Nevoie de un sfat...

[Elenacluj]

Vreau sa vb cu cineva, dar nu am cu cine. O sa va spun voua ce am pe suflet poate asa furtuna din interiorul meu se va pototli. Acum 3 luni logodnicul meu a decis sa ne separam, isi gasise pe altcineva. Dar nu despre el vreau sa va spun, ci despre mine. Am fost impreuna 6 ani, urma sa ne casatorim, s-a intimplat ce s-a intimplat, doar ca eu nu pot scapa de un profund sentiment de vina, ma macina gindurile cum ar fi fost daca...daca eu nu spuneam atunci aia, nu faceam atunci aialalta si tot asa. El e fericit acum, ma bucur pt el, merita asta, e un baiat bun. Eu ma consider complet responsabila de tot ce s-a intimplat si nu pot scapa de sentimentul asta. Nu ma pot impaca cu mine, nu ma pot ierta pe mine...m-am spovedit, ma rog la Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa ma impac si eu cu mine. Mi-e teama ca sentimentul asta ma va insoti mereu, ca nu am stiut sa il tin aproape. Ma consider o ratata in momentul asta, cred ca merit tot ce mi se intimpla...si totusi trebuie sa traiesc cu sentimentul asta...si e greu. Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

[andreicozia]

Timpul te va linisti si te va impaca. Incearca sa-ti gasesti un hobby, si nu te mai gindi la el. Nu uita ca balta este plina de peste!
Vei gasi pe altcineva si vei fi mai inteleapta si cu mai multa experienta in toate privintele, mai ales pentru a evita acele momente de...am spus asta, sau daca faceam asa ar fi iesit altceva, samd

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Elenacluj

Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

"Cealaltă parte a vieţii noastre lui Cristos, Domnul nostru, să o dăm" spunem în fiecare Duminică la Sf Liturghie. El este "doctorul sufletelor şi a tot trupul". Uneori, trimite în conştiinţa noastră, care este vocea Lui, simţăminte de remuşcare şi părere de rău, al căror rost este acela că ne păzesc să mai greşim. Aţi greşit timp de 6 ani (înţeleg, printre rânduri, că principala greşeală este "contra sextum"). Ascultaţi ceea ce a spus Isus femeii păcătoase: "Mergi şi să nu mai păcătuieşti". Vom trăi o veşnicie împreună cu Isus şi cei dragi Lui, sau, dimpotrivă în despărţire de El şi împreună cu răii Săi potrivnici, nu în funcţie de existenţa sau nu a păcatelor, că "nimeni nu este drept", ci în funcţie de dispoziţia sufletului nostru, în momentul când El ne va chema: cu sufletul în stare de har sau în stare căzută. Cum nu cunoaştem când e ziua aceea, care poate începe ca o zi obişnuită, să avem grijă să fim mereu în stare de har, nu cum au făcut femeile nebune. La rândul ei, chemarea în stare de har este un cadou făcut de Dumnezeu celor bineplăcuţi Lui. Celor înţelepţi cu viaţa lor.

Aşa să vă ajute Dumnezeu să fiţi de aici înainte !

[cocorel]

Pai sa uiti tot ce ai patit ca daca te tot gandesti te vei inversuna.Mai bine privesti inainte decat in urma si lasa pe ex cu viata lui fie ea oricum fericita sau nefericita.Nu iti face autocritici ca e tot o judecata si asta si nu e bine mai bine cum zicea cineva ii dai viata ta Domnului de acum inainte ca El nu te lasa niciodata.Si vei fi si impacata cu tine si implinita nu e bine sa te acresti de la intamplarea asta.

