Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 14.06.2012, 14:01:05
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI- Cuvinte de folos

Oboseala si dragoste

Nu este adevarat ca intre ortodocsi si romano-catolici exista numai neintelegeri. Cel putin, exista un amanunt simpatic, pentru care acestia ar fi gata sa se uneasca. Ortodocsilor le place la romano-catolici faptul ca acestia la slujba stau pe scaun, iar preotii romano-catolici ii invidiaza pe cei ortodocsi pentru ca acestia au voie sa se casatoreasca. Si asta dureaza de multa vreme.

Am vrut astfel sa patrund mai direct in sfera unor discutii, de multe ori incrîncenate, despre viata religioasa. De exemplu, tot mai des poti auzi replici de genul: “slujbele atît de lungi ale ortodocsilor n-au nici o logica!” Desigur, toate aceste discutii sînt superficiale, amuzante si vin de la oameni care, de regula, nu umbla la biserica, dar ele preocupa pe multi.

Chiar dintru inceput trebuie sa spunem ca Liturghia este centrul vietii crestine. Liturghia este Hristos. Acesta este modul desavîrsit in care Dumnezeu se daruieste oamenilor, in Euharistie (Impartasanie). Lungimea slujbelor ortodoxe se datoreaza si convingerii primilor crestini ca a doua venire a lui Hristos va fi imediata – “parusia”.

Slujbele erau si sînt o asteptare, dar si o venire, in cel mai adevarat sens, a lui Hristos. In cele sapte laude existente in Biserica Ortodoxa, se imita, dar se si reactualizeaza istoria universului si a omului, de la creare si pîna la restabilirea armoniei vesnice. De aceea, pe parcursul lor, exista momente de rugaciune, de cateheza, adica educare (cînd se citeste din Vechiul Testament, din Apostol sau din canoane, care infatiseaza fapte si invataturi ale Sfintilor). Pentru ca oboseala sa nu ingreuneze rugaciunea, exista momente cînd credinciosii pot sa se aseze, acestea sînt “Apostolul” si “catismele”, care, din greaca, asa se si traduce - “a sedea”. Iar cînd este slujba cu priveghere, se sfinteste “litia”, pîine cu vin, care se imparte credinciosilor spre mîncare, ca sa nu se istoveasca.

Într-un cuvînt, nu sînt chiar atît de inumane slujbele ortodocsilor. Si-apoi, daca depasim cu ingaduinta “teologia” babutelor noastre, putem ajunge la Sfintii Parinti. De exemplu, Sf. Filaret al Moscovei spunea: “Decît, stînd drept, sa te gîndesti la picioare, mai bine, sezînd, sa te gîndesti la Dumnezeu”. Aceeasi replica o repeta si marele ascet al secolului trecut, Sf. Teofan Zavorîtul. Iar in Patericul Egiptean (sec. IV-V), gasim o intîmplare extraordinara in acest sens. Se zice ca odata au venit fratii la avva Isaia si l-au intrebat: “avvo, daca il vad pe fratele meu ca dormiteaza in biserica, ce sa fac, sa-l las sau sa-l trezesc la rugaciune?” Si Sfîntul a zis: “adevarat va zic, fratilor, ca eu, daca il vad pe fratele meu ca dormiteaza, pun genunchiul meu sub capul fratelui si-l odihnesc”.

Acesta este sensul vietii crestine, asa cum o inteleg ortodocsii si cum au inteles-o apostolii, sa-L astepti pe Hristos. In Gradina Ghetsimani, ucenicii au adormit de trei ori, dar nu s-au dus de acolo. A oferi lui Dumnezeu douazeci de minute pe saptamîna, cît dureaza o messa romano-catolica, si acelea cu pretentii, este un rezultat firesc al societatii consumiste apusene. In Apus sotii umbla fiecare cu masina sa si nu indrazneste unul sa se foloseasca de lucrurile celuilalt. E normal ca fiecare are si timpul sau, pe care si-l repartizeaza cum voieste. Si daca s-a intîmplat ca din acest timp o parte infima sa-I fie oferita lui Dumnezeu, aceasta se face ca un fel de imprumut.

