Geneza

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Eugen7

Sa te ajute Dumnezeu sa ajungi acolo daca asta ti-ar intari credinta. Cel mai bun mod de a-L cunoaste, de a-L vedea pe Hristos este Taina Sfintei Euharistii si Studiul corespunzator al Sfintei Scripturi (dupa indrumarea dogmatica ortodoxa, urmand metodologia Sfintilor Parinti).
Aceasta Sfanta Taina este muuuuuult mai mare decat minunea de la Ierusalim (de fapt nici nu se pot compara ...).

Ma bucur ca vrei sa cunosti Adevarul. Onestitata ta te ajuta sa intelegeti atat teologia ortodoxa crestinta cat si stiinta. Scepticismul si pragmatismul sunt extrem de utile atat in studiul teologic ortodox crestin cat si in cel stiintific.

Una este sa stii si alta este sa cunosti, sa intelegi. Acest lucru este valabil atat in teologie cat si in stiinta.

Daca consideri necesar iti pot oferii mai multe informatii din domeniul stiintific atat la nivel universitar cat si postuniversitar, intucat studiez si acest domeniu cu ajutorul lui Hristos Domnului Dumnezeul nostru, caci fara EL nu putem face nimic. (Nu am facut aceasta afirmatie din mandrie, ci pentru ca nu vreau sa igrop talantul asemenea slugii celei nevrednice. Este vorba de datorie caci trebuie sa facem "ceea ce suntem datori se facem ca niste slugi nevrednice"- Luca 17,10.)

Doamne ajuta. Har si pace. Slava Lui Dumnezeu!

Eugen, bine ar fi să foloseşti butonul de vizualizare înainte de a răspunde la mesaj. Abia acum am văzut completările.

Da, cuminecarea deasă ajută mult mai ales să ne lepădăm de greşelile şi de păcatele constante, apoi şi pentru înţelegerea măcar şi parţială a tainelor existenţei. Am încercat să aduc argumente din cîte am citit pentru împărtăşania cît mai deasă, însă m-am lovit de mulţi oameni care mi-au închis gura. Dacă doreşti, aruncă o privire la rubrica despre Sfînta Împărtăşanie.

Mă bucur că ne vizitează forumul şi oameni mai studioşi, dar din nefericire am văzut că pleacă după scurtă vreme. Sper ca dumneata să rămîi mai mult pe aici. Da, sînt de acord că putem face afirmaţii de genul "studiez" sau "mă pricep" fără pic de mîndrie. Numai că oamenii înţeleg greşit afirmaţia ca o laudă de sine, pentru că atît pot ei să înţeleagă. Dea Domnul ca fiecare să înmulţească talantul cît mai mult, cu ajutoul Lui, desigur.


Acum, să revenim la subiect dacă tot te-ai oferit să răspunzi la întrebări: ce spun Sfinţii Părinţi, omul a fost creat în 24 de ore terestre sau a evoluat într-o lungă şi nedefinită perioadă de timp pînă ce a primit suflet viu?

[Eugen7]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Acum, să revenim la subiect dacă tot te-ai oferit să răspunzi la întrebări: ce spun Sfinţii Părinţi, omul a fost creat în 24 de ore terestre sau a evoluat într-o lungă şi nedefinită perioadă de timp pînă ce a primit suflet viu?

Sunt intrebari dificile care trebuie studiate corespunzator. Pot incerca cu ajutorul lui Dumnezeu doar niste indrumari. Nu doresc sa redechid subiectul evolutionism... prefer sa ramanem strict in domeniul fizicii (mecanica clasica, teoria relativitatii ce implica teoria Big-bang mecanica cuantica... )

Sfintii Parinti spun ca omul este trup si suflet. Trupul este facut din pamant (tarana) asemenea trupului animalelor, avand acelasi principiu de viata biologica ca si animalele.

Toti Sfintii Parinti spun ca atat trupul omului si sufletul omului apare simultan in momentul zamislirii pruncilor si nu pe rand. In cazul lui Adam, Dumnezeu a facut trupul din pamant (care deja continea principiul vietii biologice, caci pamantul deja primise porunca sa dea viata bilogica intr-o mare varietate de specii vegetale si animale) si i-a daruit direct un suflet cugetator si nemuritor.

Toti Sfinii Parinti afirma ca omul este creatura directa a lui Dumnezeu intrucat are un suflet rational si nemuritor primit direct de la Dumnezeu. Toti afirma ca mintea este cea care face diferenta intre sufletul omului si cel al animalelor si ca din punct de vedere fiziologic, trupeste nu exista diferenta intre om si animale.