[I.Calin]

În prealabil postat de Elenacluj

Ma consider o ratata in momentul asta, cred ca merit tot ce mi se intimpla...si totusi trebuie sa traiesc cu sentimentul asta...si e greu. Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

Nu ești o ratată, nimeni nu este ratat, atâta vreme cât a iubit și mai poate iubi încă. Este firesc sentimentul de frustrare și acumularea unor reacții contradictorii cu privire la ce a fost și s-a întâmplat între voi doi. Uneori, la fel de "natural", poate fi și sentimentul de vină pe care-l ai, probabil, că simți că ceva n-a mers și datorită ție. Aici ar trebui să fii foarte atentă la ceea ce crezi că trebuia făcut și ceea ce ai făcut realmente. Din ceea ce mai cunosc și eu, există un puternic sentiment de vină și autoînvinovățire la cei care au trăit într-o relație (n.b. relație de lungă durată) ca cei căsătoriți, necăsătoriți fiind. Adică, și-au asumat niște roluri pe care, oricum, nu le puteau îndeplini ...

Și în definitiv, dacă el a fost cel care a ales să rupă această relație, n-ai ce regreta. Probabil că ar fi făcut-o și după ce v-ați fi căsătorit. "Puicuțe" apar tot timpul și un bărbat care se lasă dominat de instinct nu cred că poate emite pretenții la căsătorie veritabilă cu toate ale sale! Oricum, nu îi va fi de bun augur... în sensul că probleme vor apărea mereu și în viața sa. N-ai ce să regreți!

În prealabil postat de Elenacluj

Nu ma pot impaca cu mine, nu ma pot ierta pe mine...m-am spovedit, ma rog la Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa ma impac si eu cu mine. Mi-e teama ca sentimentul asta ma va insoti mereu, ca nu am stiut sa il tin aproape.

Să te împaci cu tine? Asta e mai greu, într-adevăr. În asemenea momente, bănuiesc că oricine se simte frustrat și încearcă să identifice de ce așa și nu altfel. O soluție (mai grea, e drept): încearcă să-ți reprimi orice gând cu privire la relația trecută.

O recomandare: pornește la drum cu dreptul și nu face spovedania inutilă. Dacă spovedania a fost făcută complet și cu căință față de păcatele tale și nu ale lui și fără a învinovăți pe cineva pentru ce s-a întâmplat, atunci nu uita: DUMNEZEU A IERTAT ȘI UITAT tot ce ai făcut până atunci. Ești liberă și eliberată de păcatele trecutului, singura condiție: nu le mai repeta. Și dacă Dumnezeu te-a iertat, fă bine și nu-ți mai imputa nimic, acordă-ți iertarea.

Într-o relație sunt doi: oricât ai fi vrut tu să-l ții de aproape, el, nefiind un lucru pe care-l posezi, fiind o persoană liberă a ales. Și dacă a ales altceva nu e vina ta. Crede-mă, chiar ai făcut totul sau vroiai să-i urmărești fiecare pas, să fii (fizic) cu el în fiecare moment al vieții lui? Dă-i drumul... din sufletul tău. Nu te amăgi. Și dragostea supremă este aceea să-l poți iubi pe celălalt chiar când el nu are nevoie de tine (exemplul Mântuitorului). Fă-o discret, nu-l urî, nu te urî, probabil nu a fost să fie.
Ce te face să crezi că, dacă v-ați fi căsătorit, ar fi fost loial? Crezi că depindea numai de tine?

Doamne ajută!

[IOLANDA]

Draga Elena,te inteleg foarte bine prin ce treci .Tocmai de aceea ,te rog sa ridici fruntea sus,continua sa mergi la biserica,roaga-te ,marturiseste-te si mai ales sa te impartasesti.O sa vezi ca, incetul cu incetul suferinta ta va disparea si cine stie?....poate Bunul Dumnezeu,are deja un plan cu tine(mult mai bun si mai frumos).Asta e o incercare pentru tine,dar fii atenta..sa nu te abati de la aceasta cale......Dumnezeu ne vrea "verticali"in credinta si in nadejdea care EL. Si ca o recomandare:citeste Acatistul Sf.Nicolae...o sa vezi ....o sa fie bine...Doamne Ajuta!!