Dar si ortodocsii au voie sa-si imparta timpul cum vor. Si cine vrea sa-i acuze pentru faptul ca Ii acorda prea mult din timpul lor lui Dumnezeu? Daca doi indragostiti pot sa stea la vorba ore intregi, uneori pe frig sau pe ploaie, sprijinind gardurile, de ce ne mira niste oameni care stau la un loc cu Dumnezeul lor, pe care Il iubesc si care ii iubeste? Vin clipe, cînd dragostea învinge oboseala.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 14.06.2012, 14:05:14
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Oboseala si dragoste

Cine se teme de sfinți?

Unul dintre aspectele care, în opinia protestanților, face ca ortodoxia să fie respingătoare este cultul sfinților. Ideea închinării în fața altui om, invocarea acestuia în rugăciuni, este văzută ca o ofensă adusă lui Dumnezeu și o revenire la păgânism. Pentru acest “argument” extraordinar împotriva creștinismului, protestanții au căpătat până și laudele ateiștilor-științifici, care au văzut în ei un fel de înaintemergători ai iluminismului și ai umanismului.

Poate cea mai expresivă carte împotriva sfințeniei este “Genealogia moralei” de Friedrich Nietzsche. Acesta a fost convins că popii fac uneori milostenie, numai pentru că aceasta îi face să se simtă superiori celui în a cărui șapcă au aruncat doi bănuți. Aceeași psihologie o au toți ateiștii militanți. Pentru această categorie de oameni, sfântul, atunci când nu a fost un simplu mâncător de găini în Postul Mare, pe care l-au divinizat colegii lui de breaslă, poate fi cel mult un nebun rufos în care poporul prost a văzut o întruchipare a propriei suferințe și, de aceea, l-au eroizat. Unii atei, nu exclud chiar posibilitatea unui delir mistic provocat, pe fondul sărăciei și a foamei sau din setea de paranormal a femeilor isterice.

Puțini știu însă că autorul “Antihristului” a fost fiu de pastor luteran. Acest amănunt despre apartenența confesională a lui Nietzsche nu este lipsit de importanță. Viziunile gânditorului care l-au inspirat pe Hitler, setea lui de o religie “veselă”, cum o numea el, sunt o urmare inevitabilă a educației sale luterane. Luteranii, ca și toți protestanții și neoprotestanții exclud posibilitatea conlucrării omului cu Dumnezeu, deoarece pentru ei a făcut totul Hristos, omul nu are nici un merit în mântuirea sa. De aceea, “supraomul” lui Nietzsche nu este altceva decât un monstru clocit într-un subconștient văduvit de imaginea omului ca ființă superioară. Supraomul nietzschean este un înlocuitor nefericit al sfântului creștin.

Eu nu vreau să înșir aici o listă cu citate biblice care să susțină cultul sfinților, dar mi se pare sugestivă întâmplarea că ateiștii, sectele de toate felurile și persoane de genul lui Nietzsche își dau mâna atunci când e vorba de negarea vehementă a cultului sfinților.

Sfințenia este singurul lucru cu care nu poți să te mândrești, pentru că deîndată o pierzi. Sfințenia este mai degrabă propășirea continuă în conștientizarea propriilor neputințe (Sf. Nil de la Sorska) și nu știu dacă cineva din adversarii cultului sfinților invidiază această ocupație. Acești oameni sunt cinstiți nu ca niște dumnezei, ci ca niște prieteni și îndrumători, ca simple persoane care ne întrec în vreo vrednicie (Sf. Ioan Damaschin). La urma urmei, cultul sfinților confirmă că Hristos este prezent în istorie și că El lucrează prin oameni “până la sfârșitul veacurilor”.

Nu există nici un alt motiv pentru care oamenii se împotrivesc sfinților, decât numai mândria personală. Omul lipsit de modele și precursori se expulzează pe sine din istorie. El își creează o istorie în care există numai el, ca un Neron îngâmfat și idiot. Nu în zadar Friedrich Nietzsche a scris “Considerațiile inoportune împotriva istoriei”, în care vede istoria ca pe un rău care împiedică omenirea să prospere. În cele din urmă, omul care a luptat cu sfințenia și istoria, a sfârșit prin a-și crea propriul sfânt, “supra-omul” și o proprie istorie, care începea cu el însuși. Comuniștii l-au creat pe “homo-sovieticus”, omul care muncește bine la subotnice, iar neo-protestanții pe “fratele uns cu duhul”, care s-a lăsat de fumat și de băut, poartă cravată și citește biblia.

