Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae

[Ekaterina]

"La Biserica „Sfântul Elefterie“ - Nou, paraclis patriarhal, din Bucureşti, a fost evocată luni, 24 iunie, personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae. Slujitori ai acestei biserici şi mai mulţi mireni au dat împreună o frumoasă mărturie despre întâlnirile cu teologul român şi despre cuvintele sale ziditoare.

Au fost prezentate imagini cu părintele Dumitru Stăniloae şi cu apropiaţii săi din diferite perioade ale vieţii şi activităţii sale şi câteva înregistrări audio cu părintele. Evenimentul a debutat cu un cuvânt rostit de părintele paroh Valer Ulican, care a amintit despre noutatea pe care teologul român a adus-o teologiei, el arătând că la baza creaţiei nu stă un principiu abstract, o lege sau o necesitate, ci iubirea personală a Persoanelor Sfintei Treimi.

„Am ales să organizăm acest eveniment în ziua pomenirii Sfintei Treimi pentru că în iubirea trinitară egoismul nostru se anulează. Părintele Dumitru Stăniloae a primit numele de teolog al iubirii Sfintei Treimi. Iubirea dintre cele trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creaţiei, ne învaţă părintele, şi afirmă mai apoi că unde este iubire, este putere care învinge puterile răului sau ale diminuării existenţei. Unde nu este iubire, este trăirea neputinţei sau a sărăciei de viaţă ca moarte spirituală. În Dumnezeu este iubirea atotputernică, pentru că existenţa desăvârşită este existenţa fără nici o lipsă simţită“, a spus pr. Valer Ulican.

Cântecul de toacă marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul slujbelor bisericeşti care se împărtăşeşte din veşnicia lui Dumnezeu, aceasta fiind una din temele dragi ale teologului român. Două tinere din localitatea Victoria, Făgăraş, pregătite de pr. Octavian Smădu, au prezentat mai multe modalităţi de a bate toaca specifice zonei şi au arătat că aceste tradiţii nu trebuie uitate.

Evenimentul a fost îmbogăţit de sopranele Felicia Filip şi Olga Caia, care au cântat rugăciunile „Tatăl Nostru“ şi „Iubi-Te-voi, Doamne“, apoi de artista Maria Casandra Hăuş, care a interpretat mai multe pricesne din zona Maramureşului, precum şi de Corul de copii „Sunetul muzicii“, dirijat de Cristina Manoliu, care a susţinut un mic concert. Scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu a spus că, în ciuda activităţii teologice de neegalat, părintele Stăniloae avea sentimentul la sfârşitul vieţii că nu a lucrat îndeajuns, că nu a spus tot ce se putea spune şi ar dori să mai aibă timp să mai lucreze.

„Activitatea şi opera părintelui Dumitru Stăniloae trimit la un verset din Psalmul 41: «Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale. Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut»“, a spus scriitoarea. La eveniment a participat şi părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a spus că părintele Stăniloae este un reper şi un model de cum poate fi dedicată o viaţă slujirii lui Dumnezeu prin cuvânt şi teologie.

„Recunoştinţa este tot mai rar întâlnită în lumea în care trăim noi şi tot mai puţini oameni îşi aduc aminte de alţii, de aceea această iniţiativă este lăudabilă şi ea se înscrie în îndemnul pe care marele Apostol al neamurilor ni l-a lăsat de a ne aduce aminte de cei care ne-au vorbit nouă de cuvintele Evangheliei şi privind la felul cum şi-au pus viaţa să le urmăm credinţa“, a spus părintele arhimandrit.

La sfârşitul evenimentului, Corul de copii şi tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române, dirijat de diac. Jean Lupu, a susţinut un mic concert cu cântece religioase." (Sursa: Ziarul Lumina)

[Ekaterina]

Am deschis acest topic pornind de la articolul din Ziarul Lumina. M-am bucurat ca in cinstea Parintelui Staniloae, cel mai mare teolog al nostru, a fost organizata o astfel de intalnire.

In urma cu ceva timp ma gandeam ca Parintele Staniloae nu este cinstit cum se cuvine si la adevarata valoare. Insa am avut bucuria sa vad cat de iubit este Parintele. Aflandu-ne duminica trecuta la manastirea Cernica, la mormantul Parintelui, am asistat la ceva cu totul special. Parintele Gheorghe Holbea,un minunat parinte si duhovnic, impreuna cu mai multi tineri studenti si cateva familii, au venit la mormant unde au tinut o slujba de pomenire in cinstea Parintelui si a doamnei preotese Maria.

Parintele Gheorghe Holbea ne-a vorbit despre cum l-a cunoscut pe Parintele Staniloe, despre ucenicii apropiati ai Parintelui, despre firea nobila si bunatatea ce il caracterizau.

A fost cu adevarat un eveniment de o mare incarcatura duhovniceasca. Rugaciunea s-a impletit cu evocarea Parintelui Staniloae, si am simtit in mod real prezenta Parintelui ce ne-a umplut sufletul de mare bucurie.

[Ekaterina]

"Părintele Dumitru Stăniloae este cred cel mai mare teolog al secolului XX, filozof și membru al Academiei Române, fiind autorul celei mai depline edițiie a Filocaliei, care se face, prin comentariile pe care le dă, mai minunată decît ediția rusă sau greacă. Vă dați seama că România este țara în care oameni precum Dumitru Stăniloaie, oameni care au fost purtători de lumină și cunoscători ai tainelor îngerești, au fost închiși cîte 15, iar alții cîte 20 de ani și mai bine în temnițe, unde erau torturați și uciși cu miile. Din acest punct de vedere, lumina cu care strălucește România prin acești oameni minunați este o lumină care strălucește din iad, lumina care a umplut iadul prin moartea și pogorîrea lui Hristos.

Părintele Dumitru Stăniloaie, a cărui nume a vost pomenit mai înainte de Domnul Colosimo, a fost întrebat odată dacă a văzut îngeri. Cel mai mare teolog al nostru și martir al temnițelor comuniste a răspuns: ”Nu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să văd îngeri. Dar l-am văzut pe Hristos”. Și tot el spunea că îngerii și oamenii se află într-o permanentă legătură de cunoaștere a lui Dumnezeu, astfel încît oamenii află de la îngeri experiența cunoașterii netrupești a lui Dumnezeu, iar îngerii învață de la oameni experiența cunoașterii care se face și în trup. Cunoașterea pe care și-o comunică la nesfîrșit nu este alta decît cunoașterea dragostei lui Dumnezeu." ( Părintele Savatie Baștovoi, un fragment din rezumatul mesei rotunde ”România îngerilor” de la standul României în cadrul Salonului de carte din Paris).

[cezar_ioan]

"Dacă nu mă separ de Dumnezeu nu mă separ nici de oameni..."
"Nu pot fi singur în Hristos..."

http://www.youtube.com/watch?v=xFKToIhBySM

[Ekaterina]

"După Primul Război Mondial, Biserica Ardealului căpătase un adevărat reviriment. Biserica strămoşească îşi putea manifesta libertatea în plenitudinea sa. Se construiau catedrale în marile oraşe şi biserici acolo unde credincioşii nu aveau, se înfiinţau eparhii - la Cluj şi Oradea - şi se căutau urmele vechilor aşezăminte monahale.

Maramureşul, un bastion istoric al Ortodoxiei, era ameninţat de prozelitismul catolic tot mai agresiv. Atunci când s-a pus problema înfiinţării unei Episcopii ortodoxe a Maramureşului, iniţiativă care avea să fie amânată de factorul politic, în numai patru ani, cu acordul Vaticanului, Biserica Greco-Catolică reuşise să realizeze o astfel de entitate şi să numească un titular.

În astfel de circumstanţe, în Maramureşul istoric avea să apară un aşezământ monahal, ale cărui începuturi nu păreau să prevestească un viitor strălucit. La patru ani de la trecerea la cele veşnice a fiicei sale, preotul Nicolae Gherman, parohul din Dealul Viei - Rohia, avea să-şi împlinească frumosul vis de a întemeia o mănăstire, sfinţită de episcopul Nicolae Ivan al Clujului.

Începuturile au fost dificile, iar atunci când păreau învinse s-a abătut nefastul Diktat de la Viena. Cu toate acestea, la Rohia se căutau statornicirea şi aprinsa credinţă în Dumnezeu. A venit anul 1944, cu un stareţ tânăr, cu numele Justinian Chira. El provenea din mijlocul acestui aşezământ, format duhovniceşte în acest loc. De aceea şi-a pus întreaga viaţă pentru propăşirea duhovnicească şi realizarea unui aşezământ de care Maramureşul ortodox să se mândrească.

Deşi relativ nou, aşezământul de la Rohia se dorea un reper duhovnicesc aşa cum redevenise Sâmbăta de Sus sau cum aspira Izbucul din Bihor. Acesta va fi fost motivul pentru care părintele Dumitru Stăniloae cerceta Rohia în vara lui 1958, aflat mereu în descoperirea isihasmului practic din mănăstirile româneşti.

Momentul vizitei este rememorat de Lidia Stăniloae, care realizează o frescă a Rohiei anului 1958: „În vară, părinţii mei au plecat la Rohia, unde urma să-i întâlnesc şi eu, căci putusem să-mi iau doar o săptămână de concediu. M-am oprit o zi la Cluj şi apoi am plecat mai departe. Tata şi mama mă aşteptau la autobuz împreună cu părintele stareţ Justinian, un călugăr adevărat, cum ne-am dori să fie mai mulţi.

Mănăstirea nu era încă prea cunoscută. Trăiau acolo într-o frumoasă atmosferă înduhovnicită câţiva monahi cucernici şi modeşti, o aşezare benefică pentru sătenii din împrejurimi, care veneau în număr foarte mare după sfat şi sprijin. Nu se clădise încă prea mult. În schimb, activitatea pastorală, deseori stânjenită de faima ce se ţese în jurul unor asemenea aşezăminte, aducea roade bogate, iar atmosfera de reculegere şi evlavie conferea acelui loc minunat un peisaj spiritual remarcabil“.

Momentul este surprins într-o fotografie provenită din arhiva Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian, atunci stareţul Rohiei, care se află alături de părintele Stăniloae şi de obşte. Această vacanţă a fost cea înaintea arestării părintelui Stăniloae. De altfel, în timpul şederii la Rohia, părintele fusese urmărit de „funcţionari de la culte“. Abia revenit în Bucureşti, în seara de 4 septembrie, părintele începea să cunoască calvarul gulagului comunist, iar pentru Schitul Rohia se prevesteau ameninţări din partea autorităţilor de stat." (sursa: ziarullumina.ro)

[Ekaterina]

Lăcaşul cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare“ din Vlădeni

Sfinţirea bisericii din Vlădeni, 21 septembrie 1969 (©fototecaortodoxiei.ro)