Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #111  
Vechi 22.11.2014, 19:29:50
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.961
Implicit

'' Povara''

Pe o potecă abruptă și stâncoasă am întâlnit o fetiță, care-și purta în spate frățiorul.
Se vedea cu ochiul liber că micuțul era prea greu pentru puterile ei.
I-am spus:
– Fetițo, ce grea povară duci!
Ea m-a privit mirată și mi-a spus cu reproș în glas:
– Nu este o povară domnule, este fratele meu!
Am rămas uluit. Fetița cea curajoasă tocmai îmi dăduse o lecție de viață.
Și când durerile oamenilor mă copleșesc și îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc:
”Nu este povară, este fratele tău!”
Reply With Quote
  #112  
Vechi 22.11.2014, 22:02:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit

Cu adevarat de retinut :
<<Și când durerile oamenilor mă copleșesc și îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc:
€Nu este povară, este fratele tău!€ >>
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #113  
Vechi 29.11.2014, 22:17:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit

Fântâna lui Iacov este singurul loc de pelerinaj creștin-ortodox de pe teritoriul Samariei. Fântâna are o adâncime de 35 de metri. Un călugăr grec care o supraveghează oferă pelerinilor însetați din apa ei proaspătă și rece.
Fântâna a fost săpată de Iacov pe pământul cumpărat de la fiii Hemor (Emmor) Heveul (Facere 33, 18). Nomazii obișnuiau să aibă sursa lor proprie de apă spre a nu fi dependenți de locuitorii așezărilor lângă care își stabileau corturile.
Aceasta este fântâna la care a întâlnit-o Hristos pe Femeia Samarineancă în drumul din Ierusalim spre Galileea (Ioan 4, 4-42); de aici, al doilea nume dat de arabi fântânii: Bir es-Samarieh.
Datorită faptului că la fântâna lui Iacob, Iisus vorbește despre apă vie, comunitatea creștină din această regiune a folosit apa acestei fântâni pentru săvârșirea Botezului.
Conform unor mărturii din veacul al IV-lea, la fântâna lui Iacob exista o bisericuță construită. De atunci, ea a fost recunoscută ca loc de pelerinaj creștin. Bisericuța a fost arsă în timpul revoltei samarinenilor din anul 485 și a fost refăcută în secolul șase de către Împăratul Iustinian. Dar, a fost din nou distrusă în urma invaziei persane și a celei arabe, care i-a succedat.
La sfârșitul secolului XIX, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul și a început construcția unei biserici pe temeliile bisericii mai vechi. Din lipsă de fonduri, lucrările s-au oprit în timpul primului război mondial, dar au fost încheiate în ultimii ani.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #114  
Vechi 29.11.2014, 22:22:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Părintele Arsenie Boca și Muntele Athos

În primăvara anului 1939, mitropolitul Nicolae Balan, ascultând dorința lor de a deveni monahi, i-a trimis în Sfântul Munte Athos pe tinerii diaconi Zian (Arsenie) Boca și Serafim Popescu „ca să deprindă călugăria de acolo” după cum spunea mai târziu părintele Arsenie. Cei doi părinți s-au așezat la chilia romaneasca Sfantul Ipatie de lângă mănăstirea Vatoped.
Părintele Serafim avea să stea pentru șase luni în Sfântul Munte. În acest timp a fost povățuit de părintele Antipa Dinescu de la schitul Prodromu.
În cele trei luni petrecute în Muntele Athos a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. În acest răstimp părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Peștera Sfântului Athanasie Athonitul din apropierea Schitului românesc Prodromu. Drept răsplată a primit binecuvântarea de a copia Filocalia de la Prodromu. Părintele Arsenie a încredințat aceste manuscrise părintele Dumitru Stăniloae, care le-a tradus și publicat ceva mai târziu la Sibiu sub forma primelor patru volume ale Filocaliei românești.
Despre experiența trăită în Sfântul Munte, părintele Arsenie a mărturisit într-o scrisoare trimisă unui călugăr: „(…) dacă însă prețuiți grădina Maicii Domnului mai mult decât orice altă ocrotire, mai răbdați puțin pe loc, și rămâneți în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aș ieși de acolo – îmi cam pare rău că n-am rămas și eu acolo (…)”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #115  
Vechi 05.12.2014, 23:25:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit

Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea un copil.
Când părinții lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae și se ruga.
Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.
Într-o zi după serviciu, părinții erau ocupați cu menajul. Geamurile de la balcon erau deshise. Copilul a ieșit pe balcon și privea în jos, la copiii care se jucau și râdeau în curte. A vrut și el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el - copilul avea patru ani - și a sărit de la etajul al patrulea.
S-a adunat multă lume.Toți strigau: "A căzut un copil!" Părinții au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băiețelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în brațe:
- Feciorașule, cum de-ai rămas în viață?
- Bunicuțul m-a prins, a urmat răspunsul.
- Care bunicuț?
- Cel din geamantanul bunicuței.
Au venit acasă.
- Bunicuțo deschide geamantanul!
Ea își păstra în taină credința, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:
- Acest bunic m-a prins.
Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #116  
Vechi 15.12.2014, 23:19:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Cutremurătoarea minune săvârșită asupra unui bolnav de catre Sfântului Ioan Rusul

Constantin Polihroniu, un înalt funcționar de stat, vreme de vreo două ceasuri s-a rugat plângând înaintea raclei Cuviosului Ioan Rusul. Era îmbrăcat în pijamale și un taxi îl aștepta la ușa de miazănoapte a Bisericii. După ce a sfârșit convorbirea sa tainică cu Cuviosul, a pornit cu pași rari, târându-și papucii pe pardosea, și s-a îndreptat spre ieșire.
L-a oprit un preot al Bisericii și l-a întrebat de ce a plâns atâta vreme, de ce nu era îmbrăcat cum se cuvenea și a venit în biserică cu pijamale și dacă… dorea să-i dea cameră la hotel să se odihnească puțin.
- Nu, Părinte, a răspuns acela. M-a odihnit pentru mulți ani Sfântul, acest doctor mare și făcător de minuni pe care-l slujiți. Astăzi dimineața, soția mea a venit la Spitalul „Evanghelismos” să mă vadă. Au trecut mai mult de zece ani de când nu am mai stat în picioare, așa cum mă vedeți stând acum. Într-un an o suferință a sistemului nervos și o boală ce am avut-o m-au adus la o infirmitate, încât mi-am pierdut funcția. Am ieșit la pensie pe caz de boală și am umblat prin spitale, pentru că în al doilea an aveam mai mult de 80% paralizie la extremitățile inferioare. Paralizia, starea psihologică rea, ieșirea prematură din activitățile vieții, m-au adus la decădere fizică, aproape de moarte.
Astăzi dimineață, însă, femeia mea a venit la spital, m-a aflat dormind, dar nu m-a trezit, ci s-a așezat pe un scaun lângă patul meu. Pentru câteva secunde a luat-o somnul. Și vede, în somn fiind, că în salonul alăturat avea loc vizita medicilor, printre care era un medic străin necunoscut. Atunci ea se apropie de el și-l întreabă:
- Domnule doctor, sunteți străin? Vă văd pentru prima oară în acest spital. Vă rog, veniți în salonul alăturat unde se află bărbatul meu paralizat de mai bine de zece ani. Medicii mi-au spus adevărul, că-l voi pierde pe bărbatul meu. Îmi voi pierde sprijinul meu. Va muri soțul meu. Veniți, domnule doctor, să-l vedeți, să-i dați curaj, să ne spuneți ceva și Dvs.
- Mergi, doamnă, și așteaptă că voi veni să-l văd pe soțul tău!
- Bine, domnule doctor, dar spuneți-mi numele Dvs. ca să-l știu.
- Mă numesc Ioan Rusul, i-a răspuns acela.
Atunci a sărit deodată de pe scaun și mă vede că mă chinuiam singur să mă ridic, sprijinindu-mă pe coate.
- Femeie, ajută-mă și tu! Cineva mă ține de subțiori și mă ridică. Ajută și tu!
M-am ridicat, am călcat pe pardosea, când hohotele de plâns ale femeii mele i-au adus lângă mine pe medicii și personalul ajutător al spitalului.
Medicul responsabil al spitalului, un creștin credincios, mișcat de povestirea femeii mele, mi-a spus:
- Domnule Polihronie, așa cum ești, nu încerca să-ți schimbi pijamalele, mergeți, luați un taxi de la intrarea Spitalului și mergeți la Spitalul duhovnicesc, la Biserica Sfântului Ioan Rusul, care se află în valea înverzită de la Procopi – Evia, unde se află Sfintele sale Moaște. Mergeți, spuneți-i marele vostru mulțumesc, după care să vă întoarceți să va fac ieșirea din spital, care, de data aceasta – desigur foarte rar – nu o va semna un medic, ci un Sfânt. Eu, ca creștin și ca medic, cred ceea ce am spus. Deasupra științei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu și a Sfinților Săi.
Acestea ni le-a spus, Părinte. Dați-ne și Sfinția Voastră binecuvântarea Voastră. Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acel binecuvântat bărbat, care, cu lacrimi (iar pentru ca bărbații să plângă, trebuie ca ceva foarte serios să li se întâmple) spunea Sfântului un profund „mulțumesc”. „Mulțumesc”, pe care sunt bucuroși să-l spună toți bolnavii din spitale, din tot felul de așezăminte pentru bolnavi și azile pentru bolnavi incurabili, care așteaptă un Înger, un Sfânt sau pe Însuși Domnul să tulbure apele pentru ca să intre în această taină, care se numește vindecare minunată și care cu adevărat se săvârșește în anumite vremuri la bolnavii pe care Dumnezeu îi alege cu judecățile Sale, cu totul necunoscute nouă.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Staretul Chiliei Bunavestire, Schitul romanesc Lacu, Sfântul Munte Athos via Marturie athonita
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #117  
Vechi 01.01.2015, 02:54:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Ce face Sfântul Vasile în noaptea de Revelion