Într-adevăr, poate că a trecut vremea sfinților după modelul lui Hristos? Într-o lume ca a noastră, e loc pentru toată lumea. “Într-o casă mare, spune apostolul Pavel, referindu-se la sfințenie, nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste” (II Timotei 2, 21).
Reply With Quote
  #3  
Vechi 14.06.2012, 14:15:59
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Oboseala si dragoste

Sărbătoarea dez-îndumnezeirii Sărbătorile sunt zâmbetul unei națiuni. Există zâmbete sincere și zâmbete forțate, bolnăvicioase. Fiecare popor are niște sărbători care îl reprezintă. Printre acestea, un loc special îl ocupă sărbătorile cu conținut religios.

În R. Moldova a devenit deja o tradiție ca în fiecare vară să se convoace pe stadionul republican “Congresul martorilor lui Iehova”. Aparent, aceasta este o sărbătoare religioasă. Membrii acestei organizații o pot numi chiar creștină. Totuși, acești oameni neagă dumnezeirea lui Hristos, considerându-L doar o creatură superioară. Și atunci, devine o adevărată dilemă, în cazul în care Hristos nu-I Dumnezeu, dacă mai are rost sau nu ca să se sărbătorească “Dumnezeul lui Israil” altfel decât o făceau evreii.

Pentru noi, creștinii, singurul motiv de sărbătoare este redobândirea nemuririi luminoase, prin învierea lui Hristos, îndumnezeirea firii umane. “Să se veselească cele cerești – cântă Biserica în fiecare duminică, – și să se bucure cele pământești, că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte. Cel întâi-născut din morți S-a făcut. Din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi. Și a dăruit lumii mare milă”. Veselia este prilejuită anume de redobândirea chipului dumnezeiesc, prin Hristos: “Saltă, Adame, împreună și te veselește, Eva, că hainele prin care v-ați îmbrăcat întru stricăciune de demult în rai, nădăjduind nestricăciune, luându-le pe Sine Cel ce v-a zidit pe voi, în chip negrăit le-a mutat întru nestricăciune, și împreună v-a înălțat astăzi și prin șederea cea împreună cu Tatăl v-a cinstit”. (Penticostar, Săptămâna VII după Paști, Miercuri: stihoavna Vecerniei, stih. II). Firea dumnezeiască, unindu-se neamestecat și nedespărțit cu firea omenească, în persoana lui Hristos, în taina întrupării, a cinstit-o pe cea din urmă, astfel încât “spăimântatu-s-au cetele îngerești văzând pusă pe Scaunul părintesc firea omenească cea căzută”. (Octoih, glas VIII, Duminică: Can. Crucii și Învierii, oda I, stih. II). Dogma întrupării lui Dumnezeu, expusă de Părinții primului Sinod Ecumenic (325) e foarte simplă: “Neîncetând să fie Dumnezeu, a început să fie om”.

Dacă Hristos nu este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, două firi în aceeași Persoană, neamestecate și nedespărțite, atunci zadarnică a fost venirea Lui. Rostul venirii lui Hristos nu a fost doar acela de a propovădui “vestea cea bună”, așa cum afirmă martorii lui Iehova, Dumnezeu putea să vestească și în continuare prin îngeri, așa cum a făcut în Vechiul Testament. Să Se jertfească pe cruce? Dar dacă Hristos nu-I Dumnezeu, oare nu reiese că Dumnezeu Tatăl a asistat cu cruzime moartea unicului Său Fiu și pentru aceasta a iertat păcatele lumii? Dumnezeu Tatăl a iertat omenirea tocmai pentru faptul că a comis cea mai abominabilă crimă? Oare Dumnezeu, care este dragoste (1 Ioan 4, 8-16), iar dragostea înseamnă a-ți pune sufletul pentru aproapele tău (Ioan 15, 13), nu a îndeplinit această poruncă, ci a preferat să pună sufletul altcuiva? Într-un cuvânt, dacă Hristos nu-I Dumnezeu, Biblia este cea mai sadică poveste din lume.

Acesta este Cel care, “Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om”. Pentru ca acest citat din Apostolul Pavel (către Filipeni 2, 6-7) și altele, de care este plin, atât Noul cât și Vechiul Testament, să nu dea impresia de politeism, trebuie să acceptăm dogma Sfintei Treimi, a Unui Dumnezeu în trei Fețe, deoființă și nedespărțite: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe Care Scriptura Îl numește cu nume multiple, de exemplu Domnul Savaot sau Iehova.

Așa că, de vineri și până duminică, săptămâna trecută, pe stadionul republican s-a ținut un fel de “doliu vesel”. Oamenii adunați acolo au sărbătorit, cu multă vervă, dez-îndumnezeirea firii umane. Au încercat, prin cuvântări aprinse, să-L alunge pe Dumnezeu din istorie, pentru că El, sunt de părere martorii, Și-a încheiat misiunea, odată cu înălțarea Sa la ceruri, și nu mai poate fi prezent și în tradiția noastră milenară. Au sărbătorit triumful revistelor colorate și a kitchi-ului asupra geniului creștin, din care am citat mai sus. În aceste reviste, niciodată nu veți găsi mărgăritare ca acesta, când o făptură își exprimă dragostea față de altă făptură, transfigurați de atingerea cea mai directă a lui Dumnezeu: “Ca un trandafir din văi, Curată, ca un crin cu bun miros cunoscându-te pe tine Făcătorul nostru, Domnul, a iubit frumusețea ta, Curată, și acum va să se întrupeze din sângele tău, ca pentru bunătate să gonească duhoarea cea rea a înșelăciunii”. (Mineul pe martie, în 24 de zile, oda VIII, stih. III).
Reply With Quote
  #4  
Vechi 14.06.2012, 14:21:35
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Oboseala si dragostea

Ierarhie sau dictatură bisericească? Autoritatea pe care trebuie să o aibă conducătorul bisericesc asupra turmei sale, cu părere de rău, de multe ori, se transformă în dictatură. Intenționat am folosit cuvântul turmă, nu supuși, deoarece, în Biserică, chiar dacă există supunere, totuși nu există supuși. Dimpotrivă, potrivit doctrinei ortodoxe, singurul supus este însuși conducătorul. Replica lui Hristos este foarte categorică, când zice: “Știți că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele și cei mari le stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Și care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 25-27). Hristos, Preotul ideal, este numit de Ioan Gură de Aur “slugă a mântuirii noastre”. Asemeni Lui trebuie să fie orice preot.

În relația dintre oameni cele mai urâte lucruri sunt trădarea și dictatura. A porunci altui om înseamnă a-i smulge de pe cap cununa libertății pe care I-a dăruit-o Însuși Hristos. Căci “și Fiul Omului, spune Hristos, n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 28). Dictatura contravine naturii umane, deoarece noi suntem chip și asemănare a libertății și a suveranității lui Dumnezeu. De aceea, și Hristos, vrând să păstreze acest principiu, înainte de a le da ucenicilor puterea de a lega și a dezlega, le-a spălat picioarele, arătându-le felul în care trebuie să-și manifeste puterea.

Evanghelia trebuie să intre în viața creștinilor, ea nu este doar un florilegiu de metafore și proverbe frumoase. Și în zilele noastre există astfel de preoți “evanghelici”. Un contemporan de-al nostru din Grecia, părintele Epifanie, aplica pilda spălării picioarelor la propriu. Pentru că a fost un părinte cărturar și cu multă deschidere, veneau la el mulți studenți, care mărturiseau păcate caracteristice acestei vârste. Dar starețul nu le dădea mătănii, ci îi lua în chiliuța sa, punea un lighean cu apă și le spăla picioarele, în tăcere. Acesta era “canonul” pe care îl dădea părintele Epifanie pentru păcate grele. Unii dintre acești tineri mărturiseau pe urmă că, chiar și când îi trăgeau prietenii la distracții, se fereau, pentru că le era rușine ca bătrânul să le spele iarăși picioarele.

Dacă toți preoții ar fi păstrat acest principiu elementar lăsat de Hristos, niciodată n-ar fi fost nevoie de reforma lui Martin Luther și n-ar fi existat nici școlile de “ateism științific”. Noi însă nu trebuie să cădem în excesele de acest tip, ci să căutăm o ieșire, fără să anulăm preoția, căci Hristos ne-a lăsat și libertatea, dar și preoția. Pentru aceasta trebuie să deosebim autoritatea de dictatură. Autoritatea și puterea i-au fost date preotului (mă refer și la mai marii preoților, arhi-ierei), pentru a condamna răul și pentru a instaura binele. Atunci când această putere, dată de Hristos, este folosită abuziv și în alte scopuri, ea devine dictatură. Trădând principiile lui Hristos, noi Îl trădăm pe Hristos. Cum este posibilă porunca și supunerea, fără a degenera în dictatură? Dragostea face totul posibil. “Lege nouă dau vouă, iubiți-vă unii pe alții” (Ioan 13, 34).
Reply With Quote
  #5  
Vechi 23.03.2013, 14:07:24
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Decalogul Părintelui Savatie Bastovoi

1. Să nu uiți că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci și întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătății și a morții. Nu am plâns și nici nu am strigat. Țin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiți că trebuie să iubești
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că și mai cumplit este să nu iubești. Întotdeauna mi-a fost ușor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înțelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care ești condamnat să o contempli veșnic.

3. Să nu prețuiești în bani ceea ce Dumnezeu ți-a dat în dar
Am înțeles asta în adolescență. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iași, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorțată cu doi copii, dar foarte descurcăreață. O chema Izolda și ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar și făcea mulți bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulți bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineață, că erau nopțile albe. Uneori ieșeam și eu cu ei, că era interesant. Ei făceau și vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel și vesel s-a apropiat de mine și a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ți dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau așa, eu nu vând. Și i-am dat acel portret. Bărbatul totuși mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet și nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simțit murdar, părtaș la o lucrare de urâțire a omului. Am vorbit și eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greșesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, așa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absență, absența binelui și a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absență, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoștea căderile mele, și cele trecute, și cele viitoare și totuși m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu și-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândești că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se pornește cu război împotriva propriei ființe, având parcă o plăcere demonică din a-și călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat își începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduiești”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primești și să nu le crezi, primul că nu te vei mântui și al doilea că ești sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alții. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu ești mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândrește cu lucrările sale ajunge să se întunece și să folosească darul prostește, după care ajunge să-și piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaș
De câte ori m-am pus chezaș pentru cineva, am încurcat oamenii și am făcut rău. De când mă țin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, bețivi, femei bătute de bărbat și așa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furați, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuți pe cineva, ajută cât te țin curelele, dar fără să implici și alți oameni. Asta înseamnă să te pui chezaș pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greșeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaș”. Noi, când citim Scriptura, înțelegem și reținem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepsești de două ori pentru aceeași greșeală, principiu care a ajuns și în dreptul roman. Pot înțelege un gest de răzbunare, deși e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârșit, pentru o singură greșeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu și am ajuns să înțeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preț
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preț, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra șansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă dați seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i așa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu știu să piardă, iar omul care nu știe să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de rușinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieții mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat rușinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat și m-am purtat așa cu acel om ca și cum nu aș ști nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc rușinea.
(Sursa: Revista VIP Magazin)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 03.04.2013, 14:19:54
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Despre deșertăciunea căutărilor omenești

Omul se naște ca o făptură cu totul lipsită de înțelepciune și își petrece primii ani din viață în neputință și prostie.
Rîde și plînge fără de pricină. Dacă-l împingi, cade și dacă îi întinzi mîna, ți-o întinde și el pe a lui.
Cine își mai aduce aminte de vremea aceea?
Laudele și ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai știe cine este.
Omul își agonisește învățătură, aleargă după bani și caută să se întîlnească cu oameni mari, și în toate acestea arată sîrguință jalnică.
Se uită în oglindă cînd iese din casă și dacă trece pe cale pe lîngă o fereastră întunecată se uită în ea să vadă cît e de frumos și mîndru.
Pentru aceasta omul este o făptură vrednică de plîns: cînd moare spune o vorbă sau două, dar nimeni nu știe ce a purtat pe inimă cu adevărat.

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezește ca dintr-o beție: întreaga lui viață i se pare o pierdere de timp.
Dar omul necredincios face și vorbește lucruri vrednice de rîs: dacă-i dai bani se bucură și dacă îl lauzi te slujește ca un catîr.
De tînăr își părăsește casa în care s-a născut și pleacă de-și pierde frumsețea și cinstea printre străini.
Cînd cineva iubește pe Domnul i se înfrumusețează fața și vorbele lui devin plăcute la auz: el pune pace în inimile celor ce îl privesc și îl ascultă, iar tăcerea lui aprinde dorul de a fi mai buni.
Nu este așa omul necredincios: frumusețea lui trezește invidia, iar învățătura lui, atunci cînd o are, ajunge prilej de ceartă și dezbinare între prieteni.
Fericit cel ce s-a făcut frumos și înțelept pentru Domnul.

