Ma bucur

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihailc

N-aș vrea să vezi în intervenția mea o critică ci doar o invitație la meditație pe tema decalajului dintre teorie și practică. Pentru noi, creștinii ortodocși ai începutului de mileniu trei, pericolul confundării trăirii credinței cu deținerea de informații despre credință rămâne de actualitate. Totuși, nu prea văd în ce măsură lecturile despre culmile trăirii duhovnicești, ne poate determina să pornim la drum spre Împărăție, atâta timp cât ne situăm la ani lumină de orice experiență mistică autentică. Planează permanent asupra noastră primejdia idealismului, a neconcordanței dintre ce citim și realitatea de pe teren.

Se subînțelege că înainte de a construi un zgârie-nori trebuie să avem un proiect clar pe care să-l urmăm pas cu pas. Însă, atenție, o construcție trainică are nevoie de un singur proiect și nu de n proiecte divergente din care luăm ce ne place sau ce credem noi, de capul nostru, că s-ar potrivi clădirii noastre. Încă ceva: dacă am găsit un proiect bun degeaba stăm să-l contemplăm la nesfârșit sau să purtăm discuții emoționante, dar sterile, pe marginea lui. Are Liiceanu un eseu formidabil pe tema ”prostiei ca încremenire în proiect”, merită citit și meditat conținutul lui.

Te inteleg foarte bine.

In crestinism se indica cum trebuie sa fim: iubitori, rabdatori, smeriti, evlaviosi..., dar sunt expuse putine metode psihologice prin care sa realizam armonizarea virtutilor cu contextul mundan sau sa realizam unirea experientei cotidiene cu rugaciunea profunda. De obicei, acestea se regasesc in scrierile Sfintilor Parinti dar cu o relevanta mai pronuntata pentru stilul de viata monahal.

Astfel ca, fara o instruire adecvata, aceasta ruptura intre ideal si concret se resimte acut in viata multora.

Din acest motiv am studiat si alte religii, cu un spirit critic, obiectiv, si pot afirma ca am gasit in budismul tantric ceea ce am cautat - metode de ma ruga cand privesc orice forma, de a ma ruga cand ascult orice sunet... asa ca orice experienta senzoriala si conceptuala devine o rugaciune adanca, care uneste clipa de clipa exteriorul cu interiorul.

Fara asimilarea invataturilor specifice Vajrayanei, mi-ar fi fost imposibil sa le descopar singur si sa ma fac lucrator cu norma intreaga.
La inceput, normal, am avut retineri sa citesc si alte conceptii religioase, ca orice crestin conservator, dar in cele din urma m-am scuturat de fixatii si am optat pentru un orizont de cunoastere mai larg. Poate unora nu li se potriveste aceasta cale, insa pentru mine functioneaza si sunt adanc recunoscator tuturor celor ce au impartasit lumii instructiunile profunde ale Vajrayanei.

În prealabil postat de florin.oltean75

Te inteleg foarte bine.

In crestinism se indica cum trebuie sa fim: iubitori, rabdatori, smeriti, evlaviosi..., dar sunt expuse putine metode psihologice prin care sa realizam armonizarea virtutilor cu contextul mundan sau sa realizam unirea experientei cotidiene cu rugaciunea profunda. De obicei, acestea se regasesc in scrierile Sfintilor Parinti dar cu o relevanta mai pronuntata pentru stilul de viata monahal.

Astfel ca, fara o instruire adecvata, aceasta ruptura intre ideal si concret se resimte acut in viata multora.

Din acest motiv am studiat si alte religii, cu un spirit critic, obiectiv, si pot afirma ca am gasit in budismul tantric ceea ce am cautat - metode de ma ruga cand privesc orice forma, de a ma ruga cand ascult orice sunet... asa ca orice experienta senzoriala si conceptuala devine o rugaciune adanca, care uneste clipa de clipa exteriorul cu interiorul.

Fara asimilarea invataturilor specifice Vajrayanei, mi-ar fi fost imposibil sa le descopar singur si sa ma fac lucrator cu norma intreaga.
La inceput, normal, am avut retineri sa citesc si alte conceptii religioase, ca orice crestin conservator, dar in cele din urma m-am scuturat de fixatii si am optat pentru un orizont de cunoastere mai larg. Poate unora nu li se potriveste aceasta cale, insa pentru mine functioneaza si sunt adanc recunoscator tuturor celor ce au impartasit lumii instructiunile profunde ale Vajrayanei.