sursa: www.johnsanidopoulos.com


După ce praznicul Nașterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și a început să meargă prin cetăți ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă curată și pentru sărbătoarea sa. A traversat tot felul de regiuni și sate mari de la acea vreme, însă, oriunde ar fi bătut, nimeni nu avea să îi deschidă, crezându-l cu toții un cerșetor. Simțea câtă durere au îndurat inimile săracilor din cauza nepăsării pe care i-au arătat-o și lui și de aceea, pleca amărât de la fiecare, deși el nu dorise nimic de la ei. Într-o zi, pe când ieșea dintr-un sat fără milă precum acesta, a trecut pe lângă cimitir, unde a văzut mormintele aflate în paragină, pietrele de mormânt sfărâmate și răsturnate, iar mormintele proaspăt acoperite, scurmate de către animale. Fiind sfânt, a auzit pe morți vorbind și spunând: Când eram pe pământ, am lucrat, am trecut prin munci grele și am lăsat ca în urma noastră să vină copiii și nepoții noștri să ne aprindă o lumânare sau să tămâieze la mormântul nostru pentru noi; dar n-am văzut niciuna dintre acestea petrecându-se, niciun preot nu a venit să ne facă o slujbă de pomenire, nici colivă, nici nimic, de parcă n-am fi lăsat pe nimeni în urmă. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare s-a tulburat din nou și pe când se îndepărta de cimitir, singur, prin zăpada rece a iernii, a spus în sinea sa: oamenii acestui sat nu-i ajută nici pe cei vii nici pe cei morți.
În ajun de Anul Nou a ajuns într-un anume cătun, unul dintre cele mai sărace din întreaga Grecie. Vântul rece vuia printre stâncile de piatră și printre tufișuri și nici un suflet viu nu putea fi găsit prin bezna nopții. Apoi, a văzut undeva în fața sa o mică colină sub care era ascunsă o stână. Sfântul Vasile a intrat în țarc și bătând cu toiagul său în ușa colibei a zis: Aveți milă de săracul de mine pentru sufletele adormiților voștri căci și Hristos a viețuit ca un sărac pe acest pământ. Trezindu-se câinii au început să latre la el.
Dar cum se apropiau mai mult de el și-l puteau mirosi, s-au îmblânzit, au început să dea din coadă, și s-au așternut la picioarele sale, scoțând sunete de bucurie. După care, un cioban, un tânăr de aproape 25 de ani, cu barbă neagră cârlionțată a deschis ușa și a ieșit la dânsul. Era Ioan Barbakos, un om solid dar sfios, adică un cioban. Și înainte de a se uita mai bine la cine i-a bătut la ușă îi spune: Intră, vino în casă. Bună ziua și La mulți ani!
În cabană, o lampă era pusă pe un leagăn prins între două bârne. Lângă vatră era patul lor în care dormea atunci soția lui Ioan. Imediat ce Sfântul Vasile a intrat înăuntru, Ioan, văzând că este preot, i-a luat mâna și i-a sărutat-o spunând: Binecuvântați părinte!, ca și cum îl cunoștea de dinainte și i-ar fi fost preotul său. Iar Sfântul i-a spus: Binecuvântarea și pacea Domnului să fie peste tine, peste casa și peste turma ta. Soția s-a ridicat și ea, i-a sărutat mâna și a binecuvântat-o și pe ea. Sfântul Vasile arăta mai mult a cerșetor decât a călugăr, având o scofie veche, cu o rasă purtată și peticită și cu încălțările pline de găuri, iar pe o parte, purta o traistă care arăta ca fiind goală. Ioan a pus lemne pe foc și de-ndată coliba a început să strălucească precum un palat. Căpriorii păreau să fie poleiți cu aur, în timp ce tifoanele cu brânză atârnate la uscat arătau ca niște candele, iar butoaiele de lemn, presele și toate lucrurile folosite de Ioan ca să facă brânză erau de culoare argintului, părând a fi bătute cu diamante, și împreună cu acestea toate celelalte lucruri pe care le mai avea fericitul Ioan prin coliba sa. Focul din vatră trosnea și cânta precum păsările raiului, împânzind o mireasmă de sfințenie. Cei doi l-au poftit pe Sfântul Vasile să se așeze lângă foc iar femeia i-a adus câteva perne ca să se odihnească. Atunci Sfântul și-a dat jos traista împreună cu haina pe care o avea pe deasupra, rămânând în straiele de pe dedesubt.
