Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cum um să ne hotărâm dacă să ne angajăm într-o parte sau alta, dacă să ne căsătorim sau nu?
Domnul Însuşi ne deschide calea. El ne descoperă sfânta Sa voie . Sfânta Lui voie se face cunoscută prin părinţi. Dacă vom asculta de părinţi, totul va merge bine şi va fi binecuvântat. Dacă le stăm împotrivă, nimic nu merge. Merge, merge, dar mai mult merge de-a-ndărătelea decât înainte. De pildă, ai îndrăgit o fată şi vrei să te căsătoreşti cu ea cu orice preţ, dar tatăl şi mama îţi spun: „Dar, fiule, ea nu este porivită pentru tine” . Însă, în zadar... Ţi-a legat vrăjmaşul mintea, te-a înrobit – şi vrei, vrei! „Dar, fiule, ea nu e pentru tine”, spun părinţii, „îţi vom găsi alta”. Dar fiul nu vrea să asculte, o vrea cu orice preţ pe aceea. Se căsătoresc. Se gândesc – totul e ideal. Se iubesc. Dar după un timp nu se mai iubesc, „dragostea” trece şi nu mai rămâne nimic.
Cel mai bine este atunci când părinţii se înţeleg din vreme , când diferenţa de ani nu este mare… Cel mai bine este atunci când dragostea se dezvoltă în cadrul căsniciei. Atunci nu se intră în căsnicie cu plănuire. Tinerii căsătoriţi au binecuvântarea părinţilor şi apoi totul merge cum e mai bine…
Căsnicia nu este o viaţă frumoasă, dulce… Ba e cât se poate de amară! Abia după aceea vezi că nu eşti liber, că eşti legat – şi încă cât de legat! Eşti „înhămat la căruţă” şi trebuie să tragi. Copiii cer. Trebuie să tragi – vrei, nu vrei. Iar când erai liber, gândeai altfel… Dar acum trebuie să te îngrijeşti nu numai de tine, ci de mai mulţi.
( Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa , Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 115)

[cristiboss56]

Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă ; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Și ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr . Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
Deci, fraţilor, bucuraţi-vă ! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
( Sfântul Apostol Pavel, Epistola a II-a către Corinteni , cap. 13, 5-13)

[cristiboss56]

Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul şi, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujeşte la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezenţa lui Dumnezeu şi, mai ales, simţirea prezenţei lui Dumnezeu. Că nu-i destul să ştii că Îl porţi pe Hristos în inimă, dacă nu-L şi simţi. Dacă nu simţi prezenţa Lui, înseamnă că inima nu e simţitoare. Zic Părinţii cei duhovniceşti că
ne-simţirea este cea mai gravă consecinţă a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului şi nu mai simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu te simţi în faţa lui Dumnezeu, nu simţi că Dumnezeu e de faţă, nu simţi că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simţi că Domnul Hristos îţi vorbeşte direct, citind Sfânta Scriptură .
A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – şi spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul , cel care a încreştinat Armenia, a ieşit dintr-o scriere a lui, a ieşit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea şi nu o înţelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat şi e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieşit din carte. Apoi să ştiţi că aşa cum a ieşit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte şi iese la iveală atunci când citeşti cartea.
( Arhimandrit Teofil Părăian,

[cristiboss56]

Noaptea este urcusul duhovnicesc spre muntele schimbarii mele la fata . Toata dulceata vesniciei se aduna in sufletul meu tulburat . Liniste nesfarsita !
Prezenta lui Hristos se face usor simtita , El care este Cel ce stie sa umple pustia . Ceasurile noptii sunt dadatoare de viata pentru aceia care se dedica vietii duhovnicesti in launtru inimii lor . Noaptea inrâureste puternic trairea vietii ingeresti , de aceea monahii o prefera pentru rugaciunea inimii . Monahii desfiinteaza noaptea , de vreme ce viata monahala le desfiinteaza pe toate .
Miezul noptii...in curant putem vedea chiliile monahilor cum se lumineaza una dupa alta...
Privighetorile incepeau sa-si inalte cantecul lor.... izvoare de smerenie ce incep sa se reverse si sa ude pamantul insetat ! Stalpi de foc ce revarsa lumina !
In scurta vreme chiliile vor rasuna de glasurile lor si se vor umple cu lacrimi de pocainta sau lacrimi de dumnezeiasca luminare . Ei se scoala sa-l cante pe Hristos si sa -i ceara sa trimita harul Sau cel dumnezeiesc peste intreaga lume .
In aceste ceasuri , intreaga Manastire e in flacari , iar diavolul racneste....
Monahii cu adevarat se indumnezeiesc....
(Mitropolitul Ierothei Vlahos )

