza, nu ne multumeste si pare ca nu ar fi frumos.

Ceea ce este frumos pentru fiecare este pe masura sinelui sau. Cu cat sinele se umfla mai mult cu atat tot ce este in jur pare ca se urateste, si cu cat sinele nostru se smereste si se miceste cu atat tot ce ne inconjoara devin mai frumoase.

Eu am descoperit frumusetea Bisericii si a Liturghiei pe vremea cand eram in Grecia si nu intelegeam limba greaca in primii ani ai mei pe acele meleaguri. Imi placea de Iisus Hristos Pantocrator, de toti sfintii zugraviti pe pereti, de vocea preotului si a cantorului, de linia melodica a Liturghiei care parca imi acompania rugaciunile, de sarbatorile frumoase de Pasti si Craciun. Ma gandesc totusi ca a fost un avantaj ca nu stiam inca limba greaca, si acest fapt mi-a lasat mintea sa se odihneasca in rugaciune.

Eu cred ca , daca am reusi, sa ne facem orbi si surzi , la cele lumesti ce intra odata cu oamenii in Biserica , am descoperi o intreaga lume, minunata lume, cu sfinti si ingeri si cantece minunate de Slava lui Dumnezeu.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca

Last edited by dobrin7m; 07.09.2014 at 20:35:37.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 07.09.2014, 20:43:52
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.884
Implicit

Citat:
În prealabil postat de iustin10 Vezi mesajul
Dar ca sa revin la esenta intrebarii tale,recunosc ca sunt unul dintre aceia care nu mai sunt atras de Biserica,cel putin de slujbe , si as vrea sa inteleg si eu de unde aceasta respingere.Si voi fi sincer: slujbele mi se par prea repetabile,asculti ani intregi aceleasi lucruri. Dar nu simt un fior,un progres,ceva care sa ma atraga. Daca este ceva de inteles, o speranta ca lucrurile au un sens ascuns, acesta este foarte abstract . Ar trebui sa am in cap o duzina de tratate greoaie si abstracte despre liturghie ca sa inteleg ceva ,si ,in final,sa simt promisul fior.
Vad ca toti sunteti extaziati ,folositi cuvinte mari despre frumusetea trairilor din timpul slujbei ,si asta ma face sa ma simt si mai neajutorat.
Ador simplitatatea ,frumusetea simpla ,umana,fericirea aceea simpla care ne cuprinde in anumite situatii. Daca eu nu le simt in Biserica, decat probabil dupa o instructie si mai sustinuta care ar trebuyi sa o fac ,inseamna ca multi sunt ca mine,si ca sunt un exemplu reprezentativ pentru starea celor multi.
Daca oamenii nu primesc trairi simple ,ci explicatii abstracte , ei se vor indeparta de acel lucru,sau ,cel mult se vor duce la Biserica din convenienta,speranta,frica,sau alte sentimente colaterale,dar nu din placere.
Si daca v-as spune ca slujbele , contin in esenta , doar 3 cuvinte: te iubesc Dumnezeu; vi s-ar mai parea greu sa le repetati in fiecare zi?
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.09.2014, 22:39:04
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Se spune ca "frumusetea este in ochiul care priveste". Iar noi suntem, adesea, mai orbi decat orbii inlcusiv pe plan estetic. In cazurile cele mai optimiste, orbirea aceasta vine pur si simplu din ignoranta. Frumusetea cere putin exercitiu.

Imi amintesc, cand eram adolescent, m-am dus la nasa mea de botez, o remarcabila pictorita profesionista, cu rugamintea de a ma ajuta sa deosebesc o pictura buna de una indoielnica. Ceea ce eu vizam erau niste vizite acompaniate. Sau, daca nu se poate din comoditate, o impreuna rasfoire a numeroaselor ei albume de arta. Nasa mea a cercetat un pic lucrurile inainte de a-mi da un raspuns. "La Galeriile Nationale ai fost?" "Dar la Colectii?" "Poti sa-mi numesti un artist care a expus in ultimele trei luni la Simeza?". Dupa ce a primit, succesiv, "Nu"-urile mele, mi-a declarat ca, in aceasta faza, nu ma poate ajuta. Nu cu mai mult de cateva sfaturi. Iar acestea au fost sa merg la cat mai multe muzee si expozitii (in aceasta ordine). Sa privesc, cel putin in marile galerii, un tablou si de aproape, si de departe, sa o fac de mai multe ori, si in zile diferite, fiindca una poate fi prima impresie si alta cea de a doua. Dupa toate acestea, rezulta ca nu trebuie sa imi fac prea multe griji: vizitele cu ea nici nu vor mai fi necesare. Pe scurt, mi-a spus, cu alte cuvinte, ceea ce spunea darwinistul Pavlov studentilor: "functia creeaza organul". Si, fara discutie, multi sunt cei din marele public care, pur si simplu, nu au organ pentru estetic. Acestia spun "eu nu vad nimic frumos" cand in realitate, ar trebui sa se limiteze la "eu nu vad".