Omul aleargă după frumusețe, dar cînd o află rănește inima cu ea.
Prin dorințele sale omul își înmulțește suferința.
Omul rîvnește să cîștige dragostea altui om ca și el, dar cînd o află vede că și aceasta este deșertăciune.
Plină de amărăciune este toată căutarea omului și cînd i se pare că a aflat odihnă, atunci se umple de nemulțumire și tristețe.
Oamenii primesc laude unii de la alții, își înfrumusețează fața și caută viclean cu ochii pentru a cîștiga bunăvoința cuiva.
Toată pofta și toată căutarea omului este plină de minciună și de vicleșug, ea cere bani și osteneală și pregătește o moarte urîtă.
Lucru grețos și apăsător este omul care se laudă cu păcatele sale. (Sursa: Blogul Parintelui Savatie Bastovoi)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 29.05.2013, 16:42:28
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Tinerii sunt frumoși, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri

Interviu cu părintele Savatie Baștovoi, călugăr, scriitor, publicist, editor, blogger

Tinerețea este pentru noi toți vârsta întrebărilor existențiale, a definitivării personalității, a declarării independenței față de părinți, a începerii asumării responsabilităților specifice adulților. O vârstă a bucuriei, dar și a răzvrătirilor, a viselor și a planurilor de viață, dar și a fricii în fața existenței și a neprevăzutului. Este perioada teribilismelor sau a cumințeniei timide. Deseori, în această etapă a vieții noastre, ne simțim neînțeleși, frustrați; alteori, dureri, întrebări, căutări ies la iveală cu o forță teribilă. Uneori am vrea să vorbim, să întrebăm, să ne spunem temerile, speranțele, îndoielile, problemele, dar nu avem cu cine.

Am adunat de la tinerii noștri, din diferite licee ale țării, o serie amplă de întrebări, pe care ei le-au pus cu sinceritate și spontan, dezvăluind uneori dincolo de cuvinte, complexitatea și forța lumii lor interioare.

Părinte Savatie, ca om care ați trăit la modul total tinerețea, cu turbulențele ei interioare, sufletești, existențiale, căutând fără echivoc un răspuns la ele, cu o sinceritate chirurgicală, vă rugăm să aveți amabilitatea de a ne răspunde la o parte dintre aceste întrebări:

Îi pasă cuiva de tinerețea noastră?

N-aș zice că le pasă, dar că au nevoie de ea, da. Tinerețea e o marfă. Astăzi se exploatează la maxim tinerețea. Puterea, frumusețea, energia au devenit o marfă care se vinde. Se vinde mult și ieftin. Tânărul sau tânăra care nu e de vânzare e un erou. A nu fi de vânzare nu înseamnă doar a nu te prostitua moral și fizic, dar mai înseamnă și să nu devii un consumator al fleacurilor pe care ți le vinde lumea. Felul în care te îmbraci, muzica pe care o asculți, felul în care comunici te definește ca om sau ca marfă. Dacă ești om, oamenilor le pasă de tine, iar dacă ești marfă, te vând și te cumpără.

Cine ne apără pe noi de rău în lumea asta? Există undeva un loc unde să mă simt mereu ocrotit și în siguranță, așa cum am fost în pântecele mamei mele?

Numai în Dumnezeu omul este în deplină apărare și pace. Altminteri, nici pe pământ, nici în cer, nu există un loc în care omul să se simtă bine. Sunt două stări care te apropie de Dumnezeu: când ierți și când ești iertat.

De ce copiii aleg să se închidă în ei și le e frică să spună ce gândesc?

Din cauză că au trăit experiența de a nu fi înțeleși. În momentul în care omul se simte neînțeles, el trăiește cea mai mare dramă umană. Omul neînțeles își pierde curajul, avântul, viața, cu alte cuvinte, se usucă. Închiderea în sine a copilului neînțeles este o pregustare a morții. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot înțelege unul pe altul. Atunci nu mai e nevoie de cuvinte, atunci gândurile străbat singure în afară, îndeobște toată făptura devine ca un gând, un gând care spune „te iubesc”.

Mă enervez ușor, îmi vine să mă răzbun. Simt în mine o forță care ar face praf totul. Cum să mă liniștesc?

Să te gândești că ești prost. Niciodată omul nu e mai prost decât atunci când se enervează. O știu din experiență.

Sinuciderea este dureroasă?

Nu există nimic mai dureros în tot Universul.