Parerile despre sufletele animalelor sunt impartite la Sfintii Parinti, dar in general se afirma afirma ca sufletul este principiul vietii biologice, iar in funcite de specie si animalele au emotii (tristete, depresie, bucurie...)


Durata temporala a zielor creatiei nu este nicidecum de 24 de ore. Pentru a putea vorbi de timp trebuie sa precizam un observator (un sistem de referita). Sfantul Ioan Damaschin spre exemplu afirma ca inainte de facerea soarelui nu se putea masura timpul (deci primele 4 zile ale creatiei nu aveau nicidecum o durata temporala de 24 ore).

Biserica Romano-Catolica sustine oficial Teoria Evolutionista pe care o considera parte a planului divin, omul fiind cununa creatiei. Aceasta deoarece viata noastra este intru Hristos si fara Taina Sfantului Botez suntem morti... traim asemenea animalelor, doar biolologic. Hristos Iisus este viata cea adevarata, iar prin Taina Sfantului Botez murim si inviem intru Hristos si ne desavarsim prin Sfanta Taina a Euharistiei cu adevarat trupul si sangele Domnului.

Nu o sa reiau ce se studiaza in cadrul facutatii de tologie ortodoxa. Reamintesc doar ca omul este jumate animal si jumatate inger. Omul este trup si suflet nemuritor si cugetator. Prin trup omul este asemenea animalelor: manaca, doarme se reproduce... iar prin sufletul rational si nemuritor este asemenea ingerilor, poate contempla creatia, poate cunoaste si intelege pe Dumnezeu iar prin Sfanta Taina a Euharistiei poate trai in comuniune deplina cu Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru.

Doamne ajuta. Har si pace.

P.S. In masura timpului disponibil voi mai scrie pe forum, daca aceasta este si voia Domnului si daca considerati ca postarile mele va sunt de folos.

[iana]

În prealabil postat de Templier Knight

Dumnezeu a facut lumea in 6 zile ,in prima zi a facut cerul si pamantul si '' a fost seara si a fost dimineata '' dar cum putem vorbi de zi/noapte daca luminatorii cerului Soarele Luna si stelele au fost create abia a 4a a zi , ciudat nu?