Am spus ca acestea sunt cazurile cele mai optimiste, fiindca un orb de acest fel isi poate recapata vederea facand un mic efort. Dar, mai exista orbii acriti: cum sa iti placa Troparul Nasterii si cum sa vibrezi la expresia "Rasaritul cel de Sus", daca tie nu-ti place rasaritul in general si niciodata nu te-ai gandit sa te scoli dis de dimineata ca sa contempli, pur si simplu, un rasarit de soare ? Acestui soi de orbi nicio culoare nu le place. Nu pot fi suspectati de parti-pris-uri, fiindca optiunea lor este un "Nu" in bloc. Renascentismul? prea static, clasicismul prea cadrat, barocul prea incarcat, arta populara prea lipsita de perspectiva, iar cea moderna prea minimalista.

Am lasat la urma a treia categorie, poate cea mai numeroasa. Sunt orbii care ar putea vedea foarte bine, dar au ochii acoperiti de solzi si, in afara de un Eph'phata a Spiritului Sfant, nu stiu ce i-ar putea ajuta. Ei cauta, pur si simplu, un pretext de a nu participa la viata de credinta. In realitate, ei nu merg la biserica din cauza necredintei si nu din inalte motive estetice. Fiindca, sa fim seriosi! In toate epocile, geniul artistic al omului s-a depasit pe sine pentru a se ridica spre Domnul si a-i aduce Lui lauda! Cei mai mari compozitori au alcatuit muzica bisericeasca nemuritoare, incat, daca spui, de exemplu, "Mozart", spui "Requiem". Cei mai mari sculptori au daltuit marmura pana la asemanare cu trupul Domnului, incat, daca spui "Michelangelo" spui "Pieta". Cei mai mari pictori au pictat biserici si altare, asa cum au facut si romanii Tattarascu, Grigorescu si altii!

O fraza pe care o spui, frate Ioan Cezar, ma lasa ganditor. Vorbesti despre remarci ale celor dintr-una din cele trei categorii de orbi de mai sus (pesemne, a treia) cum ca e prea mult despre moarte si morti in biserica. Este vorba de oameni care nu au inteles de ce a venit Isus. Ei nu au inteles ca religia noastra e religia vietii, nici ca mortii nostri sunt vii. Ei imi amintesc de ce spun unii crestini (neo)protestanti (mai mult protestanti decat crestini), care, referindu-se la cultul sfintilor, spun, cu oroare, ca noi "pupam oase de morti". Astfel, ei singuri se vaduvesc pe ei de tovarasia Viilor: a Sfintilor care alcatuiesc norul de martori ai lui Dumnezeu.

Eu, unul, vad exact pe dos: eu vad o mare, o teribila cultura a mortii in arta laicarda contemporana. De la tricouri cu efigia unui asasin anticlerical ca Che Guevara la cele, mai moderne, cu Marlyn Mansion, eu vad o cultura a mortii, fara legatura cu Biserica si opusa ei, cum se intinde peste spirite, mai contribuind un pic la deformarea spiritelor si a uratirea icoanei lui Cristos din oameni.
Uite ce zice aici un credincios romano-catolic: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20101110
Mie mi-a plăcut articolul, îl găsesc de-a dreptul excelent. Cum îți pare?
(Căutam ceva despre "Frumosul liturgic" și așa am găsit acest text.)

Cugetînd la subiectul topicului, dădui peste câteva planuri care se suprapun în timpul slujbelor bisericești: 1) frumusețea ambientului (pictura, sculptura, muzica - arta bisericească); 2) frumusețea relațiilor dintre credincioși, așa cum sunt ele "dirijate" de preotul slujitor; 3) frumusețea cuvântului preoțesc (implicit, desigur, a Cuvântului - citirea Apostolului, citirea din Evanghelie, uneori citirea din alte cărți ziditoare de suflet); 4) frumusețea dinlăuntrul fiecăruia, atunci când e aprinsă de taina slujbei...
Frumos peste tot!
Cum de rămânem uneori împietriți la această sărbătoare a frumuseții?
Bag seamă că nu deprindem cum se cuvine "meșteșugul" acestui Frumos. Avem nevoie, cred, de educație sistematică în acest sens. Dar ea nu se poate înfăptui dacă lipsim de la "lecții", adică din lăcașul de cult - mai întâi.

Cele 3 cuvinte ("te iubesc, Doamne") se developează în noi și ne prefac doar prin participare. Atitudinea pasivă e otrava dezvoltării, a vieții.

