Mita și voia lui Dumnezeu

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

1. Familia nu este lucrul lui Dumnezeu? Un preot trebuie sa fie casatorit, deci nu face singur o alegere. Trebuie sa tina cont si de sotie si copii. Poate si sotia lucreaza si mai sunt si parinti, socri...
Deciziile nu se iau chiar asa de unul singur.

De regulă, cel care se pregătește pentru preoție, face întîi facultatea, apoi își găsește o soție care îi împărtășește chemarea, se căsătorește și urmează hirotonia – cu sau fără atribuirea unei parohii. Alegerile trebuie să le facă împreună cu soția, bineînțeles. Dar chiar și împreună cu soția, copiii sau părinții, ceea ce este păcat este exclus din opțiuni.

2. De ce considerati voi neaparat ca numai daca cineva slujeste intr-un sat amarat isi face datoria fata de Dumnezeu si de oameni.
Mai precis care este diferenta intre oamenii de la oras (ca si din acestia multi sunt amarati) si cei din ultimul sat amarat?
Oamenii de la oras ca vina au sa nu aibe un preot bun?

Pe tine in special te intreb si altceva: oare parintele Galeriu care a slujit in mijlocul Bucurestilor este mai fara Dumnezeu decat un preot de la tara?
Bine, a luat-o si el mai de jos.

M-am referit la preoții de țară ca fiind dintre cei mai buni pentru că ei sunt adesea cei care au refuzat compromisul; n-au dat mită. Pe când la oraș, acolo unde (și dacă) se pune problema mitei, îți dai seama că ajung nu neapărat cei mai vrednici, ci cei care doresc foarte mult să fie în oraș și au și banii corespunzători. Atenție, nu vreau să spun că în toate eparhiile se întâmplă așa. Nu știu cît de răspîndit este fenomenul în realitate.

Apropo, nu știu exact parcursul vieții de preot a părintelui Galeriu, obstacolele pe care le-a întâmpinat, dar știu că a început ca preot într-un sat din Prahova (deși fusese excepțional la facultate) și abia spre bătrânețe a ajuns la București, unde a fost și profesor universitar.

Problema e spinoasă și poate aduce tulburare, ceea ce nu ar fi potrivit cu perioada de pocăință și de liniștire în care ne aflăm. Pe de altă parte, tocmai pentru că este timp de pocăință, cred că e bine să luăm aminte mai cu atenție la păcatele noastre și să facem ce putem ca să le îndreptăm.

Lumea/sistemul este alcătuită din oameni ca noi. Avem de ales: fie devenim oameni (cu cît mai mulți, cu atît mai bine), fie ne adaptăm junglei (dacă asta a devenit) și devenim ființe ale junglei care luptă pentru propria supraviețuire.

Cuvintele circulă și au puterea de a schimba lumea. Cuvântul lui Dumnezeu poate da viață lumii dacă îl transpunem noi în viața noastră și nu ne mulțumim să-l ascultăm ca pe ceva care ne gâdilă urechile. Viața fiecăruia dintre noi este o misiune. Ne-a făcut Dumnezeu și ne-a trimis în lume; fiecare, acolo unde ne aflăm, suntem datori să aducem puțină lumină, din vorbele și din faptele noastre.

De aceea trebuie să înțelegem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Parcursul vieții noastre nu este cel pe care îl visăm noi la începutul ei, ci se lămurește pe parcurs, după ce suntem puși în fața unei serii de alegeri în care voia proprie am supus-o învățăturii lui Hristos din Evanghelie și din Biserică.