Postul Mare

În prealabil postat de mirela.t

La una se tin in romaneste, si la alta in engleza. Dar in timpul saptamanii n-am cum sa ajung la slujbe, daca de asta intrebi.

Nu, intrebam doar daca slujbele se tin in româna. Multumesc de raspuns.

[Mihailc]

Până acum am vorbit despre învăţătura Bisericii referitoare la Postul Mare aşa cum ne-a fost transmisă, mai întâi de toate, prin slujbele Postului. Acum trebuie să ne punem urmatoarele întrebări: Cum putem aplica această învăţătura în viaţa noastră? Care ar putea fi nu numai impactul simbolic, dar şi cel real al Postului în viaţa noastră? Această existenţă (e necesar să amintim) este foarte diferită de a acelora care au trăit în vremea când aceste slujbe, imnuri, canoane şi rânduieli au fost compuse şi statornicite. Se trăia atunci în comunităţi relativ mici, îndeosebi rurale, într-o lume din punct de vedere structural ortodoxă; ritmul intim al vieţii acestora era modelat de Biserică. Totuşi, acum trăim într-o uriaşă societate urbană şi tehnologică care este pluralistă din punct de vedere al credinţelor sale religioase, secularizată în viziunea sa asupra lumii şi în care noi, ortodocşii, constituim o minoritate nesemnificativă. Postul nu mai este “vizibil”: aşa cum era, să spunem, în Rusia sau Grecia. Întrebarea noastră este astfel una actuală: cum putem ţine Postul? – dincolo de a introduce una sau două schimbări “simbolice” în viaţa noastră zilnică.

Este limpede, de exemplu, că pentru marea majoritate a credincioşilor nici nu poate fi vorba de frecventarea zilnică a slujbelor Postului. Ei continuă să meargă la biserică Duminica. Dupa cum ştim deja, în Duminicile Postului Mare Sfânta Liturghie, cel puţin sub aspectele sale exterioare, nu reflectă Postul. Astfel, cu greu putem “simţi” felul slujbelor Postului, principalul mijloc prin care duhul Postului ne este transmis. Şi de când Postul nu mai este reflectat sub nici o formă în cultura căreia îi aparţinem, nu ne mai întrebăm astăzi de ce înţelegerea noastră despre Post este predominant una negativă – ca despre o perioadă în care anumite lucruri precum carnea şi grăsimile, dansul şi distracţiile sunt interzise. Întrebarea “populară”: <<La ce renunţi pentru Post?>> este un rezumat potrivit pentru acea uzuală abordare negativistă. <În termeni “pozitivi”, Postul este văzut ca vremea în care trebuie să împlinim “obligaţia” anuală a Spovedaniei şi Împărtăşaniei (“şi aceasta nu mai târziu de Duminica Stâlpărilor…”, după cum am citit într-un buletin parohial). Fiind îndeplinită această obligaţie, restul Postului pare să-şi piardă toate semnificaţiile sale pozitive.

Astfel, este evident că aici s-a dezvoltat o discrepanţă destul de adâncă între duhul sau “teoria” Postului, pe de o parte, pe care am încercat să o conturăm bazându-ne pe slujbele Postului iar, pe de altă parte, înţelegerea sa comună şi populară, care este foarte adesea împărtăşită şi susţinută nu numai de laicat ci şi de către clerul însuşi. Căci întotdeauna este mai uşor să reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decât să cauţi duhovnicescul în spatele formalului. Putem spune fără exagerare că, deşi Postul este încă “ţinut”, a pierdut mult din impactul său asupra existenţei noastre, a încetat să mai fie baia pocăinţei şi a înnoirii, aşa cum este socotit în învăţătura liturgică şi duhovnicească a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare să-l redescoperim, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenţei noastre? Răspunsul la această întrebare depinde în principal, şi aş spune aproape exclusiv, de faptul dacă dorim sau nu dorim să luam în serios Postul.(Alexander Schmemann - Postul Mare)

[cristiboss56]

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p2231.htm

[Mihailc]

"Oricât de noi sau diferite sunt condiţiile în care trăim astăzi, oricât de reale sunt dificultăţile şi obstacolele ridicate de lumea noastră modernă, nici unul din acestea nu reprezintă un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil”. Originile pierderii treptate a influenţei Postului asupra vieţii noastre sunt adânc înrădăcinate în noi. Reducerea conştientă sau inconştientă a religiei la un nominalism şi simbolism superficial este modul de a ocoli sau “desluşi” seriozitatea necesităţii religiei în viaţa noastră. Această reducere, trebuie să adăugăm, este într-un fel specifică Ortodoxiei. Creştinii apuseni, catolici sau protestanţi, când se confruntă cu ceea ce ei consideră drept “imposibil”, mai degrabă schimbă religia însăşi, o “adaptează” unor noi condiţii şi astfel o fac “practicabilă”. Foarte recent, de exemplu, am văzut cum Biserica Romano-Catolică, mai întâi reduce postul la un minum minimorum şi apoi practic îl elimină cu totul. Denunţăm cu indignare îndreptăţită o astfel de “adaptare”, ca pe o trădare a tradiţiei creştine şi ca pe o minimalizare a credinţei creştine. Şi într-adevăr, este spre îndreptăţirea şi slava Ortodoxiei faptul că ea nu se “adaptează” şi nu se compromite cu standardele scăzute care nu fac creştinismul “uşor”.