Oh da, pui o problema foarte importanta si extrem de delicata.
Mi-am pus si eu aceasta problema, ani la rand si continui sa lucrez la ea.
Dar am descoperit doua lucruri:
1) In ultima vreme apar tot mai multe studii in zona numita "Psihoterapie ortodoxa". Avem cel putin 7-8carti de baza din domeniu traduse deocamdata in Romania. Sunt in librarii. Aceste carti ne ajuta sa depasim periculoasa ispita a sincretismului religios. E tipic ce se intampla: ma apropii, cu ganduri bune de fapt, de sursa contaminanta, apoi sunt prins de vraja instrumentului descoperit si ma transform treptat, incat devin cu totul altceva decat banuiam la inceput si ajung chiar sa fiu incantat de descoperire incat caut si adepti si preamaresc cumva un idol si am uitat cine eram si nu vad cine am ajuns caci ochii imi sunt deja acoperiti de lentile inselatoare... Cunosc o multime de oameni care au ajuns in situatia asta si unii nu mai stiu acum sa isi revina...
2) Intrarea cu adevarat in Biserica dizolva, pe masura despatimirii si induhovnicirii, toate dilemele de felul celor pe care le abordam noi aici. Crestinii "seriosi" au depasit ispita acestor incertitudini, prin Duhul.

Strutocamila psihologie/teologie insa, e un semn patognomonic pentru ezitarea de a lepada odata pentru totdeauna pe mamona.

Am fost sedus si de "solutia" asta si inca mai sunt ispitit (sunt psiholog, practician si profesor, de aproape 20 ani).
Dar simt cum treptat, Multmilostivul si Prearabdatorul nostru Domn ma scoate din caznele amestecarii patimase... Asa sa ne ajute, tuturor, Hristos Domnul. AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Oh da, pui o problema foarte importanta si extrem de delicata.
Mi-am pus si eu aceasta problema, ani la rand si continui sa lucrez la ea.
Dar am descoperit doua lucruri:
1) In ultima vreme apar tot mai multe studii in zona numita "Psihoterapie ortodoxa". Avem cel putin 7-8carti de baza din domeniu traduse deocamdata in Romania. Sunt in librarii. Aceste carti ne ajuta sa depasim periculoasa ispita a sincretismului religios. E tipic ce se intampla: ma apropii, cu ganduri bune de fapt, de sursa contaminanta, apoi sunt prins de vraja instrumentului descoperit si ma transform treptat, incat devin cu totul altceva decat banuiam la inceput si ajung chiar sa fiu incantat de descoperire incat caut si adepti si preamaresc cumva un idol si am uitat cine eram si nu vad cine am ajuns caci ochii imi sunt deja acoperiti de lentile inselatoare... Cunosc o multime de oameni care au ajuns in situatia asta si unii nu mai stiu acum sa isi revina...
2) Intrarea cu adevarat in Biserica dizolva, pe masura despatimirii si induhovnicirii, toate dilemele de felul celor pe care le abordam noi aici. Crestinii "seriosi" au depasit ispita acestor incertitudini, prin Duhul.

Strutocamila psihologie/teologie insa, e un semn patognomonic pentru ezitarea de a lepada odata pentru totdeauna pe mamona.

Am fost sedus si de "solutia" asta si inca mai sunt ispitit (sunt psiholog, practician si profesor, de aproape 20 ani).
Dar simt cum treptat, Multmilostivul si Prearabdatorul nostru Domn ma scoate din caznele amestecarii patimase... Asa sa ne ajute, tuturor, Hristos Domnul. AMIN+

Ma bucur si sunt convins ca afli multa mangaiere si luminare in cele sfinte.

Draga Cezar, multi ar vrea sincer sa intre "cu adevarat" in biserica sau sa fie crestini "seriosi", dar nu prea stiu cum. Asa ca se ghideaza dupa indemnurile crestine generale care sunt fie etice, fie dogmatice. Fara o instruire minimala in domeniul epistemologiei si logicii, constructia interioara spirituala a acestora este fragila si parazitata de superstitii. Astfel, virtutile sunt cultivate la intamplare, fara intelegerea cauzelor care le produc si efectelor pe care le genereaza.

