Postul Craciunului

[Yasmina]

În prealabil postat de glykys

Acum sa nu va suparati pe mine, dar oare va sti nepotelul dvs., cand va creste mai mare, ca se cuvine sa posteasca, daca nu va vedea pe nimeni in jur facand asta, in prezenta lui? Eu, cand eram mica, ii vedeam pe toti ai mei ca tineau post si ca imi faceau mancare de dulce special pentru mine. Apoi ne ceream iertare unul de la altul, mergeam cu totii la spovedit si la impartasit. Cand am crescut mai mare, pe la 10-12 ani, desi nu imi spusese nimeni niciodata ca ar trebui sa tin post, am inceput sa ma simt prost ca bunica facea mancare special pentru mine si ca toti ceilalti mananca alta mancare. Asa ca le-am spus ca vreau si eu sa tin post cu ei, iar bunica a fost cea mai fericita. Eu ma simteam foarte bine, ca intrasem in randul lumii, cum se zice. Dar daca nu i-as fi vazut pe ai mei infranandu-se, in timp ce eu mancam ciocolata si carne de pui, nu cred ca as fi tinut.
Pana la urma, e si o parte didactica in actul postirii, in mod constient sau nu.

Aici trebuie sa-i dau dreptate lui Glykys,chiar daca la inceput mi-am aratat adeziunea pt Miha-Anca.
Desigur ca exemplul in familie conteaza foarte mult dar si suportul.Femeia tine casa,ea face mancarea,de multe ori ea impune ce se mananca.
Eu asa am inceput cu posturile de mic copil,pt ca la noi se tineau miercurile si vinerile.
Chiar daca unchiul meu nu dadea pe afara de credinta ,cel putin ,de voie de nevoie manca de post Miercurea si Vinerea pt ca mancare de post era pe masa.
Un singur lucru,m-au invatat gresit: sa nu tin posturile intregi,ci doar prima si ultima saptamana(probabil pt ca eram copil).

[sophia]

Aici sunt de acord cu Anca.
Mai intai ca nu stim ce varsta are nepotelul ei.
Pe urma nu poti pretinde si astepta niste lucruri de atata profunzime de la un copil. Priviti ce varietate de opinii si intelegere in materie de credinta printre adulti (cel putin pe acest forum si apoi prin extrapolare se poate aplica lumii reale.

Fiecare om are varsta si momentul sau cand intelege unele lucruri si ia niste hotarari. Credinta este un lucru complex, de suflet, de viata. Nu e asa o chestie de azi imi pun o fusta si maine alta- Si ce daca?-

Ceea ce povestea glykys dspre ea si bunica si familia ei, ca faceau mancare separata pentru ei si hotararea ei de a schimba situatia nu este ceva de la sine inteles si normal si nu se poate aplica tuturor fara noima.

La mine de ex. s-a intamplat asta f.tarziu, cand eram adulta (lucram deja).
Sa fiu sincera eu in viata reala nu am auzit de copii care sa posteasca.

Mai intai ca nici preotii nu cer/recomanda asta. Toti considera copii ca fiind nevinovati, fara pacat. Ah, ca sunt unele exceptii grave. De acord, dar de la asta nu putem generaliza.

Nu stiu, chiar nu stiu, cum percepe un copil credinta si mai ales postul.
Daca fiind invatat de bebelus se duce cu placere sa ia Sf. Impartasanie, in schimb a renunta la mancaruri...nu stiu. In primul rand ca ei pana pe la 10-12 ani cel putin nici nu pricep credinta si ce se intampla la slujba. Chiar presupunand ca are la scoala ore de religie.
E vorba de intelegere si profunzime a materiei, a ceea ce inseamna efectiv credinta.

Daca noi adultii avem asa probleme de intelegere si imaginare a credintei, a postului, daramite un copil.

Eu tare as vrea sa stiu de la cei care acum nu au copii si sustin niste lucruri, peste cativa ani, cand vor avea copii, cum ii vor educa si cum vor reactiona la refuzul copiilor, sau neputinta lor de a intelege unele lucruri.

Am inteles ca unii colegi de forum tin foarte mult si aplica si copiilor lor (unul fiind chiar bebelus) o alimentatie vegana, cruda, sau de mai stiu eu ce fel, post negru si alte asemanatoare. Copilul va manca (sau nu) ceea ce i se ofera. Daca mai tarziu o vai mai face nu stim si daca asta il va duce spre credinta profunda, stim si mai putin si s-ar putea sa mearga pe drumul invers.
"Daca asta inseamna credinta, sa ma privezi de lucruri bune, care imi plac, atunci, n-am nevoie".
Se poate si o asemenea reactie, asa ca aveti grija.

Daca voi aveti puterea sa cereti uni copil sau alt om iubit sa renunte la ceva care ii place si il bucura (o ciocolata, ziua lui serbata cu familia si cu prietenii) inseamna ca sunteti duri.

E adevarat ca este o dilema grea. Eu una tot nu stiu raspunsul si tind sa procedez ca Anca. Intrerup postul, serbez (sau ma alatur unui om) intre anumite limite. Nu spune nimeni sa facem cine stie ce mese sau petreceri.

Este si azi un alt articol interesant pe prima pagina a site-ului si am sa deschid un subiect separat pe marginea lui. Dar se leaga foarte bine (articolul) de discutia de aici.

Cu serbatul Nasterii Domnului pe 24 sau 25 este neclar. La fel cum nu pricep cu fac ortodocsii rusi care in postul Craciunului serbeaza totusi Anul Nou. Si Boboteaza nu mai stiu cand o au. Pentru ca apoi Pastele sa-l serbam impreuna.

[Raoul]

În prealabil postat de fallen

Poate nu e cazul. Eu stiu indivizi care au fost indoctinati de mici cu "practicarea" crestinismului, dar poate fara trairea necesara, punandu-se accent numai pe dogma, astfel incat au ajuns sa li se scarbeasca de-a dreptul ( uita-te si in Ion Creanga : nu vezi o urma de ironie, de oarecare dezgust, sila, etc fata de obiceiuri, si mai ales fata de viata din scolile ortodoxe de atunci) ... fereasca Dumnezeu!

Eu cel putin sper sa imi pot duce crucea pana la capat, sa nu cedez. Asta e cel mai important!

[glykys]

Sophia, cred ca nu m-am facut bine inteleasa.
Eu nu prea reusesc sa inteleg de ce crestinii practicanti, in familiile lor, nu doresc sa se arate ca postesc. Spuneam ca postul are si o valoare pedagogica, in familie. Una e sa aiba copilul modele vii in familie, sa creasca intr-un anumit mediu, alta e sa isi dea seama el la 20-30-80 ani de cum ar trebui sa stea lucrurile... Nu e vorba doar de post, e vorba de un model cat de cat crestinesc.

Tocmai, ca pe mine nu m-a obligat nimeni sa tin post, nici nu m-au indemnat, dar am inceput sa tin, vazandu-i pe ai mei. Daca ar fi zis: hai sa mancam impreuna cu ea carnita de pui si ciocolata, sa nu se simta copilasul prost, eu nu as fi stiut ce e aia post. Puteam sa citesc mai incolo mult si bine, daca nu aveam exemplu aproape, mai greu m-as fi urnit...

Sophia, sa stii ca sunt si oameni care au bucurii in urma postului, chiar si alimentar, si nu il vad ca pe o corvoada. Am o buna prietena si, de fiecare data cand cineva vrea sa imi ofere ceva de dulce in post, ea stiindu-ma pofticioasa, zice repede: "nu, nu are voie!". Tot incerc sa ii explic ca postul nu e ceva legalist, ai voie si nu ai voie, ci e de bunavoie. Adica, la o adica, sunt libera sa mananc si de dulce, ca nu ma impiedica nimeni, dar nu doresc sa o fac. Nu asa, inghit in sec si trec mai departe, fiind constrans sa nu mananc. Eu ma bucur atunci cand sunt la masa cu persoane dragi mie, indiferent de ce avem in farfurie...


Yasmina, si ai mei tin sau tineau prima si ultima saptamana, dar, ma rog, au o varsta...

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Femeia tine casa,ea face mancarea,de multe ori ea impune ce se mananca.

Chiar daca unchiul meu nu dadea pe afara de credinta ,cel putin ,de voie de nevoie manca de post Miercurea si Vinerea pt ca mancare de post era pe masa.

Da?? Daca mi-aduc bine aminte asa era si la mama acasa. Se pare ca numai eu am avut norocul sa nimeresc in barlogul unui neanderthalian. Nu numai ca trebuie sa le gatesti de dulce, dar daca nu iti dai tot intereseul si toata silinta sa iasa asa cum ii place, mai iese si cu scandal...
Si cu treaba ailalta de care am mai intrebat... iar nu mi se pare tocmai ok. Chiar daca canonul spune sa-i dai barbatului ce vrea si cand vrea...atunci care mai e diferenta intre o sotie si o ... altceva ??? Stiu ca nu e ok sa zic asta, dar mi se pare o regula stupida. Stii ca nu e bine pt ca e post ( sau e duminica, sau e sarbatoare) dar trebuie sa stai ca asa trebuie, si pana la urma, ma scuzati, dar ajungi sa nu mai ai nici o placere...si pe deasupra fiind post stii ca nu e bine nici sa concepi, asa ca mai ai si un stres in plus.
De ce nu are si femeia aceleasi drepturi? Ea ce ar trebui sa faca atunci cand e refuzata de barbat?
Va rog sa ma iertati, ca aduc vorba despre asemenea subiecte acum si aici, mai ales ca e si post... Eu m-am enervat, dar desigur nu e nimeni de vina pt alegerile mele. Uneori incerc sa ma consolez cu ideea ca Dumenzeu mi-a dat exact ce am meritat.

[sophia]

Draga glykys, nu vroiam ca mesajul meu sa apara negativ.

Am spus numai ca fiecare om isi gaseste (sau uneori chiar nu-l gaseste) drumul la varste si momente diferite.

Nici pe mine nu m-a obligat sau indemnat cineva la ceva in domeniul credintei.
Este singurul lucru in care nu s-au amestecat, fiind cum spuneau ei, ceva de suflet.

Am vazut in jurul meu si oameni foarte credinciosi si mai putin credinciosi si eu mi-am ales drumul independent de oricine in anumite imprejurari.

Eu nu stiu daca modelul de crestin din frageda copilarie are mare efect.
Vad copii mici, bebelusi, care au asa frica de preot si de Sf. Impartasanie, desi vad mereu alti copii la rand care iau lingurita cu placere si nu se intampla nimic.
Nu stiu exact cum trebuie facut cu copiii. Eu cred pana la anumita varsta sunt sub influenta parintilor, dar mai apoi isi iau singuri decizia.
Cred ca tine si de exemplu, de invatatori (adica parinti si preoti), dar si de copil si interiorul sau.

Si te cred ca sunt oameni care nu au probleme cu postul alimentar, altii nu au probleme cu alte lucruri legate de credinta. Fiecare om este altfel.

Vroiam doar sa spun ca nu se poate spune dinainte despre educatia copilului, inainte sa-l ai si sa stii cum este. Asa cum nu poti sti fara sa-l ai daca se va face preot, sau medic, sau avocat.
Si da, iubesc copiii si n-as putea sa-i supun la o abstinenta.
Trebuie sa vina din sufletul lui, atunci cand este pregatit. Da, pot sa-l invat, sa-l duc la biserica.

1-2 zile pe saptamana e una, o saptamana in posturile mari e altceva, iar 40 zile altceva. In rest mi se pare lucru de sanatate in primul rand. Si de intelegere.

[Yasmina]

Mie mi-a fost de ajutor si mi-a placut sa incep intr-ale credintei de copil.Bineinteles ca nu intelegeam nimic,insa legatura creata atunci m-a ajutat mai tarziu.Nu pot sa dau detalii in ce fel.Am fost ocrotita si desi mi-am mai pierdut din credinta prin adolescenta,am regasit-o mai tarziu,mult mai puternica.

Cand eram copil,ispitele nu se tineau lant;postul era simplu ca buna-ziua!Nici vorba de sentimentul de restrictie sau iritare,pe care l-am simtit alte dati ,matura fiind.Ca si copil faci ascultare mai usor :)

Nu pot sa vb in numele tuturor copiiilor,insa mie personal,postul nu mi-a adus nici un neajuns asa cum se tot vehiculeaza obsedant in prezent.

[stefan florin]

În prealabil postat de Raoul

Eu cel putin sper sa imi pot duce crucea pana la capat, sa nu cedez. Asta e cel mai important!

asta e valabil pentru noi toti!

[Floare alba]

În prealabil postat de sophia

Eu nu stiu daca modelul de crestin din frageda copilarie are mare efect.

Sophia, eu zic ca are, asa cum orice model parintesc are, ba poate chiar mai mult in acest caz. La mine a fost doar bunica cea care tinea post, si o admiram foarte mult. Mai tarziu am inceput si eu, chiar daca mama imi zicea ca sunt prea tanara pentru asa ceva. In schimb la sotul meu, bunica lui spunea ceva de genul "si daca voi muri in post, sa-mi faceti mancare tot de dulce ca eu nu am tinut niciodata post", si drept consecinta nimeni din familia lui nu are tangenta cu postul. Puterea exemplului este foarte mare, mai ales de la parinti (bunici) la copii.
Eu acum incerc sa fac cu copiii mei asa cum faceau parintii lui glykys cu ea. Mi se pare cea mai buna metoda. In acest fel copilul nu e constrans si cand ajunge sa tina post o face din propria convingere.
Va spuneam in urma cu cateva luni pe un alt thread despre prietena mea si sotul ei, care sunt un adevarat model de crestini, ei bine nici ei nu ii impun copilului postul, insa ii ofera alimente de dulce cu masura, nu il priveaza de la aniversarile altor copii, si spera, rugandu-se la Dumnezeu, ca mai tarziu, prin discernamant propriu si exemplu de la parinti si de la Parinti, sa tina post si el.

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Mie mi-a fost de ajutor si mi-a placut sa incep intr-ale credintei de copil.Bineinteles ca nu intelegeam nimic,insa legatura creata atunci m-a ajutat mai tarziu.Nu pot sa dau detalii in ce fel.Am fost ocrotita si desi mi-am mai pierdut din credinta prin adolescenta,am regasit-o mai tarziu,mult mai puternica.

Cand eram copil,ispitele nu se tineau lant;postul era simplu ca buna-ziua!Nici vorba de sentimentul de restrictie sau iritare,pe care l-am simtit alte dati ,matura fiind.Ca si copil faci ascultare mai usor :)

Nu pot sa vb in numele tuturor copiiilor,insa mie personal,postul nu mi-a adus nici un neajuns asa cum se tot vehiculeaza obsedant in prezent.

Si eu in mare parte la fel. Cum am mai spus, nu tinea nimeni post, doar bunicii imi povesteau ca se tinea la ei in casa pe vremea cand erau ei copii. Si eu tot singura am inceput sa "cochetez" cu ideea (ma rog, suna urat in acest context dar nu-mi vine alt termen), nu stiu exact cati ani aveam, poate in jur de 14? . Pe urma lasat-o mai moale, dar n-am renegat-o niciodata, n-am abandonat ideea, doar ca m-am lenevit. Un singur lucru nu l-am avut in vedere, nu l-am stiut de la inceput (precum papagalul Polly daca stiti filmul) si anume ca anumite "aspecte" ale vietii nu sunt ok, sunt considerate pacate... vedeti, de-asta nu e buna o educatie prea rigida: la vremea respectiva erau doua tendinte radicale si antagonice : cei "batrani" ziceau ca "nu e voie" iar cei mai tineri ca "nu e adevarat, e o idee invechita".

Iar in leg. cu copiii, daca vreodata imi va da bunul Dumnezeu, sper din tot sufletul sa nu fie figuranti la mancare si sa manance tot ce le dau, sa nu puna prea multe intrebari, daca e de post sau e de dulce. Dar asta depinde f mult si pe cine vor avea ca tata... Si sper la cat mai putine "interfernte" de la soacre mai ales.