cat de mare este puterea "raului"?

[adrian010155]

În prealabil postat de fallen

Oare pierderea harului poate fi si urmarea faptului ca am cerut prea mult de la noi insine?

Nici un om nu si-a pierdut harul de la Dumnezeu. Nici macar cei care indraznesc, cu ingamfare, sa ia in desert numele Domnului. Sa ne fereasca Dumnezeu sa prindem vremurile acelea.
Noi nu putem sa cerem de la noi nici prea mult nici prea putin, pentru ca noi nu putem oferi nimic de la noi nici macar noua insine, fiind ca noi nu avem nimic de la noi. Numai Cel care creeaza poate darui. Noi nu cream nimic, doar ne imaginam lucrul acesta. Cu cat avansam mai mult in cercetarea stiintifica si tehnologica, cu atat mai mult ne afundam mai mult in intunericul ratacirii de la Dumnezeu, ni se pare ca suntem moderni, civilizati, ca nu avem nevoie de Dumnezeu, ca noi insine suntem creatori si avem putere si ne putem oferi ce dorim. Asa se prapadeste omenirea. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne deschida ochii si urechile sufletului, ca sa putem vedea din nou binele de la Dumnezeu si sa auzim din nou, cu bucuria sufletului, Cuvantul lui Dumnezeu. Deocamdata auzim doar cu urechile trupesti. Ne minunam 5 minute, apoi uitam, ne ducem la bancomat, scoatem bani, ne punem ochelari cat mai smecherosi, ducem la ureche telefonul mobil daca se poate intr-un mod cat mai vzibil pe strada, urcam in masina ... apoi, din cand in cand, mai facem cate un pic de teorie generala a stiintei religiei ca... nu strica, pana la urma nici chestia asta, cine stie, poate aduce un ghiseft, ceva (un castig la loto, o promovare la serviciu, o masina de lux s.a.m.d.).

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De determinat, ne determină numai propria noastră voinţă. Dumnezeu şi diavolul nu fac decât să ne influenţeze, dar nu acţionează în noi în mod irezistibil. Dar din motive diferite.
Astfel:
Dumnezeu nu acţionează irezistibil fiindcă poate, dar nu vrea. El vrea să ne mântuim. Dacă Dumnezeu ar acţiona irezistibil, noi nu am mai putea avea merit.
Diavolul nu acţionează irezistibil fiindcă ar vrea, dar nu poate. Nu îl lasă Dumnezeu.

Această "frânare" a răului, care face ca noi înşine şi lumea toată să nu ne prăbuşim sub acţiunea covârşitoare a răului este puterea proniatoare a lui Dumnezeu.



Cauza pierderii harului este păcatul.

Orice pacat duce la pierderea harului sau un cumul de pacate?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Orice pacat duce la pierderea harului sau un cumul de pacate?

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Dacă păcatele mici (numite şi veniale sau lesne-iertătoare) pot duce, prin cumulare, la pierderea harului este subiect de controversă. Totuşi, răspunsul majorităţii teologilor (chiar covârşitoarei majorităţi) este negativ. Pe de altă parte, pericolul păcatelor mici este ceea ce Părinţii numesc "alunecarea". Înţelepciunea populară sintetizează această doctrină a alunecării prin păcate mici în proverbul "cine fură azi un ou, mâine va fura un bou".

Deci, cine a făcut 100 de păcate mici este într-o situaţie mult mai bună decât cel care a făcut un singur păcat mare. Primul este în stare de pericol, al doilea în stare căzută.
Din punct de vedere catolic, pericolul păcatelor mici este cel al Purgatoriului. Cu cât omul are mai multe păcate mici, deşi este sigur de mântuire, stagiile purgatoriale vor fi cu atât mai lungi. Ţinta creştinului trebuie să fie Raiul, nu Purgatoriul. De ce să Îl facem pe Dumnezeu mai puţin prietenos cu noi prin păcate mici, când putem să fim sfinţi aşa cum El este sfânt, încât să ne spună la sfârşit: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă "?

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Dacă păcatele mici (numite şi veniale sau lesne-iertătoare) pot duce, prin cumulare, la pierderea harului este subiect de controversă. Totuşi, răspunsul majorităţii teologilor (chiar covârşitoarei majorităţi) este negativ. Pe de altă parte, pericolul păcatelor mici este ceea ce Părinţii numesc "alunecarea". Înţelepciunea populară sintetizează această doctrină a alunecării prin păcate mici în proverbul "cine fură azi un ou, mâine va fura un bou".

