Diferenta de varsta intre soti

[AlinB]

În prealabil postat de andreea.MG

Fetitele sunt marisoare deja, eu nu am cum sa le iau locul mamei lor. Pot doar sa le fiu o prietena si sa le dau un sfat. Mama lor va fi mereu prezenta in sufletul lor si nu le pot lua acest lucru. Pentru mine nu au fost, nu sunt si nici nu vor si un impediment. Ele nu au nici o vina. Problema e ca ai mei sigur nu vor intelege. Eu am doar 24 de ani. Si de aici...se intelege tot...cred!

Nici nu trebuie sa "le iei" acest lucru.
Este loc si de doua mame in viata unui copil.

Ai tai au ceva sa-i reproseze ceva real, concret, viitorului tau sot?

[AlinB]

În prealabil postat de Ekaterina

Si eu m-am gandit ca este posibil sa fie la mijloc aspecte ce ne scapa din vedere, iar un duhovnic cu experienta in scaunul spovedaniei sa vada problema in perspectiva, cunoscand mai bine persoana pe care o sfatuieste.

Duhovnicul este obligat sa fie sincer, mai ales cu o persoana majora.
Daca erau alte impedimente, trebuia sa i le spuna, nu sa ofere un pretext stupid.

Nu m-ar mira sa se cunoasca cu parintii si sa fie influentat de acesta.
In cazul asta, se poate spune ca si-a incalcat o datorie sacra.

N-ar fi un caz unic.

In astfel de cazuri nu doar poate ci e chiar indicat sa-si schimbe duhovnicul.

Duhovnicul nu hotarase, el doar sfatuieste. Omul este liber sa faca cum crede. Poate sa mai vorbeasca cu duhovnicul, cu alti parinti, eventual si cu un episcop care poate da binecuvantarea chiar daca s-au depasit cei 10 ani, (tinand cont ca este vorba de o abatere de un an).

Nu este nici un canon care sa specifice ca e nevoie de o binecuvantare de la episcop in acest sens.

Ce ar trebui sa vorbeasca cu duhovnicul? In mod clar, s-a pus de-a curmezisul dintr-un motiv stupid (in cel mai fericit caz).

[AlinB]

În prealabil postat de andreea.MG

si cu sentimentele ce fac?

Ce baza au aceste sentimente, poti sa ne spui?

[AlinB]

În prealabil postat de Lady Brightside

Doamne fereste, nu asta era ideea, Aline! :) Ideea era ca poate duhovnicul si parintii ei se asteapta la altceva de la ea, si anume sa nu se complice si sa inceapa de "la inceput".

Explica-mi si mie te rog ce inseamna ideea asta, care sunt bazele ei logice, morale, crestine, etc.

Nu de alta, dar am ramas cu impresia si ca o sustii oarecum.

[andreea.MG]

În prealabil postat de AlinB

Nici nu trebuie sa "le iei" acest lucru.
Este loc si de doua mame in viata unui copil.

Ai tai au ceva sa-i reproseze ceva real, concret, viitorului tau sot?

Ei inca nu stiu de el. Nu stiu cum sa le spun. Nu vreau sa le fac nici un rau, nici lor, nici barbatului iubit si mai ales fetitelor. Tind sa mentionez ca nu am cunoscut fetitele, motivul fiind in caz de ceva nu merge sa nu fie si ele implicate. Si da...ar avea ce sa ii reproseze...tatal meu, mai exact, are idei mai comuniste. Sper ca m-am facut inteleasa.

[andreea.MG]

În prealabil postat de Mena59

Nu stiu cat de mari sunt fetitele dar pot sa presupun ca nu au mai mult de 10 ani. Mama lor a murit. Deci nu mai au mama. Ele au nevoie de o mama mai mult decat are nevoie tatal lor de o sotie. Sunt micute si dupa casatoria ta cu tatal lor o sa fii mama lor. Convingerea ta cum ca nu ai cum sa iei locul mamei lor in viata de zi cu zi si in sufletul lor, si ideia ca le poti fi doar o prietena pentru un sfat, doua, acolo, ma face sa presupun ca nu prea te trage inima sa te implici, prea mult, in cresterea lor.
Asa ca, sfatul meu este sa renunti. Asculta-ti duhovnicul, asculta-ti parintii si lasa-i pe cei trei (fetitele cu tatal lor). Poate ca Dumnezeu le va scoate in cale o femeie care sa vrea, si sa stie cum sa ia locul mamei lor, si care sa le fie mai mult decat prietena.
Mama lor va fi prezenta in inima lor, sigur, dar sa sti ca nu pentru mult timp. Copii uita destul de repede un parinte decedat, mai ales daca cel care-l inlocuieste le arata interes si dragoste.
Iarta-ma, te rog, pentru cele ce ti-am spus, dar mi-am permis deoarece tu ai pus poveste ta in dezbatere publica.
Sa te ajute Dumnezeu sa faci cum este mai bine, nu pentru tine, nu pentru acel barbat ci pentru cei doi copii.

