Care este pacatul cel mai grav?

[mariamargareta]

246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea (I)

În ultimul lor „Cuvânt”, liderii pucioşi lansează axioma că „cel mai mare păcat este cârtirea”:

“Am spus celor din porţi că e mai mare păcatul cârtirii decât păcatul călcării zilei de post sau al oricărui păcat, sau decât păcatul pentru nelucrul dat de Mine să-l împlinească omul cel credincios, căci este scris în Scripturi despre pedeapsa poporului Israel pentru cârtire, şi să înveţe din Scripturi să se vindece de cârtire cel ce păcătuieşte prin acest păcat, care aduce moarte grea şi mare durere lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9-08-2010)

Care este explicaţia acestei neaşteptate opţiuni? Biserica ne învaţă că sunt alte zeci de păcate grele, zise “de moarte” sau “strigătoare la cer”, care ar putea aspira cu mai multă legitimitate la primul loc din listă.
Liderii pucioşi sunt însă atât de încrâncenaţi ca să se răzbune (fie şi prin cuvinte usturătoare, dacă nu pot altfel), pe cei care i-au părăsit în ultima vreme, încât sunt dispuşi să facă până şi rabat de la calitate în predicile lor moralizatoare, intitulate pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei se arată a fi încă puternic marcaţi de “trădarea” unora dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lor, care au decis să părăsească definitiv secta de la Pucioasa, reîntorcându-se de unde au plecat ( în “lume”, zic liderii pucioşi, ca să le minimalizeze gestul lor curajos; în Ortodoxie, spunem noi, ca să subliniem importanţa acestei evadări în grup din marasmul sectar al pucioşilor). Planul liderilor pucioşi Mihaela şi Nicuşor este simplu: dezertorii din “raiul pucios” trebuie acum rapid maculaţi în ochii celorlalţi adepţi, pentru ca nu cumva gestul lor să devină contagios. Liderii pucioşi au găsit repede soluţia: împroşcarea cu noroi a celor care până nu de mult le erau sfetnici credincioşi şi împlinitori ai tuturor capriciilor stăpânilor lor de la Glodeni. Ei au conceput un scenariu pe care l-au hiperbolizat şi l-au demonizat cu măiestrie: pasă-mi-te, cei care au părăsit “raiul pucios” (în frunte cu soţii Zidaru şi cu Iliuţă Bunea) se umpluseră de invidie faţă de cei doi lideri absoluţi Mihaela şi Nicuşor, îi bârfeau prin spate cu răutate şi cârteau necontenit la adresa lor. Presupunând că acuzele de cârtire sunt adevărate, ar fi interesant de ştiut cam ce nemulţumiri îi împingeau pe cârtitori la acest păcat; dar liderii pucioşi se feresc ca de foc să le şi exemplifice, ca să vedem şi noi cam ce i-a tulburat într-un asemenea hal pe cei care, după zeci de ani de convieţuire paşnică, au ajuns până la urmă la gestul disperat de a renunţa la totul şi, doar cu hainele de pe ei, şi-au luat picioarele la spinare şi au fugit unde au văzut cu ochii.

Cârtirea este scoasă aşadar pe tapet ca fiind cel cel mai greu păcat faţă de marele Dumnezeu (cităm) : “e mai mare păcatul cârtirii decât [...] sau al oricărui păcat”, şi totodată cea mai grea încălcare a fidelităţii faţă de liderii pucioşi care se autointitulează “dumnezeii cei micuţi”, care rămân fideli, fără cârtire şi fără despărţire de “Dumnezeul cel mare” de la Pucioasa:

“Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce rămân şi sunt cu cei ce rămân lângă Mine, purtându-Mi sarcina Mea ca nişte dumnezei micuţi ai Mei sub mâna Mea cea tare pentru ei, mâna Domnului cu cei micuţi ai Săi, care-L iubesc pe El fără de murmur, fără de cârtire, fără despărţire sub greu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9-08-2010)

Sunt pucioşii consecvenţi măcar, în inovaţiile lor?

Prin anul 1974, pucioşii pretindeau că cel mai mare păcat săvârşit de creştini (unul dintre cele şapte păcate capitale), este acela că, deşi ei aud noile învăţături aduse de “Cuvântul de la Pucioasa”, pregetă în a le şi împlini:

“... Fiilor, cel mai mare păcat din cele şapte păcate este păcatul pe care-l faceţi: că auziţi cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l împliniţi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-05-1974)
Aşadar, pe vremea aceea era vorba de un alt “cel mai mare păcat” capital, zis “unul dintre cele şapte”. De fapt şi asta este o gravă neconcordaţă cu Sfânta Tradiţie, care stabileşte că cele şapte păcate sunt altele: mânia, mândria, lenea, lăcomia, desfrânare, arghirofilia şi pizma. Aşadar, rezultă un nonsens: cârtirea ar fi “al optulea păcat dintre cele şapte”, căci printre cele şapte statornicite de către Biserică, ea nu se prea regăseşte.
Un an mai târziu, pucioşii stabilesc o altă ierarhie a păcatelor capitale, iar pizma trece pe locul întâi:

“Pizma e cel mai greu păcat, e în ascuns, şi nu ştie unul ce are celălalt în inimă. Pentru un singur păcat, cum e pizma, nu vă veţi putea ţine pe cale, că e cum este un car pe drum, fără o roată, adică nu ai viaţă plăcută.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 3-04-1974).

Peste încă un an, alt păcat trece pe locul întâi la pucioşi: dărâmarea (vânzarea, trădarea)Dumnezeului de la Pucioasa:

“Cel ce dărâmă, dărâmă, dar răspunde de dărâmare, şi nici un păcat nu este mai mare ca acesta, şi nu are seamăn pe pământ. Ce muncă să vă plătească Dumnezeu? Trădarea? Vânzarea? Dărâmarea şi necredinţa?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 13-11-1975).

Anul 1993 le aduce adepţilor pucioşi o nouă paradigmă a celui mai mare păcat: neascultarea de “Cuvântul lui Dmnezeu “ de la Pucioasa:

“Iată cel mai mare şi cel mai bătrân păcat! Neascultarea este acum ca o brăţară pe care creştinul poporului Meu o poartă cu el în toată vremea, şi această brăţară se va desface în două şi îţi va prinde amândouă mâinile, măi creştine, şi vei fi dus acolo unde nu voieşti. Şi dacă nu voieşti să fii dus la locul neascultării, aruncă de la tine, aruncă brăţara cumpărată de la străinii lui Dumnezeu, şi cumpără de la Mine salbă de nuntă şi haină de nuntă şi nu umbla pe drumul neascultării de cuvântul lui Dumnezeu; nu umbla în tine cu acest înger rău, că el te pică din cer, fiule, te trage din cer. Nu fi nepăsător, nu fi azi nepăsător, că mâine nu vei putea să te tragi de la plata nepăsării.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21-11-1993).

Doi ani mai târziu este proclamat ca “cel mai mare păcat” abandonul noii învăţături de la Pucioasa:

“Ce păcat, măi Israele, ce păcat de fiul cel care a auzit şi a gustat din masa aceasta şi n-a stat până la împărţirea darurilor mesei! Ce păcat de cel ce a cunoscut acest sân şi n-a stat să mănânce pe veci din el! Ce păcat! Şi de ce spun aşa? Pentru că acesta e cel mai mare păcat. Şi de ce e cel mai mare păcat? Pentru că nu mai este cu ce să fie spălat, căci sulul se strânge, şi drumul se împătureşte, şi timpul se face sul, şi cel necredincios piere pe veci.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-1995).

În 1997 se formulează “abandonul lui Dumnezeu” (Dumnezeul Pucioasei, evident) ca fiind cel mai greu păcat pe care-l pot săvârşi adepţii sectei “Noul Ierusalim” (“cei care L-au cunoscut pe El”):

“Dar să nu rămână cineva neîmpăcat cu Duhul Sfânt, Verginico, fiindcă acest păcat rămâne împotriva celui ce-l face. Cine L-a cunoscut pe Dumnezeu, şi apoi s-a despărţit de El părăsindu-L, acela are acest păcat asupra sa. Acesta este cel mai greu păcat pe care-l face omul cel cunoscător de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 13-12-1997).

Un an mai târziu se stabileşte că “făţărnicia” este cel mai greu păcat în care pot cădea oamenii:

“Voi căuta să Mă vindec de durere zdrobind făţărnicia de pe pământ, căci făţărnicia oamenilor, şi mai ales a slujitorilor bisericii, care Mă slujesc pe Mine, zic ei, făţărnicia este cel mai greu păcat prin care oamenii cad în păcatele lor. Pe pământ e numai făţărnicie şi goană după vânt. Nimic nu mai este adevărat pe pământ decât poporul Meu.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-04-1998).
În anul 2001 se revine la paradigma din 1974: cel mai mare păcat este neîmplinirea Cuvântului lui Dumnezeu” de la Pucioasa:

“...că am mai spus o dată peste poporul lui Verginica, am spus că "cel mai mare păcat este să auzi cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-l împlineşti" dacă acei de atunci n-au voit să-l împlinească, împliniţi-l voi azi, căci tot cuvântul Meu este pentru împlinire, şi se va împlini. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 29-10-2001).

[heorhe]

În prealabil postat de Necredincios

Cel mai groaznic, cel mai periculos?

Cel mai periculos pacat este cel care este cel mai aproape de tine.

TINE MINTE ASTA, si toti care ati scris aici sa tineti minte, vorba lunga ce sunteti

[Raoul]

În prealabil postat de heorhe

Cel mai periculos pacat este cel care este cel mai aproape de tine.

TINE MINTE ASTA, si toti care ati scris aici sa tineti minte, vorba lunga ce sunteti

Deacord,ai dreptatea ta. Insa am mai spus-o si o repet: asta e ceva relativ,difera de la om la om,nu se refera la modul general.

[mariamargareta]

246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea (II)

În anul 2003 se proclamă: cel mai mare păcat al oamenilor este neiubirea învăţăturii de la Pucioasa:

“Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubeşte învăţătura Mea, ca să vadă apoi şi să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început şi la sfârşit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morţi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 1-06-2003).

În anul 2008 se proclamă că păcatul judecăţii este cea mai mare cădere spirituală a omului:
“... feriţi-vă de păcatul judecăţii, că nu este cădere mai mare la om ca şi aceea prin păcatul judecăţii, păcat care-l pedepseşte pe om cu aceeaşi măsură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2008).

Dar cel mai mare păcat, şi de nouă ori mai mare decât oricare alte păcate mari pe care omul le poate săvârşi, este păcatul invidiei:

“O, dacă Eu lucrez mai mult printr-un ucenic, şi lucrez altceva decât cu tine, lucrez aşa după măsura Mea şi după alegerea cea din vecii, iar tu să nu ridici păcat de invidie în inima ta împotriva Mea şi a fratelui tău, căci acesta este de nouă ori păcat mai mare decât orice păcat mare pe care-l poate omul săvârşi, căci prin păcatul invidiei a venit moartea pe pământ, şi iată, omul care face păcatul invidiei poartă în el moarte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 3-06-2008).

În anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat necredinţa în Duhul Vorbitor şi în Cuvântul Lui de la Pucioasa”:

“O, cel mai greu păcat este necredinţa cu care omul loveşte în Duhul lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, care a grăit şi grăieşte prin prooroci şi prin gura Mea pe pământ.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 26-04-2009).

Tot în anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat hula şi necredinţa oamenilor în A Doua Venire A lui Hristos de la Pucioasa”:

“...şi se scrie hulă necredinţa, şi iată, cel mai greu păcat se încearcă să doboare pe mulţi, după ce atâtea păcate are omul, de care ar fi să se îngrijească el, dacă n-ar veni peste el păcatul hulei asupra venirii Mele pe pământ acum cu cuvântul învierii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 22-7-2009).

În fine, în acelaşi an se proclamă cel mai doborâtor pentru om a fi păcatul desfrânării în însuşi trupul lui:

“...că nu este păcat mai doborâtor pentru om ca şi desfrânarea în însuşi trupul lui... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-12-2009).

Însuşirea păguboasă a liderilor pucioşi, de a uita de la o predică la alta ceea ce le-au vorbit adepţilor ca din partea lui Dumnezeu, nu este o excepţie, ci un obicei. Iată spre exemplu, ce proclamau ei în ianuarie 2005 despre nesupunere: că este ascultare de sine, deci neascultare de Dumnezeu, iar neascultarea este mai mare decât vrăjitoria şi este mai mult decât închinarea la idoli:

“Am rostit prin proorocul Samuel, şi iarăşi amintesc acum că Duhul Meu a spus prin el că neascultarea este mai mare ca vrăjitoria, căci ea este diavol şi dă loc şi viaţă diavolului în om împotriva lui Dumnezeu prin duhul de sine al omului, iar nesupunerea înseamnă om fără Dumnezeu, om care se închină la sine şi pe sine se ascultă şi de aceea nu se supune, şi se numeşte închinare la idoli aceasta, şi se numeşte mai mult decât aceasta.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14-01-2005).

Trei luni mai târziu, uitând de la mână pân’la gură, liderii pucioşi procalmă că nesupunerea este la fel ca vrăjitoria şi împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli:

“Ai grijă ca David şi nu ca Saul, căruia Samuel, ieşind din pământ, întristat de neascultarea şi de rătăcirea lui Saul, i-a răspuns acestuia că nesupunerea este un păcat la fel ca vrăjitoria, iar împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli şi la terafimi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-04-2005).

Zece luni mai târziu, liderii pucioşi revin la prima construcţie retorică, stabilind că neascultarea şi nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria şi ca închinarea la idoli:

“O, poporule, poporule, cu dor şi cu durere te învăţ să stai sub învăţătura Mea şi s-o pui peste tine cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu iubire, fiule, căci Eu, Domnul, am spus prin prooroci că neascultarea şi nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria şi ca închinarea la idoli şi sunt chiar rodul acestora.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-11-2005).

De asemenea, definiţia păcatului suferă şi ea modificări de substanţă de la un an la altul. În 2008, despre păcat se spunea că “păcatul este om”:

“...mulţi oameni sunt pe pământ, dar au de tată pe diavolul, fiindcă stau împotriva Mea cu viaţa lor aceştia, căci viaţa de pe pământ a omului e numai păcat, iar păcatul este om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-12-2008)

În 2009 se propune o altă axiomă, radical diferită: păcatul“este diavol”:

“...căci păcatul este diavol, este satană în om încă de la început, de când omul a pierdut pentru păcat raiul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-4-2009).

Inconsecvenţele pucioşilor sunt aşadar o boală cronică şi nevindecabilă, o dovadă în plus că aşa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” este o fraudă calificată: el este un biet “Cuvânt Omenesc”, meşteşugit, ce-i drept, dar supus imperfecţiunilor şi greşelilor de tot felul.

Lucrurile însă nu se opresc aici. Consecinţele acestui păcat al cârtirii sunt prezentate a fi atât de dezastruoase şi de criminale, încât (cităm din nou) “[...] acest păcat, [...] aduce moarte grea [...] lui Dumnezeu”.

Ne întrebăm aşadar: Este Dumnezeu atât de vulnerabil, încât să primească “moarte grea” de la nişte pigmei de oameni? În mod excepţional şi cu motive sublime, care ţin de mântuirea omenirii întregi, Persoana Fiului lui Dumnezeu a suferit o moarte (o singură moarte!) pe cruce, la plinirea vremii. Liderii pucioşi ne zugrăvesc însă acum o a doua moarte, o “moarte grea”, care vine din banala dezertare a unui pumn de oameni din lagărul de concentrare spirituală de la Noul Ierusalim-Pucioasa.

[heorhe]

În prealabil postat de Raoul

Deacord,ai dreptatea ta. Insa am mai spus-o si o repet: asta e ceva relativ,difera de la om la om,nu se refera la modul general.

Nu Raoule, pentru toti e la fel. Cel mai apropiat pacat, adica ala care vine primul, face cele mai mari ravagii. Dupa el vin celelalte.

Raoul , cine e preafericitul din avatarul tau ?

[Raoul]

În prealabil postat de heorhe

Nu Raoule, pentru toti e la fel. Cel mai apropiat pacat, adica ala care vine primul, face cele mai mari ravagii. Dupa el vin celelalte.

Stiu si sunt constient de asta,n-am spus ca nu ai zis bine. Dar eu prefer sa-mi mentin parerea: la modul general sinuciderea e cel mai mare pacat. Desi astea apropiate de care ai spus tu ne macina cel mai mult in general si trebuie sa le purtam mare grija. Eu am raspuns insa mai obiectiv. Dar cautand mai departe si mai aproape de fiinta noastra,intr-adevar,cele mai mari pacate (pentru noi) sunt cele care ne sunt cel mai aproape.

În prealabil postat de heorhe

Raoul , cine e preafericitul din avatarul tau ?

Sfantul Irodion,primul staret al manastirii Lainici,duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica. El a incheiat sirul sfintilor din sec. XIX,trecand la cele vesnice in anul 1900.

[heorhe]

Hei pipălşi,

Intrebarea din topic era care e cel mai periculos sau groaznic pacat, nu cel mai mare.

[Langu]

Hula impotriva Duhului Sfant.Cel mai mare dintre pacate si de neiertat.

[Raoul]

În prealabil postat de Langu

Hula impotriva Duhului Sfant.Cel mai mare dintre pacate si de neiertat.

Se iarta,de ce nu ai citit ce am scris mai sus putin? In fine,eu ma retrag.

Intr-adevar,cel mai grav pacat este cel care il facem,cat de mic ar fi! Ca pacatele sunt ca picaturile de ploaie: par mici si neinsemnate,dar cand vin multe fac ravagii.

[mariamargareta]

În prealabil postat de Raoul

Se iarta,de ce nu ai citit ce am scris mai sus putin? In fine,eu ma retrag.

Intr-adevar,cel mai grav pacat este cel care il facem,cat de mic ar fi! Ca pacatele sunt ca picaturile de ploaie: par mici si neinsemnate,dar cand vin multe fac ravagii.

Dacă ar fi aşa n-ar mai exista: "păcate de moarte" (care nu se iartă, ci se ispăşesc!), "păcate strigătoare la cer", "păcate capitale", ci toate păcatele ar fi la fel, o apă şi un pământ. Asta ar alimenta dezorientarea unor personalităţi mai slabe, cade ar cădea în deznădejde, crezând că toate păcatele, şi cele mici , şi cele mari, sunt atât de grave, încât nimic nu mai e de făcut.

Biblia diferenţiază păcatele, arătând că nu sunt la fel (nu sunt "toate grave", aşa cum susţin unii pe aici). Dimpotrivă, unele nu sunt grave, şi pentru acestea există speranţă de îndreptare prin rugăciuni stăruitoare:
"Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela."(Ioan 5,16)