Putem spune fara emfaza, ca o educatie de calitate in acest domeniu este mai necesara decat in domeniul medical - pentru ca salveaza suflete.

Din punctul meu de vedere a intra "cu adevarat" in biserica este atunci cand sufletul este luminat neincetat de dragoste pentru oameni si Dumnezeu. Altfel nu putem spune ca inca “am intrat in Biserica Lui Hristos”, in sensul profund al expresiei.

Acesta nu este un lucru facil, este Everestul realizarilor umane si ingeresti. Este stiinta stiintelor insuflata de Dumnezeu atunci cand cugetam la Legea Lui si ne rugam cu cunostinta.

Cei cu har, inzestrati din mila Lui Dumnezeu, nu au nevoie de investigatie si analiza, pentru ca ei pur si simplu stralucesc atunci cand isi ridica mainile impreunate in rugaciune sau spun “Doamne miluieste!”. Insa acestia sunt foarte, foarte putini. Majoritatea dintre noi avem nevoie de contemplatie atent structurata pentru realizarea unei constientizari clare a naturii adevarate a Lui Isus. Numai atunci incepem sa ardem. Altfel, putem spune Isus de multe ori, dar inima noastra sa fie departe de El.

Muzica bisericeasca, ritualul ortodox in general, are putere transformatoare doar atunci cand cunoastem sensurile profunde ale simbolurilor. Atunci auzim mai clar glasul Lui Dumnezeu in urechea inimii.

Marturisesc, Florine, ca imi pare foarte simplu si totodata dificil sa construiesc un raspuns la mesajul tau.

Simplu, deoarece problemele pe care le pui aici sunt, slava Domnului, rezolvate de majoritatea crestinilor pe care ii cunosc, partial si de mine si, in orice caz, reziolvarea se gaseste dintotdeauna in Biserica.
Dificil, deoarece, din ce scrii imi dau seama ca te preocupa lucruri care nu l-ar preocupa pe un om cu minima participare concreta la viata Bisericii, iar asta ma face sa imi pun intrebarea: cum sa/ti explic?.... Da-mi voie, te rog, sa/ti impartasesc din experientele si cunostintele mele, asa rudimentare cum sunt ele.

Mai intai, afirmi ca "multi ar vrea sincer sa intre "cu adevarat" in biserica sau sa fie crestini "seriosi", dar nu prea stiu cum."
Pai, presupunind ca intr-adevar nu stiu cum sa intre si sa fie, solutia e simpla: merg in Biserica, participa la viata Bisericii si astfel vor afla. Bob cu bob, zi dupa zi, prin demersuri personale si prin aportul Bisericii (Sfantul Duh, Preasfanta Nascatoare, sfintii si ingerii, preotul, crestinii impreuna inchinatori, slujbe, carti). Dar daca stau acasa si cugeta, daca invart in minte pe toate fetele presupusele sau imaginatele in minte date ale realitatii Bisericii, atunci nu vor culege decat ce insamanteaza. Inchiderea in sine a cercului pornit din sine, nu duce pe nimeni in Biserica. Deschiderea mintii si a inimii, viata concreta trup si suflet in Biserica, doar acestea constituie impreuna/lucrarea sfintitoare.
Apoi, oamenii vor adeseori sa priceapa din minte (cu tot cu emotii etc.) ceea ce refuza experientei. Aceasta experienta incepe cu Spovedania. Dar, fie din mandrie infantila, fie din desconsiderare arbitrara, unii nu practica Marturisirea si iata: cu o minte intunecata (cum e orice minte fara spovada) vor sa priceapa Lumina... Oh nu, Lumina se lasa cunoscuta prin participare a ceva pe masura, iar aceasta nu poate fi o minte nespovedita ci doar una curatita prin spovedanie smerita, umila fie si pentru cateva clipe (pana reincep pacatele de tot felul).

Adaugi apoi: "Asa ca se ghideaza dupa indemnurile crestine generale care sunt fie etice, fie dogmatice. Fara o instruire minimala in domeniul epistemologiei si logicii, constructia interioara spirituala a acestora este fragila si parazitata de superstitii. Astfel, virtutile sunt cultivate la intamplare, fara intelegerea cauzelor care le produc si efectelor pe care le genereaza."
Dragul meu, aceasta imi pare o prejudecata des intalnita, pe care am trait-o si eu, datorata pur si simplu lipsei de practica concreta. Totul, absolut tot ce creste in sufletul crestinului are un singur izvor: energia lui Hristos, la care avem acces doar in conditiile de existenta mereu si mereu prezentate in Biserica. Le prezinta Domnul in Evanghelie, sunt reluate si desfaasurate in fel si chip in Epistole, sunt iarasi dezvoltate in Filocalia si multe alte carti ziditoare de suflet. Aceste conditii, repet, au ca miez participarea concreta la viata Bisericii.