Daca nu ma atragea inima, cum spuneti dvs, nu mai incepeam sa am o relatie cu el. Cea mica e in clasa a IV-a, iar cea mare in clasa a VI-a. Deci ele sunt destul de marisoare ca sa faca diferenta. Din tot ce stiu de la tatal lor, ele vor pe cineva cu care ar putea vorbi fara retineri. Eu nu pot lua locul mamei lor, chiar nu pot. Daca erau mai mici, da, le-as fi putut fi ca o mama. Dar chiar si asa, o sa tin la ele ca si la fetitele mele. Sunt doua fetite nevinovate ramase orfane si as face orice sa le alin durerea. Nu le-as lasa sa isi uite mama, din contra, le-as spune ca mama lor vegheaza pentru ele si ca mereu o sa le iubeasca. Eu vreau doar sa stie ca o sa poata conta pe mine oricand si la orice ora.

[andreea.MG]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Sunteti majora. Si, din felul postarilor dvs., se simte ca aveti si multa intelepciune. Nu mai urmati, deci, autoritatile de orice fel (parinti, duhovnic, etc.) in dauna propriei dvs. persoane. Nu atit diferenta de virsta, cit si virsta in sine conteaza. 24+11=35. E 35, nu 53. Aveti, amindoi, inca, viata inainte. Nu trebuie sa transformati duhovnicul in oracolul din Delphi sau parintii intr-un fel de guru sau Papa.
Cerul sa va ajute sa va cuceriti si mentineti fericirea!

Nu stiu cum sa procedez, sa fie toata lumea impacata. De cateva zile nu ma mai recunosc.

[cezar_ioan]

După atâtea pagini citite eu nu pricep un lucru: bărbatul în cauză ... ştie la ce vă gândiţi?
Ştie că îl iubiţi?
Ştie că vă preocupă gândul de a-i fi soţie?...

Iar dacă ştie: dânsul ce v-a spus? E de acord, nu e de acord, se mai gândeşte.... etc.

Nu ne-aţi spus nimic despre opinia domnului.
Îmi pot închipui că, pur şi simplu, pentru motivul că aveţi "o relaţie" (aşa scrieţi) cu un bărbat văduv, vă imaginaţi că ar urma o căsătorie. Aşa o fi?

Cred, aşadar, că ar fi de folos să clarificaţi şi acest aspect: ce vă spune domnul însuşi despre perspectiva căsătoriei?
Aţi discutat clar? Suficient de explicit?
(Sper că nu aţi purtat doar un dialog imaginar, animat de sentimente, ori, din anumite rezerve, deocamdată doar i-aţi sugerat câte ceva pe ici, pe colo............)

[AlinB]

Ioane, are 24, nu e un copil cu fantezii.

Sigur ca au discutat si desi poate nu s-a luat o decizie 100% categorica, ferma in acest sens, ambii se gandesc la aceasta posibilitate.

[andrei_elena]

În prealabil postat de cezar_ioan

După atâtea pagini citite eu nu pricep un lucru: bărbatul în cauză ... ştie la ce vă gândiţi?
Ştie că îl iubiţi?
Ştie că vă preocupă gândul de a-i fi soţie?...

Iar dacă ştie: dânsul ce v-a spus? E de acord, nu e de acord, se mai gândeşte.... etc.

Nu ne-aţi spus nimic despre opinia domnului.
Îmi pot închipui că, pur şi simplu, pentru motivul că aveţi "o relaţie" (aşa scrieţi) cu un bărbat văduv, vă imaginaţi că ar urma o căsătorie. Aşa o fi?

Cred, aşadar, că ar fi de folos să clarificaţi şi acest aspect: ce vă spune domnul însuşi despre perspectiva căsătoriei?
Aţi discutat clar? Suficient de explicit?
(Sper că nu aţi purtat doar un dialog imaginar, animat de sentimente, ori, din anumite rezerve, deocamdată doar i-aţi sugerat câte ceva pe ici, pe colo............)

Bine punctat! Exact asta ma intrebam si eu. Nu reiese nimic despre sentimentele lui, despre parerile lui, despre intentiile lui.. tabloul e incomplet.