???

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Urmaresti sa pastrezi "curatia" ajutorului, te opresti cand banuiesti ca poate incepe pacatul

Mai mult este deja cadere. Altfel cum?
Oare nu e evident?....

Ar mai fi insa o mica dilema: cum e cu banuitul? Ca de banuit, multi banuiesc multe (de pilda persoanele suspicioase si neincrezatoare, mizantropii et. comp. sunt mari mesteri in banuieli)...

Dar ce putem face cand avem o banuiala?
Sa angajam un detectiv particular....:)
Sa spionam, sa intindem curse, sa provocam (era o doamna pe aici pe forum care ii punea sub nas pachetul de tigari sotului care incerca sa se lase de fumat...) si sa lovim in punctele slabe, doar-doar o pica prostu in pacat si ne va confirma banuielile (ca el e slab si prost si murdar, un desfranat jegos, iar eu sunt o doamna curata si adevarata, plina de virtuti si afierosita Domnului, mireasa...).
Sa ne facem viata un calvar mizind totul in directia banuielii. Iar la sfarsit sa culegem triumfatori roadele si sa exclamam plini de sine: STIAM EU! (pai cum sa nu stii, din moment ce ai facut totul ca sa iasa ceea ce de fapt doreai, in inima ta urata, bolnava, intunecata).

Sau, daca suntem cat de cat zdraveni la minte, sa expunem cu tact, cu tandrete, cu delicatete banuiala si sa ascultam ce are de spus celalalt om, semenul nostru. Iar daca avem banuiala ca minte, iarasi mai avem o sansa: sa ne spovedim si sa ne rugam lui Dumnezeu sa il miluiasca pe semenul nostru, sa il insanatoseasca. Si sa ajutam si noi la aceasta.

Altfel cum?

Si tot mai e o dilema: cum adica "poate incepe pacatul"? Pai e destul de clar cum e cu pacatul. Ma rog, cine e in serios prin Biserica, cine nu se fatzaie pe-acolo de moda, stie foarte bine cam cum e cu pacatul. Ca doar are practica spovadei!

Din pacate, din cate am priceput pana azi despre mine si alti oameni, noi cautam adeseori sa scornim teorii dragutze, intrebari, cugetari psihofilosofizante si alte abrambureli, istetele si mieroase, pentru a slaloma printre subtilele sau mai apasatele intepaturi ale constiintei proprii, pentru a fenta simtul (si asa pervertit) al pacatului, adica pe scurt: cerem permisiunea de a pacatui grosolan. Ca sa avem o scuza.
Or, se stie din popor ca: nu se poate si cu..... si cu sufletul in rai. Sau, mai din topor, adica de la Cuvantul: nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona.
Dar noua ne place sa intindem laturi in care sa plutim, cadaverici si sa ii tragem si pe ceilalti.
Asa suntem noi.
Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne lumineze intru pocainta!

Mai ramane intrebarea:

daca din mandrie ma opresc de la a-l ajuta pe un frate.

Daca am birui impreuna dorinta mea de desfranare si astfel am fi bine amandoi?

Si cu asta sper sa fi spus toate datele corecte.

Nu am dat multe date despre el, dar el are o situatie trista, atat sociala cat si sufleteasca.
M-as putea pune "in folosul lui", sa incerc sa dau tot ce pot pentru zidirea lui, mai ales ca el ma iubeste, dar... riscurile de care spuneam anterior inca ma opresc.

Bine, sa spnem ca incerc sa-l ajut... daca esuez si el ramane mai suparat decat la inceput, ce ma fac? Daca nu reusesc sa-l iubesc?

Daca as sti ce e bine in fata lui Dumnezeu, aia as face, oricat si orice m-ar costa (pana si sa spunem ca revin la pacate mai vechi, pana si sa fac lucruri pe care nu simt nevoia sa le fac) nu ar conta daca se transforma cumva totul spre zidirea sufleteasca a noastra.

Cam asta e dilema care ma chinuie si daca nu stiu judeca si mi-e frica, habar nu am ce e mai bine.

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Mai ramane intrebarea:

daca din mandrie ma opresc de la a-l ajuta pe un frate.

Daca am birui impreuna dorinta mea de desfranare si astfel am fi bine amandoi?