[cristiboss56]

Nunta în creştinătate nu este ceea ce era nunta Vechiului Legământ; este nunta noului om duhovnicesc, este o legătură intimă, duhovnicească, prin care soţii sunt legați, legătură despre care Însuşi Hristos a zis că cei ce sunt uniţi de Dumnezeu nu pot fi despărţiţi, nici pe pământ, nici dincolo de mormânt. Cei ce sunt uniţi prin iubire pe pământ nu se despart dincolo de mormânt, căci iubirea care nu moare uneşte pentru totdeauna pe cei pe care i-a legat pe pământ.
Domnul, lăsând aşezământul nunţii, i-a unit pe soţi cu o legătură veşnică şi nedezlegată pe pământ, ca şi dincolo de mormânt. Departe de a desface legăturile conjugale. Domnul în parabola Sa invită la ospăţul său, între alţii, şi pe soţi, voind a zice prin aceasta, că soţii creştini vor moşteni Împărăţia Cerurilor, dacă lucrând în frica lui Dumnezeu vor îndeplini în acelaşi timp datoriile conjugale pe care Dumnezeu le-a impus . Aceasta e învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, referitor la viaţa fericită a soţilor ce sunt chemaţi la viaţa veşnică. El sprijină acest adevăr printr-o pildă atunci când, intrând în casa lui Zaheu, zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Acea casă, acea familie din acea casă, era alcătuită, fireşte, din părinţi, copii, rude şi slujitori.
Soţii, dincolo de mormânt, sunt soţi îngereşti, însufleţiţi de iubirea cea mai curată și cerească pentru Domnul şi unul pentru altul. Bărbatul şi femeia, zice Apostolul Petru, sunt moştenitorii vieţii fericite în Rai (I Petru 3, 7). Pentru ca soţii să poată ajunge la ţinta aceasta, apostolii au statornicit îndatoririle soţilor pe pământ, ca ei să fie o singură fiinţă duhovnicească, moştenitoare a vieţii veşnice, iar nesocotirea acestor legi şi aşezăminte aduce, și pe pământ, și dincolo de mormânt, o viaţă plină de plângeri şi suferinţe.
( Părintele Mitrofan )

[cristiboss56]

Întotdeauna să vorbești cu trupul tău și cu sufletul. Spune trupului tău: „Ce vom face în lume? Puțin este timpul nostru. Căci te vei strica și te vei duce în mormânt”.
Spune sufletului tău: „Ce faci aici? Du-te, scapă la Dumnezeu, nu cumva să fii osândit în focul cel veșnic. Fă război cu cel ce te lovește și strică mintea ta!”.
( Sfântul Macarie Egipteanul )

[cristiboss56]

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni – Părintele Dumitru Stăniloae

[cristiboss56]

Învață să iubești

Primul rod al unei vieți înmiresmate de prezența Duhului Sfânt este iubirea. Ea este comoara virtuților, este plinirea legii. Semnul distinctiv al ucenicilor lui Iisus Hristos, așa cum a spus El Însuși cu puțin înainte de Pătimirea Sa pe Cruce, este :" Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei de veți avea dragoste unui față de alții." (Ioan 13,35)
Lumea va înțelege, spune Domnul, că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea iubire între voi, dacă sunteți râvnitori spre a vă jertfi unii pentru alții. Să fiți străini față de orice individualism îngust, de ură și de răzbunare, să nu fiți indiferenți față de durere, de problema și de nevoia aproapelui vostru.

Spicuiri din CARTEA de Kallinikos Karousos - Adevăruri mari în cuvinte simple

[cristiboss56]

Despre flori
( Părintele Teofil Paraian )

Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun*tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne*zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo*reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)

[cristiboss56]

,, Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Ce am simțit știu doar eu și Dumnezeu. Învăț să iubesc până la cer și înapoi..."

Hrisostom Filipescu