Împreună cu ajutorul său, Ioan a mers să mulgă oile și să dea deoparte mieii care tocmai au fost fătați și după aceea a separat și oile care erau gata să fete iar la restul le-a dat drumul să pască. Turma sa era mică și Ioan era sărac însă el era fericit. Tot timpul era cuprins de bucurie mare, ziua și noaptea, pentru că era un om bun și avea o soție bună. Oricine trecea pe la casa lor era primit precum un frate și de aceea a găsit și Sfântul Vasile adăpost în casa lor și s-a așezat în ea ca și cum ar fi fost a sa, binecuvântându-o cu toate ale sale. În noaptea aceasta era așteptat în toate satele și cetățile lumii de căpetenii, ierarhi și alții dar nu a mers la niciunul dintre aceștia, ci a mers ca să șadă în casa fericitului Ioan.
Așadar Ioan, după ce s-a îngrijit de oi a venit înapoi și i-a spus Sfântului: Părinte, sunt cuprins de o bucurie mare și aș vrea ca să-mi citești cele scrise despre Sfântul Vasile cel Mare (i.e. cântările din canonul Sfântului). Sunt om neștiutor de carte, însă iubesc scrierile religiei noastre (i.e. cântările și slujbele bisericești). De fapt, chiar am o carte mică de la un stareț din Sfântul Munte și de câte ori trece pe la mine cineva care știe să scrie și să citească îi dau să-mi citească din ea, pentru că noi nu avem biserică pe aici.
La răsărit se ivea soarele. Sfântul Vasile s-a ridicat și s-a întors către răsărit făcându-și semnul Sfintei Cruci. S-a închinat până la pământ, a scos o carte din traista sa și a zis: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Ioan s-a așezat în spatele său și apoi s-a alăturat și femeia cu mâinile puse cruciș la piept după ce hrănise copilul. Apoi Sfântul a cântat Dumnezeu este Domnul … și troparul praznicului Pogorându-Se Mântuitorul la neamul omenesc a primit înfășare cu scutece…, sărind troparul său care spune În tot pământul s-a răspândit vestire ta… . Vocea sa era smerită și dulce, iar Ioan împreună cu soția sa au fost cuprinși de un adânc duh de pocăință chiar dacă nu înțelegeau fiecare cuvânt ce era citit. Sfântul Vasile a continuat, cântând toată slujba Utreniei împreună cu Canonul Praznicului: Veniți popoare să cântăm cântarea lui Hristos Dumnezeu …, sărind din nou peste canonul său care spune: Vasile, glasul ar trebui să vină în ajutorul celor ce vor să înceapă laudele tale … . Apoi, a rostit cu glas mare toată slujba Sfintei Liturghii, a făcut binecuvântarea de final și a binecuvântat toată casa. Așezându-se la masă, după ce au terminat de mâncat, soția a adus Vasilopeta (prjitură sau pâine dulce făcută de Anul Nou în cinstea Sfântul Vasile cel Mare) și a așezat-o pe masă. Atunci, Sfântul a luat un cuțit și cu el a trasat semnul Sfintei Cruci pe Vasilopetă, zicând: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Prima bucată a tăiat-o zicând: în numele Domnului, a doua:în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și apoi pentru Ioan, stăpânul acestei case. Atunci Ioan a spus: Părinte, ai uitat să tai pentru Sfântul Vasile cel Mare! și Sfântul i-a răspuns: Adevărat! și îndată a spus: pentru slujitorul tău, Vasile și a continuat cu pentru Ioan stăpânul acestei case, pentru stăpâna acestei case, pentru copil, pentru ajutorul de la stână, pentru animale și pentru cei săraci. Dar îndată, Ioan a spus: Părinte, de ce nu ai tăiat o bucată și pentru sfinția ta? Sfântul i-a răspuns: Dar am făcut, o fericitule! Însă Ioan, acest om binecuvântat de Dumnezeu nu a înțeles răspunsul Sfântului.
După aceea, Sfântul Vasile s-a ridicat și a spus rugăciunea: Doamne Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu… iar Ioan i-a spus: Mă întreb, poate poți să-mi spui părinte, pentru că știi atât de multe, în ce palate a poposit Sfântul Vasile cel Mare în această noapte? Iar căpeteniile și ierarhii, ce păcate au aceștia? Noi cei săraci suntem păcătoși pentru că sărăcia noastră ne-a adus la păcat. Sfântul Vasile a spus din nou aceeași rugăciune, dar cu lacrimi de această dată, schimbându-o puțin: Doamne Dumnezeul meu, am privit și am văzut că robul tău Ioan este smerit și vrednic ca Tu să intri în casa sa. E prunc și el dar pruncilor le-a descoperit Tainele Tale. Și din nou fericitul Ioan, nu a înțeles nimic…
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #118  
Vechi 06.01.2015, 14:06:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Povestirea Bătrânului Visarion, spre slava și cinstea Cinstitului Înaintemergător

