Parintele Arsenie Boca

[leonte]

În prealabil postat de iana

N-am nici o "autoritate" in a gasi solutii la nivel de comunitate, pot gasi solutii doar la nivel personal. Si nu cred ca puterea exemplului este suficienta

Draga sora!
Numai prin puterea exemplului ne porunceste Mantuitorul sa-L propoveduim. Altfel de pogoramant NU ne-a dat. Nu altceva le-a poruncit ucenicilor decat "prin aceasta sa cunoasca lumea ca sunteti ucenicii mei, ca aveti dragoste unul pentru altul."

Cel ce vrea sa ia nevasta, capra, sau parohia aproapelui, nu este ucenic al lui Hristos. Cel ce se ingrijeste de cele stralucitoare ale vietii, urzind planuri meticuloase, platind spaga pentru functie de cinste sau bine platita, nu se poate numi ucenic al lui Hristos. Cei ce fac unele ca acestea, chiar de sunt imbracati popa, sunt dezbracati si goi duhovniceste; sunt calauze oarbe pentru orbi. Nu au nici puterea de a lega nici de a dezlega. Aceasta putere vine de la Hristos, nu de la datina batraneasca.

[iana]

În prealabil postat de leonte

Draga sora!
Numai prin puterea exemplului ne porunceste Mantuitorul sa-L propoveduim. Altfel de pogoramant NU ne-a dat. Nu altceva le-a poruncit ucenicilor decat "prin aceasta sa cunoasca lumea ca sunteti ucenicii mei, ca aveti dragoste unul pentru altul."

Cel ce vrea sa ia nevasta, capra, sau parohia aproapelui, nu este ucenic al lui Hristos. Cel ce se ingrijeste de cele stralucitoare ale vietii, urzind planuri meticuloase, platind spaga pentru functie de cinste sau bine platita, nu se poate numi ucenic al lui Hristos. Cei ce fac unele ca acestea, chiar de sunt imbracati popa, sunt dezbracati si goi duhovniceste; sunt calauze oarbe pentru orbi. Nu au nici puterea de a lega nici de a dezlega. Aceasta putere vine de la Hristos, nu de la datina batraneasca.

De fapt aveti dreptate, pentru ca si preotii prin puterea exemplului pot sa-i indrepte pe oameni spre Hristos, cand spuneam ca nu e suficienta, ma gandeam la cateheze. Dar asa este cum spuneti, exemplul "tine loc" si de cateheza. Pentru ca cel care vietuieste intru Hristos lumineaza in jurul lui si pe ceilalti, fie el preot sau mirean.

[iana]

..............
mesaj corectat

[leonte]

În prealabil postat de iana

exemplul "tine loc" si de cateheza

Imi place foarte mult sa cred ca acest "tine loc" pe care l-ai si trecut in gilimele, sa fie in mintea ta cu intelesul de cel mai bun mod de a face cateheza; temelia si esenta catehezei. Cateheza, eu o percep ca pe o lamurire a credintei din care se naste comportamentul (exemplul personal). De exemplu, un ateu de neam strain observa ca sunt un om bland, ingaduitor, generos din putinul meu, nelacomindu-ma spre castig urat. Priveste la lumea din jur si ma intreaba cum de pot suporta nedreptatea cu zambetul pe buze? Atunci, eu ii dau lamurire marturisindu-mi credinta mea, nadejdea mea si Pricina bucuriei mele. Acela, vazandu-le pe toate cum fomeaza un tot unitar, coerent, logic si cu buna randuiala, va fi cel putin incantat, daca nu coplesit de-a dreptul. Si oare nu voi fi castigat macar stima lui, daca nu cumva chiar dragostea acelui om? Iar daca este deschis la inima, oare nu va indragi credinta mea si o va imbratisa?

