Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.01.2012, 19:00:53
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Dor de neam, dor de Dumnezeu

" Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012

Fără credință în Dumnezeu nu putem face nimic. Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să țină drept predania Bisericii, nu vom putea ieși din criza actuală. Iar poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune și pocăință un conducător credincios, drept și destoinic. Dar nu vezi niciunul care să se detașeze de interesul lui propriu, el trebuie să știe doar cât mai poate roade osișorul.

Credeți că poate renaște în poporul nostru spiritul dacic, vitejia și demnitatea voievozilor români?

Poate renaște ceva în neamul nostru numai dacă va mai slăbi și puterea masonică. Această putere manevrează totul, subjugă și descompune ființa omului și a neamurilor. Și față de o astfel de putere a întunericului se cere din partea credincioșilor o luptă pe plan duhovnicesc – credință, rugăciune și iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, și pentru cele bune, și pentru cele mai puțin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostașii de la 1944, în Cristeștii Moldovei – Moțca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aștept aprobare de la prefectură sau de la minister și nu s-a primit nicio directivă de a înălța o cruce martirilor acestei țări. Și atunci mă întreb: ce poți face cu asemenea oameni care dirijează un stat creștin? Decât să fim exploatați, prostiți și înjosiți. Și așa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zidește și trei dărâmă.

[...]La noi poporul foarte greu conștientizează adevărul. Ce ne mai poate trezi?

Noi, românii, am trăit foarte mult perioada comunistă și a intrat frica în noi. Pecetea fricii s-a întipărit în sufletele noastre. Frica, ateismul și tăcerea – caracteristici de bază. Poporul trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate și înțelegere, măcar prin rugăciune, pentru că așa vom primi discernere și dor de continuitate spirituală creștină, dorul de neam, dor de Dumnezeu. Poporul român are forța de a se reîntoarce la valorile și faptele sale mărețe, așa cum a fost de la începuturi. Aceasta este forța pe care dușmanii noștri nu o înțeleg. Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu.

fragmente din interviul ce va apărea în nr. 21 al revistei ATITUDINI"
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfintii Apostoli nu sunt nu numiti de neam iudeu,conform Sfintei Scripturi mihailt Generalitati 13 02.03.2012 12:27:45
E adevarat ca platim pentru pacatele stramosilor pana la al patrulea neam? Mia Mia Intrebari utilizatori 35 18.09.2011 12:40:07