Aseară am vărsat în toaletă sticla de tărie a lui tata. M-a certat cumplit, întrebându-mă de ce mă bag în viața lui, că el m-a făcut pe mine, nu eu pe el. Cum să mă port cu el? Ce să fac?

Nu e bine să-i dai lecții tatii. Chiar și atunci când îi verși sticla de tărie. Dragostea acoperă mulțime de păcate.

Cât mă ajută psihologul și cât duhovnicul?

Nu te ajută nici unul, nici altul, dacă n-au dragoste.

Cum aduci înapoi în biserică pe un om smintit de un preot?

Și eu am smintit pe multă lume și nu știu cum să-i aduc înapoi.

Care este motivul pentru care tinerii au un sentiment de respingere atunci când aud cuvinte care le condamnă patimile sau obiceiurile proaste?

Prostia, care e soră bună cu mândria. Mai este și educația inversă pe care o primesc din toate părțile. Tânărul e cea mai vulnerabilă ființă. Pe cât se crede de liber, de curajos, de nonconformist, pe atât e de condus de prejudecățile și modelele timpului. Prin ce se deosebește tinerețea de maturitate? Prin faptul că tânărul face ce crede, iar maturul crede ce face. E mare diferență între a face deoarece crezi și a crede deoarece faci. Experiența e cea mai mare agoniseală a omului, căci nu există experiență în afara durerii și a dragostei. Tinerii sunt frumoși, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri.

Cum devine mersul la biserică firesc, fără a-l simți ca pe o obligație?

Când Îl cunoști pe Dumnezeu, când Îi poți vorbi și Îl poți auzi.

Mulțumim, părinte! (sursa: Revista OrthoGraffiti)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 02.07.2013, 18:22:47
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.243
Implicit

2013 04 17 Pr. Savatie Bastovoi @ Nasul.tv, Decalogul

https://www.youtube.com/watch?featur...mebXDY#at=2139
Reply With Quote
  #9  
Vechi 03.07.2013, 15:59:30
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit UN SFERT DE VORBĂ cu SAVATIE BAȘTOVOI

http://www.youtube.com/watch?v=38rlnuevDv0
Reply With Quote
  #10  
Vechi 05.08.2013, 17:40:08
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

"Dar cum ar trebui să se comporte un bun creștin în secolul XXI, când are la dispoziție și internet, și televiziuni, așa ca să ramână aproape de biserică, dar să nu piardă și trenul modernității?

Nu există buni creștini. Există creștini și e destul. E important să creadă în Hristos nestrămutat și să știe că El este dragostea întrupată. Prin nimic nu ești mai asemenea lui Hristos decât prin dragoste. Această dragoste nu poate fi judecată de tine însuți, ci de cei din jurul tău. Prin urmare, trebuie să te lași în permanență judecat de ceilalți și să fii foarte atent la această judecată.

Să știi că nu ai o altă lucrare decât să te urmărești prin ceilalți. Toate celelalte le poate face oricine, chiar și diavolul. Așa cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Tu postești, dar el nu mănâncă niciodată. Tu priveghezi, dar el nu doarme niciodată“. Un lucru nu-l poate face – nu poate să ierte, nu poate iubi și nu se poate smeri. Acesta este însă creștinul și cel de acum, și cel de altădată.

Vă pare că în vremea apostolilor lumea arăta altfel? Nu. Tot ce arată azi televiziunile se întâmpla în public. Toată mizeria și pornografia de azi se petrecea pe scenă, în plin văz. Teatrul era o orgie. De fapt, oricând poți avea toată ispita. Pe de altă parte, să nu uităm că și pe Hristos îl putem avea oricând. Dacă pentru diavol apăsăm un buton, pe Hristos trebuie doar să-l chemăm." (Fragment dintr-un interviu cu Parintele Savatie Bastovoi, Sursa: adevarul.ro)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cuvinte de folos aurel1211 Resurse ortodoxe on-line 15 27.07.2012 20:07:11
stie cineva unde il pot gasi pe parintele savatie bastovoi? bogdan_222 Calugarul 3 30.07.2009 18:27:15
Conferinta Pr. Savatie Bastovoi OvidiuO Stiri, actualitati, anunturi 1 03.01.2008 09:04:22
Predica Pr. Savatie Bastovoi jenica Sfanta Liturghie 1 20.11.2007 16:36:42
Savatie Bastovoi Maricica Generalitati 4 17.07.2006 18:06:23