Si care alta este credinta noastra, decat mostenirea primita de la sfintii parinti? Aceasta mostenire nu o pastram ca pe o povara obligatorie, ca si cum am fi legati prin blesteme grozave. Aceasta mostenire o pastram pentru ca ii iubim pe cei ce au implinit predania, dar si pentru ca am prins noima si finalitatea acestei credinte. Nu ne marturisim pacatele sub tortura focului nevazut, ci pentru ca regretam ca nu putem fi precum sfintii parinti pe care ii iubim. Ne infranam de la imbuibare si de la celelate destrabalari pentru a nu surpa sanatatea trupului care este templu al nostru in care salasluim ca niste duhuri ce suntem. Ne pastram mintea treaza pentru a nu face gesturi necugetate, pagubitoare si aducatoare de necazuri si tulburari. Caci Legea Tatalui nostru nu este un moft de copil alintat, ci randuiala sfanta si inteleapta, asezata spre folosul neamului omenesc.

Acesta este motivul pentru care eu nu caut alta cale pentru desavarsire si nici nu voi cauta vreodata. Si pentru a nu-L defaima pe Cel ce ma iubeste, ma feresc de a-l marturisi altfel decat prin puterea exemplului personal. Doar cu cei ce cauta sa-I defaime Numele am razboire. Ei predica o lege lipsita de noima, o lege a nebuniei, ca si cum nebunia ar fi virtute, reusind astfel sa alunge orice om chibzuit de la calea cea adevarata a desavarsirii. M-am intrebat de ce nu le astupa Dumnezeu gura, acestor defaimatori vicleni, iar raspunsul primit a fost naucitor : pentru ca tu sa te silesti a vorbi numai din faptele tale.

[iana]

În prealabil postat de leonte

Imi place foarte mult sa cred ca acest "tine loc" pe care l-ai si trecut in gilimele, sa fie in mintea ta cu intelesul de cel mai bun mod de a face cateheza; temelia si esenta catehezei. Cateheza, eu o percep ca pe o lamurire a credintei din care se naste comportamentul (exemplul personal). De exemplu, un ateu de neam strain observa ca sunt un om bland, ingaduitor, generos din putinul meu, nelacomindu-ma spre castig urat. Priveste la lumea din jur si ma intreaba cum de pot suporta nedreptatea cu zambetul pe buze? Atunci, eu ii dau lamurire marturisindu-mi credinta mea, nadejdea mea si Pricina bucuriei mele. Acela, vazandu-le pe toate cum fomeaza un tot unitar, coerent, logic si cu buna randuiala, va fi cel putin incantat, daca nu coplesit de-a dreptul. Si oare nu voi fi castigat macar stima lui, daca nu cumva chiar dragostea acelui om? Iar daca este deschis la inima, oare nu va indragi credinta mea si o va imbratisa?

Da! Ati inteles bine ce am vrut sa spun. In momentul in care am ajuns sa traiesc intru Hristos si sa fiu exemplu, inseamna ca eu la randul meu am fost catehizat. Iar prin exemplu pot eu sa catehizez mai departe. (Sa nu inteleaga cineva ca eu personal as fi ajuns la acest nivel).

În prealabil postat de leonte

Si care alta este credinta noastra, decat mostenirea primita de la sfintii parinti? Aceasta mostenire nu o pastram ca pe o povara obligatorie, ca si cum am fi legati prin blesteme grozave. Aceasta mostenire o pastram pentru ca ii iubim pe cei ce au implinit predania, dar si pentru ca am prins noima si finalitatea acestei credinte.Nu ne marturisim pacatele sub tortura focului nevazut, ci pentru ca regretam ca nu putem fi precum sfintii parinti pe care ii iubim. Ne infranam de la imbuibare si de la celelate destrabalari pentru a nu surpa sanatatea trupului care este templu al nostru in care salasluim ca niste duhuri ce suntem. Ne pastram mintea treaza pentru a nu face gesturi necugetate, pagubitoare si aducatoare de necazuri si tulburari. Caci Legea Tatalui nostru nu este un moft de copil alintat, ci randuiala sfanta si inteleapta, asezata spre folosul neamului omenesc.

Este destul de greu de ajuns la intelegerea rationala, daca nu ai parte de cine sa te catehizeze, dar si mai greu este cu acel prag de trecere de la nivel de intelegere rationala la traire.