Adaugi, apoi: "Din punctul meu de vedere a intra "cu adevarat" in biserica este atunci cand sufletul este luminat neincetat de dragoste pentru oameni si Dumnezeu. Altfel nu putem spune ca inca “am intrat in Biserica Lui Hristos”, in sensul profund al expresiei."

Da, dar nu putem face aceasta daca sarim peste etapele firesti ale dezvoltarii omului duhovnicesc. Nu putem trece brusc de la etapa zigotului la cea a nou/nascutului si apoi la batranete. Nu e viabil. Nu se intampla.

In fine, zici : "Cei cu har, inzestrati din mila Lui Dumnezeu, nu au nevoie de investigatie si analiza, pentru ca ei pur si simplu stralucesc atunci cand isi ridica mainile impreunate in rugaciune sau spun “Doamne miluieste!”. Insa acestia sunt foarte, foarte putini. Majoritatea dintre noi avem nevoie de contemplatie atent structurata pentru realizarea unei constientizari clare a naturii adevarate a Lui Isus. Numai atunci incepem sa ardem. Altfel, putem spune Isus de multe ori, dar inima noastra sa fie departe de El.

Muzica bisericeasca, ritualul ortodox in general, are putere transformatoare doar atunci cand cunoastem sensurile profunde ale simbolurilor. Atunci auzim mai clar glasul Lui Dumnezeu in urechea inimii."

Florin, toti primim har, pe masura vietii noastre si prin priceprea si voia Domnului. Fara har am fi morti, de-a binelea.
Uite, eu iti propun sa iei mai putin in considerare pe "cei cu har", pe cei ce stralucesc etc. Hai sa ne raportam la noi, cu privire cat mai smeritoare, cu gand de cercetare intru pocainta, cu un efort de smerenie si de plangere. Si sa cerem Domnului sa Se aplece peste noi ca sa avem duh de pocainta. Sa nu fim miopi sau orbi, sa simtim nevoia de spovedanie deasa, sa avem constiinta intensa si permanenta a nevredniciei personale. Asta cred ca e prioritatea. Aici e lupta, e razboiul. Apoi mai vedem noi...

Nu e nevoie de cunoasterea simbolurilor pentru a primi harul revarsat prin muzica bisericeasca. O simti sau nu direct in inima, asta e tot. La fel ca si gustul mancarii, ca si mirosul unei flori sau frumusetea unei fete... Nu de simboluri e nevoie ci de sensibilitate, de curatie, de nitica smerita cugetare. Oare nu e evident?... Of...

M-am intalnit de curind cu un prieten "vechi", alaturi de care am petrecut candva 10 ani de multe activitati in comun, studiu, ale tineretii valuri etc. El practica serios yoga, lucra zilnic 5-6 ore, era foarte harnic, daruit, constiincios, avea trecere buna la guru Bivolaru etc. Tanjea dupa perfectiune. mai ales dupa ce l-a parasit iubita... Pana cand i s-au intamplat anumite lucruri (terifiante, fizice si psihice)... A fost salvat in mod, zic eu, miraculos de la moarte. Medicii erau neputinciosi si uluiti de prabusirea brusca a functiilor oprganismului. Dupa incidentele cu pricina si mai ales dupa incidentul major, s-a oprit definitiv cu practica. Abia mai rasfoieste zimbind, mai mult sau mai putin bine dispus..., cate un text care aminteste de lumea din care facuse parte...
Depanam cu el amintiri si, la un moment dat, evoca (interogativ, cerindu/mi parerea) un exercitiu pe care mi-l prezentase cu ani in urma (preluat de la maestrii din ashram).
Deoarece e semnificativ, cred eu, pentru diferenta dintre crestinul ortodox si practicantul yoghin, il prezint aici ff pe scurt (nu cred ca se cuvine o prezentare pe larg, aici pe forumul nostru crestin, desigur, iar mie nu imi face bine, cu siguranta, sa imi amintesc detaliile descrierii facute de prietenul meu).
In esenta, exercitiul propune practicantului sa isi imagineze, cu multa participare, ca paraseste Pamantul si priveste un colt sau altul al lumii, precum si lumea pe ansamblu, din perspectiva unei constiinte largite, cosmice, oceanice (si alte denumiri...). Toate de aici de jos i se par fire de nisip, departe, minuscule si reci... Vietile de aici sunt scame de praf indepartate, neimportante... Durerea, bucuria etc., ale fiecaruia si ale oricui, sunt semne lipsite de viata, iluzie, fum, lucruri minore. Urmeaza sa experimenteze diminuarea importantei emotiilor, problemelor, grijilor.... Detasare..., pace..., seninatate....
Cunosti refrenul?....

