ura

[anna21]

În prealabil postat de topcat

Implica sistemul limfatic, descarca-te, trage-i o injuratura, e si asta un dialog activ, cred ca ar intelege imediat ce simti pentru ea :)
Oricum, pasivitatea nu face decit sa adinceasca problema, nu e cea mai buna solutie.

:))
Nu ar fi cinstit.
Sunt unii oameni cu un orgoliu foarte flamand: vor cu tot dinadinsul sa fie mai "buni" decat altii, asta li se pare cel mai important. (Poate ma numar si eu printre ei, cine stie).
Dar realitatea contrazice idealul lor de implinire in viata: nu sunt nici f instariti, nici foarte respectati, nici realizari profesionale deosebite etc.
Atunci ei spun ca sunt mai buni pentru ca sunt morali, de exemplu. Sau sunt "educati". Sau provin din "familie buna" (adica bunicii, sau str-.. au fost boieri mari, au sange albastru). Etc.
Este un mecanism de aparare.
Daca cineva crede ca are monopolul absolut asupra moralitatii.. sa fie sanatos, nu ma priveste. Dar ma deranjeaza sa fiu pusa pe patul lui procust. De aici conflictul. (Nu este ceva ce mi-au facut, ci este atitudinea lor.. judeca in permanenta pentru a se pune in lumina. Si daca ma judeca pe mine e una. Dar parintii mei ce vina au?)

Dar ce pot spune? De astfel de lucruri depinde echilibrul lor psihic: se simt bine cand cred ca sunt mai buni decat altii. Eu as putea spune ca nu sunt chiar morali si am argumente f puternice. (Adica nu este nevoie sa injur.) Dar ce folos? Probabil ca ar face o depresie, iar apoi ar supracompensa si s-ar crede si mai buni decat acum.

Asa ca sunt si eu ipocrita si fac mici rautati. Se cred foarte culti: aduc in discutie subiecte (de cultura generala) cu care ii bag direct in oala. Se cred sange albastru? Vorbesc despre bunicii mei care munceau pamantul ca sa-si tina copiii in facultati. etc. (cred ca asta se numeste ca sunt pasiv agresiva, nu? Nu am deocamdata o solutie mai constructiva. Nu pot purta o discutie in care sa pretind respect pentru familia mea!)

(Mi-am adus problemele aici.. terapie de forum :)))))

[Anna]

Nu mai vorbesc cu el despre ea pentru ca zice ca n-am incredere ca ma iubeste. De aia imi revars naduful pe forum :))

[anna21]

În prealabil postat de Anna

Mi-am dat seama ca exista o persoana pe care o urasc. "Fosta" prietenului meu. Nu mai are nici o treaba cu ea, dar pur si simplu nu pot sa n-o urasc. Ati mai trecut careva prin asta?

Scuze, Anna, ca mi-am adus si eu lucrurile pe topicul tau.
Eu am trecut/trec prin gelozie. Dar nu fosta.
Cel mai bun sfat cred ca este: NU TE MAI GANDI.
Preocuparea ta este prietenul tau: daca el este cinstit, nu ai de ce sa te gandesti la trecut. Iti da el motive de gelozie? Este preocupat de altele? Nu alta fata este problema. Ci doar el poate fi o problema, daca nu este suficient de matur, daca nu stie ce vrea, daca nu este cinstit etc.
Nu ai de ce sa te compari cu alta, nici sa nu te gandesti! Daca el este cu tine, inseamna ca esti speciala.

Daca nu ai motive serioase sa deschizi o discutie, mai bine taci.
Altfel el se va simti jignit ca nu ai incredere in el. Tensionezi relatia. Ai incredere in el pana la proba contrarie. (Nici sa nu aduci discutia despre "fosta". Si nici tu nu te mai gandi la ea pt. ca-ti faci rau singura. Astfel de ganduri se autoalimenteaza pana ajungi sa te convingi singura ca ar fi "ceva")

[Anna]

În prealabil postat de windorin

Ceea ce este interesant, si minunat deopotriva, este aceea ca odata aprinsa in noi [COLOR=darkred]dragostea pentru un om[/COLOR], noi nu ajungem sa'l iubim pe acela din prezent si pana la moarte, ci inca de la nasterea aceluia. Ii iubim copilaria, fotografiile de la gradinita, amintirile curate si toate cele ce tin de acela, inca din'nainte sa auzim ceva despre el.
.

E foarte adevarat ce ai spus aici. Poate de aceea ii iau trecutul asa in serios...

În prealabil postat de Anna

E foarte adevarat ce ai spus aici. Poate de aceea ii iau trecutul asa in serios...

Trebuie sa ai in minte ca barbatii sint o alta specie decit femeile, in citeva probleme gindesc cu totul altfel

[windorin]

În prealabil postat de Anna

Ca sa completez, daca era doar dragoste platonica puteam accepta sfatul tau windorin dar ma deranjeaza ca a fost si fizic. De asemenea, nu-mi pasa de fetele cu care a fost doar pt fizic, si de ar fi fost cu un milion. Ma deranjeaza fosta asta, pt ca a fost si iubire si fizic laolalta..

Draga Anna,

O singura intrebare imi vine in minte. [COLOR=darkred]Il iubesti pe acest om?[/COLOR] Daca atat de doare de trecutul lui, inteleg ca da, si inca mult. Deci daca il iubesti mult, ce rost are aceasta lipsa de incredere in el? Simt oarecum ca orice tulburare legata de un om, atat privind prezentul ori trecutul, tine de o neincredere totala in el.

[COLOR=darkred]Daca ar ura acea fata crezi ca ai fi mai odihnita?[/COLOR] Da, cred ca ai avea mai multa incredere in el, nu ai mai suspecta anumite ganduri la el. Insa Dumnezeu nu ar fi cu voi, caci ura nu este odihnitoare. Nici prietena mea nu prea vrea sa auda de trecut, de aceea nici nu ii zic multe, caci nu au rost. Trecutul este mort. Doar inaintea lui Dumnezeu vom da seama pentru el.

As ura anumite persoane din trecut, desi nu ele au plecat, ci eu. Insa, oare nu Dumnezeu a ingaduit acest trecut? Si sunt sigur ca tocmai acest trecut m'a pazit de alte nenorociri si mai rele. Fara el as fi fost al om. Fara acel trecut al prietenului tau, chiar daca implica o iubire care l'a parasit, el poate nici nu ar fi ajuns la tine.

[COLOR=darkred]Sa spunem ca ai avea de ales.[/COLOR] Dar gandeste'te bine, caci vreau un raspuns. Esti pusa in fata a doua variante. Prima este de a nu'l fi cunoscut niciodata. A doua, de a'l fi cunoscut dupa acea iubire parasita, cum s'a si intamplat. Ce ai alege? Ce ai face? Prima varianta implica neiubirea lui. A doua varianta arata iubirea, o iubire jertfelnica, acea iubire care isi rastigneste gelozia proprie si gandurile de neincredere.

Dragostea unui om care a avut un trecut cu mari cadere va fi mult rasplatita de Dumnezeu, insa aceasta implica o iubire jertfelnica. Gandeste'te bine de o poti duce.

[sherlock_holmes]

În prealabil postat de Anna

Dar de ce pentru binefacatori? Mi-a facut mie un bine ca s-a culcat cu el si apoi l-a parasit? Macar de o parasea el

Pai ti-a facut un bine...caci daca nu-l parasea,inseamna ca inca erau impreuna,poate se si casatoreau...

Nu ar fi rau sa aprinzi in fiecare duminica cite o luminare pentru ea la Sfinta Liturghie,insotita si de un gind bun,rugaciune.Cred ca te-ai vindeca destul de repede...Doamne ajuta!

[sherlock_holmes]

...si pentru anna 21!

Intrebare:

Ati spus odata:Toate lucrurile se leaga si se dezleaga in Duh.Explicati-ne,va rog.

Parintele Rafail:

Da,am spus-o si pe asta.Tot ce face omul incepe in nevazut,adica in taina inimii tale.Cind ti-ai pus in inima " asta ",Dumnezeu a vazut.Si daca te-ai hotarit pentru " asta ",este f probabil ca acel lucru va incepe cindva sa se infaptuiasca in viata ta.

Uitati-va,dau o pilda: un monah mi-a spus intr-o zi:ma certasem cu un alt monah dintr-o alta manastire,si m-am cait dupa aceea,si am vrut sa-mi cer iertare.Dar nu mai voia sa stie de mine,asa era de ranit.Si mi-am zis:Ce sa fac ? Miine,poimiine trebuie sa plec,eu vreau sa ma apropii de Sfinta Impartasanie,iar eu am ranit pe fratele meu.Cum o sa ma apropii de Impartasanie,cum sa continui viata pocaintei mele,ca fratele meu nu ma mai primeste.Eu vreau sa-i cer iertare,si el nici nu vrea sa auda.

Si mi-am amintit de un cuvint din Liturghia Sfintului Vasile cel Mare - la pomeniri,dupa sfintirea Tainelor,cind spune: " Pomeneste,Doamne,pe cei pe care ai invrednicit sa imparateasca pe pamint,glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta si pentru poporul Tau."

Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste,si a zis:

" Doamne,glasuieste in inima lui pentru pocainta mea;spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut,ca-i cer iertare,si ca eu il iert."

Si mi-a spus:Data urmatoare cind l-am revazut,parca nu fusese niciodata " nor pe cer " intre noi,totul disparuse si impacarea noastra era deja facuta.

Cind am auzit cuvintul acesta,am sfatuit multe persoane in aceasta directie si aproape de fiecare data s-au intimplat minuni dintr-astea.

O monahie care era noua intr-o manastire spunea:

" Parinte! mi-e frica de toata lumea " ( era f sensibila si ranita,mai ales de monahia " cutare ",care era un pic mai in virsta si mai autoritara )
Imi zicea:
Cind intru in bucatarie,ma apuca groaza,nu stiu ce sa fac."

I-am spus sa se roage: " Doamne,spune in inima ei,pentru mine un cuvint bun".
Intr-o zi vine fugind catre mine:
" Parinte!Parinte! stiti ce s-a intimplat ? A venit maica " cutare ",si m-a apucat groaza si am zis: " Doamne,spune-i ca o iubesc!" si nu stiu Parinte,coincidenta sau altceva,dar s-a uitat frumos la mine,si mi-a zis ceva frumos.

Ultima oara cind am vazut-o,acum 1 an,avea aceeasi fata luminata ca atunci,acum vreo 10 ani,si era impacata cu toata lumea,si imi vine sa cred ca au continuat aceste " coincidente ".

[sherlock_holmes]

Deci se leaga si se dezleaga in Duh,in taina inimii.
Si profit,ca sa spun si lucrul asta:trebuie sa ne nevoim in ceva ce stramosii nostri cred ca faceau fireste:banuiesc ca stramosii nostri,care erau cit de cit,apropiati de Dumnezeu,in mod firesc,pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu:

vezi o primejdie:Doamne! ...Si zici ceva lui Dumnezeu.

Vezi un pacat in tine:Doamne,uite ce-i in mine,nu ma lasa asa!

Vezi pe cineva care te supara,si nu te poti impaca cu el:
Doamne,spune ceva in inima mea pentru aproapele meu....Chemati-L pe Dumnezeu.

Zicem ca Iisus Mintuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om.Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca si intre om si om.Chemati-L pe Dumnezeu,Mijlocitor intre tine si vrajmasul tau,intre tine si cei cu care te-ai certat,si sa vezi,cum spuneam catre cineva acum citava vreme:

Dumnezeu nu exista.Nu!Doar se preface!

Fa si tu " ca si cum ai crede ",si sa vezi cum si Dumnezeu se face " ca si cum exista"! Si provocam "coincidente " dintr-acelea.

[anna21]

Multumesc, Sherlock Holmes.
Astfel de lucruri chiar se intampla. Eu am observat un lucru curios. Nu ma inteleg cu cineva si orice fac nu reusim sa comunicam (chiar ma straduiesc). Atunci Il rog pe Dumnezeu sa-i schimbe inima, ceea ce se intampla, dar dupa o perioada: o sapt - 10 zile, acea persoana revine la atitudinea ei distanta (sa-i zicem).Iar eu o iau de la capat cu rugaciunea si acelasi lucru se intampla. Ciudat. Ma gandesc ca Dumnezeu asculta rugaciunea mea, dar nu intervine nici in alegerile celeilalte persoane..