Taina suferintei

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Ba da, eu sunt de acord cu tine si as mai adauga doar un lucru: tristetea e de obicei asociata cu pierderea a ceva de care omul e atasat. Pierderea, perceputa ca definitiva, irecuperabila, genereaza tristetea. Dar crestinul stie ca tot ce lasa e de fapt o investitie, nu o pierdere, de aici si bucuria chiar in miezul unor necazuri care pe altii ii devasteaza.
Mare e taina suferintei!

Mare e taina suferintei! Multa dreptate ai, prietene drag, asa e, mare e taina suferintei. Doar cand cand ajungi sa pretuiesti jertfa de sine, cand ajungi sa intelegi Jertfa Mantuitorului, doar atunci incepe sa licareasca lin si dulce marea taina a Suferintei: telul ei inobilator, inaltator, induhovnicesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

IN SUFERINTA L-A VAZUT IOV PE DUMNEZEU- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Iată că marele Iov, bogatul Iov, credinciosul Iov, L-a văzut pe Dumnezeu doar în suferință. Scoala vieții lui cât și adevărata revelație s-a desăvârșit in suferință. Avem datoria să luăm aminte la școala lui Iov, la răbdarea credincioșiei lui. Astăzi lumea plânge de atâta suferință și i-ar prinde bine lecția de răbdare a marelui Iov.

Să ne amintim puțin de Iov, cel care a suferit poate ca nimeni altul. Dumnezeu a îngăduit să simtă suferința pentru ca să arate virtutea lui. Și după ce a suferit, după ce a trecut prin toată încercarea, Dumnezeu l-a binecuvântat – ne spune Sfânta Scriptură – mult mai mult decât îl binecuvântase mai înainte și Iov a avut din nou toate bunurile.

Și a zis Iov acestea:
,,Dumnezeul meu, am auzit despre Tine și am crezut și Te-am preamărit, acum însă Te-am văzut!”
Adică, suferința prin care a trecut parcă i-ar fi dat simțuri deosebite, ochi nou și înlăuntrul suferinței L-a văzut pe Dumnezeu a simțit binecuvântarea și iubirea Lui, așa cum n-o simțise mai înainte. Urmarea a fost că Iov s-a aflat înaintea lui Dumnezeu smerit, plin de binecuvântare dumnezeiască, de prezența Acestuia, de iubirea dumnezeiască, dar în același timp umil: ,,Mă urgisesc pe mine însumi înaintea Ta, Dumnezeule, mă ugisesc!”

Deci, așa cum am mai spus, prin suferință se desțelenește din lăuntrul sufletului omenesc orice rădăcină egoistă, orice împietrire. Acestea pleacă și omul rămâne smerit, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Așadar, are și suferința binele ei.

Când ești binecuvântat în alte împrejurări există pericolul să te mândrești, dar când ești binecuvântat în durere și suferință, atunci cu greu te poți mândri. Ci dimpotrivă, te smerești, te umilești, te topești, devii ca un fum înaintea lui Dumnezeu."

Inca o caramida la ceea ce ai construit Melissa ....desi nu se refera numai la subiectul topicului.

• "A găsi în tine pe Hristos Cel cu Cruce, temelia ta dumnezeiasca, şi a clădi pe ea viaţa ta, acesta este învierea cea din morţi înainte de învierea cea de obşte. Fericit şi sfânt este acela ce are parte de învierea cea din morţi.
• Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă.
• Mulţi îl urmează pe Iisus până pe muntele Fericirilor, dar foarte puţini până pe muntele Golgota, până pe cruce. Până pe cruce n-a străbătut decât iubirea maicii Sale şi a ucenicului iubirii… Mai mult v-a înflori viaţa ta dacă vei fi un erou al iubirii divine şi nu o victimă a iubirii păcatelor.
• Sunt multe chipuri de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus

• Cea mai grea cruce e lepădarea de sine şi nu poţi urma pe Iisus fără lepădarea de sine. „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.
• Nu sunteţi şi voi căutând pe Iisus?
Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El.
Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine,
Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Unde Îl găsim pe Iisus? : 1 Ascuns în poruncile Sale. 2 Descoperit în Tainele Sale. 3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.
• Găsind pe Iisus ne găsim pe noi înşine, destinul şi veşnicia noastră.
• Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte decât prin Iisus Hristos, Care-I calea noastră la Tatăl."

