cuvinte de folos

[Mia Mia]

"Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug; imparte-ti painea cu cel flamand si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau.
Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte, si slava Domnului te va insoti."
( Biblia)

[cristiboss56]

"Demonii se silesc sa intre in comuniune cu omul si sa-l supuna, nu intotdeauna prin ganduri vadit pacatoase, ci il indeamna, la inceput, la actiuni care nu au nimic rau in sine, adesea chiar bune in aparenta, iar pe urma, capatand posibilitatea de a-l inrauri pe om si de a pune stapanire asupra lui, il arunca in faradelegi, care astfel sunt niste urmari ale ascultarii indemnurilor dracesti de la inceput. Acest lucru ne arata cat de stramta si cu cate necazuri ne este calea si cu cata trezvie trebuie sa pasim pe ea" (Sf. Ignatie Briancianinov).

[cristiboss56]

SFANTUL IOAN DE KRONSTADT
Pentru a păzi această pace sufletească care se naşte din apropierea de Dumnezeu, este obligatoriu să veghezi asupra propriei tale persoane. Cel care are o viaţă duhovnicească şi luptă pentru mântuirea sa, trebuie să vegheze neîncetat asupra sa; ceea ce înseamnă că trebuie să acorde atenţie oricărei frământări a sufletului şi a duhului său. El este în permanenţă hărţuit de vrăjmaşul care încearcă să pună stăpânire pe el; când acesta găseşte pe unde să intre, fiindcă stăpânului i-a slăbit vigilenta, atunci el se grăbeşte să-i invadeze sufletul pricinuindu-i astfel mari suferinţe.

[cristiboss56]

PARINTELE PAISIE OLARU
- Ce rugaciuni recomandati pentru calugari si mireni ?
- Toate cartile de rugaciuni sunt de folos, numai sa le citim cu evlavie si credinta caci ne inalta la Dumnezeu. Prin rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma " , stam de vorba cu El. De mare putere si folos este citirea psaltirii si mai ales participarea la slujbele bisericii. Acele rugaciuni care ne hranesc mai mult si ne atrag sufletul sa le facem, numai sa nu ne lenevim, ca mare razboi da diavolul ca sa nu ne rugam. Rugaciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mantuitor.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

PARINTELE PAISIE OLARU
- Ce rugaciuni recomandati pentru calugari si mireni ?
- Toate cartile de rugaciuni sunt de folos, numai sa le citim cu evlavie si credinta caci ne inalta la Dumnezeu. Prin rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma " , stam de vorba cu El. De mare putere si folos este citirea psaltirii si mai ales participarea la slujbele bisericii. Acele rugaciuni care ne hranesc mai mult si ne atrag sufletul sa le facem, numai sa nu ne lenevim, ca mare razboi da diavolul ca sa nu ne rugam. Rugaciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mantuitor.

Nu doar "Cuvinte de folos", dar fara ele suntem biete suflete pierdute in drumul spre... "nicaieri"! Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa intram cat mai des pe aceste pagini si sa punem in practica sfaturile acestor ostenitori ai dreptei credinte.

Si ca sa nu plec fara a adauga si eu ceva de folos, iata, am gasit din intamplare ceva special care m-a sensibilizat. Sper sa va placa!

Iti doresc destul …

Mi s-a întamplat să aud un schimb de cuvinte între o mama si fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate, s-au îmbrațișat și mama i-a spus “Te iubesc și îți doresc destul!” Fata, zâmbind, i-a raspuns: “Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iți doresc deasemenea destul, mamă!”

S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a făcut câțiva pași înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă: “Vi s-a întâmplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că il vedeți pentru ultima dată?”
“Da, mi s-a întâmplat, i-am răspuns. Scuzați-mă ca vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna?”
“Sunt bătrână, iar ea locuiește foarte departe. Mă așteaptă momente grele și realitatea este că următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă.” spuse ea.
“Pe când vă luați rămas bun, v-am auzit spunând: “Îți doresc destul”. Pot să vă întreb ce înseamna asta?”
Ea zâmbi. “Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obișnuiau să le-o spună la toți…” A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zâmbit din nou. ”Când spunem “Îți doresc destul!” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.”
Apoi îmi recită din memorie:
Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.
Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țină spiritul viu cât vei trăi.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câștig pentru a-ți satisface dorințele.
Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul: “Rămas-bun”.

Sursa: http://www.andreilaslau.ro/iti-doresc-destul

[cristiboss56]

Mesaj editat ( a aparut de doua ori )

[cristiboss56]

Se spune că cineva zicea aşa către Dumnezeu: „Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc pe Tine cum am iubit altădată păcatul!” Pentru că tot cu iubirea pe care o port în suflet am iubit şi păcatul, acum aş vrea să Te iubesc pe Tine măcar aşa cum am iubit păcatele de odinioară.
Nicolae Iorga spune că numai dinţii bolnavi simt fierbinţeala sau răceala alimentelor pe care le primesc. Dacă dintele nu-i bolnav, nu simte durere nici când bea rece, nici când bea ceva cald, pe când dacă dinţii sunt bolnavi, atunci suferă. Aşa-i şi cu mândria.
Când eşti mândru nu-ţi place să-ţi facă cineva vreo îndreptare, eşti nemulţumit şi asta arată că pătimeşti de mândrie, dar dacă primeşti îndreptarea, primeşti ocara chiar cum ai primi cinstea, ai biruit mândria.
Arhimandritul Teofil Părăian

[tabitha]

Dăruind necondiţionat şi cu recunoştinţă

pr. Constantin Sturzu



Într-una din zile, pe când spălam vasele şi dereticam prin bucătărie (lucru ce nu se întâmplă prea des, fie şi pentru că sunt zile întregi pe săptămână în care nu apuc a mânca acasă), m-am întrebat de ce, faţă de anii din urmă, acum nu mai aştept ca soţia să exprime, la întoarcerea acasă, nici o silabă de apreciere pentru aportul adus la treburile casnice. Şi am înţeles, străfulgerat, că orice pretenţie pe care aş avea-o de a mi se mulţumi sau, mă rog, de a fi apreciat cumva, m-ar plasa în afara casei (fapt de nedorit, evident!). Că aş avea, de fapt, o aceeaşi aşteptare pe care o are un străin de familie, cel ce nu are, adică, nici o obligaţie în a-şi asuma astfel de responsabilităţi... Şi imediat am făcut conexiunea cu un cuvânt al Domnului, care sună aşa: "Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem" (Luca 17, 7-10).

În acel moment, în bucătărie fiind, cu mâinile trebăluind în chiuvetă, am înţeles de ce a spune că suntem "slugi netrebnice" şi că nu ne-am făcut decât "datoria" nu este un lucru nici înjositor, nici lipsit de apreciere. Pentru că e firesc, atâta vreme cât suntem în Casa Domnului, să ne şi comportăm precum orice alt casnic al Domnului (Sf. Ap. Pavel le spune efesenilor că sunt "împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" - v. Efeseni 2, 19). Şi nu e nimic neobişnuit în asta. Pasărea nu este lăudată că zboară, că doar de aceea i-a dat Dumnezeu aripi. Aerul nu este lăudat că ne asigură oxigenul, doar e în firea lui asta. Mama nu caută apreciere că şi-a hrănit sau îngrijit pruncul - dacă e o mamă în toate minţile, nici nu concepe să facă altfel! Tot aşa, omul care e cu adevărat în Dumnezeu nu simte nevoia de a primi vreo apreciere pentru ceea ce face... în numele Domnului! E în firescul lucrurilor să fie aşa. Nu numai că nu e ceva înjositor să-ţi faci datoria ca o "slugă netrebnică", e chiar o chestiune de demnitate; abia când eu lucrez aşa, mă arăt pe mine a fi demn de statutul de fiu al lui Dumnezeu - sunt, ca să spun aşa, fiu al Tatălui meu! Invers, vai mie când nu voi face şi nu voi lucra după harul care este în mine! Abia aceasta este ceva neobişnuit, nefiresc...