1,3 Şi a zis Dumnezeu: Să se facă lumină; şi s-a făcut lumină.
Sfântul Ambrozie scrie:
„Dumnezeu este făcătorul luminii, iar locul şi pricina întunericului este lumea. Insă bunul Făcător a rostit cuvântul «lumină» ca să poată descoperi lumea, pătrunzând-o cu strălucire, şi astfel s-o facă frumoasă la înfăţişare. Deci dintr-o dată văzduhul s-a făcut strălucitor, iar întunericul s-a dat cu spaimă înapoi de la neobişnuita strălucire. Strălucirea luminii ce a pătruns dintr-o dată întregul univers a copleşit întunericul, scufundându-1 parcă în adânc.”
Sfântul Efrem, în acord cu ceilalţi Părinţi, ne spune limpede că lumina nu avea nimic de-a face cu soarele, care a fost creat numai în Ziua a Patra:
„Lumina care a apărut pe pământ era fie ca un nor luminos, fie ca lumina zorilor, ori ca stâlpul ce a luminat norodului iudeu în pustie. Oricum, lumina nu ar fi putut împrăştia întunericul ce învăluia totul, de nu şi-ar fi răspândit pretutindeni fie materia, fie razele, precum soarele la răsărit. Lumina dintru început era răspândită pretutindeni, nefiind închisă într-un singur loc anume; ea împrăştia întunericul fără a avea vreo mişcare; toată mişcarea ei ţinea doar de ivire şi pieire; când ea pierea dintr-o dată, venea domnia nopţii, domnie ce se sfârşea o dată cu ivirea ei. Astfel, lumina a făcut să apară şi cele trei zile următoare… Ea a ajutat la odrăslirea şi răsărirea tuturor celor care urmau a fi scoase de către pământ în ziua a treia; cât despre soare, el a fost aşezat în tăria cerului ca să aducă la împlinire cele care fuseseră făcute să apară mai înainte cu ajutorul luminii dintru început.”
1, 4 Şi a văzut Dumnezeu lumina că este bună.
După învăţătura Sfântului Ambrozie, Dumnezeu numeşte fiecare treaptă a zidirii Sale „bună”, văzându-i firea desăvârşită şi neprihănită şi având în vedere desăvârşirea întregii lucrări:
„Dumnezeu, ca judecător al întregii lucrări, prevăzând cum avea să fie lucrul împlinit, laudă partea lucrării Sale aflată încă pe treptele începătoare, cunoscând de mai înainte felul încheierii ei… El laudă fiecare parte deosebi, ca fiind vrednică de ceea ce avea să urmeze.”
1, 4-5 Şi a despărţit Dumnezeu între lumină şi între întunerec. Şi a numit Dumnezeu lumina ziuă şi întunerecul l-a numit noapte
Sfântul Vasile tâlcuieşte acest loc:
„Şi a despărţit Dumnezeu între lumină şi între întunerec. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a făcut să nu se amestece lumina cu întunericul, ci să stea separate una de alta. Le-a despărţit şi le-a separat foarte mult una de alta. Şi a numit Dumnezeu lumina ziuă şi întunerecul l-a numit noapte. Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul e luminat de soare şi când soarele străluceşte în emisfera de deasupra pământului; este noapte când soarele, ascunzându-se, face umbră pământului. Atunci, la început, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui, ci se făcea zi şi urma noapte când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început şi când iarăşi se retrăgea potrivit măsurii rânduite de Dumnezeu.”
1, 5 Şi s-a făcut seară, şi s-a făcut dimineaţă, zi una.
Sfântul Vasile urmează astfel:
„Seara este hotarul comun dintre zi şi noapte, iar dimineaţa este vecinătatea nopţii cu ziua. Aşadar, ca să dea zilei cinstea de a fi fost făcută înainte, Scriptura a vorbit mai întâi de sfârşitul zilei, apoi de sfârşitul nopţii, pentru că zilei îi urmează noaptea. Starea în lume înainte de facerea luminii nu era noaptea, ci întunericul; noapte s-a numit atunci când Dumnezeu a despărţit întunericul de zi, şi întunericul a primit numire nouă, ca să se deosebească de zi. [...] Pentru ce nu a spus «ziua întâia», ci «zi una» ? Doar era firesc să o numească «ziua întâia», căci avea să-i adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor care vin după ea. A spus «una» pentru că voia să determine măsura zilei şi a nopţii.”
Ziua întâi a facerii (indiferent cât de „lungă” s-ar presupune că este) pune început ciclului de şapte zile (fiecare cu „ziua” şi „noaptea” ei) ce se continuă până în zilele noastre. Comentatorii raţionalişti, care văd în cele „şapte zile” şi în faptul că „seara” precede „dimineaţa” doar o proiecţie retrospectivă a unor obiceiuri iudaice târzii, se arată a fi în total dezacord cu modul patristic de a privi aceste lucruri, fiind deci incapabili să răspundă la întrebarea: de unde şi de ce au luat iudeii aceste obiceiuri ? După concepţia patristică, textul dumnezeieşte descoperit poate să ne arate, şi chiar ne arată, literal obârşia lumii şi pricinile obiceiurilor iudaice (care au devenit acum creştine – căci ziua noastră bisericească începe şi ea cu Vecernia, slujba de seară), lată-ne deci la sfârşitul acelei „Zi Una”, Ziua întâi a facerii. Ea a statornicit măsura timpului pentru toate epocile următoare (fiindcă „înainte” de ea nu exista timp; timpul începe cu ea). Ea este o zi deosebită de cele care urmează şi în altă privinţă, cum explică Sfântul Efrem:
„Deci, după mărturia Scripturii, cerul, pământul, focul, aerul şi apa au fost făcute din nimic; pe când lumina făcută în Ziua întâi şi toate celelalte lucruri făcute după ea s-au făcut din ceea ce exista mai înainte. Căci ori de câte ori Moise vorbeşte despre ceea ce s-a făcut din nimic foloseşte cuvântul „făcut” (evreieşte: bara): a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi, deşi nu se scrie că focul, apa şi aerul au fost făcute, nici nu se spune că ar fi fost alcătuite din ceea ce exista mai înainte. Deci şi acestea sunt din nimic, tot aşa cum cerul şi pământul sunt din nimic. Dar când Dumnezeu începe a face din ceea ce există de mai înainte, Scriptura foloseşte o zicere precum aceasta: Şi a zis Dumnezeu: să se facă lumină, şi celelalte. Iar când se zice: Şi a făcut Dumnezeu chiţii cei mari, se spune înainte: Sa scoată apele vietăţi cu suflete vii. Deci numai cele cinci feluri de zidiri mai sus pomenite au fost făcute din nimic, pe când toate celelalte s-au făcut din cele făcute mai înainte din nimic.”
Cele „cinci zidiri” pomenite de Sfântul Efrem sunt cele „patru stihii” (sau „elemente”) din care, după definiţia ştiinţei antice, se alcătuiesc toate cele de pe pământ, împreună cu „cerul”. Nici măcar nu e nevoie să acceptăm acest mod de analizare a creaţiei spre a vedea că, într-adevăr, Ziua întâi a Facerii are ceva „de temelie”: ea cuprinde începuturile tuturor celor care urmează după ea. Am putea face speculaţii asupra locului de unde a apărut materia concretă a făpturilor vii, a corpurilor cereşti şi a celorlalte zidiri din următoarele cinci zile: a fost ea creată iarăşi din nimic, sau a fost cu adevărat doar o transformare a materiei preexistente ? Nu ar fi însă decât un simplu exerciţiu nefolositor, care nu ar contrazice nicidecum adevărul că structura de temelie a materiei şi creaţiei s-a făcut în Ziua întâi; lucrarea următoarelor cinci zile este mai puţin „radicală” decât cea a Zilei întâi – este mai mult o „tocmire” decât o „facere” în adevăratul înţeles.
Tocmai ideea „zidirii din nimic” sau „din nefiinţă” deosebeşte cu totul istorisirea Facerii de cea a tuturor miturilor păgâne şi a speculaţiilor despre creaţie. în acestea din urmă există un fel de demiurg sau „zeu-făurar” care alcătuieşte lumea dintr-o materie existentă care, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, devine şi ea un fel de „zeu”. Cartea Facerii descrie începutul absolut al întregii lumi, iar nu dezvoltarea ei din ceva ce există deja; cum vom vedea, chiar zidirile următoarelor cinci zile, deşi se ivesc din materia creată mai înainte, sunt totuşi ceva cu totul nou, neputând fi înţelese ca simple dezvoltări ale materiei întâi-create. Speculaţiile gânditorilor moderni care încearcă să descopere originea lumii într-un fel de materie absolut elementară ce se dezvoltă de la sine pot fi privite ca înrudite cu vechile speculaţii păgâne; radicalismul explicaţiei din Cartea Facerii le depăşeşte pe ambele, tocmai fiindcă vine din descoperirea dumnezeiască, iar nu din presupunerile şi extrapolările omeneşti."
(din Cartea Facerii, Crearea Lumii si Omul inceputurilor, Serafim Rose)

