Foamea si setea dupa Dumnezeu

[georgeval]

Se spune in pilda fiului risipitor ca s-a facut foamete in tara aceea indepartata. Pentru scriitorii filocalici - interpretarea se refera la foamea si setea spirituala. Aceastea nu pot fi potolite prin patimi. Din nefericire prin patimi omul cauta sa potoleasca setea dupa infinit, dar este o directie gresita.

Fiecare dintre noi, atunci când ajunge într-o situaţie limită,când"flămând şi însetat"caută să-şi potolească setea şi foamea pentru a putea supraveţui înţelege,că omul este liber dar,libertatea lui dacă nu este raportată la ascultarea de Tatăl nu duce la nimic bun.
Dar câţi nu au încercat să uzurpe pe Tatăl căci, datorită mândriei nu au suportat să facă ascultare?
Mi-ar fi plăcut mai mult să vorbim despre "fiul mai mare" acel care meru a ascultat de Tatăl care, nu a simţit nici foamea nici setea ci doar a fost nemulţumit căci nu a primit o dovadă de dragoste atît de mare ca fratele său cel risipitor.
Eu sunt fiul risipitor care m-am întors.Tu ce eşti?

[costel]

Dorina, sa nu uitam ca nici fiul cel mare nu este un exemplu de urmat. El nu are aceeasi simtire pe care o are Tatal. Nu-l simte venind pe fratele sau, nu iese in intampinarea lui si nici nu se bucura de faptul ca "mort a fost si a inviat". Am stat mult si m-am gandit si la acest frate mai mare. E aproape de chipul unui fariseu. Se crede indreptatit.

Iar cand cere explicatii pentru cele ce se petreceau in cinstea fiului reintors, el nu rosteste cuvantul "tata", nu zice "fratele meu", ci "fiul tau". A nu te bucura de vindecarea fratelui, inseamna pentru mine a nu fi partas la aceeasi iubire. Asa ca fiul cel mic a gresit la inceput, cel mare la final. E bine sa fim cu luare aminte la noi. De multe ori spunem fara retineri ca Dumnezeu locuieste in noi, (asa cum fiul cel mare locuia cu Tatal) dar suntem departe de a iubi ca El (suntem asemenea fiului celui mare - tristi cand cineva face trecerea de la moarte la viata).

[georgeval]

În prealabil postat de dorinastoica14

Fiecare dintre noi, atunci când ajunge într-o situaţie limită,când"flămând şi însetat"caută să-şi potolească setea şi foamea pentru a putea supraveţui înţelege,că omul este liber dar,libertatea lui dacă nu este raportată la ascultarea de Tatăl nu duce la nimic bun.
Dar câţi nu au încercat să uzurpe pe Tatăl căci, datorită mândriei nu au suportat să facă ascultare?
Mi-ar fi plăcut mai mult să vorbim despre "fiul mai mare" acel care meru a ascultat de Tatăl care, nu a simţit nici foamea nici setea ci doar a fost nemulţumit căci nu a primit o dovadă de dragoste atît de mare ca fratele său cel risipitor.
Eu sunt fiul risipitor care m-am întors.Tu ce eşti?

Exegeza Sfintilor Parinti ne descopera ca fiul cel mare ii simbolizeaza pe farisei, care dispretuiau pe cei pacatosi si implicit nu se bucurau de intoarcerea celor pacatosi. Erau rigoristi in respectarea legii dar erau lipsiti de viata fata de cei din jur la schimbarea acestora.

[quote=georgeval;116631]Exegeza Sfintilor Parinti ne descopera ca fiul cel mare ii simbolizeaza pe farisei, care dispretuiau pe cei pacatosi si implicit nu se bucurau de intoarcerea celor pacatosi. Erau rigoristi in respectarea legii dar erau lipsiti de viata fata de cei din jur la schimbarea acestora.[/quote
Eu am spus răspicat - sunt fiul risipitor - care m-am întors şi am spus: "Tată,am greşit la cer şi înainte Ta şi nu sunt vrednic...".
Cât de vrednic voi fi până la sfârşi aceasta rămâne de văzut.Poate voi fugi din nou,poate nu voi face ascultare,poate voi mai ,greşi sau poate nevoinţa mea nu va fi pe placul Tatălui,dar este posibil să mă transform şi să fiu asemenea fratelui mai mare sau chiar mai bun ca el.
Ce va face atunci fratele mai mare? Se va bucura de căderea mea?
Se va întriste şi mă va ajuta să devin ca el?
Va fi el fericit când va vedea că merg mai repede ca el în câştigarea virtuţilor,sau va căuta să-mi micşoreze truda în ochii Tatălui?
Oare nu va încerca să-mi pună pedici pentru a cădea mai lesne?
Iată câte întrebări şi câte ipostaze ale relatiei dintre cei doi fii în care ne regăsim aproape toti,dar mai ales crestinii şi de ieri si de astăzi.
Subiectul aceasta mi se pare unul extrem de actual şi de potrivit în a porni o dezbatere privitoare la INTOLERANŢA dintre creştinii trăitori.

[Noesisaa]

Atitudinea fiului cel mare este totusi destul de intalnita astazi. Cati dintre cei care incearca sa respecte randuiala, sa nu iasa din cuvantul lui Dumnezeu nu se smintesc atunci cand vad ca cineva pe care ei il considera pacatos are parte de reusite, bucurii, etc. Ar spune: "Dar cum Doamne, mie, care incerc sa nu iti ies din cuvant, mi se intampla lucrurile astea si astea, dar astuia, care Te-a parasit, e desfranat, ii dai atatea bucurii?"

Pana la urma, fiul cel mare nu manifesta neaparat dispret fata de cel mic, ci neintelegere fata de faptele Tatalui fiindca el nu ii cere Tatalui sa nu ii dea nimic celui intors, ci este mirat si contrariat de faptul ca lui, desi este asculatator, Tatal nu i-a dat nici macar un ied, daramite un vitel, sa patreaca cu prietenii lui. Adica nu se simte neaparat indreptatit, ci nedreptatit.

Apoi vine raspunsul frumos al Tatalui care practic ii spune ca "ce-i al tau e pus deoparte."

[nastac_miruna]

In legatura cu aceasta pilda, a fiului risipitor, sau cum a spus azi parintele la Sfanta Liturghie, "pilda tatalui iubitor", caci mai proeminenta este figura tatalui care iarta totdeauna, care, cu toate ca fiul cel mic l-a parasit, tatal nu l-a parasit nici un moment ci il astepta, atunci cand l-a vazut intorcandu-se, a alergat catre el si a cazut pe grumajii lui si l-a primit regeste.
Fratele cel mare si-a varsat veninul, nu se bucura ca are un frate care a revenit, un frate care a fost primit cu bine de tatal sau: "Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau (nu a spus "acest frate al meu!")....
Dar tatal il corecteaza:..."trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta, mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat."
Gandindu-ne la fiul risipitor, la tatal primitor si la fratele impotrivitor, sa ne cercetam fiecare, pe noi insine, in aceasta privinta cum suntem noi fata de oamenii din jur, caci se intampla sa fim uneori fiul risipitor, alteori sa fim fiul care se intoarce, alteori sa fim fratele impotrivitor, alteori sa fim tatal primitor.
Eu ma recunosc in toate aceste personaje, de-a lungul intregii mele vieti, dar din pacate inca mai sunt fiul risipitor, fratele impotrivitor.
Dar aceasta pilda de astazi imi da mari sperante, ca daca ma staduiesc sa fiu mai buna, Bunul Dumnezeu ma va primi la El!

[icamilin]

I.) PROLOG

Ca sa fie inteleasa/ Versuirea care-o scriu,/
Dau o mica deslusire / Despre " Ratacitorul fiu "/

In calatoria vietii/ Doua drumuri s-au deschis,/
Unul duce spre Gheena/ Altul, catre " Paradis "/

Primul este lat si neted/ Si prea lesne de umblat./
Cel de-al doilea, cu piedici/ Si cu totul stramtorat./

Deasemenea la oameni/ Doua cete de vadesc:/
Unii inmultesc " Talantii ",/ Altii rau ii cheltuiesc./

Sant - adica - credinciosii/ cei cu trai neprihanit,/
Si pe urma sunt " pierdutii ",/ Cei cu duhul razvratit./

Cei dintai urmeaza drumul,/ Cel placut lui Dumnezeu,/
Cei din urma sunt " mezinii ",/ Care se abat mereu./

Deci prin " sita cunostintii ",/ oamenii fiind cernuti,/
Unii se gasesc " acasa ",/ Altii inca sunt " pierduti "./-

II.) CHEMAREA FIULUI PIERDUT

Vino, fiul meu iubit,/ Din amagitoare cai,/
Ca din nou sa te imbrac/ In " podoaba cea dintai "!/

Cu zdrobirea inimii/ Tu batand la usa Mea,/
voi iesi atunci cu dor/ Spre intampinarea ta./

Pe grumazul tau cazand./ Sarutare iti voi da/
Si cu glas induiosat, / " Fiul meu " te voi chema./

Iti voi da sandale noi,/ Haine bune si inel/
Si voi face pranz bogat/ Dintru cel mai gras vitel./

Toata casa mea atunci,/ Vesela va praznui,/
Pentru " firul cel pierdut ",/ Care iarasi va veni./-

III.) MARTURISIREA FIULUI PIERDUT

Cheltuit-am pe pamant/ Mosatenirea mea la rau/
Si acum nevrednic sunt/ Ca sa ma numesc " al Tau "!/

Cu naravul cel porcesc/ Darul Tau am irosit/
Si vesmantul sufletesc/ In desfrau l-am ponosit./

Flamanzind de darul Tau/ Sufleteste eu muream/
Si in slujba " celui rau "/ Eu cu totul ma aflam./

Poscilor am fost pastor/ La " boierrul cel strain "/
Si din roscovele lor/ In zadar ceream tain./

Dupa ce m-a vatamat/ Arsita pacatului,/
Sfantul Har mi s-a luat/ Mie desfranatului./

Astazi vrednic nu mai sunt/ De lacasul Tau cel sfant,/
Nici sa fiu ca ceilalti frati/ Ci ca unul din argati!"?-

[costel]

Atunci cand iubesti, ajungi sa-l vezi pe celalalt ca fiind mai important decat tine. Si iubind, centrul atentiei se muta de la tine, la cel iubit.

Fratele cel mare, imi pare ca nu a inteles acest lucru, de vreme ce se considera indreptatit sa i se jertfeasca lui, ...

[Marius22]

Foamea si setea de Dumnezeu sunt potolite numai in Biserica prin Sfanta Euharistie. Aici primim Painea Vietii si Apa cea Vie. In timp ce lumea intreaga ne pune la dispozitie roscove, Tatal ni-L da spre mancare pe Insusi Fiul Sau, "spre iertarea pacatelor si viata de veci".