[Marius22]

O suferinta cu care ne confruntam in viata ne poate deschide fiecaruia din noi propriul "drum al Damascului". Asa cum Apostolul Pavel a fost orbit de Dumnezeu ca abia de atunci "sa vada" cu adevarat, asa randuieste Dumnezeu boli si suferinte asupra noastra ca vederea proprie, alipita de cele ale lumii, sa o consideram "orbire". Dar Apostolul Pavel, desi fusese orbit, L-a recunoscut pe Hristos, a simtit prezenta Sa, a spus "Doamne". A constientizat intalnirea.

Noi insa nu marturisim in suferinta prezenta lui Hristos. Nu Il numim "Doamne". Dorim cu orice pret sa redevenim sanatosi chiar de vom trai "orbecaind", pana la sfarsitul vietii noastre, din pricina "solzilor de pe ochii mintii".

[costel]

În prealabil postat de Marius22

O suferinta cu care ne confruntam in viata ne poate deschide fiecaruia din noi propriul "drum al Damascului".

Asa este Marius, numai ca nu raspundem si noi asa cum a raspuns Pavel. Si in loc sa ajungem la Dumnezeu, ajungem la revolta si ura atat impotriva Lui, cat si a semenilor.

Dumnezeu ne cheama diferit la El. Nu face asta pentru ca vrea diversitate, ci pentru ca noi nu-i raspundem la fel. Asa ca El alege cele mai potrivite cai de intalnire si unire cu El, chiar daca pentru mintea omeneasca multe din ele sunt nebunie.

Sa nu deznadajduim cand suntem in suferinta. Sa avem in vedere ca Cel ce a biruit moartea, poate pune capat si suferintei noastre daca incetarea ei ne este de mai mult folos.

vrednicia tainei suferintei este un dar . fara iisus hristos nu putem face nimic
multa iubire

CUM SE PUNE IN VALOARE SUFERINTA - arh.SIMEON KRAIOPOULOS


",,Să fii binecuvântat, Dumnezeul meu!” Iată cum se pune în valoare suferința!

Iubiții mei, așa cum am spus și la început, într-un chip sau altul, toți suferim. Durerea pe care o experiem este prezentă în orice moment. Am putea spune că nu există clipă în viața omului în care acesta să nu sufere de ceva, de o durere pricinuită de el însuși, sau venită de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalți oameni. Apoi, atunci când aflăm în fiecare zi despre răul care se întâmplă într-un loc sau altul de pe glob, când aflăm că în Africa copiii sunt înfometați și mor de foame, sau altele asemenea, un suflet creștinesc nu poate să nu simtă durere pentru toate câte se întâmplă. Prin urmare, fiecare clipă este plină de pătimire și, voim sau nu voim, vom suferi. Toți vom împlini acest canon.

Problema nu este, așadar că suferim, ci în felul în care reacționăm la suferință. Cât de minunat ar fi să nu lăsăm să irosească suferința! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferinței va fi în zadar dacă nu valorificăm pozitiv această pătimire, dacă n-o exploatăm. Și valorificăm suferința, o exploatăm pozitiv, când cugetăm așa cum am mai spus și avem o atitudine potrivită. Întăi de toate, să nu ne împotrivim deloc și să nu ne văităm.