Si cu asta sper sa fi spus toate datele corecte.

Nu am dat multe date despre el, dar el are o situatie trista, atat sociala cat si sufleteasca.
M-as putea pune "in folosul lui", sa incerc sa dau tot ce pot pentru zidirea lui, mai ales ca el ma iubeste, dar... riscurile de care spuneam anterior inca ma opresc.

Bine, sa spnem ca incerc sa-l ajut... daca esuez si el ramane mai suparat decat la inceput, ce ma fac? Daca nu reusesc sa-l iubesc?

Daca as sti ce e bine in fata lui Dumnezeu, aia as face, oricat si orice m-ar costa (pana si sa spunem ca revin la pacate mai vechi, pana si sa fac lucruri pe care nu simt nevoia sa le fac) nu ar conta daca se transforma cumva totul spre zidirea sufleteasca a noastra.

Cam asta e dilema care ma chinuie si daca nu stiu judeca si mi-e frica, habar nu am ce e mai bine.

Mandria nu te opreste de la impartasit.

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Ii cer sa ma lumineze in rugaciune insa n-am incredere ca duc o viata atat de curata incat sa mi se raspunda.
Vreau sa fac binele, dar nu stiu daca stiu sa-l aleg.
Ce faceti in dileme? Ascultati ce simtiti ca trebuie sa faceti? Sau faceti opusul sentimentelor voastre, stiind ca e posibil sa gresiti in lucrurile pe care le simtiti?

Cine poate crede are o viata atat de curata incat sa merite sa i se raspunda? Daca ar fi valabil criteriul asta (de FALSA SMERENIE SI MARE TRUFIE SI VICLENIE) nu s-ar mai ruga nimeni. In nici un caz nu s-ar mai ruga curvele, curvarii, betivii, drogatii, criminalii, hotii, perversii de toate genurile etc. Asta voiti? Sa nu ne mai rugam pe motiv ca nu suntem inca sfinti? Rugati-va, om al lui Dumnezeu si poate veti capata sfintenia intr-o zi si atunci va veti ruga si pentru noi astilalti, pacatosii si nevrednicii... Rugati-va!
Stim sa alegem binele in masura in care cunoastem poruncile Domnului si avem o farima de onestitate in raport cu noi insine. Dar daca suntem vicleni fata de propria constiinta, fireste ca ne prefacem ca nu stim care-i alegerea buna. Pofte multe si ascunse, alegeri perfide... Iata iadul.
Ce sa face, in dileme? Dilemam...
Adica: ne rugam, postim, ne spovedim, intrebam, ne dezvaluim TOT universul dilemei, avem rabdare, citim, cugetam, meditam, muncim, iubim, traim. Ce sa facem altceva?
Ducem o viata omeneasca, in duh crestin si incercam sa nu pacatuim prea mult. Asta facem.
Si facem rabdare, rabdare, rabdare...
Dar e greu. Stiu. Tuturor ne e greu, de cand lumea asta cazuta.
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Mai ramane intrebarea:

daca din mandrie ma opresc de la a-l ajuta pe un frate.

Daca am birui impreuna dorinta mea de desfranare si astfel am fi bine amandoi?

Si cu asta sper sa fi spus toate datele corecte.

Nu am dat multe date despre el, dar el are o situatie trista, atat sociala cat si sufleteasca.
M-as putea pune "in folosul lui", sa incerc sa dau tot ce pot pentru zidirea lui, mai ales ca el ma iubeste, dar... riscurile de care spuneam anterior inca ma opresc.

Bine, sa spnem ca incerc sa-l ajut... daca esuez si el ramane mai suparat decat la inceput, ce ma fac? Daca nu reusesc sa-l iubesc?

Daca as sti ce e bine in fata lui Dumnezeu, aia as face, oricat si orice m-ar costa (pana si sa spunem ca revin la pacate mai vechi, pana si sa fac lucruri pe care nu simt nevoia sa le fac) nu ar conta daca se transforma cumva totul spre zidirea sufleteasca a noastra.

Cam asta e dilema care ma chinuie si daca nu stiu judeca si mi-e frica, habar nu am ce e mai bine.

Pui prea multe intrebari dintr-odata... Dar e de inteles, ai nevoie sa iti deschizi sufletul, ok, iarta-ma.
Uite, ma voi limita sa iti raspund, cu totul convins si hotarat, doar la prima intrebare: cauta sa biruiesti singura dorinta ta de desfranare. Alta cale buna nu este. Fa asta! E mare lucru daca duci aceasta lupta! Fa asta si e tare frumos. Si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei birui.
Biruieste prin nevointa ta si cu ajutorul Domnului dorinta ta de desfranare! AMIN! AMIN! AMIN!

Fiind post, chiar daca ati fi casatoriti, ar trebui sa va abtineti de la relatii intime.

Asadar, poti sa-i propui prietenului sa tineti cu pace postul, sa va rugati pentru izbavirea de ispita si sa luati decizii dupa terminarea postului. Deznadejdea este de la diavol. Pana atunci examinezi cu luciditate situatia si analizezi mai bine daca se cuvine sa te implici in aceasta relatie. Milostenie se face cu bani, cu imbracaminte, cu o vorba buna, dar nu cu propriul trup.

Daca va iubiti si vreti sa va casatoriti, atunci e altceva. Mergi la duhovnic, cautati-va nasi care sa va cunune si vietuiti dupa legea crestineasca. Atunci nu-ti mai este teama nici daca ramai insarcinata.

Se pune problema sa ne asumam si responsabilitati, sa ne luam crucea casatoriei si s-o ducem crestineste, astfel incat casatoria sa fie o cale de mantuire pentru amandoi sotii. Iar in vederea intemeierii unei familii crestine, e bine sa ceri sfatul duhovnicului si sa te rogi sa te protejeze Dumnezeu cum stie si cum poate.

[glykys]

Of, of!
In afara de bunele sfaturi primite, as mai adauga si eu un gand: cateodata ne amagim singuri, crezand ca facem ce facem pentru binele cuiva, cand, de fapt, dorim doar sa ne satisfacem o placere egoista. Altdata, credem ca ii putem ajuta pe toti sa isi depaseasca probleme si ca noi avem solutia pentru ei, cand, de fapt, nu le putem fi de folos mai mult decat cu o rugaciune.


Sincer, si eu cred ca ar trebui sa iti rezolvi problema asta fara el, doar cu ajutorul Domnului si al duhovnicului, prin post si rugaciune. Nu il adanci si mai tare in suferinta, impingandu-l in ispite si in pacat! Un barbat se lupta mult mai greu cu ispita asta.

[iustin10]

Eu zic sa o lasati balta
Ca daca a-ti iubi cu adevarat,nu a-ti mai cantari atat.
Dar daca deja va puneti atatea intrebari ,inseamna ca nu il iubiti ,ci doar va e mila de el cumva.
Mai bine sa pacatuiti,decat sa faceti ceva din calcul.
Ceva in genul pasajului :"O daca a-ti fi reci sau fierbinti.Dar pt ca sunteti caldicei..."
Deci mai bine priviti-l ca un prieten, si incercati pe alte cai sa il ajutati,si nu devenindu-i iubita,daca inima nu va spune acest lucru.Iar daca va spune cumva,intotdeauna sa o ascultati. Si aveti incredere,ca Dzeu va va calauzi ,chiar si in cele mai periculoase prapastii

[Yasmina]

Nu am mai auzit de asa o sintagma,a iubirii trupesti ca pe un"ajutor" insa in fiecare zi mai auzi ceva nou,astfel incat sunt deschisa catre tot felul de idei...Ce sa zic?

Cred ca impulsul egoist de "a va simti bine" a venit impachetat dragut in ambalajul umanitar al sexului ca terapie,ajutor,voluntariat si alte sinonime pe masura.

De unde stiti dvs ca aceasta actiune il va "ajuta"pe prietenul/amicul dvs?
Adica din ce situatie il ajuta?Nu ii este bine acum?
Va cerut el sa faceti milostenie cu trupul dvs? V-a dat de inteles ca se sinucide daca nu aveti dragoste trupeasca?

Ma scuzati,ca am probleme in a intelege pe deplin aceasta dilema/idee???
Sau este cumva un troll?

este clar troll