cat de mare este puterea "raului"?

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Initial, am vrut doar sa "multumesc" (parintii, profesorii, sefii etc), dar ulterior m-am "inversunat " sa nu fiu mai prejos decat altii cu nici un chip, si mai ales sa nu las castig de cauza "agentului patogen", sub nici o forma; sa nu plece nimeni nemultumit (lucru care am aflat ulterior ca de fapt nu tine de performanta ta) sau sa stiu ca n-am facut tot ce se putea face omeneste posibil.
Probabil ca "celui ce face rau" nu-i convine treaba asta, si daca nu poate sa ma "faca" pe fata, ma loveste cu propriile mele arme (mandrie, desnadejde, manie,etc) sau poate nu-i convine nici lui Dumnezeu ceva din purtarea mea si il lasa pe cel rau sa ma pedepseasca. Cum i-am mai spus si dlui Mihnea, boala nu vine intotdeauna de la cel rau, ci si ca pedeapsa de la Dumnezeu, si daca omul afectat nu se "indreapta" in fata Lui, nici eu nu-l pot ajuta (asa cum nu ma poate ajuta nicipe mine altcineva)

Pe undeva cred ca ai intuit bine, dar nu cred ca e vorba de prima parte, ambitia de a fi corect fata de toata lumea care totusi nu trebuie confundata cu ambitia de a da bine in ochii tutoror, adica eu incerc sa-mi fac datoria fata de toti dar in masura posibilitatilor (daca promit mai mult decat pot pe urma dezamagesc) si pentru ca asa e corect moral (nu ca astept sa fiu vazut bine sau sa primesc laude).

Si cred ca stii si tu capitolele unde stai prost in fatza lui Dumnzeu doar ca eviti sa sa iei o decizie radicala, tocmai decizia de care ai nevoie si probabil singura care te-ar putea scoate din problemele in care te zbati..

[korinna]

În prealabil postat de fallen

In primul rand, "raul" este o entitate de sine statatoare sau face parte din noi?
Atunci cand simtim ca suntem "indemnati' sa facem rau, indemnul vine de undeva din exterior sau din mintea noastra bolnava?
Atunci cand zicem "sunt prost, n-o sa reusesc, o sa ma fac de ras, o sa plece clientul nemultumit, o sa-mi pierd slujba, o sa ajung sa cersesc si sa ma prostituez, o sa-mi vand copiii la carne vie";
atunci cand zicem "ala e de vina, e naspa, e un nenorocit, nu mi-e prieten, din cauza lui sufar";
atunci cand zicem "Dumnezeu nu exista, e o minciuna, sau ne-a lasat de izbeliste, sau Diavolul e mai puternic" sau cand simtim ca rugaciunea nu ne ajuta, cand ne vine sa dam de pamant cu Biblia, Crucea si alte obiecte sfinte;
Atunci cand simtim nevoia sa ne lovim si sa ne facem rau singuri;
Atunci cand credem ca lumii i-ar fi mai bine fara noi,
Atunci cand ne gandim ca nu mai e nici o speranta pentru noi si ca nu mai putem scapa din ghearele "raului";
Atunci cand simtim, gandim, spunem si facem altele si mai rele de atat,
Cine (sau ce ) ne determina sa facem toate astea? E Dumnezeu, e diavolul sau e propria noastra vointa?
Si daca e cineva vinovat de toate astea (asa-zisul "Diavol" care s-a salasluit in noi) il mai putem cumva alunga, sau o sa moara doar odata cu noi ( trebuie sa ne aruncam intr-o prapastie, de exemplu, ca tipa din "Alien", ca sa nu scape "parazitul " din ea sa ii infesteze si pa altii?)
Serios, exista oare vreo iesire din starile astea de desnadejde care probabil ne cuprind pe toti la un moment dat, sau unii dintre noi suntem mai slabi si din start suntem sortiti pieirii (sau suntem "dati dracului" cum se spune in popor), adica efectiv abandonati de Dumnezeu, lasati prada necuratului, din voia Lui sau pentru pacatele noastre?
Le putem depasi singuri sau doar cu ajutor ? ( de la Dumnezeu sau de la ceilalti oameni?)

"Nu are nicio putere, este un tolerat. " Pr. Arsenie Papacioc (Domnul sa-l odihneasca!)

[Andrei B.]

Sa nu credeti ca va critic pe careva din voi! Cititi doar textul si vedeti daca va regasiti undeva.

Eu pun pariu ca oamenii nu ar fi asa de distrasi de pacate daca nu ar pierde atata timp incercand sa isi imagineze cum ei, bravi razboinici, participa la o lupta intre "bine" si "rau" iar de undeva din departare Dumnezeu ii priveste si aclameaza, ca la meci.

Nu e asta vanitate in forma pura? Sa-ti imaginezi ca poti sa demonstrezi ceva lui Dumnezeu, ceva ce el nu stie deja. Viata nu e asa de complicata daca o iei cate o zi la rand, sau moment cu moment. O complicam noi oamenii incercand sa construim o poveste fantastica al carui personaj principal suntem noi insine.