Chiar dacă-ți face rău toată lumea, să nu zici: ,,Acesta mi-a făcut rău...! ” Nu ți-ar fi făcut nimic, dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat așa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferință. Nu înseamnă că cel care a făcut răul a săvârșit un lucru bun. În această postură se află și Iuda. El L-a trădat pe Hristos și aceasta este cea mai mare crimă, însă era în iconomia lui Dumnezeu să fie trădat tocmai de Iuda și să moară pe Cruce. De asemene, cei care L-au răstignit sunt răstignitorii Lui adevărați. Dar, trădarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui înseamnă mântuire pentru lume. Așa și aici. Cel care ți-a făcut răul este răufăcător și va da răspuns într-o zi pentru aceasta, tu însă nu te folosești, nu câștigi nimic dacă în continuare spui: ,,Mi-a făcut așa și așa, să pățească și el la fel...!” Este păcat!

Dumnezeu îngăduie unui om să-ți facă rău și să suferi. Lasă-l pe acela, ia seama la suferința ta și să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu. Așadar, nici un necaz, nici o pătimire să n-o înfrunți așa, ci dacă este posibil, suferința s-o întâmpini zicând aceste cuvinte: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat, fie așa cum voiești tu!” astfel, durerea nu se va irosi, ci va fi valorificată, adică ne va folosi și va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit."

[valer.cosma]

LapetiteMoc foloseste expresia:comunismul a coexistat cu ortodoxia, ..comunismul a inventat mereu pedepse...ortodoxia are 2000 de ani , ea este cea care a trebuit sa se mentina neafectata, de schimbarile politice in timp, chiar daca uneori a facut concesii ,regretabile uneori,chiar daca a cedat in fata politicului, din lasitate, si ce sa mai spunem de pedepsele inventate si practicate de Biserica?

CUM CAUTA OAMENII CALEA CEA MAI SCURTA SPRE MANTUIRE - arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Drama societății moderne și lipsite de Înțelepciunea cea de Sus este aceea că oamenii din prea plinul iubirii de sine caută cele mai lesnicioase căi de izbăvire. Sub imboldul sloganurilor moderne omul aleargă până și la cele mai josnice procedee de mantuire trupească sau sufletească. Astfel aproape zilnic primim de la mass-media informatii despre marile vedete ale lumii care apelează la vrăjitorie, religii orientale, urino-terapie și alte nebunii ale vremii.

Aici părintele Simeon Kraiopoulos ne propune câteva repere despre înțelegerea ortodoxă a vieții și cum să ne mântuim veșnic cu Dumnezeu:

"Oamenii de astăzi sunt în general foarte ocupați, de aceea și creștinii ar dori căi de mântuire scurte, ar voi să nu mai piardă mult timp ca să ajungă acolo unde trebuie, să-și atingă scopul imediat și fără ocolișuri. Ei, bine, una dintre aceste căi scurte spre mântuire este suferința. Am spus că omul în fiecare moment,în fiecare clipă are parte de suferință. În loc să lași să se irosească suferința, poți avea o atitudinea potrivită înaintea lui Dumnezeu, fie câte afli în casă, în sala de clasă sau în orice alt loc. Deși îți vine să oftezi pentru că suferi, binecuvintează pe Dumnezeu și pe neașteptate, fără zgomot, vei simți în sufletul tău binele, acel bine care nu se întâmplă în nici un alt fel.

Un Avvă în Pateric spune că: ,,dimineața se poate să fii în iad, iar spre seară să te afli în Rai”, lăsând să se înțeleagă că dimineața omul poate să săvârșească păcate, dar pe parcursul zilei își revine la conștiința de sine, revine la priveghere, se pocăiește, plânge, și nu este mare lucru pentru Dumnezeu ca să-l aducă în Rai.
Lucrurile sunt ușoare și calea mântuirii este scurtă, noi, însă, prin purtarea noastră greșită, le facem dificile și îngreunăm calea mântuirii.

Omule, în orice stare te-ai afla, dacă te pocăiești, Dumnezeu te primește și te mântuiești, dar numai dacă te căiești cu adevărat.
Este cu putință să te căiești pentru ceea ce ai făcut numai pentru că ți-a fost rănit egoismul!
Ia seama și la acest aspect: cineva poate să meargă să se mărturisească din pricina faptului că egoismul lui a fost rănit și nu pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mâhnește pentru păcatele pe care le-a făcut și se căiește pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit.
Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeași părere, și aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăința adevărată.