[Elenacluj]

Va multumesc pentru cuvintele voastre de incurajare si ca nu ati ramas indiferenti la mesajul meu.

[AlinB]

În prealabil postat de Elenacluj

Vreau sa vb cu cineva, dar nu am cu cine. O sa va spun voua ce am pe suflet poate asa furtuna din interiorul meu se va pototli. Acum 3 luni logodnicul meu a decis sa ne separam, isi gasise pe altcineva. Dar nu despre el vreau sa va spun, ci despre mine. Am fost impreuna 6 ani, urma sa ne casatorim, s-a intimplat ce s-a intimplat, doar ca eu nu pot scapa de un profund sentiment de vina, ma macina gindurile cum ar fi fost daca...daca eu nu spuneam atunci aia, nu faceam atunci aialalta si tot asa. El e fericit acum, ma bucur pt el, merita asta, e un baiat bun. Eu ma consider complet responsabila de tot ce s-a intimplat si nu pot scapa de sentimentul asta. Nu ma pot impaca cu mine, nu ma pot ierta pe mine...m-am spovedit, ma rog la Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa ma impac si eu cu mine. Mi-e teama ca sentimentul asta ma va insoti mereu, ca nu am stiut sa il tin aproape. Ma consider o ratata in momentul asta, cred ca merit tot ce mi se intimpla...si totusi trebuie sa traiesc cu sentimentul asta...si e greu. Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

Nu stiu ce intelegeti prin "am fost impreuna 6 ani", ideea este ca relatiile "prea stranse" dar care nu au binecuvantare de la Dumnezeu nu sunt de durata.

In plus, cand v-ati despartit, v-a reprosat ceva anume sau doar a vrut sa "schimbe aerul"?
Daca este asa, spuneti ca el este inca fericit dupa 3 ani? Hm..asteptati sa mai treaca inca 3..

[Elenacluj]

Nu ne-am reprosat nimic, mi-a spus la o cafea ca a intilnit pe altcineva si de atunci nu l-am mai vazut.
Au trecut trei luni, nu trei ani...dar cred ca nici nu mai conteaza.

În prealabil postat de Elenacluj

Vreau sa vb cu cineva, dar nu am cu cine. O sa va spun voua ce am pe suflet poate asa furtuna din interiorul meu se va pototli. Acum 3 luni logodnicul meu a decis sa ne separam, isi gasise pe altcineva. Dar nu despre el vreau sa va spun, ci despre mine. Am fost impreuna 6 ani, urma sa ne casatorim, s-a intimplat ce s-a intimplat, doar ca eu nu pot scapa de un profund sentiment de vina, ma macina gindurile cum ar fi fost daca...daca eu nu spuneam atunci aia, nu faceam atunci aialalta si tot asa. El e fericit acum, ma bucur pt el, merita asta, e un baiat bun. Eu ma consider complet responsabila de tot ce s-a intimplat si nu pot scapa de sentimentul asta. Nu ma pot impaca cu mine, nu ma pot ierta pe mine...m-am spovedit, ma rog la Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute sa ma impac si eu cu mine. Mi-e teama ca sentimentul asta ma va insoti mereu, ca nu am stiut sa il tin aproape. Ma consider o ratata in momentul asta, cred ca merit tot ce mi se intimpla...si totusi trebuie sa traiesc cu sentimentul asta...si e greu. Poate e o intrebare banala, dar cum sa ma impac cu mine?

Cum sa mergi mai departe?
Simplu!
Mergi mai departe.
Nu mai zgandari trecutul, daca nu ai reprosuri fata de el, cu atat mai bine, ai inima impacata. Ai reprosuri fata de tine? Altadata vei sti ce sa faci, sa nu mai repeti greseala! Invata din asta.
Cand dai cu capul de grinda roaga-L pe Bunul Dumnezeu si pe Maica Sfanta sa te lumineze!
E atat de simplu! Vei primi ajutor, si la timpul ales de Dumnezeu, locul lui va fi luat de cine trebuie.