Hai sa zic si ceva de ordin practic,
Puterea raului este atat de mare pe cat de mult timp ii acorzi. Te simti ispitit? Apuca-te si munceste ceva, asta o sa iti distraga atentia garantat.

[fallen]

În prealabil postat de Andrei B.

Sa nu credeti ca va critic pe careva din voi! Cititi doar textul si vedeti daca va regasiti undeva.

Eu pun pariu ca oamenii nu ar fi asa de distrasi de pacate daca nu ar pierde atata timp incercand sa isi imagineze cum ei, bravi razboinici, participa la o lupta intre "bine" si "rau" iar de undeva din departare Dumnezeu ii priveste si aclameaza, ca la meci.

Nu e asta vanitate in forma pura? Sa-ti imaginezi ca poti sa demonstrezi ceva lui Dumnezeu, ceva ce el nu stie deja. Viata nu e asa de complicata daca o iei cate o zi la rand, sau moment cu moment. O complicam noi oamenii incercand sa construim o poveste fantastica al carui personaj principal suntem noi insine.

Hai sa zic si ceva de ordin practic,
Puterea raului este atat de mare pe cat de mult timp ii acorzi. Te simti ispitit? Apuca-te si munceste ceva, asta o sa iti distraga atentia garantat.

mersi frumos, esti a nu stiy cata persoana care imi reproseaza ca nu muncesc indeajuns.
Dar in rest ai dreptate.

Revenind, daca se intampla sa fac o "fapta buna", intr-adevar uit de toata "lucrarea raului" si revin la sentimentele cele bune. Dar credeti-ma ca nu e zi de la Dumnezeu in care sa nu intre cineva pe usa si sa intrebe "ma puteti ajuta cu cutare lucru" si "ala rau" din capul meu sa zica "daca n-o sa pot"; abia cand vad ce vrea omul ma mai linistesc si-i zic se poate sau nu se poate. Unii inteleg cand nu se poate altii nu, pleaca nemultumiti, si noi ne ofticam si dam vina unul pe altul (colegele). Am avut la un moment dat un moment de luciditate, cand am zis "daca se poate bine, daca nu, nu". Nimeni nu poate orice, decat Dumnezeu. Mai rau e cand aia de langa tine nu cred in Dumnezeu si daca se intampla ceva rau, unul din noi a fost de vina (nu si-a dat silinta, a gresit, a fost rau intentionat). Poate de-asta ne-o si "luam peste ochi" sistematic (scuzati expr.). Inclusiv eu, ca daca as fi destul de credincioasa, nu m-as teme atat de rautatile oamenilor si ale "diavolilor".
Cam asta e.

[fallen]

De ce se face sfintirea caselor ( sfestania)?
Ce urmareste ea, alungarea "spiritelor rele", a energiilor negative, dintr-un spatiu, sau "chemarea" Duhului Sfant in acel loc?
Eu multa vreme am crezut prima var. Dar nu se potrivea pt ca nu credeam ca Raul salasluieste intr-un spatiu, ci in inima si in mintea oamenilor care-l populeaza si deci, se plimba peste tot cu ei. Interesant era cum poti sa-l scoti de-acolo.
Daca este var. a doua, atunci de ce nu se practica si in locurile stiute ca fiind "de pierzanie", ca poate Duhul Sfant le lumineaza mintea acelor oameni si isi vad greselile si se intorc la Dumnezeu.
Noi la munca am facut anul trecut asa ceva, dar acum parca "si-a bagat dracul coada" din nou. Posibil sa fie vina noastra, a oamenilor, dar ce putem face in acest sens? (adica noi, credinciosii, pentru ceilalti).
Cat despre casa in care stau... nu vrea nici "proprietarul", nu vrea nici parintele... Sa mai incerc sa-l conving?
(stiu, o sa-mi sugerati ca e inca vara si afara cald, dar nu va mai tine mult)

[windorin]

În prealabil postat de fallen

Exista oare vreo iesire din starile astea de deznadejde, care probabil ne cuprind pe toti la un moment dat, sau unii dintre noi suntem mai slabi si din start suntem sortiti pieirii, adica efectiv abandonati de Dumnezeu, lasati prada necuratului, din voia Lui sau pentru pacatele noastre? Le putem depasi singuri sau doar cu ajutor? (de la Dumnezeu sau de la ceilalti oameni?)

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Din biserica plina de credinciosi, Domnul iese si il cauta pe cel "imbatat" de lume.

Singuri nu putem face nimic, oricat ne'am chinui. Suntem mladitele unei vite-de-vie datatoare de viata. "Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 4-5).