[paulika]

 Să fie lumina!

„Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută...După ce a fost făcută lumina, a fost şi eterul mai plăcut, iar apele au ajuns mai luminoase; nu primeau numai strălucirea luminii, ci tri¬miteau şi ele în schimb reflexul luminii, sărind din apă, din toate păr¬ţile, strălucirile ei.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 93)

Pentru ce a folosit Moise aceste cuvinte?
Acest fericit prooroc le-a folosit pogorându-se la chipul în care oamenii vorbesc şi gândesc de obicei. După cum oamenii, după ce fac un lucru oarecare cu multă luare aminte, când ajung la capătul muncii lor şi pun la probă lucrul făcut, laudă ce au săvârşit, tot aşa şi dumnezeiasca Scriptură pogorându-se la slăbiciunea înţelegerii noastre a spus întâi: Şi a văzut Dumnezeu că lumina este frumoasă, apoi a adăugat: Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul l-a numit noapte. A împărţit fiecăruia locul său propriu, fixându-le de la început unele hotare, pe oare să le păzească mereu neîmpiedicat. Şi orice om cu judecată poate vedea că de atunci şi până acum nici lumina n-a depăşit propriile ei hotare şi nici întune¬ricul n-a călcat rânduiala sa, făcând amestec şi turburare. E îndestulător numai acest lucru ca să-i facă pe cei ce vor să se îndărătnicească să asculte şi să se supună cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, să imite şi ei rânduiala acestor stihii, a luminii şi a întunericului, care păzesc neîm-piedicat drumul lor şi nu depăşesc măsurile proprii, ci-şi cunosc propria lor natură.” (Sf. IOAN, p. 49-50)