Este spre slava ortodoxiei şi, cu siguranţă, nu spre slava noastră, a ortodocşilor. Nu de azi, sau de ieri, ci cu mult timp în urmă am găsit o cale de a reconcilia exigenţele de desăvârşire ale Bisericii cu slăbiciunile umane, şi aceasta nu numai fără “a ne pierde reputaţia” ci cu pricini în plus pentru automulţumire şi conştiinţa curată. Metoda constă în implinirea simbolică a acestor exigenţe, iar individualismul simbolic penetrează astăzi întreaga noastră viaţă religioasă. Astfel, de exemplu, nici măcar nu ne gândim la revizuirea cultului nostru şi a rânduielilor monastice – Doamne fereşte! – vom continua să numim pur şi simplu “Privegherea de toată noaptea” o slujbă de 1 oră şi vom explica cu mândrie ca este aceeaşi slujbă ca aceea pe care călugării din Lavra Sfântului Sava o săvârşeau în secolul 19. Referindu-ne la Post, în locul întrebărilor fundamentale – “Ce este postirea?” sau “Ce este postul?” – ne mulţumim cu simbolismul Postului."(Alexander Schmemann - Postul Mare)

[Mihailc]

"În publicaţiile şi buletinele bisericeşti apar reţete pentru “mâncăruri delicioase de post” şi o parohie ar putea chiar să strângă ceva bani în plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atât de multe sunt explicate simbolic în bisericile noastre, ca obiceiuri şi tradiţii interesante, pline de culoare şi amuzante, ca ceva ce nu se leagă prea mult de Dumnezeu şi de noua viaţă în El ci de trecutul şi obiceiurile strămoşilor noştri, încât devine foarte dificil să vezi în spatele acestui folclor religios imensa importanţă a credinţei. Aş vrea să subliniez că, în sine aceste nenumărate obiceiuri nu conţin nimic rău. Când acestea au apărut, simbolizau mijloacele şi expresiile unei societăţi ce lua în serios viaţa duhovnicească, acestea nu erau simboluri, ci viaţa însăşi. Ce s-a întâmplat totuşi, a fost faptul că aşa cum viaţa s-a schimbat în ansamblul ei şi a devenit din ce în ce mai puţin modelată de religie, tot aşa câteva obiceiuri au supravieţuit ca simboluri ale unui mod de viaţă care nu mai există. Şi a supravieţuit ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de altă parte, cel mai puţin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca încetul cu încetul unii încep să înţeleagă religia însăşi ca pe un sistem de simboluri şi obiceiuri mai degrabă, decât să le înţeleagă pe cele din urmă ca pe o ispitire către înnoire duhovnicească. Mai multă trudă cheltuită pentru pregătirea mâncărurilor de post sau a coşuleţelor de Paşte decât pentru postire şi participare la realitatea spirituală a Paştelui. Aceasta înseamnă că atât timp cât obiceiurile şi tradiţiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasă asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atâta timp cât simbolurile nu sunt luate în serios, Biserica va rămâne ruptă de viaţă şi nu are putere asupra acesteia. În loc de a simboliza “bogata noastră moştenire” ar trebui să purcedem la aducerea acesteia în viaţa noastră reală". (Alexander Schmemann - Postul Mare)

[Yasmina]

Da,este perfect adevarat.Cati nu au observat care este zbaterea marunta a unor familii in jurul Sarbatorilor?Sa ia un porc/miel de la tarani,vin de la producator,sa faca piata,liste lungi de produse care trebuiesc cumparate,apoi trebaluiala in bucatarie,ore in sir,curatenia de rutina ...Cine mai are energie sa mai frecventeze si biserica?Caci marea batalie a sarbatorii se da in bucatarie si la targ iar nu la biserica.
Apoi se mai pune in discutie si cantitatea mancarurilor...niciodata nu am inteles de ce se prepara atatea feluri in cantitati mari?Singura explicatie poate fi pomana,desi in familiile pe care le cunosc ca pregatesc atat de mult nu prea are logica deoarece nu ajung la biserica si deci nu impart din mancare.
Pana la urma,se invecheste si sfarseste aruncata.

Chiar dacă merg doar duminica şi sâmbăta la biserică, o diferenţă în timpul postului faţă de alte perioade este aceea că părintele este mai disponibil pentru spovedit decât în rest... ba şi pentru sfeştanie...
Plus că, îndeobşte în timpul Postului ne şi împărtăşim! Ştiu că se poate şi în rest, este chiar recomandat... dar în Post e mai sigur că primim dezlegare... suntem chiar chemaţi :-)

Huh, iertare de întrebare: şi în afara postului de ce mergem la biserică?

În prealabil postat de ovidiu b.

Huh, iertare de întrebare: şi în afara postului de ce mergem la biserică?

Pentru mine e întrebarea? Ref la ce am scris mai înainte?

Da..... :)