Ce e iertarea?

[Ekaterina]

"Pentru a intelege daca am iertat cu adevarat, este important sa avem cateva criterii interne. Aceste criterii sunt diferite pentru fiecare persoana. Criteriul intern este lipsa de rea-vointa sau dorinta de razbunare in inima mea. Pentru unii poate fi un sentiment de usurare si libertate, in contrast cu tensiunea, gravitatea si sentimentele neplacute, iar pentru altii poate fi abilitatea de a vorbi liber cu agresorul fara a simti dupa aceea un gust neplacut sau a avea perceptii distorsionate.

Pentru altii, iertarea autentica inseamna incetarea acelui neincetat monolog interior in care justificam, invinovatim, explicam, sau judecam pe celalalt. Daca aceste monologuri se opresc brusc si exista pacea mintii, atunci inseamna probabil ca am iertat in mod sincer.

Este important ca fiecare persoana sa constientizeze ca procesul iertarii a evoluat. Dar pentru aceasta nu exista criterii externe; nici o alta persoana, din exterior, nu ma poate ajuta sa gasesc acest criteriu. E nevoie de auto-observare si de atentie la lumea mea interioara. Nu exista o alta metoda."

[Ekaterina]

Cat despre reactia noastra la grosolania cu care ne confruntam in mijloacele publice de transport, in magazine, sau in alte locuri – ceea ce simtim nu poate fi considerata ofensa. Ofensa este mai mult legata de relatiile personale si legaturile sentimentale. In situatiile de mai sus intervine de fapt un fel de depersonalizare: insulta poate sa nu fie indreptata catre mine personal, ci mai degraba catre mine membrul societatii, pasagerul, sau clientul. De aceea nu cred ca este o ranire a sentimentelor, ci mai degraba o reactie de iritare sau de respingere.

Este oarecum normal sa reactionez negativ la o nedreptate, intimidare, sau impolitete. Dar mai important este modul in care reactionez. Desigur, a fi nepoliticos iese din discutie. De asemenea, e posibil sa nu putem spune mai nimic, pentru ca fortele cu care ne confruntam sunt inegale si poate suntem si speriati. Exista un risc prea mare – pot interveni amenintari fizice din parte celui care te insulta – si nu este intelept sa-mi creez probleme. Eroismul este desigur de apreciat, dar nu in toate situatiile. Intr-o situatie violenta este cel mai bine sa cerem ajutor daca suntem in imposibilitatea de a face fata pe cont propriu. Ne adresam directorului magazinului sau scriem in cartea plangeri, de exemplu. Nu e bine sa lasam situatia nesolutionata!

De ce nu? Pentru ca persoana respectiva chiar poate primi ajutor. Putem avea sentimentul ca jignim sau suparam acea persoana depunand plangere, dar daca noi nu reactionam, acele persoane vor avea sentimentul ca pot continua sa se comporte in acel fel. Neintampinand rezistenta la comportamentul lor negativ, incep sa creada ca este normal. Si se intampla uneori ca oamenii nici sa nu mai considere comportamentul lor a fi nepoliticos.

Am calatorit odata cu trenul si alaturi de mine se afla o familie care comunica intr-un limbaj obscen. Nu se certau neaparat, ci aveau pur si simplu o conversatie. Langa noi se aflau si doua fete tinere. Ascultarea conversatiei mi-a creat un puternic disconfort si mi-am dat seama ca a ramane indiferent presupunea sa continue astfel intreaga calatorie. Asa ca le-am reamintit ca ne aflam intr-un loc public si ca astfel de expresii nu ar trebui folosite. Ei au fost sinceri si au parut chiar surprinsi oarecum, au fost de acord cu mine si si-au cerut scuze pentru ca nu aveau un limbaj mai cizelat. Uitasera pentru un moment ca nu sunt acasa.

Nu doresc sa discut caracterul moral al acestor oameni sau modul lor de a comunica, dar este important sa intelegem ca, uneori, oamenii pur si simplu nu isi dau seama ca incalca anumite standarde sociale. Dar si noi putem sa le cerem sa inceteze fara a-i agresa verbal, fara furie sau frustrare.

E adevarat, acest lucru nu ajuta intotdeauna. S-ar putea sa ni se raspunda cu totul neplacut. Cu toate acestea, trebuie sa spunem pacatului pe nume. Suntem chemati sa facem acest lucru ca si crestini ortodocsi."

[Ekaterina]

"Cand suntem ofensati, ne intrebam adeseori daca e bine sau nu sa ne plangem in fata celui care ne ofenseaza.

Depinde de situatie si de cat de apropiata este relatia mea cu acea persoana si daca am de gand sa continui sa comunic cu ea. Acest lucru va determina reactia mea la cuvintele si actiunile sale. Daca vreau sa continuam relatia, atunci ar trebui sa-i comunic ce este dureros pentru mine, care cuvinte ma ranesc, sau de ce nu reactionez. Desigur, trebuie sa facem aceste asertiuni intr-un mod limpede (ma deranjeaza, ma raneste, ma face sa ma simt prost, eu detest asta, etc).

Ce facem atunci cand vine vorba de lucruri serioase, cum ar fi sanatatea noastra? Iata un exemplu simplu. O persoana sta langa mine,si, fara a cere permisiunea, incepe sa fumeze. Fumul obisnuieste sa imi provoace dureri de cap. Acea persoana nu doreste sa-mi faca rau in mod intentionat. Oare ar trebui sa stau si sa sufar sau ar trebui sa-l spun: stiti, am o durere de cap, ati putea sa nu mai fumati?

Un astfel de raspuns la actiunile cuiva nu inseamna ca judec persoana respectiva, ci pur si simplu afirm ce nu-mi place, fara a ma simti ofensat. In acest caz putem vorbi despre sentimentele si reactiile noastre, dar trebuie sa ne amintim ca, alteori, raspunsul nostru emotional este inadecvat pentru situatia data. Aceasta inadecvare poate fi din cauza ca suntem obositi, sau nu ma simt bine chiar atunci si acest lucru, creste pe moment sensibilitatea mea, asa ca, uneori, putem sa si exageram o situatie banala: cum e posibil, cum se poate asa ceva? - fara ca celalalt sa fi gresit in mod deosebit."

[Ekaterina]

"Daca cineva ma ofenseaza si ma raneste cu buna stiinta, atunci incep sa pun la indoiala natura relatiei noastre. Sau ma pot intreba daca nu am contribuit si eu la lucru, ceea ce e de asemenea posibil in unele cazuri. Insa chiar daca as fi provocat oarecum o astfel de manifestare, nu exista nici un motiv pentru care sa se raspunda cu rau la rau.

In orice caz, daca nu suntem rudenii, ci doar prieteni, este legitima o oarecare distantare si uneori chiar intreruperea relatiei. Cu rudele este insa putin mai complicat."

[Ekaterina]

"Cum sa abordam oamenii dificili? Ar trebui sa fim mereu precauti si atenti sa nu suparam, sau se poate sa ne exprimam direct punctul de vedere?

Adesea, cand avem de-a face cu oameni sensibili, devenim ipocriti in incercarea de a-i multumi, crezand ca dam dovada de virtute si aratam grija pentru acea persoana. Cu alte cuvinte, credem ca facem o fapta buna atunci cand le ocrotim si alimentam sensibilitatea. Insa nu e asa. Ipocrizia si servilismul nu pot fi niciodata virtuti, indiferent de motivatiile care se afla la baza lor.

Dar care este atunci diferenta dintre toleranta si rabdare? Toleranta este atunci cand ma simt epuizat si tensionat in interior. Adica atunci cand in mine sunt sentimente de nemultumire, de impotrivire si uneori chiar de ura. Nu afisez in exterior aceste trairi, ci incuviintez, zambesc si sunt de acord. Dar toleranta nu are nimic de-a face cu virtutea crestina a rabdarii, care e tot o decizie interioara, dar fara urme de indignare, furie, sau condamnare a unei alte persoane.

Efectul tolerantei este de multe ori barfa. Pentru ca pastrez in mine sentimentele pe care le-am acumulat, dar apoi merg undeva unde ma simt mai in siguranta si acolo voi spune tot ceea ce cred despre comportamentul cuiva. Prin urmare, acest servilism nu conduce la un rezultat favorabil.

Este important sa ne amintim ca suntem responsabili pentru propriile trairi. Eu nu pot ofensa pe cineva si cineva nu ma poate ofensa pe mine. Pot sa primesc ofensa. Este alegerea mea cum voi reactiona si cat timp voi fi ofensat. Fie analizez si iau atitudine, fie ma complac in aceasta situatie.

Insa mai devreme sau mai tarziu, celalalt va realiza ca nu i-am aprobat in nicio clipa modul de a fi, ci a fost vorba doar de toleranta. Si de unde va afla acesta? De la noi. Perioada de toleranta se sfarseste, iar vremea cand vom exprima cu pasiune tot ceea ce am acumulat in interior se apropie. Pentru celalalt, acel moment este teribil de socant si dezamagitor.

Ni se poate parea la inceput ca e mai bine sa suferim, de dragul relatiei, dar o relatie construita pe ipocrizie se autodistruge treptat."

[rainrainbow]

ceva greu de realizat

[vsovivivi]

În prealabil postat de rainrainbow

ceva greu de realizat

Fără să te umileşti pentru numele lui Dumnezeu nu se poate...

Iar dacă n-ai dragoste atunci iertarea pare o ascultare doar pe jumătate şi care s-ar putea să rodească mândrie şi părere de rău după orgoliul pierdut, adică îl ierţi de formă şi uiţi rapid că l-ai iertat ţinând însă minte suferinţa ta ca pe o pagubă materialistă ce vrea dreptate sângeroasă.

Iar dacă ai dragoste când ierţi însă e plină de viclenie şi lăcomie şi e amestecată cu tot felul de păcate prin care vrei să profiţi sau să parvii ca un pismaş egoist atunci iertarea nu e decât un prilej pentru profit şi şantaj sau pentru un contract mamoniac ce te poate scăpa de greu... greul mărturisirii tainice a Domnului prin viaţa ta.

Deci poţi să fi foarte iertător din fire şi să fie în zadar căci nu aduci decât o îngăduinţă pentru mila cea proastă... ţi-e milă ca nu cumva să fi nevoit, obligat, să trebuiască să te abţi sau să răspunzi pentru faptele tale... şi de aia-l ierţi pe aproape tocmai ca să-i îngădui lui şi ţie pofta cea rea, ca să ajungă el prin mâna ta cât mai rapid un mai mare drac. Fără mila dreptei mustrări nimeni nu poate să aibă iertare umilă şi de aceea a zis îngerul către diavol:

'Să te mustre pe tine Dumnezeu'.., căci diavolul ispitea şi chinuia şi se lupta pentru trupul lui Moise adică să-i piardă prin trup sufletul şi să înlocuiască iertarea cu răzbunarea neporuncită de Dumnezeu, ca şi cale mai bună.

Deci a ierta este defapt a te umili mereu ca să auzi tu mai întâi că şi ţie îţi sună mustrarea ce vine de sus cu care mustri atât de nemulţumit de altul... însă dacă eşti cu trufia prea sus, ai nasul prea înfipt în zgârie nori, atunci de unde să-ţi mai vină mustrarea? De la sateliţi? Şi degeaba născoceşti mustrări ca să te mustri singur în cugetul tău conştiincios căci de la om nimic bun nu poate să iasă, căzînd din rău în mai rău prin ascultarea idolească de sine însuşi şi încrederea idolească în sine ca o superstiţie afrodisiacă plină de sugestie şi programare deşartă la împlinirea altor deşertăciuni... prin care până la urmă sigur te vei mândri cu siguranţa siguranţei crezându-te foarte puternic şi înţelept murind în păcatele tale în care eşti mort de mult... şi vei constata că nu vei mai dori niciodată să înveţi să ierţi cu adevărat ci vei dori să rezolvi totul aşa ca avocaţii sau matematicienii socotitori sau ca fiarele dezlănţuite pornite la atac cu apărarea pregătită până la nebunie. Iertarea va fi uitată şi te vei folosi de vise şi de bani având impresia că eşti capabil să aduci şi tu fericirea prin basme. Vai ţie căci nimeni nu te va mai putea ierta şi dacă o va face va fi în zadar, va fi exact aşa de parcă ar ierta bolovanul de sare pietrificat că nu vrea să se mai preschimbe în pâine odată. Vei fi iertat în deşert căci tu niciodată nu te vei mai cutremura în adâncul sufletului pentru ca să te schimbi... şi nu te vei mai înfiora cereşte când vei citi din Cuvânt.

Concluzie: iertarea cea bună înseamnă umilinţă din dragoste curată spre slava Cuvântului venit de la Dumnezeu... chiar prin aproapele mai sărac şi mai neputincios la care te uiţi dispreţuitor şi deranjat şi cu îngăduinţă făţarnică dusă la extrem.

Iertarea cea bună este dorul umilinţei în om asemenea lui Dumnezeu. Dar dacă nu se respectă taina, atunci iertarea asta dornică va ajunge un nou mod prin care te vei arăta şi te vei lăuda înaintea fraierilor care vor crede că te-ai schimbat când defapt tu eşti în slujba lui mamona şi tatulio, împlinind cu superstiţiozitate tot ceea ce ţi se cere ca nu cumva să fi dat afară şi să fi nevoit să ceri... iertare.

[Floare alba]

Multumesc mult Ekaterina pentru aceste postari despre iertare, imi sunt de un real folos.

[Ekaterina]

În prealabil postat de Floare alba

Multumesc mult Ekaterina pentru aceste postari despre iertare, imi sunt de un real folos.

Ma bucur ca te-au folosit, acelasi lucru il pot spune si eu. Cu toate ca vorbim des despre iertare sau stim ca trebuie sa iertam, uneori confundam lucrurile, nu intelegem corect ce anume implica si presupune iertarea, avem asteptari idealiste atunci cand ne gandim la iertare si de aici se nasc alte probleme.

[rainrainbow]

În prealabil postat de vsovivivi

Fără să te umileşti pentru numele lui Dumnezeu nu se poate...

Iar dacă n-ai dragoste atunci iertarea pare o ascultare doar pe jumătate şi care s-ar putea să rodească mândrie şi părere de rău după orgoliul pierdut, adică îl ierţi de formă şi uiţi rapid că l-ai iertat ţinând însă minte suferinţa ta ca pe o pagubă materialistă ce vrea dreptate sângeroasă.

Iar dacă ai dragoste când....

yuhuuu... :D inca un fan
nu mai fa pe lupu moralist ca nu ti se potriveste,apropo ti se vede eticheta de la costumu de oaie.
na d acilisea @};- (floricica) si vezi să nu tă întăpi.