În prealabil postat de leonte

Acesta este motivul pentru care eu nu caut alta cale pentru desavarsire si nici nu voi cauta vreodata. Si pentru a nu-L defaima pe Cel ce ma iubeste, ma feresc de a-l marturisi altfel decat prin puterea exemplului personal. Doar cu cei ce cauta sa-I defaime Numele am razboire. Ei predica o lege lipsita de noima, o lege a nebuniei, ca si cum nebunia ar fi virtute, reusind astfel sa alunge orice om chibzuit de la calea cea adevarata a desavarsirii. M-am intrebat de ce nu le astupa Dumnezeu gura, acestor defaimatori vicleni, iar raspunsul primit a fost naucitor : pentru ca tu sa te silesti a vorbi numai din faptele tale.

Oamenii in general au nevoie de exemple vii, de traitori, de aceea si aceasta goana disperata prin manastiri sau oriunde se stie ca este vreun pustnic cu adevarat traitor. Si nevoia de exemplu viu este continua. Am nevoie sa vad ca intradevar se poate, exista, il pot eu vedea si auzi. El, un simplu om ca si mine, a reusit. Sa ai tangenta cu sfantul inca in viata fiind.
Exista insa de multe ori pericolul ca omul necatehizat, sau insuficient catehizat, sa cada in capcana senzationalului. Sa ajunga sa perceapa de ex. metanierele sau crucea ca pe un talisman. Sau sa fuga la moaste si sa considere atingerea lor suficienta. Si de aceea am spus ca de multe ori exemplul nu este suficient. Este nevoie de catehizare si aceasta poate fi facuta de cel autorizat, si anume de preot, la nivel de parohie.

Nu vreti sa mutam discutiile pe thread adecvat?

În prealabil postat de leonte

Daca BOR si teologii vor alege sa predice mandria ca virtute, este treaba lor. Eu nu fac decat sa o dau in vileag, ca fiecare biet crestin sa aleaga in cunostinta de cauza...

Asa, si? Sa-ti ridicam si tie statuie?

[leonte]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Asa, si? Sa-ti ridicam si tie statuie?

Daca ar ajuta in redobandirea harului, nu m-as opune nici ironiei, nici statuiei. Dar pentru ca sunt convins ca nu ajuta, v-as sugera sa mai cititi ceva din scrierile cuviosului Arsenie. Din cate imi amintesc eu am dat un citat.

În prealabil postat de leonte

Daca iti este familiara Cararea Imparatiei, atunci ar trebui sa observi ca nu spun altceva decat ceea ce Arsenie de la Prislop a spus acolo.

<< cand nu mai era o primejdie a marturisi crestinismul pe fata, s-a intamplat ca si dragostea de Dumnezeu si grija de suflet pana la asa masura racisera, incat au inceput a se lua dupa un ratacit Arie...>>

Iata unde duce relaxarea, superficialitatea, formalismul... adica metehnele zilelor noastre din obstea ortodoxa.

cum vi se pare?

[tot-Laurentiu]

