Oreste Teodorescu

[laurastifter]

Tendinţa de relativizare a credinţei este din ce în ce mai evidentă în societatea noastră secularizată... În special cei care nu şi-au ales încă o credinţă, neavând o identitate religioasă proprie, selectează idei din diverse concepţii filosofice şi religioase, formându-şi astfel o concepţie de viaţă originală.
Având o astfel de atitudine, aceste persoane consideră că manifestă toleranţă faţă de diversele religii existente, fără a înţelege că, de fapt, concepţia lor este diferită de celelalte religii, chiar dacă se inspiră din acestea. Aceşti sincretişti sunt incapabili de a conştientiza faptul că, prin atitudinea lor, se situează în afara tuturor religiilor, neasumându-şi în mod responsabil şi total nicio credinţă, ci alegând câte o idee din fiecare sistem de gândire cunoscut.
În opinia mea, una dintre cele mai importante virtuţi este consecvenţa, capacitatea de a rămâne fidel propriilor convingeri indiferent de împrejurări. Desigur, această consecvenţă trebuie practicată cu discernământ duhovnicesc, pentru a nu deveni persistenţă în greşeli şi păcate, "încremenire în proiect" şi obsesie a unei anumite idei incorecte. Desigur că ne este necesară maturitatea şi îndrăzneala de a recunoaşte şi de a evita greşelile, nepersistând în ele, dar adevărata virtute a consecvenţei în credinţă constă în curajul de a-ţi asuma cu hotărâre un drum, un mod de a fi, un sistem de principii morale pe care să le urmezi în mod statornic. De aceea, consider că relativismul sincretist, promovat cu atât de multă râvnă de către mulţi dintre "dătătorii cu părerea" în ale teologiei, constituie o dovadă de inconsecvenţă şi laşitate. De ce laşitate? Tocmai pentru că această atitudine presupune lipsa curajului asumării unei singure credinţe. Este imposibil să aderăm la toate religiile din istorie, în speranţa că... una dintre ele o fi adevărată... Trebuie să ne alegem o singură religie, fapt evident pentru cei din generaţiile anterioare care, până la apariţia relativismului, nu-şi puneau problema că este posibil ca, împotriva principiilor logicii, toate religiile să fie adevărate, deşi cuprind şi idei contradictorii.
Este imposibil ca Divinitatea, pe Care cele mai importante trei religii (cronologic: iudaismul, creştinismul şi islamul) o mărturisesc a fi unică, să le fi revelat oamenilor idei contradictorii, inducându-i astfel în eroare şi determinându-i să creeze atâtea stări de conflict şi incertitudine.
Cum ar fi fost posibil, de pildă, ca Divinitatea să le fi revelat creştinilor faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu, evreilor să le fi "descoperit" că, de fapt, Mesia nu a venit încă, iar pe musulmani, după vreo 600 de ani de la revelaţia dată creştinilor, să-i"încredinţeze" că Iisus a fost un simplu prooroc? Este clar că, în cele trei mari religii, Iisus Hristos este perceput în trei moduri diferite, de unde rezultă faptul că doar una dintre aceste concepţii religioase corespunde adevărului revelat. Exemplele pot continua... Orice elev de clasa a IX-a, care a fost atent la orele de logică, e la curent cu faptul că, potrivit principiului noncontradicţiei, "două propoziţii, dintre care una afirmă, iar cealaltă neagă, nu pot fi simultan adevărate". Din acest principiu elementar reiese în mod incontestabil faptul că încercarea unora dintre promotorii "noii ere" a relativismului de a conbina toate religiile, creând una singură, este contrară raţiunii.
În cazul nostru, al creştinilor, responsabilitatea este şi mai serioasă pentru că... obiectul credinţei noastre nu este doar o idee abstractă, un concept filosofic sau un sistem de idei, ci o Persoană: Domnul nostru Iisus Hristos. Mai exact, credem într-o Treime de Persoane. Astfel, nouă ne este cu totul imposibil să-L trădăm pe Dumnezeul nostru, Căruia I-am încredinţat întreaga noastră viaţă! În acest sens, îmi amintesc o predică a părintelui Nicolae Steinhardt despre mărturisirea lui Hristos în faţa oamenilor. În acea omilie, părintele arăta, în stilul său caracteristic, că, orice pretexte am încerca noi să găsim (de exemplu: "împrejurările m-au silit"), lipsa curajului duhovnicesc rămâne un păcat grav, căci Hristos ne vrea curajoşi şi credincioşi ai Săi neabătuţi. Încerc să citez din memorie pasajul respectiv: "Aşa este, fraţi creştini, cu Hristos. Cu Hristos nu-i de glumă, nu-i de şagă, nu-i cu uite popa nu e popa, nu-i cu... împrejurările m-au silit". :)
În încheiere, aş dori să-l felicit pe Andrei, iniţiatorul topicului, pentru ideea de a ne avertiza asupra primejdiilor spirituale pe care, în calitate de creştini, avem datoria de a le evita.

Cu respect,
Laura Stifter

[tara tara vrem ostas]

poate exista si crestinism islamic si iudaic.. crestinismul gnostic si evangheliile gnostice asta afirmau... ca Hristos a fost un om cu puteri supranaturale dar ca nu el a murit pe cruce, ci Iuda(vezi ev. lui iuda)... apoi iudaismul e dispus sa-l accepte pe Iisusul istoric, chiar si ca prooroc, pana si ca Mesia, sau un Mesia, dar nu Dumnezeu... toate astea pot fi impacate atata timp cat Iisus nu e Dumnezeu si nu a murit pe cruce ...

[cocacoc]

În prealabil postat de laurastifter

Este imposibil ca Divinitatea,

Mai exact, credem într-o Treime de Persoane.

Banuiesc ca ai vorbit strict dpdv al unui individ ca Oreste . Caci altfel stii care e cealalta optiune logica si rationala in privinta Divinitatii nu ? Asta daca tot ai amintit de logica si ratiune ...

Care voi (credeti) ? Crestinii care resping Treimea unde ii lasi ? Sau lasa-ma sa ghicesc, ei nu sunt crestini adevarati :) .

[DragosP]

Nu sunt deloc.