Ce găsim frumos în Biserică?
Mie îmi plac lacrimile care își schimbă savoarea: la început sunt amare și grele, iar după prefacerea germinată în taina slujbei devin dulci-albastre....:)

Last edited by Ioan_Cezar; 07.09.2014 at 22:50:53.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 07.09.2014, 23:29:30
cristirg cristirg is offline
Banned
 
Data înregistrării: 26.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 579
Implicit

-am gasit niste idei duhovnicesti in aceasta carte (cartea e despre erezia numita pietism):http://www.mirem.ro/pdfuri/pietismul.pdf

"€œEvlavia trebuie îmbinată cu teologia, cu adevărurile revelate(dogmele ortodoxe), formând un tot armonios. Cunoscându-L pe Hristos, iubindu-L și intrând în comuniune cu El prin Taine, credinciosul se va strădui să aibă sfințenia, dragostea, smerenia, blândețea, bunătatea și jertfelnicia Lui.
Între cultul ortodox și dogmă este o legătură strânsă. Biserica are certitudinea că între credință și trăire nu există despărțire, că ele se intercondiționează reciproc, că doctrina este conformă cu Euharistia - încununarea cultului ortodox - și că Euharistia confirmă doctrina. Cultul exprimând adevărurile mântuitoare îl ferește pe credincios de alunecarea înspre pietismul singular, înspre o religiozitate bolnăvicioasa și dezechilibrată, și-i dă posibilitatea să intre în legătură tainică cu Dumnezeu.
Ortodoxia cu spiritul său sobru nu admite să fie suplinită înălțarea sufletească prin emoții ieftine create prin mijloace estetice, prin instrumente muzicale, prin cântări de nuanță străină duhului bisericesc și colportate de „melozi pelerini” și „cântăreți ambulanți”. Cultul ortodox prin frumusețea și varietatea lui este unic în creștinătatea întreagă. Dacă catolicismul are darul organizării, protestantismul are tendința speculațiilor teologice raționaliste, popoarele ortodoxe au darul pătrunderii frumuseților spirituale pe care le fac evidente prin evlavie și cult.

Trăirea duhovnicească ortodoxă, cultul răsăritean, având legătura strânsă cu doctrina[TOTALITATEA IDEILOR,INVATATURII,DOGMELOR ORTODOXE], se caracterizează prin realism. Sfintele slujbe nu fac numai o pomenire în forma artistică a evenimentelor evanghelice, ci le reactualizează, le reînnoiesc pe pământ. În timpul slujbei Crăciunului, nu se face o simplă amintire despre nașterea Mântuitorului, ci Hristos se naște în chip misterios; în Săptămâna Patimilor suferă; în luminata noapte de Paști El înviază. Mântuitorul continua să trăiască în Biserică până la sfârșitul veacurilor, iar noi devenim martori la toate lucrările Sale. Sub cupola bisericii ortodoxe te simți aproape de Dumnezeu, ai convingerea că cerul se coboară pe pământ, că locuiești în casa Tatălui, că cele cerești se unesc cu cele pământești. Acesta este sentimentul fundamental al Ortodoxiei, care se răsfrânge imediat în cult, în sfintele slujbe. Cultul ortodox în întregime este mărturia și realizarea acestei concepții de viață, a cunoașterii intime, a umanizării și întrupării Fiului lui Dumnezeu, încoronată de înviere. Datorită acestui sentiment, creștinul ortodox posedă cu adevărat cunoștința și bucuria, așa cum le posedau primii creștini.
Cultul este momentul favorabil al dialogului și întâlnirii cu Dumnezeu, este locul special al prezenței Domnului în Biserica Sa. Prin intermediul cultului, Biserica ia cunoștință de ea însăși ca popor a lui Dumnezeu și corp a lui Hristos, căci în cult, așa cum am văzut, se manifestă în mod real întruparea Domnului care-și face sensibilă prezența. Prin divinitatea și umanitatea Sa, intim unite în misterul întrupării, Iisus Hristos este locul propriu și unic al întâlnirii între Dumnezeu și oameni.
Biserica crede și arată că Domnul este prezent în mod efectiv când se aduna să slujească Tainele și să vestească cuvântul Evangheliei. Ea este în El și El este în ea, în mod tainic. Or, Hristos este în același timp Cuvânt și trup, Dumnezeu și om. Cultul mărturisește divinitatea și umanitatea Domnului.
Slujba bisericească este expresia credinței celei mai profunde, mărturisirea colectivă și publică de credință și de trăire a dogmelor. Preot și credincios, sânt împreună angajați în trăirea și păstrarea credinței. Cultul este însăși credința mărturisită, simțită, cântată, transformată în rugăciune și întărită prin legătura de credință, cu frații noștri, cu Biserica întreagă. Ortodoxia nu se definește ci se experimentează prin trăire.


Sfânta Liturghie, cununa întregului cult ortodox.


Centrul și cununa cultului ortodox este Sfânta Liturghie. Aici se realizează cea mai înaltă trăire duhovnicească, pentru că Liturghia constituie viața Bisericii. În timpul Liturghiei, nu numai că se sfințesc cinstitele daruri, ci se reînnoiește întregul mister al întrupării de la peștera din Betleem, până la Muntele Măslinilor, de la Naștere pana la Înălțare.
În spiritul primilor creștini „a se aduna în biserică” (I Cor. XI, 18), însemna a realiza o astfel de

întrunire, a cărei țintă să fie de a se manifesta, de a se realiza prin ea Biserica. Aceasta adunare este euharistică: săvârșirea Liturghiei, frângerea pâinii constituie încununarea ei. Așa cum mărturisește întreaga Sfântă Tradiție, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, trei elemente erau nedespărțite: Adunarea (synaxa), Euharistia și Biserica. Unitatea acestor trei elemente, atât de evidentă pentru Biserica primară, a încetat să mai fie evidentă pentru conștiința modernă. Numai așa se explică faptul că adeseori întruniri religioase care n-au ca țintă „frângerea pâinii”, „jertfa euharistică”, nici nu pot avea această țintă neavând o preoție de hirotonie harică, ci au ca scop crearea unei atmosfere de piozitate dulceagă care impresionează pentru moment, captivează pe credincioșii neînrădăcinați bine în trăirea duhovnicească a Bisericii.

Sfințenia Bisericii nu decurge din sfințenia oamenilor ce o alcătuiesc, ci din sfințenia lui Hristos; la fel sacerdoțiul preotului nu este al său, ci este a lui Hristos, dăruit Bisericii, pentru că ea este Trupul Său. Hristos nu este în afara Bisericii nici n-a delegat nimănui puterea Sa, ci rămâne în Biserică și, prin Duhul Sfânt, umple viața acesteia. Participarea credinciosului la viața Bisericii, comuniunea lui deplină cu Hristos se realizează la Sfânta Liturghie.
Astfel, Sfânta Liturghie poate fi socotită ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viața închisă în egoism și în lume, la viața de comunicare cu Dumnezeu, ca împărăție a Lui. Rugăciunile indică o astfel de transcendere sau ieșire a omului închis în egoism, spre Dumnezeu Cel în Treime, sau al iubirii, chiar când se cer în rugăciuni bunuri necesare vieții pământești, drept condiții de pregătire pentru împărăția lui Dumnezeu.
Trăirea duhovnicească pe care o experimentează credinciosul la Sfânta Liturghie nu-i deloc subiectivă, nu-i o emoție lipsită de suport. În mod concret, la Liturghie, între Dumnezeu și om se întâmplă ceva, se reactualizează relația cu Hristos, se realizează un urcuș, o unire crescândă cu Dumnezeu Cel în Treime preamărit. Credincioșii care participă duminică de duminică la Sfânta Liturghie împreună, vor spori și între ei în comuniune. Nici un fel de altă asociație nu creează între oameni legături așa de profunde ca Liturghia. De fapt, comuniunea creată la Sfânta slujbă nu se mărginește la cei prezenți, ci se extinde la toți cei ce sânt îmbrăcați în Hristos, fie că trăiesc, fie că au adormit.

Chemarea adresată credincioșilor este o invitație de a nu rămâne în starea în care se află, de a înainta spre starea de credincioși vrednici de a participa la aducerea jertfei euharistice. Învățătura este necesară pentru că s-au înmulțit membrii Bisericii, care cunosc prea puțin învățătura creștină.
Prin slujbele ortodoxe se sfințesc nu numai sufletele oamenilor, ci întreaga lume. Acțiunea sfințitoare a Sfântului Duh se răspândește prin Biserică asupra întregii naturi. Soarta naturii fiind legată de soarta omului, din pricina căruia a suferit stricăciunea, își găsește dezlegarea și restaurarea tot împreună cu omul. Mântuitorul, prin întrupare, S-a legat de întreaga natură, iar mântuirea este „a doua creație a lumii”. Biserica binecuvântează toată făptura: apa, florile, ramurile de copaci, spicele de grâu, strugurii, precum și obiectele întrebuințate la sfintele slujbe. Biserica se roagă pentru om când este sănătos, dar și atunci când este bolnav și neputincios. Se roagă pentru mântuirea lui, dar și pentru nevoile lui pământene, pentru izbăvirea lui din nevoi, din neajunsuri. Îl binecuvântează pe el dar și lucrurile de care se folosește în viața zilnică."€

Last edited by cristirg; 07.09.2014 at 23:34:23.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare