|
#31
|
|||
|
|||
- Părinte, vă rugăm să ne tâlcuiti întelesul stihirii următoare din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu: "Fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată si băutură si apa iertării ce a izvorât, ca să mă curătesc cu amândouă ungându-mă si bând si ca o ungere si o băutură, cuvintele tale cele de viată".
- În această alcătuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost străpuns cu sulita după ce si-a dat duhul, după ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sânge si apă, ne mărturiseste Sfânta Evanghelie (In. 19, 34). La această apă si la acest sânge, care a curs din coasta Mântuitorului se referă alcătuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugăciune către Mântuitorul: să-mi fie si mie sângele curs din coasta ta, mijloc de iertare a păcatelor, să-mi fie si mie apa care a curs o dată cu sângele din coasta ta mijloc de îmbunătătire, să beau sângele tău si să mă ung, să mă spăl cu apa ta, să-mi fie scăldătoare, să mă facă curat sângele si apa din coasta ta, să mă facă curat ca iertat si să mă facă curat de orice întinăciune. Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvântul lui Dumnezeu, să ne fie nouă cuvintele Lui folositoare pentru mântuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine să stim, înseamnă mai ales curătire, mai ales îmbunătătire sufletească. Când zicem mântuire la asta să ne gândim în mod special: să fim îmbunătătiti, să fim iertati de greseli, de păcate si să fim curati si să fim mai buni decât am fost atunci când am făcut cele rele pentru care cerem iertare. - Canonul este lung si cere din partea nostră nu numai multă răbdare ci si multă atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundă a sufletului căzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depăsit de timpul în care trăim. Cum trebuie înteles textul Canonului si mai ales mesajul, îndemnul cuprins în el, de fiecare dintre noi? - Numai cei care sunt putini credinciosi pot să facă aprecieri negative fata de ceva atât de înalt si atât de însemnat. Sigur că cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de îmbunătătire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca înaintarea lui să se realizeze cumva de la sine, acela poate să coboare si cele înalte si să le micsoreze din măretia lor, dar cineva care îsi dă seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: să fii primitor de străini ca Avraam, să fii răbdător ca Iov, să fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, să fii postitor ca Moise ca să poti primi legea lui Dumnezeu sau să poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare însemnătate si pe care noi, credinciosii adevărati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putină credintă le defaimă sau le neglijează. |
#32
|
|||
|
|||
Cred ca cu cat vom jertfi mai mult,cu atat bucuria pascala va fi mai mare.
|
#33
|
||||
|
||||
Din predica de astazi: Cei care se gandesc la post ca la ceva perimat si imposibil de tinut, din cauza slabiciunilor, a alimentelor contrafacute si a altor pretexte de acest tip, sa se gandeasca la felul in care asculta de doctor, atunci cand acesta le recomanda anumite tratamente sau regimuri. Daca de doctor ascultam, cu atat mai mult trebuie sa ascultam de Biserica (postul este una din cele noua porunci bisericesti).
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#34
|
||||
|
||||
Asa este, dar orice jertfa sa o facem cu bucurie, cu dragoste si cu gandul la Hristos, nu cu sila, parere de rau si fara tragere de inima.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#35
|
|||
|
|||
Ei, imi pare nitel exagerat (desi o anume retragere folosita pentru reculegere, rugaciune, lecturi nu ar aduce decat foloase, cred). Si, cine stie, o fata poate s-ar simti chiar neglijata, stiu si eu ce sa zic...
Opinia mea e ca chiar merita sa te intalnesti (iar daca ai la indemana "Invierea" de Tolstoi, e acolo o scena minunata a intalnirii dintre un barbat si o femeie in biserica la Slujba Invierii). Numai sa folosesti Postul si sa te invrednicesti de o purtare de tanar barbat crestin. Asta chiar iti urez din toata inima! P.S. Se spune ca fetele sunt mai hotomane ca noi, ca ne mai cerceteaza, ne spioneaza putintel, ne intind mici curse, sunt mai precaute si nu se arunca prea usor cu capul inainte cand e vorba de maritis. Ce-ar fi sa fii si tu un pic hotoman in sensul cel bun si sa vezi cum se comporta fata care iti place pe timpul intalnirilor din perioada Postului? Imi pare ca putem invata unele lucruri, noi barbatii, tocmai de la fete! De ce nu?...:)) |
#36
|
|||
|
|||
Eu as fi incantat sa pot lasa stiti voi ce...
Nenorocitul ala de fumat. Uf... |
#37
|
||||
|
||||
Multumesc pentru mesaj si pentru sfaturi Cezar. Ce sa zic,ma orientez si eu spre fete mai crestine ca sa zic asa,care sa creada in Dumnezeu,sa mai mearga la biserica etc. Sper sa le randuiasca Dumnezeu pe cele bune si pe perioada postului si sa ne dea putere sa rezistam ispitelor si tentatiilor pierzatoare.
Doamne-ajuta! |
#38
|
||||
|
||||
Postul care vine sa ne aduca numai bine mult folos duhovnicesc in razboiul sufletesc,pace si intelepciune in lucrarea faptei bune si postire usurata in smerenie imbracata,in al postului pahar,punem lacrimi punem har punem calda rugaciune si un strop de fapte bune si smerita pocainta,din a inimii credinta in acest pahar chiar Hristos salasluieste si cu El ne-mpartasestim daca-n inima gaseste fapte bune.Va doresc post cu folos duhovnicesc si bucurie!
|
#39
|
|||
|
|||
post
un post binecuvintat la toata lumea de aici si iertare daca am suparat pe cineva,la ce renuntam?sa renuntam la ura,sa incercam sa iertam,sa ne rugam ptr toata lumea,ptr dusmani si pentru cei care ne au suparat,sa incercam sa fim mai buni
__________________
eli eli lama sabahtani |
#40
|
||||
|
||||
Citat:
Fa ce poti draga Raul dar gindul sa-ti fie la Dumnezeu.
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu! |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Post de bucate sau post de pacate...??? | geo.nektarios | Pocainta | 160 | 19.03.2016 13:34:53 |
Ce trebuie sa facem cand intram in biserica? | costel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 15 | 07.04.2014 20:39:41 |
* post * | Jamaica | Postul | 63 | 15.02.2011 20:56:37 |
post | dorinel78 | Generalitati | 16 | 25.03.2009 08:44:57 |
post sau nu ? | andrei91 | Generalitati | 13 | 17.02.2009 19:07:46 |
|