Nu comentez aici acest exercitiu. As fi extrem de critic, in vreme ce eu ma straduiesc sa fiu conciliant, nu rautacios.

La polul opus, un om care se vede pe sine intr-o maniera cu totul diferita, are constiinta identificarii sale aproape totale cu o alta constiinta / cea a unui fir de praf neinsemnat de pe talpa unui vacar care se intoarce obosit acasa.
De acolo, avind sentimentul profund ca e un fir de praf, de pe firul uscat al unui smoc de iarba plin de balegar, gandeste simte si actioneaza acest om. El nu e departe si deasupra lumii, ci in cel mai umil loc al ei, la balegarul vietii pamantesti. Nu indrazneste sa urce la problemele oamenilor, ar vrea mult sa fie capabil sa serveasca, cumva, sa aduca folos vreunei fapturi... Se teme ca nu e capabil in nici un caz sa ajute vreun semen. Ce poate un fir de praf de pe o cizma murdara? ....
Indrazneste totusi sa nadajduiasca un lucru: ca Bunul Dumnezeu il va invrednici si pe el de vreo fapta buna. Si pentru ca doreste mult sa fie de folos pe lume, iubind oamenii care i se par urias de buni si de capabili comparativ cu el, se nevoieste permanent, se struneste, se roaga, participa la slujbe, se scruteaza cu asprime, isi vede toate ale sale in lumina poruncilor lui Dumnezeu si nadajduieste. Simte ca Domnul il ajuta, totusi, ca il ingaduie, ca are grija mare de el, nevrednicul, ca ii da mari bucurii, mari si simple, clipa de clipa.

Sunt doua posturi opuse de a te plasa sufleteste.
E limpede ca de aici decurg doua feluri radical diferite de conduita.
Am expus cum am putut aceasta diferenta, imi cer iertare pentru nepricepere...
Dumnezeu sa ne poarte de grija iar noi sa ne ingrijim cu intelepciune! AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

M-am intalnit de curind cu un prieten "vechi", alaturi de care am petrecut candva 10 ani de multe activitati in comun, studiu, ale tineretii valuri etc. El practica serios yoga, lucra zilnic 5-6 ore, era foarte harnic, daruit, constiincios, avea trecere buna la guru Bivolaru etc. Tanjea dupa perfectiune. mai ales dupa ce l-a parasit iubita... Pana cand i s-au intamplat anumite lucruri (terifiante, fizice si psihice)... A fost salvat in mod, zic eu, miraculos de la moarte. Medicii erau neputinciosi si uluiti de prabusirea brusca a functiilor oprganismului. Dupa incidentele cu pricina si mai ales dupa incidentul major, s-a oprit definitiv cu practica. Abia mai rasfoieste zimbind, mai mult sau mai putin bine dispus..., cate un text care aminteste de lumea din care facuse parte...
Depanam cu el amintiri si, la un moment dat, evoca (interogativ, cerindu/mi parerea) un exercitiu pe care mi-l prezentase cu ani in urma (preluat de la maestrii din ashram).
Deoarece e semnificativ, cred eu, pentru diferenta dintre crestinul ortodox si practicantul yoghin, il prezint aici ff pe scurt (nu cred ca se cuvine o prezentare pe larg, aici pe forumul nostru crestin, desigur, iar mie nu imi face bine, cu siguranta, sa imi amintesc detaliile descrierii facute de prietenul meu).
In esenta, exercitiul propune practicantului sa isi imagineze, cu multa participare, ca paraseste Pamantul si priveste un colt sau altul al lumii, precum si lumea pe ansamblu, din perspectiva unei constiinte largite, cosmice, oceanice (si alte denumiri...). Toate de aici de jos i se par fire de nisip, departe, minuscule si reci... Vietile de aici sunt scame de praf indepartate, neimportante... Durerea, bucuria etc., ale fiecaruia si ale oricui, sunt semne lipsite de viata, iluzie, fum, lucruri minore. Urmeaza sa experimenteze diminuarea importantei emotiilor, problemelor, grijilor.... Detasare..., pace..., seninatate....
Cunosti refrenul?....

Nu comentez aici acest exercitiu. As fi extrem de critic, in vreme ce eu ma straduiesc sa fiu conciliant, nu rautacios.

La polul opus, un om care se vede pe sine intr-o maniera cu totul diferita, are constiinta identificarii sale aproape totale cu o alta constiinta / cea a unui fir de praf neinsemnat de pe talpa unui vacar care se intoarce obosit acasa.
De acolo, avind sentimentul profund ca e un fir de praf, de pe firul uscat al unui smoc de iarba plin de balegar, gandeste simte si actioneaza acest om. El nu e departe si deasupra lumii, ci in cel mai umil loc al ei, la balegarul vietii pamantesti. Nu indrazneste sa urce la problemele oamenilor, ar vrea mult sa fie capabil sa serveasca, cumva, sa aduca folos vreunei fapturi... Se teme ca nu e capabil in nici un caz sa ajute vreun semen. Ce poate un fir de praf de pe o cizma murdara? ....
Indrazneste totusi sa nadajduiasca un lucru: ca Bunul Dumnezeu il va invrednici si pe el de vreo fapta buna. Si pentru ca doreste mult sa fie de folos pe lume, iubind oamenii care i se par urias de buni si de capabili comparativ cu el, se nevoieste permanent, se struneste, se roaga, participa la slujbe, se scruteaza cu asprime, isi vede toate ale sale in lumina poruncilor lui Dumnezeu si nadajduieste. Simte ca Domnul il ajuta, totusi, ca il ingaduie, ca are grija mare de el, nevrednicul, ca ii da mari bucurii, mari si simple, clipa de clipa.

Sunt doua posturi opuse de a te plasa sufleteste.
E limpede ca de aici decurg doua feluri radical diferite de conduita.
Am expus cum am putut aceasta diferenta, imi cer iertare pentru nepricepere...
Dumnezeu sa ne poarte de grija iar noi sa ne ingrijim cu intelepciune! AMIN+

Nu toate invataturile sunt bune si nu toate mintile pricep invataturile bune.
Accidente se produc in ambele cazuri.

Insa este intelept sa ne ferim de generalizari plecand de la cazuri particulare.

Parerea mea este ca MISA poate produce accidente grave asa cum si in crestinism avem cazuri similare cu cel de la Tanacu.

Dar a face comparatii intre sisteme de gandire pe baza acestor exemple este o extensie superficiala, fara fundament.

Sunt de acord ca exemplificarea ta, cazul prietenului tau, reprezinta un mod gresit de a concepe lumea. Detasarea este o extrema asa cum este si implicarea. Calea de mijloc este intelegerea corecta sau adevarul. Orice abateri de la cumpatarea rationala ne penalizeaza intr-un fel sau altul, indiferent de credinta pe care o avem.

In cazul celor care urmeaza invataturile MISA probabil, efectele negative cele mai des intalnite sunt de depersonalizare si alienare. Dar acestea se pot produce si la crestinii ferventi, care fara o intelegere matura a realitatilor interioare si exterioare, alearga catre Hristos fara cumpatare si intelegere.

În prealabil postat de florin.oltean75

fara o intelegere matura a realitatilor interioare si exterioare, alearga catre Hristos fara cumpatare si intelegere.

De unde vrei sa vina maturitatea intelegerii lui Hristos?..........
De la om?
Din pom?
Din Nirvana?.........

Fara Hristos (Duhul Sfant "Care va va conduce la tot Adevarul") nu poate fi inteles Hristos!

Florin, ratacesti, ratacesti...
Nu cunosti, acum e vadit, macar minimal, Scriptura... Hai la studiu, frate, pana nu devenim penibili, amandoi...

Cine "alearga catre Hristos fara cumpatare si intelegere" - fericit este!
Hristos il intelepteste pe om,
Hristos ii da omului cumpatarea,
Hristos hraneste pe cel flamand,
Hristos adapa pe cel insetat,
Hristos il odihneste pe om cu toata pacea,
Hristos face totul, El, prin Care toate s-au facut! AMIN+

Daca nu va este cu suparare, voi spune si eu parerea mea bazata pe experienta proprie, pe experienta dureroasa.
Scriu in mod special pentru Florin, iti vad zbaterea... poate te ajuta cu ceva experienta mea de 18 ani de cautari prin alte cai decat ortodoxia.
Si eu am ratacit... si am ratacit mult, am cautat fericirea si starea de bine, pacea peste tot, am inceput cu religia si am terminat cu psihologia, le-am combinat, le-am impletit, ce a iesit..? nimic bun! un om zdruncinat din temelii cu episoade acute de disperare, depresie, cu slabiciuni trupesti. Ce m-a vindecat? Ortodoxia.
Am practicat meditatii de tot felul, din toate curentele, budism, zen, tot ce aparea nou luam la studiu autodidact. Cu religiile orientale nu am rezolvat mare lucru, meditatiile acelea si toata filozofia lor se bazeaza pe iubirea de sine si aici cred ca trebuie sa subliniez, este diferenta esentiala fata de ortodoxie. Se construieste un ego subtil si foarte puternic mascat de o pace si un echilibru de multe ori de nezdruncinat. Dar eu simteam ca acolo nu e totul, ma linisteam si apoi simteam ca mai trebuie ceva, era o pace goala, o liniste care te separa de tot si nu iti dadea nici o satisfactie. Crestinismul ortodox cere renuntarea la sine dar nu pentru ceea ce cere orientalismul ci pentru Hristos. Toate, absolut toate curentele care propovaduiesc asa zisa iluminare te duc prin tehnicile lor in punctul in care ti se cere sa renunti la tine, sa te "golesti", sa devii ca un "flaut" la care va canta apoi absolutul. Tu trebuie sa te golesti ca sa fii umplut de ceva... De multe ori am ajuns in acest punct din care nu am putut inainta, nu puteam sa renunt la mine pentru ca nu stiam ce ma va umple, aveam o reticenta... desi credeam ca nu exista decat sinele absolut, dumnezeirea care umple totul, prana, energia cosmica... bla bla, miliarde de teorii imbecile.. si eu le credeam pe toate. Nu stiu ce anume ma frana, ce ma oprea in acest punct, imi doream acea iluminare atat de discutata, atat de minunat prezentata, acea pace in care nu trebuie sa mai faci nimic, se duc toate grijile si ai ajuns un fericit... niste prostii evident. Uite, acum stiu ca nu ma lasa Hristos din mine, de la botez, dar atunci nu stiam. Dracul nu te obliga, iti cere doar sa te dai lui de bunavoie, dar nu te poate forta, vine si te ispiteste cu tot felul de minunatii, iti arata toate "bogatiile lumii", ti le promite, cu conditia sa-ti vinzi sufletul lui, poate nici nu constientizezi dar asa este, tu crezi ca nu gresesti cu nimic...

Diavolul s-a gandit la tot, a atacat toate bresele, nu exista cotlon in care sa nu fi rasarit si variante modificate genetic ale celui rau. Fiecare isi poate alege de pe taraba ceea ce doreste, tehnici condimentate cu iz de ortodoxie (vezi radiestezia care invoca Sfanta Treime in tehnicile de masurare), isi poate alege varianta autohtona (ortodoxia) sau pe cea otravita dar aspectuoasa de import. Este foarte greu discernamantul... este aproape imposibil si va marturisesc asta din multa literatura ingurgitata si din aplicarea acesteia pe pielea proprie.
Diavolul a falsificat toate principiile de baza ale mantuirii, la inceput seamana toate si miros a ortodoxie apoi se indeparteaza... initial cu un unghi foarte mic, de adevar, dupa care capata orbita proprie si ajung adevaruri de sine statatoare, noi adevaruri... pentru oameni noi... Se renunta incet si la ideile si la vocabularul invechit..
Pacatul de baza al new-ageistilor este mandria camuflata in smerenie adanca, o smerenie ghidata de principiul iubirii de aproape, dar, acest principiu este cladit pe iubirea de sine, "daca nu stii sa te iubesti pe tine, nu poti iubi pe nimeni". Se pune o temelie gresita.
Cunosc multi astfel de oameni minunati, priviti cat sunt de lipsiti de griji, cata iubire au, cata rabdare, dar le lipseste ceva si ei nu stiu ce, diavolul ii tine sedati intr-o anestezie spirituala in care le propovaduieste automultumirea, autosuficienta...

Nu stiu cat am fost de clara, e atat de mult de spus incat s-ar putea scrie tomuri intregi despre subiect.

Am alergat si la tehnicile mai noi din domeniul dezvoltarii personale, la NLP (programare neurolingvistica), analiza tranzactionala, etc. Exista o carte a unui american Antony Robbins parca, Putere nemarginita, in care descrie o gramada de modalitati prin care se leaga fiziologia de trairile interioare. Cartea asta ma fascinase cu totul, am lucrat multa vreme cu tot felul de "ancore". Ancorele sunt niste pacaleli, tu te pacalesti singur ca sa obtii instant o stare dorita. Pana la urma am realizat ca nici NLP-ul nu ma ajuta sa ma cunosc cu adevarat ci doar ma ajuta sa imi modelez starile, trairile, ca si cum as fi o bucata de plastilina din care pot face orice vreau. Dar toate lucrurile astea nu te ajuta cu nimic. Absolut cu nimic. Revine din ce in ce mai stresant dorul de Adevar, de Dumnezeul cel Adevarat, sufletul incepe sa se chinuie de atata alergare dupa cai verzi pe pereti, toate astea sunt lucruri de suprafata, nimic nu ajuta, dedesubt e problema, dedesubt este cheia de care are nevoie sufletul omului pentru eliberare. Nu exista nirvana, astea sunt prostii, exista draci care au inventat lumi in care ii tin prizonieri pe cei ce au renuntat sa-L caute pe Dumnezeu.

Doar Ortodoxia m-a eliberat de toate prostiile si fantasmele, m-a scos din anestezia spirituala, oamenii au nevoie de ceea ce se numeste trezvie, adica de o stare in care sa simta, sa fie responsabili, sa raspunda in fata lui Dumnezeu clipa de clipa de actiunile lor, nu de fuga de realitate. Toate celelalte cai inseamna doar fuga in ireal.

Sa ne traiesti, Oana si Domnul sa te binecuvinteze pentru expunerea ta, fie si pe scurt, pe care ai facut-o aici.
Da, asa am perindat si eu, ratacit dela Toni Robbins cu CD-urile lui fascinante, la Eric Berne si starile Eului.
Or avea toate vreun rost, folosite cu discernamant o fi ceva bun si acolo.
Dar dorul de Dumnezeu, insamantat in noi, ne cere altundeva, altceva...
Poate ai vreme si dispozitie sa mai povestesti cate ceva din experienta ta. Voi incerca si eu, poate pe un topic nou, creat special pentru "ratacitori", ce zici? cred ca multi am avea de impartasit lucruri folositoare celor care inca ratacesc cu panzele sus in puterea lumescului, (prea)omenescului...

În prealabil postat de ioan cezar

Sa ne traiesti, Oana si Domnul sa te binecuvinteze pentru expunerea ta, fie si pe scurt, pe care ai facut-o aici.
Da, asa am perindat si eu, ratacit dela Toni Robbins cu CD-urile lui fascinante, la Eric Berne si starile Eului.
Or avea toate vreun rost, folosite cu discernamant o fi ceva bun si acolo.
Dar dorul de Dumnezeu, insamantat in noi, ne cere altundeva, altceva...
Poate ai vreme si dispozitie sa mai povestesti cate ceva din experienta ta. Voi incerca si eu, poate pe un topic nou, creat special pentru "ratacitori", ce zici? cred ca multi am avea de impartasit lucruri folositoare celor care inca ratacesc cu panzele sus in puterea lumescului, (prea)omenescului...

Mie mi-e mai degraba rusine cu toate acele lucruri, am mai incercat sa vorbesc pe privat cu unii, cu altii despre ele.. dar cam atat. Sunt niste rataciri ingrozitoare, omul poate innebuni efectiv.. Desigur, daca intereseaza pe cineva, pot impartasi din amara si deloc laudabila mea experienta in domeniul spiritual din afara ortodoxiei.