Pocăința voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta: ,,Dumnezeul meu, chiar de-ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă lași să cad din nou în păcat!”
Atunci, într-adevăr, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iad în Paradis, iar drumul mântuirii este cel mai scurt, așa cum a fost pentru tălharul de pe cruce.
Ce fărădelegi n-a făcut acel tâlhar în viața lui! Dar acolo, pe cruce, lângă Hristos, când se sfârșea, în acel ceas, fără să aibă nici o altă nădejde, I-a arătat întreaga sa căință, nădăjduind în mila Lui, și a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. În timp ce era osândit la moarte, a luat atitudine corectă înaintea Domnului.

Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!"

NADEJDEA MANTUIRII MELE - POCAINTA SI SUFERINTA ASUMATA-arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!
De aceea, Vechiul Testament ne învață: ,,Adu-ți aminte de cele din urmă ale tale și în veac nu vei greși”.

Să-ți amintești că vei muri și aceasta te va ajuta să nu păcătuiești. Ceva asemănător este amintit și în alte cărți bisericești. Omul păcătuiește pentru că voiește să se bucure în această viață. Când este pregătit în orice clipă poate să moară, atunci nu mai săvârșește păcatul. Tâlharul de pe cruce, când nu mai avea nici o nădejde să trăiasă, în puține clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos și a înțeles lucruri pe care nici aceia nu le-au putut înțelege.

După ce mai înainte, mustrându-l pe celălalt tâlhar, i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă cu El? Și pe noi pe drept, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; Acesta, însă, n-a făcut nici un rău!” în continuare a rostit acel cuvânt înfricoșător: ,,Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărația Ta”. Și în acel ceas a primit făgăduința de la Domnul Însuși:
,,Amin îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Astfel, în puține clipe, tâlharul din cele mai de jos ale pământului, am spune ale iadului, s-a aflat în partea cea mai de sus a Raiului. Dacă s-a întămplat să vedeți în biserici imaginea pictată a celei de-a două Veniri, ați luat seama că primul intrat în Rai este înfățișat tâlharul.

Așadar, fraților, avem această relitate a suferinței care sfâșie existența noastră până în străfunduri și ne face să suferim tainic. Poate deja ne-a și înfricoșat vreodată, și mintea noastră s-o fi dus cu gândul că putem să și murim. Este cel mai frumos gând! Mă iertați că zic așa. Să trăim lucrurile așa cum am spus mai sus. Este cu adevărat minunat să sufere cineva și să simtă ceea ce am spus, să ia lucrurile așa cum am spus. Desigur, eu sunt îndreptățit să spun acestea în astă seară, pentru că sunt cam bolnav. De aceea v-am spus că vom duce discuția în această direcție, pentru că mă influențează și indispoziția mea.

Este cel mai bun lucru să conștientizeze cineva și să creadă că peste puțin timp poate să nu mai fie în această lume, că poate să plece în lumea cealaltă.
Atunci, în acel moment, sufletul se dezleagă, se dezlipește și se desface de toate lucrurile de care era legat, și rămâne singur numai cu Dumnezeu.
Și omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le știe, se pocăiește înaintea lui Dumnezeu, și astfel, se izbăvește, își mântuiește sufletul, simte într-adevăr că Raiul vine înlăuntrul lui și conștientizează marele bine pe care îl aduce suferința.

Și oricât ar părea de ciudat, omul spune: ,,Nimic altceva nu folosește omenirii ca suferința!”
Și când spunem suferință, le înțelegem pe toate acestea împreună: boala, toată stricăciunea trupească a omului în general și moartea.
Dacă nu erau acestea, toți am fi fost animale dezlănțuite, iar societatea ar fi fost o junglă.
Creștinul mai ales trebuie să privească astfel lucrurile, să valorifice, să exploateze suferința, încât continuu să se afle în Paradis."