Istorii cu talc

[adaria]

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.

-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

sursa: www.damaideparte.ro

ps. De aceste sarbatori, fii un inger ;daruieste demnitatea!

[cristiboss56]

Cum a explicat Albert Einsten existenta lui Dumnezeu intr-o campanie sociala de educare care a avut scopul de a readuce religia in scoli, deoarece religia este cunoastere. Aceasta campanie raspunde la intrebarea “Exista Dumnezeu?”. "Profesorul: O sa va dovedesc ca daca Dumnezeu exista, atunci El este rau. A creat Dumnezeu tot ce exista? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci el a creat si raul, ceea ce implica ca El este raul.
Albert Einstein: Ma scuzati profesore. Exista recele?
Profesorul: Ce intrebare este asta? Bineinteles ca exista. Nu ti-a fost niciodata frig?
Albert Einstein: De fapt, domnule, frigul nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce consideram ca fiind rece este in realitate absenta caldurii. Domn profesor, exista intunericul?
Profesorul: Bineinteles ca exista.
Albert Einstein: Va inselati profesore. Nici intunericul nu exista. Intunericul este in realitate absenta luminii. Putem invata despre lumina, dar nu si despre intuneric. Raul nu poate exista. Este la fel ca intunericul si frigul. Dumnezeu nu a creat raul. Raul este rezultatul a ce se intampla atunci cand oamenii nu cred in iubirea lui Dumnezeu, prezenta in inimile lor."
Acest lucru a fost explicat si in cartea “Conversatii cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, care explica teoria relativitatii printr-o fraza extraordinara: In absenta Lui Ceea ce nu este, Ceea ce este, nu poate exista.

[glykys]

DRAGOSTEA

Odata, intr-o gradina, crescuse un trandafir foarte frumos.Avea petale bogate, catifelate, si o culoare vie, incat nu iti puteai lua ochii de la el.Insa avea multi tepi si, fiind rautacios si mandru, credea ca era cel mai frumos din lume...Din inaltul cerului, Dumnezeu il privea si astepta ca el sa devina mai bun.Intr-o zi, Dumnezeu i-a spus :
- Trandafirule drag, esti atat de frumos !Rautatea nu se potriveste cu infatisarea ta delicata.
- Mie imi dai sfaturi ? Mie ? a intrebat trandafirul nepoliticos si imbufnat.Sunt cel mai frumos din lume !
Vazand ca trandafirul nu intelegea, Dumnezeu a hotarat sa-l ajute.Daca ar fi ramas asa, de atata rautate s-ar fi uscat si ar fi murit.Si, ca sa-l faca sa devina mai bun, Dumnezeu la preschimbat intr-un cactus.Astfel, din trandafirul cel delicat doar tepii au mai ramas.
Cactusul s-a trezit la fereastra camerei unei fetite si a privit in jurul lui.Peste tot erau o multime de flori : muscate, lacramioare, un ficus, un crin si o garofita.Toate florile il priveau cu neincredere.
Fetita s-a asezat la fereastra si a inceput sa priveasca florile incantata.Deodata, vazand cactusul, a inceput sa planga.
- Saracutul de tine, cat de greu trebuie sa-ti fie !Nu ai nici o frunzulita si nu-ti creste nici o floricica.Nimeni nu are grija de tine, nimeni nu te alinta, nimeni nu te mangaie...Ce multi ghimpi ai !
"Iata ce am ajuns !Sa se smiorcaie o fetita pentru ca sunt tepos !", se gandea cactusul.
Fetitei ii placeau toate florile, dar cel mai mult il iubea pe cactus.Ii daruia atat de multa caldura si dragoste, incat, dupa ce fetita il ingrijea, cactusul se simtea oarecum stanjenit, dar ii parea bine, fara sa inteleaga de ce.
- Buna ziua, comoara mea nepretuita !Cum ai dormit ?Ai visat ca erai in tarile calde ?
Astfel ii vorbra fetita in fiecare dimineata.
Cactusul nu intelegea de ce fetita se purta atat de frumos cu el si se intreba : "Oare de ce ma iubeste ?Pentru ca am ghimpi ?Daca as fi fost trandafir, atunci ar fi fost de la sine inteles ca m-ar fi iubit pentru frumusetea mea, dar asa..."
Intr-o zi, fetita s-a intepat in ghimpii cactusului si a tipat tare de durere.Cactusul s-a inspaimantat, gandindu-se ca fetita il va arunca :"Ei, pana aici mi-a fost.S-a terminat cu dragostea ei pentru mine !"Dar fetita si-a stres lacrima de pe obraz, a zambit si a zis :
- Te rog, iarta-ma ca n-am fost atenta ! Cred ca te-am speriat cand am tipat...
Atunci cactusul parca s-a trezit dintr-un somn lung si a inceput sa chibzuiasca : Oare de ce, atunci cand eram trandafir, credeam ca merit sa fiu iubit ?Care era meritul meu ?Dumnezeu imi daruise frumusete ca sa ii bucur pe cei din jur.El ma crestea, avea grija de mine si eu ce multumire Ii aduceam Lui pentru toate acestea ?Oare am facut ceva sa-i bucur pe ceilalti si sa le fac viata mai frumoasa ?Nu, n-am facut nimic.Atunci de ce sa ma iubeasca cineva ?Fetita care ma ingrijeste e plina de dragoste.Ea ii iubeste pe toti, chiar daca au tepi sau fac mofturi, si nu asteapta recunostinta sau multumiri pentru asta.Oare eu n-as putea sa fiu altfel, sa ma schimb ?Pe aceasta fetita o poate indragi usor oricine.Cum sa nu o iubesti pentru bunatatea ei ?As vrea sa pot sa ii iubesc pe toti, nu numai pe ea...Dar imi sunt dragi toate florile:Ficusul impopotonat cu prea multe frunze, muscatele cu mirosul intepator si...cam urat, crinul cel caraghios, cu petalele lui prea mari, lacramioarele cele palide si triste, garofita cea slabuta...
Vazand sinceritatea lui, Dumnezeu l-a intrebat :
- Vrei sa te intorci in gradina ta si sa fii din nou trandafir ?
Auzind aceasta intrebare, cactusul s-a bucurat, dar imediat si-a amintit de fetita :
- Oare ce se va intampla atunci cand ea nu ma va gasi la fereastra ?"
Cactusul nu dorea sa o intristeze pe fetita si nici sa plece de langa ea.
- As vrea, daca se poate, sa raman pentru totdeauna cactus si sa am ghimpi, dar sa fiu alaturi de prietena mea.Cine stie, poate cu bunatatea si rabdarea ei ma va invata si pe mine sa iubesc !
Auzindu-i raspunsul, Dumnezeu a zambit.Apoi cactusul a privit in jur si florile de pe pervaz i s-au parut mai frumoase :
- Cat este de semet ficusul ! Ce delicate sunt muscatele cele imbujorate ! Si crinul cat este de frumos !Iar lacramioarele sunt atat de sfioase !Ce vesela este mereu garofita !
Cactusul a inteles ca, vazand silinta sa de a deveni mai bun, Dumnezeu ii daruise puterea de a iubi.Atat de mult isi dorise sa faca si el ceva bun pentru cei din jurul sau, incat, coplesit de bucurie, a inflorit.
Fetita s-a trezit de dimineata si s-a apropiat de fereastra.
- Mamico, mamico ! a strigat ea.O minune ! O minune de la Dumnezeu ! Cactusul nostru a inflorit !
Fetita a sarit in sus de bucurie si a inceput sa bata din palme.Cactusul era atat de fericit, cum trandafirul nu fusese niciodata.
(Povestiri pentru copii, Musafirul din cer, trad.din l.rusa de Ana Florea, ed.Sophia )

[cristiboss56]

Odată, o celulă din ficatul unui om a afirmat că omul nu există. Celelalte celule din jurul ei au fost îngrozite să audă o asemenea blasfemie.
- „Omul există şi cu asta am terminat!”, a spus una dintre ele supărată, de parcă ar fi fost sfârşitul lumii.
- „Acestea sunt basme din bătrâni. Cine mai crede aşa ceva în ziua de astăzi, când avem parte de atâtea minuni ştiinţifice… Avem medicamente, operaţii chirurgicale!”, replică celula atee.
- „Ce spui?!”, exclamă o celulă neîncrezătoare. „Medicamente cred că există. Am văzut cu ochii mei! Dar operaţii?! Aşa ceva nu mai cred…”.
- „Nu vă mint! Despre operaţii am auzit de la celulele din intestin. Ba şi o bacterie vorbea despre asta! O să vină vremea să trăim veşnic, o să ajungem pe alte organe, iar voi încă mai credeţi în poveşti…”.
- „Eu”, zise una mai înţepată, „cred că operaţiile şi medicamentele, dacă există cu adevărat aşa ceva, vin de la om. El este cel care are grijă de noi şi vrea să ne salveze”.
- „Sunteţi nişte copii…”, zâmbi ironic celula atee. „De câte ori să vă spun: toate acestea sunt minuni ale ştiinţei, explicabile raţional, nu prostii. Nu vă duce capul deloc! Cum să existe om? Ce dovezi aveţi? L-a văzut vreodată cineva pe om?”.
- „Şi ce, mărturia sângelui nu contează?”, întrebă o celulă socotită mai înţeleaptă. „De câte ori nu am stat de vorbă cu globulele roşii, cu globulele albe… Ele vorbesc de creier, de inimă, despre nişte locuri minunate…”.
- „Eeeei, globulele albe, globulele roşii! Sunt nişte visătoare, nişte idealiste. Băgaţi-vă minţile în cap şi nu credeţi în poveşti de genul că în creier ar fi mintea absolută sau în inimă iubirea absolută. Cum să fie? Totul e aici şi acum. Sunteţi nişte fricoase şi aveţi nevoie de o putere supranaturală care să se gândească la voi. Supranaturalul nu există, pentru că nimeni nu l-a văzut vreodată”. Aşa au continuat celulele ciondăneala zile în şir.
Celula atee era tot mai supărată pe suratele ei. Se simţea constrânsă de regulile societăţii ficatului. Voia să fie liberă, să îşi decidă singură soarta. Aşa că a început să pună la cale un plan de a scoate credinţa şi moralitatea religioasă fără sens din sufletul celulelor din jur. Voia să facă într-o zi tot ficatul ateu. Toate celulele şi toate organele să fie egale între ele, în atribuţii şi cinste. Cu multă sârguinţă, a reuşit să convertească destule celule. Plănuiau chiar să plece pe alte organe, în vizită.
Erezia aceasta a adus multă tulburare în ficat. Era mai mult decât puteau îndura celulele credincioase în om.
Într-o zi, dintr-odată, toate celulele şi-au pierdut cunoştinţa. Când s-au trezit, nu mai era nici urmă de celulă atee în ficat. Avusese loc o operaţie!

[cristiboss56]

Mult adevar in aceasta istorioara ( poveste ) pe care o postez in acest miez de noapte , dar care trebuie sa ne dea de gandit tuturor !
O noapte si o Duminica binecuvantata sa aveti !

Un om a venit de la muncă tarziu, obosit şi nervos, găsindu-şi baiatul de 5 ani aşteptând la usa

- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tăticule, câţi bani câştigi pe oră?
- Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
- Doar vreau să ştiu...Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră?
- Dacă trebuie să ştii, câstig 30$ pe oră..
- Aha, a răspuns micuţul, cu capul plecat.
- Tăticule, îmi împrumuţi te rog 15$?
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat, este ca să-mi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Micuţul a mers în linişte în camera şi a închis uşa.
Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani.
După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească:
Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 15$ şi chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la uşa băiatului şi a deschis-o.
- Dormi? a întrebat...
- Nu tăticule, sunt treaz, a răspuns baiatul.
- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 15$.
Micuţul a sărit, zâmbind.
- Mulţumesc tati!
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat câtre tatăl său. - De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 30$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toţi ce lucrează din greu în viaţă. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiaţi de inimile noastre. Să ne amintim să împărţim cei 30$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte uşor, în câteva ore. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţilor lor.

[cristiboss56]

Este seara de Craciun,seara plina de veselie si fericire.Copii il asteapta pe Mos Creaciun,cu cadouri speciale pentru baieti si fetite.In casele oamenilor fericirea pluteste iar mirosul cozonacilor si a fripturilor delicioase aduc oamenii la masa...In mijlocul iernii,un baietel sta in zapada foarte trist si necajit.Trecand pe acolo,eu l-am vazut.Am comunicat cu el,dorindu-mi sa il fac m-ai vesel si mai fericit.-Buna,ma numesc Madalina,pe tine cum te cheama?-Pleaca si lasa-ma..nu poti sa vorbesti cu un copil care este orfan si lovit de sacul de probleme..Pleaca lasa-ma sa imi traiesc Craciunul cu posibilitatile pe care le am.Mi-e mi sa facut mila de el si i-am zis.-Nu fi trist...am sa te i-au cu mine acasa sa mancam cozonac proaspat de pe vatra,fripturi si merinde delicioase,sa ne jucam cu alti copii,sa ne batem cu bulgarii de zapada ce sa astern pe covorul alb al Craiesii..Haide,vin-o cu mine.-Chiar vei face tu asta pentru mine?...Adica..asta este cel mai mare dar pe care mi la dat Dumnezeu in seara de Craciun..imi raspunse baiatul.L-am luat acasa si i-am dat imbracaminte si tot ce ii trebuia.Am m-ai ajutat si de data aceasta un suflet nevinovat.

În prealabil postat de cristiboss56

Acest lucru a fost explicat si in cartea “Conversatii cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, care explica teoria relativitatii printr-o fraza extraordinara: In absenta Lui Ceea ce nu este, Ceea ce este, nu poate exista.

Dupa ce am vazut filmul "Conversatie cu Dumnezeu" am luat cartile si am vrut sa le citesc. Am inceput prima carte, dar ceva, ceva scris acolo m-a facut sa ma opresc......

Le-ai citit? Ce parere ti-ai facut?

În prealabil postat de Adriana Cluj

Dupa ce am vazut filmul "Conversatie cu Dumnezeu" am luat cartile si am vrut sa le citesc. Am inceput prima carte, dar ceva, ceva scris acolo m-a facut sa ma opresc......

Le-ai citit? Ce parere ti-ai facut?

Eu le-am citit. Erau abia apărute pe piaţă. Pe vremea aceia nu prea ştiam ce înseamnă credinţa ortodoxă. Cărţile sunt o mare varză, un ghiveci. Nu este de nici un folos citirea lor.
Cât deapre Cristi cred că este destul de matur duhovniceşte ca să înţeleagă că aceste cărţi nu au nimic comun cu adevărata credinţă ci sunt doart nişte revelaţii demonice new-agiste.
Mai bine citeşte Vieţile Sfinţilor, Patericul, Scripturile.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Mai bine citeşte Vieţile Sfinţilor, Patericul, Scripturile.

Fara discutie , asa este ! Eu spre exemplu am inceput sa recitesc Noul Testament . Am ajuns la Faptele Sfintilor Apostoli , si chiar imi sunt de folos , chiar daca le citesc pentru a N oara , de mult ajutor imi sunt in aceasta privinta cele citite si la Sfintii Parinti .

[cristiboss56]

Este o seara de iarna, Ajunul Craciunului. Corina, o fetita de numai 8 anisori, ai carei parinti sunt plecati in strainatate la munca, sta ganditoare la geam privind cum fulgii de zapada se astern linistit peste orasul parca amortit. Ar fi avut multe dorinte si multe intrebari pe care sa i le puna Mosului, dar ce mai mare intrebare si dorinta era daca, si-ar dori ca parintii ei sa vina acasa, Mosul i-ar putea indeplini dorinta. Ar fi renuntat la orica, papusi, jucarii si dulciuri, numai ca maine dimineata, cand se va trezi, mama si tatal ei, sa o ia in brate si sa o sarute. Aceasta era cea mai mare dorinta a Corinei pe care o avea, dar in sufletul ei mic de copil, stie ca nu se poate. Deodata auzi ca o stiga cineva: - Corina, Corina! tresari petru moment... - Mama! dar din camera cealalta aparu bunica, care o intreba: - Ce faci tu copila, singura aici? Corina zambind amarnic ii raspunse: - Ce sa fac bunica, ma uitam pe fereastra cum ninge si ce mult mi-as fi dorit sa fie mama si tata langa mine. - Of copila, si mie imi este dor de ei si tare as vrea sa-i vad acasa, le-as pregati cele mai bune bucate, dar cine stie, poate anul acesta Mosul va fi bun si-i va aduce acasa. Bunica o lua in brate, o saruta pe frunte oftand, iar din coltul ochiului ii cazu o lacrima. Avea o greutate in suflet, dar mai greu ii era, stiind cat sufera Corina. De cand parintii ei plecasera, Corina se schimbase, era alt copil. Tinand-o in brate si ridicand ochii spre cer, spuse in gand: "Doamne, multe nu te-am rugat in viata mea, dar acum te rog, adu-mi copii acasa." - Hai copila, hai sa facem nani, ca diseara vine Mosul si maine e Craciunul si trebuie sa fim pregatit, ca cine stie ce surprize ne asteapta. Tarziu, cu capul pe perna si cu ochii la geamul mic din camera ei, Corina se gandea la mama si la tatal ei "Oare ce fac ei acum? Ce dorinta si-au pus de Craciun? Se mai gandesc la mine?". Framantata de ganduri , intr-un tarziu adormi. A doua zi dimineata, Corina se trezi, se dadu jos din pat si fugi repede in sufragerie sa vada ce i-a adus Mosul. Din bucataria casei se auzeau voci si rasete. - Oare cine-o fi la noi in vizita? se intreba Corina! Cred ca vreo vecina de-a bunicii. Cu pasi inceti si cu ochisorii somnorosi, tinand in brate o papusa imensa, mergea strigand: - Bunica, bunica! Uite ce papusa mare mi-a adus Mosul!, deschise usa la bucatarie si cand... ce sa vezi, in bucatarie era mami si tati. Scapa papusa jos din brate si plangand stiga: - Mami, tati! si sari in bratele parintilor. Ii imbratisa si printre lacrimi ridica ochii inspre cer si spuse: multumesc, Mosule! Din pacate sunt multi copii ca si Corina.