 Ziua şi noaptea

„Atunci, la început, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui, ci se făcea zi şi urma noapte, când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început şi când iarăşi se retrăgea potrivit măsurii rânduite de Dumnezeu... Seara este hotarul comun dintre zi şi noapte, iar dimineaţa este ve¬cinătatea nopţii cu ziua. Aşadar, ca să dea zilei onoarea de a fi fost făcută înainte, Scriptura a vorbit mai întâi de sfârşitul zilei, apoi de sfârşitul nopţii, pentru că zilei îi urmează noaptea. Starea în lume, înainte de facerea luminii, nu era noaptea, ci întunericul; noapte s-a numit atunci când Dumnezeu a despărţit întunericul de zi şi întunericul a pri¬mit numire nouă, ca să se deosebească de zi.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 94-95)








 Luminătorii cereşti

„Dumnezeu a creat soarele în ziua a patra, ca să nu socoteşti că datorită lui aveam ziua. Ce am spus despre seminţe, aceea voi spune şi despre zi, că fuseseră trei zile înainte de crearea soa-relui.. Dar a voit Stăpânul să facă cu ajutorul acestei stihii şi mai strălucitoare lumina zilei. Acelaşi lucru putem să-l spunem şi de luminătorul cel mai mic, de lună; fuseseră trei nopţi înainte de facerea ei. Dar şi luna, adusă la fiinţă, ne dă folosul ei, că împrăştie întunericul nopţii; şi aproape că putem spune că, împreună cu soarele, împlineşte acelaşi rost faţă de toate celelalte făpturi.

Soarele a luat în stăpânire ziua, iar luna, noaptea, pentru ca unul, cu razele sale, să facă ziua mai strălucitoare, iar cealaltă, cu lumina ei, să risipească întunericul şi să dea oamenilor putinţa de a se îndeletnici cu uşurinţă cu treburile lor. Atunci călătorul îndrăzneşte să plece în călătorie, corăbierul să dea drumul corăbiei ca să străbată mările. Fiecare din cei ce au o îndeletnicire îşi îndeplineşte atunci în toată tihna lucrul său.” (Sf. IOAN, p. 82-83)

„Cuvintele acestea nu sunt contrare celor ce s-au spus despre lumină. Atunci, la început, s-a adus la existenţă natura luminii acum, corpul acesta ceresc a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumina prim-născute. După cum altceva este focul şi altceva lampa – focul are puterea să lumineze, iar lampa este făcută să lumineze pe cei care au nevoie de lumină – tot aşa şi acum au fost creaţi lumină¬torii, ca să fie vehicule ale acelei lumini prea curate, adevărate şi nema¬teriale. După cum apostolul spune că unii sunt luminători în lume, dar alta este Lumina cea adevărată a lumii, la care participând sfinţii au ajuns luminători ai sufletelor, pe care le-au instruit, izbăvindu-le de întunericul neştiinţei, tot aşa şi acum, Creatorul universului, încărcând soarele acesta cu lumina cea tare strălucitoare, l-a aprins în jurul lumii. Nimănui să nu i se pară de necrezut spusele acestea. Altceva este strălucirea luminii şi altceva corpul încărcat de lumină.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 133-134)


„După cum Dumnezeu porunceşte să se facă lumi¬nători spre a despărţi între zi şi noapte în această tărie care tocmai a fost numită cer, astfel se poate face şi în noi, dacă, bineînţeles, ne vom strădui să fim chemaţi şi să devenim cer: vom avea în noi luminători, care să ne lumineze, pe Hristos şi Biserica Sa. Căci El este lumina lumii, care luminează şi cf. In. 8, 12 Biserica cu lumina Sa: după cum se spune că luna îşi primeşte lumina de la soare, ca noaptea să poată li luminată prin ea, tot astfel şi Biserica, primind lumina lui Hristos, luminează pe toţi cei ce se găsesc m noaptea ignoranţei.

După cum aceşti luminători ai cerului, pe care vedem, au fost aşezaţi spre [a da] semne şi spre vremi şi zile şi ani, ca să strălucească din tăria cerului celor ce sunt pe pământ, în acelaşi fel Hristos, luminând Biserica Sa, dă semne prin preceptele Sale pentru ca cineva să ştie, după ce semnul a fost primit, în ce fel să fugă de mânia ce va veni, ca să nu-l surprindă aceea zi ca pe un fur, ci să poată ajunge mai degrabă în anul de primire al Domnului.” (ORIGEN, p. 131).


Pentru asta trebuie un studiu mai aprofundat,Parintele Chirila de la Cluj,are o carte de Vt,pentru anul I de facultate,acolo o sa gasesti raspunsuri.Ce ti-am dat eu aici sunt din cursul dansului.

ce inseamna 'Dumnezeu l-a facut pe Adam(om) din pamant' ?

[Mihai36]

Probabil se refera la trupul fizic caci altfel este doar o explicatie puerila destinata unor oameni simpli lipsiti de o cunoastere profunda a realitatilor nevazute.
Cam de genul povestii creatiei lumii atit de ...poetica, luata ca pe o litera de lege sau revelatie de netagaduit.
In conditiile in care inca lumea creata nu sta pe loc ci inca evoluaza, inca este creata, incluisiv noi.
Referitor la ce spunea serafom rose in ultimele propozitii cu partinire evidenta la "religiile pagine" -de parca sint toate identice -este o idee falsa atita vreme cit nici o religie nu sustine asta- nici islamul , nici buddhismul si cu atit mai putin hinduismul care face o clara delimitare intre Prakriti si Purusha.
In rest nu pot sa spun nimic referitor la aprecierile lui despre presupusa legatura intre o anume paginitate si cercetarile stiintifice din acea vreme.
Despre el imi facusem alta parere dar probabil ca s-a strecurat o greseala.
Cel mult pot sa spun despre cercetarile din vremea noastra care au ajuns demult la concluiza ca atit creatia cit si evolutia este realitzata de acelasi Dumnezeu -doar ca reprezentantii bisericilor se fac ca nu stiu dupa ce tot ei au interzis introducerea noilor decoperiri spirituale in invatamint.
Si nu din cauza ca nu le considera adevarate ci doar pentru ca "nu este inca timpul".

[paulika]

 Facerea omului din ţărână

„Şi a făcut Dumnezeu pe om luând ţărână din pământ. Uită-mi-te la această deosebire chiar de la cele dintâi cuvinte! Despre felul creaţiei tuturor celorlalte făpturi, fericitul Moise ne-a învă¬ţat aşa: Şi a zis Dumnezeu să se facă lumină, şi s-a făcut lumină; Să se facă tărie, Să se adune apele; Să se facă luminători; Să răsară pământul iarbă verde; Să scoată apele târâtoare cu suflete vii; Să scoată pământul suflet viu. Ai văzut că le-a creat pe toate numai cu cuvântul? Dar să vedem acum ce spune şi de crearea omului. Şi a făcut Dumnezeu pe om. Vezi că prin cuvintele acestea de pogoră¬mânt, de care se foloseşte Scriptura din pricina slăbiciunii noastre, ne arată în acelaşi timp şi felul creării omului şi chipul deosebit în care a fost creat; şi, ca să vorbesc omeneşte, Scriptura aproape că ne arată că omul a fost făcut cu mâinile lui Dumnezeu, precum spune şi un alt profet: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit. Spune-mi, te rog, dacă Dumnezeu ar fi poruncit doar atât ca omul să se facă din pământ, oare nu s-ar fi făcut ce poruncise? Negreşit că da! Dar pentru ca, prin felul prin care am fost creaţi, să ne statornicească în suflet învăţătura de a nu ne închipui despre noi lucruri mai mari decât ne e firea, de aceea is¬toriseşte pe toate în chip precis şi spune: A făcut Dumnezeu om, luând ţărână din pământ.

Vezi şi în aceste cuvinte cinstea dată omului. N-a luat pământ, ci ţărână – ai putea spune cel mai prost pământ – şi această ţărână, luată din pământ, a prefăcut-o prin porunca Lui în trup. După cum Dumnezeu adusese pământul din nefiinţă, tot aşa şi acum, când a voit, a prefăcut în trup ţărâna, din pământ. Bine este acum să strig cu fericitul David: Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui?. Prin toate îşi arată Dumnezeu iubirea Sa de oameni! Şi că a fă¬cut din ţărână o fiinţă ca aceasta şi că l-a ridicat la atâta cinste şi că l-a încărcat chiar de la început cu atâtea binefaceri!” (Sf. IOAN, p. 148-149).

[paulika]

Si scrie ca Dumnezeu nu la facut pe om,din pamant ci din tarana-Cel mai prost pamant.

[tara tara vrem ostas]

În prealabil postat de paulika

Si scrie ca Dumnezeu nu la facut pe om,din pamant ci din tarana-Cel mai prost pamant.

Din cate am auzit eu acest pamant ar fi fost lut.De acolo apare si comparatia dintre Dumnezeu si Olar.

[tara tara vrem ostas]

Ce a fost creat prima data : Pamantul sau Soarele?