Dumnezeu nu sorteşte pe nimeni pieirii! Cum ar şi putea El face asta când ne-a creat din acea iubire profundă şi necondiţionată? Iar puterea este în noi...Nu ştii că stă scris cum că dacă am avea credinţă reala si cît un bob de muştar am putea muta munţii? Deci singură trebuie să găsesşti puterea de a ieşi din deznadejde iar apoi poţi sigur solicita ajutorul preoţilor, prietenilor etc...

[Marius22]

Cat de mare este puterea raului? Sa luam aminte cat timp i-a luat omului sa ucida alt om. De la pacatul stramosesc al protoparintilor nu au trecut generatii intregi pana la prima crima din istoria omenirii. Chiar unul din fiii lor a cazut in pacatul uciderii de frate, un pacat greu.

Raul nu a sporit aritmetic in istorie, incetul cu ingetul, dupa o formula matematica bine stabilita. S-a manifestat exploziv de-a dreptul, aratand ca diavolul insusi este asemenea unei fiare salbatice dezlantuite ce sta sa ne inghita.

[glykys]

Despre sfestanie - http://www.crestinortodox.ro/diverse...sei-96018.html

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţesc locul, casa şi toate lucrurile din ea, după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa.

Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţesc şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta, s-a păstrat în popor o zicală foarte adevarată şi care, cel puţin la început, avea înţelesul celor de mai sus: “Omul sfinţeşte locul”. Într-adevăr, omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească.

si aici - http://www.bisericasfantulvasile.ro/sfestania.html

[anna21]

În prealabil postat de fallen

In primul rand, "raul" este o entitate de sine statatoare sau face parte din noi?
Atunci cand simtim ca suntem "indemnati' sa facem rau, indemnul vine de undeva din exterior sau din mintea noastra bolnava?
Atunci cand zicem "sunt prost, n-o sa reusesc, o sa ma fac de ras, o sa plece clientul nemultumit, o sa-mi pierd slujba, o sa ajung sa cersesc si sa ma prostituez, o sa-mi vand copiii la carne vie";
atunci cand zicem "ala e de vina, e naspa, e un nenorocit, nu mi-e prieten, din cauza lui sufar";
atunci cand zicem "Dumnezeu nu exista, e o minciuna, sau ne-a lasat de izbeliste, sau Diavolul e mai puternic" sau cand simtim ca rugaciunea nu ne ajuta, cand ne vine sa dam de pamant cu Biblia, Crucea si alte obiecte sfinte;
Atunci cand simtim nevoia sa ne lovim si sa ne facem rau singuri;
Atunci cand credem ca lumii i-ar fi mai bine fara noi,
Atunci cand ne gandim ca nu mai e nici o speranta pentru noi si ca nu mai putem scapa din ghearele "raului";
Atunci cand simtim, gandim, spunem si facem altele si mai rele de atat,
Cine (sau ce ) ne determina sa facem toate astea? E Dumnezeu, e diavolul sau e propria noastra vointa?
Si daca e cineva vinovat de toate astea (asa-zisul "Diavol" care s-a salasluit in noi) il mai putem cumva alunga, sau o sa moara doar odata cu noi ( trebuie sa ne aruncam intr-o prapastie, de exemplu, ca tipa din "Alien", ca sa nu scape "parazitul " din ea sa ii infesteze si pa altii?)
Serios, exista oare vreo iesire din starile astea de desnadejde care probabil ne cuprind pe toti la un moment dat, sau unii dintre noi suntem mai slabi si din start suntem sortiti pieirii (sau suntem "dati dracului" cum se spune in popor), adica efectiv abandonati de Dumnezeu, lasati prada necuratului, din voia Lui sau pentru pacatele noastre?
Le putem depasi singuri sau doar cu ajutor ? ( de la Dumnezeu sau de la ceilalti oameni?)

Raspuns am gasit la Sf. Nicodim Aghioritul, care la inceputul scrierii "Razboiul Nevazut" insista pe faptul ca NU PUTEM FACE NIMIC SINGURI.

Nu trebuie sa ne bizuim niciodata pe propria noastra putere, sa nu ne incredem in noi insine!
Increderea in propriile puteri/ capacitati este o forma (mai subtila) de mandrie, la care trebuie sa renuntam daca vrem sa ne mantuim.

Caile de renuntare la mandrie si increderea in sine sunt urmatoarele:
1. Sa recunosti nimicnicia ta, sa intelegi ca prin tine insuti nu poti face nimic bun
2. Sa ceri adesea ajutor de la Dumnezeu cu rugaciuni smerite
3. Sa te obisnuiesti a fi intotdeauna ingrozit de dusmanii nenumarati carora prin propriile puteri nu le poti opune rezistenta.
4. Sa te intorci catre Dumnezeu cand cazi

Cred ca ceea ce ne invata Nicodim Aghioritul este foarte clar: noi nu lucram niciodata binele fara ajutorul lui Dumnezeu (de capul nostru, prin forte proprii etc..)
Binele vine doar din sprijinul lui Dumnezeu.