Deci, cine a făcut 100 de păcate mici este într-o situaţie mult mai bună decât cel care a făcut un singur păcat mare. Primul este în stare de pericol, al doilea în stare căzută.
Din punct de vedere catolic, pericolul păcatelor mici este cel al Purgatoriului. Cu cât omul are mai multe păcate mici, deşi este sigur de mântuire, stagiile purgatoriale vor fi cu atât mai lungi. Ţinta creştinului trebuie să fie Raiul, nu Purgatoriul. De ce să Îl facem pe Dumnezeu mai puţin prietenos cu noi prin păcate mici, când putem să fim sfinţi aşa cum El este sfânt, încât să ne spună la sfârşit: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă "?

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru"). Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept. Dar nu pot pentru ca mi-e frica, si frica e tot de la el (banuiesc).
Dvs trebuie sa stiti ca de multe ori nu agentul patogen e cel care face cel mai mult rau, cat reactia proprie ("inflamatorie") a organismului (care poate imbraca diverse aspecte distructive) si pe langa indepartarea/anihilarea agentului patogen trebuie sa opresti si reactia "autodistructiva" a sist. imunitar. De multe ori agentul patogen nici nu poate fi indepartat (de ex. un glont in cap; sau am vazut de curand la discovery un chist hidatic in ventricolul 4 inoperabil, si spuneau ei acolo ca "trebuie sa invatam sa traim cu ei in noi").
Deci, vedeti, "raul" e foarte pervers si inafara de raul exterior exista si sub o forma "interioara". ( Bine, extrapolarea e fortata, pentru ca ceea ce se intampla in cazul imbolnavirilor "fizice", e de obicei de la Dumnezeu nu de la "dracu" si e urmarea propriilor noastre pacate; se si spune in popor, ca insanatosirea omului bolnav sau a celor de pe langa casa e si "dupa sufletul omului"; si mi s-a confirmat: multi din pacientii care au avut incredere in mine s-au vindecat rapid, pe cand carcotasii au fost mai rau)

[fallen]

Ma scuzati, sunt in pragul depresiei.
Citeam un mail despre o colega care are cancer cu metastaze si spre rusinea mea recunosc ca am avut momente cand mi-am dorit sa aflu ca am o boala incurabila si ca se va termina mai repede toata povestea; sau macar daca se cronicizeaza si nu mor, am o justificare pentru toate neputintele mele si totodata platesc pentru toate pacatele pe care le-am facut; si poate vazand ca viata e scurta, gasesc de cuviinta sa ma bucur de ea, si de putinele realizari pe care le-am avut, s.a.m.d.
Dar din pacate nu pot sa vad viitorul prea roz, pentru ca n-are cum sa fie asa.

[ioanna]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Interesant, eu credeam ca "harul" nu se pierde niciodata, energiile divine necreate sunt in fiecare dintre noi, doar Dumnezeu este atotcuprinzator, pur si simplu el nu se "activeaza", nu conlucreaza cu fiinta ta, daca esti in starea de pacat.

[glykys]

În prealabil postat de fallen

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru"). Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept. Dar nu pot pentru ca mi-e frica, si frica e tot de la el (banuiesc).

Of, trebuie sa facem si noi ce putem, sa luptam cu pacatul, nu sa ne predam de la primul necaz. avem ajutoare rugaciunea la sfinti, postul, milostenia, mersul la Biserica, spovedania, impartasania, Sfantul Maslu (pentru cei bolnavi trupeste si sufleteste)... Curaj!

Post trebuie sa tinem, curatie trebuie sa tinem, nu trebuie sa bem peste masura, caci acestea sunt fapte ale credintei si indeplinindu-le, ne aratam ascultatori ai Legii Sale.

In pateric se spune ca daca nu ar exista ispite, nu ne-am putea mantui. Pana in ultima clipa luptam cu ispita, cu pacatul.Asta e, sunt ispite si ispite, toata viata e o lupta pecare trebuie sa o castigam, dar in aceasta lupta trebuie sane bazam pe ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor, daca nu vrem sa primim un KO din prima.

Poate e bine sa iei o pauza, sa te repezi week-end-ul asta undeva afara din oras, singura, sa te odihnesti...

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Of, ...

Tu inca n-ai voie sa oftezi , caci oftatul e semn de oboseala , tristete si alte cele ! De oftat o sa ai timp dupa 35-40 de ani de viata . . . , dar nici atunci nu e firesc !

[glykys]

În prealabil postat de cristiboss56

Tu inca n-ai voie sa oftezi , caci oftatul e semn de oboseala , tristete si alte cele ! De oftat o sa ai timp dupa 35-40 de ani de viata . . . , dar nici atunci nu e firesc !

Ma intristeaza cele ce citesc, altfel sunt o fire vesela.

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Oare pierderea harului poate fi si urmarea faptului ca am cerut prea mult de la noi insine?

Depinde ce intelegi prin asta, dar in general, datorita pacatului iar asta include si mandria.
Daca are o legatura cu lucrurile la care te gandesti tu..