A nu se deduce, din cele de mai sus, că nu ar trebui ca cineva să mulţumească soţului sau soţiei sau oricui pentru un ajutor primit, ori să nu arate apreciere pentru munca şi devotamentul celuilalt. Ceea ce am vrut să subliniez e că nu trebuie să pretindem recunoştinţa sau aprecierea cuiva indiferent de ceea ce facem, indiferent de cât de mare este jertfa făcută sau dacă era ori nu era de datoria noastră să împlinim un anumit lucru. Altminteri, vom avea mereu motive de suferinţă, iar smerenia rămâne doar un cuvânt de dicţionar, nu o atitudine pe care ne-am străduit să ne-o împropiem. Aceasta este însă doar o faţă a problemei, cea dinspre noi. Celălalt aspect nu vizează ce trebuie să facă (sau nu!) celălalt pentru mine, ci ceea ce sunt eu chemat să fac pentru el. Această a doua faţetă a problemei ne indică faptul că, dacă nu trebuie a pretinde apreciere, este, în schimb, obligatoriu să mulţumim sau să fim recunoscători faţă de toţi cei care se ostenesc în viaţă (şi) pentru noi. Acelaşi Dumnezeu care ne învaţă să zicem: "Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem", ni se adresează, când împlinim cele rânduite, cu aceste cuvinte: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău" (Matei 25, 21). Ce altceva decât apreciere sau mulţumire este aici?

Suntem în ziua de prăznuire a celui mai popular sfânt al creştinătăţii, Sf. Ierarh Nicolae. Un sfânt care a inspirat atâtea generaţii de sfinţi, dar şi personaje precum Moş Crăciun (sau Santa Claus, cum mai e cunoscut în lume). Este sfântul care s-a impus în conştiinţa tuturor ca model de bunătate şi de dărnicie. Un sfânt care nu a pretins nimic de la nimeni, în schimb s-a dăruit total şi necondiţionat semenilor săi. Iată un argument în plus pe care-l aduc în sprijinul gândurilor exprimate mai sus; căci numai dăruirea şi iubirea necondiţionate sunt dumnezeieşti - adică demne de cea mai înaltă chemare a omului, sfinţenia.


P.S.:A nu se deduce că eu aş fi vreun model de implicare în treburile casnice. Din păcate (chiar păcate!)... Dar am constatat, în puţinele situaţii de genul celor evocate la începutul articolului, că rugăciunea unită cu orice lucrare pe care omul este dator să o facă pe pământ - chiar şi cea mai măruntă ori mai neplăcută - devine inspiraţie curată. Nu zăcutul în plânsul de neputinţă, nu revolta că noi ne ocupăm de lucruri neînsemnate, în timp ce alţii sunt dedicaţi unor idealuri înalte, nici visatul cu ochii deschişi. Acestea nu ne zidesc. Când Dumnezeu este cu mine şi spălatul vaselor devine lucru împărătesc!

preluat de pe : www.doxologia.ro

[tabitha]

Un frate oarecare a fost batjocorit de diavol printr-o nălucire ca aceasta: vedea pe un oarecare frate păcătuind cu o femeie si se tulbura cu gândul, luptându-se cu patima poftei; deci ducându-se, i-a lovit pe ei cu piciorul său zicându-le: "Opriti-vă! Până când gresiti?" Când, iată că află snop de grâu, iar nu oameni. Pentru aceasta vă grăiesc vouă ca nu îndată să judecati, chiar si cu ochii de ati vedea.

[tabitha]

"Suntem responsabili pentru cei pe care i-am făcut să ne iubească" - Savatie Baștovoi.