– Părinte Visarion, am auzit că atunci când mănăstirea te-a rânduit econom la metocul Mariana din Halkidikis, ai avut minunate descoperiri. Adică ai găsit o biserică și l-ai văzut pe Cinstitul Înaintemergător cu care ai și vorbit. De aceea, dacă îți aduci aminte și dacă vrei, povestește-mi tot întocmai cum s-a petrecut, ca să le consemnez pentru a le afla și cei mai tineri. De îndată ce Bătrânul Visarion a auzit aceste cuvinte, cu multă bucurie și cu fericita sa simplitate, pe care o avea din fire, după ce mai întâi s-a gândit puțin încercând să-și aducă aminte faptele săvârșite în urmă cu douăzeci de ani și mai bine, m-a privit cu atenție și mi-a spus:
– Vrei să-ți spun despre biserică?
– Da, spune-mi mai întâi despre biserică, i-am răspuns eu, și după aceea povestește-mi tot ceea ce ți s-a mai întâmplat.
– Frățiorul meu, după cum știi, în 1916 mănăstirea m-a rânduit econom aici și, cât am putut, m-am îngrijit de treburile metocului. Însă aveam o mare mâhnire în suflet pentru că nu puteam merge în zilele bune, adică la marile praznice împărătești și ale Maicii Domnului, la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie. Mă temeam să plec de la metoc în aceste zile, pentru că atunci se dădeau cele mai multe spargeri.
După ce a trecut Botezul Domnului și am intrat în luna februarie, într-o seară, pe când măcinam la moară grâul oamenilor din Polighiros, pe la ora unu, am urcat sus la chilie. Am intrat în bucătărie, unde aveam o grămadă de lemne într-un colț. Deodata, văd un bătrân cu părul și barba albe. Stătea la foc și se încălzea. M-am mirat de îndată ce l-am văzut și am zis în sinea mea: „Dar când a venit acest bătrân de nu l-am văzut?” Cu toate acestea, l-am salutat cu inima bună, spunându-i:
– Bine ai venit, Gheronda! De unde ești, dacă nu te superi?
– Uite, de pe aici, de prin apropiere.
– Nu ai găsit vreun călugăr aici? (Mă refeream la un oarecare argat mirean, pe nume Demostene).
– Nu, a răspuns el. Nu am găsit nici un alt călugăr aici.
Am început să discutăm, iar bătrânul m-a întrebat:
– Cum te descurci, Părinte Visarioane? Cum merg treburile?
– Slavă lui Dumnezeu, i-am răspuns. Merg bine. (În acea vreme aveam mult de lucru la moară). Ceva totuși mă mâhnește. Nu am biserică aici și sunt nevoit să merg uneori la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie.
– Dar este și aici biserica, Părinte Visarioane, mi-a spus bătrânul. De ce spui că nu există?
– Ce spui, Gheronda? Nu știu eu ce este aici și știi tu mai bine?
Dar bătrânul o ținea pe a lui și-mi repeta aceleași lucruri. Atunci l-am privit cu atenție în ochi și mi-am adunat mintea, mirându-mă și intrebându-mă în sinea mea: „Ce-mi spune bătrânul acesta?”
– Gheronda, eu sunt aici de un an și știu că nu este nici o biserică, iar tu îmi spui că este?
- Părinte Visarioane, tu nu crezi ceea ce-ți spun. Însă eu te sfătuiesc să crezi, deoarece este voia lui Dumnezeu ca să se descopere biserică și să o zidești din nou. Nu fi necredincios față de cele ce-ți spun!
După ce mi-a repetat de multe ori acest lucru, am început să cred și l-am întrebat dacă mai are și altceva să-mi zică, adică despre vreo vistierie, despre bani. Iar acela m-a încredințat că voi afla multe lucruri.
– Dar ca să te încredințezi și mai mult de cele zise, mi-a spus el, după ce vei afla coloana Sfintei Mese, să nu mai sapi, ci să faci de trei ori semnul Sfintei Cruci cu metanii și vei vedea că pământul care acoperă placă Sfintei Mese se va da singur la o parte, fără ca tu să-l atingi.
Când am auzit acestea, inima mi s-a umplut de bucurie și i-am spus bătrânului:
– În seara aceasta vei rămâne aici să dormi; te voi găzdui aici.
– La ora aceasta unde să merg? Desigur că aici voi rămâne.
Dar în timp ce discutăm acestea, am auzit cum pietrele morii au început să se lovească între ele. Am înțeles că se terminase grâul, așa că am coborât să pun altul. I-am spus bătrânului să mă aștepte, căci mă voi întoarce ca să-i pun de mâncare. După ce am aranjat moara, m-am întors sus la chilie ca să continui discuția. Dar nu l-am mai aflat pe bătrân. S-a făcut nevăzut. Am început să strig, l-am intrebat pe Demostene, pe oamenii din Polighiros, dacă l-au văzut, dar nimeni nu-l văzuse.
A trecut acea noapte. A doua zi i-am spus totul lui Demostene, dar nici acela nu credea. Stăteam în cumpănă: să încep sau nu?
După ce a trecut aproape o săptămână, într-o noapte, în timp ce dormeam, am simțit cum mi s-a așezat pe piept o greutate cam de cinci sute de ocale. Ce să-ți spun, m-a cuprins o mare mâhnire și frică. Mă aflam în această stare și încercam să zic ceva, când, deodată, am auzit un glas spunându-mi: „De ce nu ai făcut ceea ce ți-a spus bătrânul?”. Când am mai auzit și acestea, ca să scap de acea mâhnire, am spus: „Mâine negreșit am să fac”. Apoi acel glas a spus: „A venit vremea rânduită, să nu mai amâni”, și astfel m-am slobozit de acea greutate.
A doua zi dimineață, înainte de a se lumina bine de ziuă, am luat târnăcopul și am început să sap în fata cuptorului, cuprins de frică din pricina acelei greutăți pe care am simțit-o noaptea. Loveam cu putere și adânc cu târnăcopul, așa că m-a auzit femeia argatului. Mirându-se, a venit lângă mine și m-a întrebat:
– Ce faci, părinte econom?
Eu însă nu i-am răspuns nimic, ci i-am făcut numai semn cu mâna să plece. După ce am săpat până la o adâncime de un metru, am aflat niște cărămizi. Și tot săpând așa, am dat de zidurile bisericii. A venit și Demostene și am început să săpăm amândoi, până când am găsit coloana, după cum îmi spusese bătrânul. Atunci i-am spus lui Demostene:
– Acum vei vedea o minune. Voi face trei metanii și semnul Crucii și vei vedea cum pământul din jurul coloanei se va retrage singur.
Demostene însă nu a crezut. Atunci eu am făcut trei metanii și semnul Crucii și – o, minune! – vrrrr, dintr-odată tot pământul s-a retras. După ce a văzut una ca aceasta, Demostene a început să sape cu râvnă dumnezeiască și cu credință. Iată, aceasta este povestirea despre biserică”.
Toate acestea Bătrânul Visarion mi le-a povestit plin de lacrimi din pricina emoției.