În urmă cu câţiva ani când lucram la Academia Sâmbăta şi aveam 2 zile liber şi a 3-a zi trebuia să mă prezint la serviciu, neavând maşină personală mergeam cu ce puteam; uneori schimbam trei maşini din Făgăraş până la Mănăstire, alteori mergeam cu o singură maşină. Astfel, într-o zi am pornit spre mănăstire. Primul şofer m-a dus doar până în Sâmbăta de Jos. Acolo am stat la ocazie. Au trecut mai multe maşini, dar în cele din urmă a oprit o maşină mică condusă de un cetăţean la vreo 50 ani. În maşină mai era un tânăr de 18 ani -vârsta o ştiu de la şofer care era chiar tatăl copilului. Pe bancheta din spate a maşinii erau mai multe bidoane goale.
În drum spre mănăstire m-a întrebat dacă l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, fără să deschid eu subiectul. I-am spus că l-am cunoscut personal şi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să vorbesc cu un om de un asemenea calibru spiritual, un gigant al vieţii spirituale. Omul cu maşina îţi dădea starea aceea de om cinstit, în care poţi să ai încredere. Noi suntem firi duplicitare: una gândim şi alta vorbim. Omul acesta ceea ce gândea, aceea şi vorbea. Mergea încet cu maşina îşi băgă mâna dreaptă în buzunarul din interiorul hainei şi scoate o fotografie 4/6 cu chipul Părintelui Arsenie Boca şi zice: Vă rog să mă credeţi, eu nu l-am cunoscut niciodată personal pe acest mare om. Bunicul meu, în schimb, a avut o mare evlavie la dânsul. Dar şi Părintele Arsenie îl avea la inima lui. Bunicul meu, înainte de a muri, mi-a încredinţat această fotografie şi mi-a zis ca niciodată în viaţa mea să nu mă despart de ea; oriunde mă duc şi orice fac, această fotografie să fie în buzunarul meu şi Părintele mă va scăpa de multe, numai să-l strig, măcar în gând dacă nu cu gura. Mi-a spus că i-a fost tare drag bunicul pentru că a fost un om tare bun şi foarte religios şi de la el a învăţat multe lucruri despre credinţa în Dumnezeu şi despre Părintele Arsenie Boca.
A început apoi să-mi povestească despre un eveniment din viaţa lui, prin care a trecut împreună cu băiatul lui, cu care era în maşină. Şi atunci băiatul era în maşină cu dânsul, era ceasul unu noaptea. Mi-a spus că au fost într-o localitate şi până unde trebuia să ajungă aveau de parcurs vreo 60 km şi avea peste 100 km/oră, şoseaua fiind liberă. La un moment dat a apărut în fată un om care mergea pe drum nu pe marginea drumului. Distanţa era aşa de mică între mine şi om, încât accidentul fatal era inevitabil. Erau în jur de 4 m, cu frâna pusă, şi intram în plin în el. Am apucat să strig: Părinte, ajută-mă! În timp ce povestea, omului îi curgeau lacrimile pe obraz. Credeţi-mă că l-am văzut pe Părintele între maşina mea şi acel om, a pus mâna dreaptă pe botul maşinii şi mâna stângă a lui spre omul care era în faţa maşinii. Cred că nu mai era nici 1 m între mine şi omul acela, iar eu trebuia să intru absolut în plin în el. Dar maşina nu a mai mişcat nici un centimetru Mi-am făcut cruci peste cruci şi câteva minute nu mi-am revenit şi nu-mi venea să cred. Omul s-a întors cu faţa, s-a uitat spre noi şi a înlemnit acolo pe şosea. Am rămas înţepenit şi eu la volan.

(Mărturii despre Părintele Arsenie Boca - Vol III)

În prealabil postat de leonte

În prealabil postat de Crestin_Simona
Asa, si? Sa-ti ridicam si tie statuie?
Daca ar ajuta in redobandirea harului, nu m-as opune nici ironiei, nici statuiei. Dar pentru ca sunt convins ca nu ajuta, v-as sugera sa mai cititi ceva din scrierile cuviosului Arsenie. Din cate imi amintesc eu am dat un citat.
Citat:
În prealabil postat de leonte
Daca iti este familiara Cararea Imparatiei, atunci ar trebui sa observi ca nu spun altceva decat ceea ce Arsenie de la Prislop a spus acolo.

<< cand nu mai era o primejdie a marturisi crestinismul pe fata, s-a intamplat ca si dragostea de Dumnezeu si grija de suflet pana la asa masura racisera, incat au inceput a se lua dupa un ratacit Arie...>>

Iata unde duce relaxarea, superficialitatea, formalismul... adica metehnele zilelor noastre din obstea ortodoxa.
cum vi se pare?

Trebuie sa recunosc ca nu este chiar ironie, in mod propriu zis. Ci tristete. Foarta multa tristete!
Metehne au fost de cand lumea si nu le poti opri. Sfintenia sta la masa cu hadosenia si pacatul. Dar asta este viata. Am sa-ti spun un ,,secret" formulat intr-o intrebare: de unde ar sti frumosul ca-i frumos daca n-ar fi uratul? - bineanteles a nu se interpreta ca pacatul/relaxarea/superficialitatea/formalismul ar avea valoare...dar prin ingaduinta, acestea fac din oameni ca tine poate sfinti!
Deci nu darama ceea ce ai construit vorbind impotriva propriului tau aparator (...)!

Cred ca te intristeaza racirea dragostei fata de Dumnezeu. Dar nu crezi ca pe Dumnezeu Il doare si mai mult?
Si in afara rugaciunilor si a exemplului personal si al misionarismului laic - vb de noi - ce mai putem face?