(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 91-96)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #119  
Vechi 06.01.2015, 21:05:04
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Sfântul Ioan Botezătorul și vedenia unui frate

Același frate mi-a spus altădată: „Odată am fost cuprins de râvna pentru viața ascetică și mă gândeam să mă sui la Sfântul Iacov pentru câteva zile. Mintea mea nu se mai îndeletnicea cu nimic altceva decât cu acest gând. Dar, după cum se va vedea, Sfântului Ioan Botezătorul nu-i era pe plac una ca aceasta. Așa se face că într-o noapte, pe când dormeam, m-am aflat deodată într-o cameră mare. La o oarecare depărtare de mine am văzut șezând niște oameni. Atunci unul dintre ei s-a ridicat, a venit unde eram eu și, apropiindu-se de mine, mi-a spus: – Nu la Sfântul Iacov! Nu! Este bine să rămâi la ascultarea pe care o ai.
– Ce să fac la această ascultare, de vreme ce nu mă pricep deloc? am întrebat eu.
– Te vei specializa..., mi-a spus acela din nou.
Peste puțin timp m-am trezit și cugetam la acest vis sau vedenie sau ce-o fi fost ea, căci nu știu cum s-o numesc. Mă gândeam la înfățișarea și la mărimea gigantică pe care o avea acel om și mă întrebam: „Cine să fie acesta? Și cum de mi-a spus «Te vei specializa»?”
A doua zi la Liturghie, pe când stăteam în Paraclisul Maicii Domnului, am privit spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul și m-am încredințat că cel care îmi vorbise în vedenie a fost chiar cel care era pictat în această icoană. Atunci mi-am adus aminte și de răspunsul părintelui meu duhovnic, ieromonahul Dositei, care, în anul 1934, când m-am spovedit și i-am spus că mult doresc ca cealaltă vreme a vieții mele să trăiesc ca un sihastru, mi-a spus: „Dacă va fi voia Sfântului Ioan Botezătorul, va fi și asta”. Și m-a lăsat astfel, fără să mai adauge nici un cuvânt.
Atunci mi-am spus în sinea mea: „De vreme ce Sfântul Ioan Botezătorul nu-ți încuviințează această dorință, liniștește-te, călugăre, și nu mai ține morțiș să se facă voia ta. Smerește-te și îndeplinește-ți cu acrivie și cu dragoste ascultarea, mulțumind Sfântului Înaintemergător care, ca Prooroc, cunoaște mai bine folosul sufletului tău și se îngrijește pentru mântuirea ta”.


(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 128-129)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #120  
Vechi 07.01.2015, 01:57:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit

La 18 februarie 1940, într-o zi de sâmbătă, au revenit în mănăstire cu vaporașul bătrânii Visarion și Grigorie de la Nikitis (Halkidikis), care au fost trimiși de către Sinaxa mănăstirii să aducă untdelemn în locul datoriilor pe care Dimitrie Kamburis și alții le aveau față de mănăstire. Însă, în loc de untdelemn, au adus Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, ce fusese la biserica metocului nostru din Vozina. Aceasta icoană, de cincisprezece ani de când am părăsit metocul, a fost luată de sus-numitul Kamburis și se afla în casa lui din Nikitis.
Toți ai casei aveau mare evlavie la această icoană, deoarece evlavioasa soție a lui Dimitrie, Verginia, a dobândit copii după ce s-a rugat înaintea ei, pentru că până atunci, vreme de mulți ani, îi mureau pruncii atunci când îi năștea.
Fiindcă mănăstirea noastră pierduse orice nădejde de a mai organiza și de a mai pune în funcțiune metocul de acolo, a hotărât ca bătrânii pe care i-am amintit mai sus să meargă ca să aducă negreșit icoana înapoi.
Dar să-l ascultăm pe Bătrânul Visarion, care mi-a istorisit întocmai tot ce s-a întâmplat:
– Știi, fratele meu, câtă dragoste și evlavie aveam la această icoană și de câte ori m-am certat cu bătrânii ca s-o luăm din acea casă mirenească. Și îi mulțumesc Sfântului Ioan că, în cele din urmă, a făcut să fie auzite cuvintele mele.
– Știu asta și fără să-mi spui, dar cred că altceva ai vrut să-mi zici. Ce ți s-a întâmplat?
– Aa, da! Ascultă-mă, fratele meu. Îți aduci aminte că de aici, de la mănăstire, am plecat într-o vineri după-amiaza. Era ziua de 10 februarie, anul 1940. Am trecut cu vaporașul pe la Monoxilitis, am mers la Develikia (metoc în Halkidikis), i-am văzut acolo pe tăietorii de lemne, apoi ne-am îndreptat spre Panaghia, adică spre Sfântul Nicolae. Toată ziua a plouat mărunt și a fost foarte frig. Am ajuns la Panaghia (sat în Halkidikis) seara târziu și, până să ajungem în Nikitis, la casa lui Dimitrie Kamburis, trecuse de ora unu noaptea. Ah, fratele meu, frigul îmi pătrunsese până în măduva oaselor. M-a cuprins un tremur și au început să-mi clănțăne dinții. Dumnezeul meu, păzește-mă! Pe lângă toate aceasta, a dat peste mine și o diaree, încât nu apucam să ajung la closet. Ajunsesem până la deznădejde. Deodată mi-am adus aminte de icoana Sfântului nostru. Atunci i-am întrebat pe cei din casă:
– Unde îl aveți pe Sfântul Ioan Botezătorul? Vreau să mă închin înaintea icoanei lui.
M-au dus înaintea camerei unde se afla icoana și m-au lăsat acolo. Atunci eu am intrat și, căzând în genunchi înaintea ei, i-am spus cu lacrimi: „Sfinte Ioane Botezătorule, mântuiește-mă!” Și, o, minune, fratele meu – mare este harul lui!, – îndată mi-a încetat durerea și diareea și m-am făcut cu desăvârșire bine. După ce am sărutat de multe ori sfânta icoana și i-am mulțumit Sfântului din tot sufletul, m-am întors la ceilalți. Când m-au văzut, toți s-au minunat și au slăvit pe Sfântul Ioan. La început n-au crezut că m-am vindecat și m-au întrebat:
– Ei, Părinte Visarioane, te-ai făcut bine? Chiar te-ai făcut sănătos?
– Da, le-am spus. Nu vedeți că acum sunt bine?
Atunci când a venit ceasul să plecăm, fratele meu, și am mers să iau icoană, ce să-ți spun, părinte Lazăre? Nu simțeam ca icoana are vreo greutate. Era atât de ușoară, de parcă aș fi ridicat un pai. Ai fi spus că se săturase sărmana să mai stea acolo închisă, căci atunci când m-am apropiat s-o iau, mi s-a părut că ea singură a venit la mine.
Și spunându-mi acestea, Bătrânul Visarion a izbucnit în plâns. Apoi a continuat:
– Celor din casă le-a venit foarte greu să se despartă de ea și mă rugau să le las icoana, dar puteam să-i ascult? Atunci le-am spus: „Avem poruncă de la mănăstire să luăm icoană, altfel nu ne putem întoarce. Astfel a poruncit Sinaxa, de aceea vă rugam să nu ne mai mâhniți cu rugămințile”. Și astfel, văzând că n-au încotro, s-au potolit.
(Astăzi, această icoană se află în iconofilakionul recent construit, în care se afla și paraclisul închinat Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Aghioritul. Menționăm că Sfânta noastră Mănăstire deține încă două icoane făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan Botezătorul. Una, datând din secolul al XV-lea, se află în proschinitarul din spatele stranii arhierești și s-a izbăvit in chip minunat din focul care a prefăcut în cenușă catapeteasma. Uneori răspândește bună mireasmă. Cealaltă icoană este din secolul al XVI-lea, aparține Școlii Cretane și se află în proschinitarul de sub arhondaric).


(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 110-114)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare