Un chestionar cosmologic original

[neica_nimeni_altul]

Fiind interesat de subiectul cosmologiei bisericeşti am găsit la o căutare pe google următorul material :

Cosmologie /ktisiologie - întrebări şi răspunsuri - http://www.scribd.com/doc/58108638/C...Eugen-Gantolea

Deschizându-l am dat peste un fel de chestionar care e de fapt un fel de catehism, întrucât la întrebările puse studenţilor din anul III la teologie, disciplina „teologie dogmatică”, li s-au indicat punctual şi răspunsurile „corecte” la acele întrebări, ceea ce presupune că ele sunt cel puţin orientative, dacă nu cumva chiar trebuie învăţate întocmai (poate nu exact cuvânt cu cuvânt, dar oricum pe aproape).

Întrebările m-au surprins adeseori, deoarece autorul pendulează slobod între teologie şi ştiinţele laice, inducând însă hotărât ideea că cele două se completează de minune, mai să zici că Sfinţii Părinţi erau astrofizicieni şi biologi, iar astrofizicienii şi biologii moderni şi contemporani, teologi patristici.

Acest chestionar se pare că nu se încadrează la disciplina „dogmatică” a unei facultăţi de teologie ortodoxă, ci ar fi cel mult potrivit în cadrul unui „opţional” interdisciplinar ştiinţă-religie sau aşa ceva.

Întrucât ne-am propus să intrăm în acest joc, să încercăm a da oarece răspunsuri la acele întrebări:

1. Dumnezeu este în Univers sau Universul este în Dumnezeu? Argumentaţi răspunsul cu un citat din Sfânta Scriptură.

Întrebare de încălzire retorică. Aici e simplu: Dumnezeu nu este în univers. Trecem mai departe.

2. Ce este cerul conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi ? (Sfântul Ioan Damaschin)

R: Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi „cerul” înseamnă mai multe lucruri, depinde de context. Şi Părinţii între ei pot surprinde diferite înţelesuri, pe care, desigur, le găsim a fi diferite şi complementare.

Chestionarul ne ajută cu limitarea la Sf. Ioan Damaschin. Învăţătura lui despre cer se găseşte în cap. VI, Despre cer, în Dogmatica. Spicuim de acolo:

„Cerul este totalitatea zidirilor văzute şi nevăzute, înăuntrul lui sunt puterile spirituale ale îngerilor şi în el sunt închise şi înconjurate toate cele sensibile…

Dar pentru ca Sfânta Scriptura vorbeşte de cer si de “cerul cerului” (Psalmi LXVII, 34, CXIII, 24) şi de “cerurile cerurilor” (Psalmi CXLVIII, 4), şi pentru că spune că fericitul Pavel a fost răpit până la al treilea cer (II Corinteni XII, 2), spunem că la facerea universului am primit şi facerea cerului, despre care filosofii păgâni, însuşindu-şi învăţăturile lui Moise, spun că este o sferă fără de stele. Mai mult, Dumnezeu a numit tăria cer (Facerea I, 8.) şi a poruncit ca acesta să fie în mijlocul apei, orânduind ca el să separe apa care este deasupra tăriei şi apa care este dedesubtul tăriei (Facerea I, 6.). Dumnezeiescul Vasile , iniţiat fiind din dumnezeiasca Scriptură, spune că natura acestuia este fină ca fumul.

…Cerul cerului este aşadar primul cer, care este deasupra tăriei. Iată două ceruri, căci Dumnezeu a numit şi tăria cer. In mod obişnuit, însă, în Sfânta Scriptură se numeşte cer şi aerul, pentru că se vede sus.

…Dar dacă ai vrea să iei pe cele şapte zone ca şapte ceruri, nu se vatămă cu nimic cuvântul adevărului. De obicei în limba ebraica cerul este numit la plural ceruri. Aşadar când voia să zică cerul cerului, a zis “cerurile cerurilor” (Psalmi CXLVIII, 4), ceea ce indică cerul cerului, adică cerul de deasupra tăriei; iar când spune “apele de deasupra cerurilor”, potrivit uzului limbii ebraice este numit cu pluralul ceruri sau aerul şi tăria sau cele şapte zone ale tăriei sau tăria.

Cerul este cu mult mai mare decât pământul. Fiinţa cerului, însă, nu trebuie să o cercetăm, căci ne este necunoscută …”

3. Este cerul făcut înaintea Universului, sau după Univers sau atât cerul cat si Universul sunt făcute simultan? Argumentaţi răspunsul cu citate scripturistice şi patristice (Sf. Ioan Damaschin).

R: Acum depinde ce înţelegem prin cer, şi ce înţelegem prin univers. La Sf. Ioan Damaschin întâlnim: “spunem că la facerea universului am primit şi facerea cerului” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 6).

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” Facerea 1,1. Atât cerul, aici acea sferă fără stele, cât şi Pământul, aici globul pământesc, alcătuiesc în acest moment iniţial „universul”. Ele apar desigur simultan.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

4. Ce ne învaţă atât Sfânta Scriptură, cât şi ştiinţa (prin teoria Big-Bang-ului?) despre originea materiei (din Univers), spaţiului, timpului şi legile fizicii (care guvernează universul)? Apare toată materia într-un singur moment? Ulterior acestui moment cineva din univers poate crea sau distruge materie (energia)? Ce afirmă legea conservării energiei?

R: “Atât Sfânta Scriptură cât şi ştiinţa (prin teoria Big-Bang-ului)?” Iată deja o premiză care implică faptul că Scriptura şi astrofizica modernă ar învăţa aceeaşi origine a „materiei, spaţiului, timpului şi legilor fizicii (care guvernează universul)”

Asumându-ne riscul unei depunctări, mărturisim că nu putem nicicum să primim această premiză: revelaţia scripturistică şi astrofizica contemporană sunt aproape paralele, oricum diferă drastic, şi nu învaţă nicicum acelaşi lucru.

La ce disciplină eram? Dogmatica? La teologie? Sau la fizică? Se presupune că avem cunoştinţe egale în ambele domenii, absolvenţi de două facultăţi?

A şti cele ale ştiinţei este pentru un teolog ceva opţional şi adiacent, folositor poate în unele împrejurări, întâlniri, etc. Dar neapărat trebuie cunoscut ce zice revelaţia scripturistică, adevărat izvor dumnezeiesc neînşelat şi neînşelător asupra celor întrebate.
Deci, originea se află la Dumnezeu, care le-a gândit din vecie şi le-a adus la existenţă în primele 6 zile ale facerii lumii.

Dacă trebuie neapărat să răspundem şi ce spune „ştiinţa „Big-Bang-ului” (interesantă denumire, dată ca şotie, dar care s-a stabilit ca ceva serios!), să încercăm:
„Teoria ştiinţifică a Big-bang-ului este modelul care explică apariţia materiei, energiei, spaţiului şi timpului, altfel spus existenţa Universului dintr-o singularitate iniţială, ce reprezintă “nimic” (din punct de vedere matematic), căci nu are dimensiuni spaţio-temporale, dar are o energie extrem de mare. La momentul "zero" această singularitate iniţială a ieşit din starea ei de singularitate (încă nu se ştie din ce cauză) şi şi-a manifestat uriaşa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul, care continuă şi astăzi.” (extras din http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang)

„Legea conservării energiei afirmă că energia totală al unui sistem fizic izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne ce au loc în sistem. Cu alte cuvinte, diversele forme de energie ale unui sistem se pot transforma reciproc, dar suma cantităţilor tuturor formelor de energie rămâne constantă, ea nu poate fi creată sau distrusă. Potrivit concepţiilor fizicii moderne, orice cantitate de energie exprimă în acelaşi timp o masă, şi reciproc oricărei mase îi corespunde o energie. Conservarea energiei, în fizica modernă, este echivalentă cu principiul conservării masei.” (extras din http://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_c...83rii_energiei. Chestionarul foloseşte destul de des extrase de pe wikipedia, dar omite să indice acest lucru…)

Dacă le punem acum cap la cap, vedem că teologic termenul de „energie” înseamnă cu totul altceva decât în ştiinţă. Venind din greacă ενεργια înseamnă „lucrarea” cuiva, deci a unei fiinţe, fie trupeşti, fie duhovniceşti. Există Fiinţa necreată Dumnezeu ce are şi energii necreate, şi fiinţe raţionale create (îngeri, diavoli, oameni) cu energii create. Deci e un termen personalist care nu se întâlneşte cu conceptele fizicii.

În privinţa materiei: "Însuşi Dumnezeul nostru, proslăvit în Treime si Unime „a făcut cerul şi pământul şi toate cate sunt în ele", aducând pe toate de la neexistenţă la existenţă. Pe unele, cum este cerul, pământul, aerul, focul şi apa, nu le-a făcut din o materie preexistentă; pe altele, cum sunt vieţuitoarele, plantele, seminţele, le-a făcut din cele care au fost create de el. Acestea s-au făcut la porunca creatorului din pământ, apă, aer şi foc"

5. Ce ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin despre forma Universului (şi implicit a cerului)? Forma este închisă sau deschisă (argumentaţi răspunsul)? Această forma a fost preluata de filosofii păgâni din învăţătura Sfintei Scripturi sau Biserica Ortodoxa a preluat aceasta forma de la filosofii păgâni?

R: “spunem că la facerea universului am primit şi facerea cerului, despre care filosofii păgâni, însuşindu-şi învăţătura lui Moise, spun că este o sferă” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 6). Forma universului este o sferă închisă, mărginită de „apele de deasupra”. Aceasta este învăţătura Bisericii Ortodoxe.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

6. Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Universul este static sau dinamic (în mişcare)? Există stare de repaos absolut (in Univers)? Argumentaţi răspunsul cu citate patristice (Sfântul Ioan Damaschin). Referitor la starea de repaos absolut, argumentaţi dacă este posibil şi cu referinţe ştiinţifice din fizica (prima lege a mecanicii newtoniene, teoria relativităţii).

R: Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Universul este o sferă ce se roteşte zilnic de la răsărit la apus în jurul unui glob pământesc aflat în centru şi nemişcat:

„Ei spun că cerul se mişcă în formă de cerc şi că le strânge împreună pe cele dinăuntru în aşa fel că ele rămân nemişcate şi nu cad...

Toţi care au spus că cerul este sferic zic că el se depărtează în chip egal dela pământ şi în sus, şi în laturi, şi în jos. În jos şi în laturi potrivit felului nostru de a simţi, pentrucă, potrivit celor spuse mai sus, cerul ocupă în toate părţile locul de sus şi pământul pe cel de jos. Ei spun că cerul înconjură pământul în formă de sferă şi trage împreună cu el, prin mişcarea lui foarte iute, soarele, luna şi stelele.” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica)

„Iar înţelepţii elinilor zic, cum că cerul se întoarce cu firea sufletului celui lumesc, şi aceasta zic ei cum că învaţă drept şi cu cuvânt… Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos? Întru acest chip şi cerul întru a lui fire totdeauna să mişcă şi mişcându-se înconjoară, ţinând locul cel de sus.” (Sfântul Grigore Palama, 150 de capete fireşti, teologhiceşti, năravnice şi practice)

Problema repaosului şi mişcării absolute au ţinut iniţial de metafizică, apoi de (astro)fizică. Ce înţelegem prin „absolut”? Dacă este cu „A” mare, Absolut se poate referi la Dumnezeu şi are însuşirile Lui. Dar desigur, avem şi absolut cu „a” mic, şi de aici şi perechea contrară absolut-relativ.

Referitor la întrebare, în univers, mai bine zis în cosmos - acesta e termenul mai teologic (suntem la dogmatică, nu?) -, există o pereche a contrariilor static-dinamic, nemişcat-mişcător, repaus-mişcare, care nu se raportează la Dumnezeu, ci rămân în cadrul creat. Şi atunci, da, există şi repaos şi mişcare „absolute”, se ştie ce este static (statornic) şi ce e dinamic:

„Iar dacă uneori auzi în psalmi spunându-se: «Eu am întărit stâlpii lui» (Psalmul 74, 3) gândeşte-te că psalmistul a numit «stâlpi» puterea care susţine pământul…

- Nu te gândeşti că aceeaşi nedumerire, ba chiar mai mare nedumerire, îţi pune gândirii tale pământul, care stă suspendat, el care e mai greu decât apa?

Vor fi de acord şi cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…” (Sf. Vasile Hexaimeron)

Deci pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreţia voii lui Dumnezeu îl ţine în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este şovăielnic şi gol să rămână neclătinat, precum şi proorocul David mărturiseşte, zicînd: «întemeiat-a pământul pe tăria lui şi nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu este propovăduit aici numai ca Meşter , ci ca Cel Atotputernic, Care... întru tăria legii Lui... nu-i îngăduie (pământului) a se clătina... Şi nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm 74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care ţine şi reazemă firea pămîntului... Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pămîntul şi «stă în veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, şi după voia lui Dumnezeu se mişcă şi se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui şi nici nu rămâne neclătinat pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea şi îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Şi simplitatea aceasta a credinţei biruieşte toate mărturiile...

Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol şi rămâne nemişcat din pricina greutăţii sale cumpănite din toate părţile...” (Sfântul Ambrozie al Mediolanului Hexaimeron)

„…şi că pământul şi împrejurimea lui pluteşte în mijloc şi că toate corpurile se rotesc în jurul unui punct stabil şi solid, atunci trebuie neapărat ca elementele care se află deasupra pământului să se afle şi dedesubtul lui, căci una şi aceeaşi substanţă dă roată masei globului pământesc.” (Sfântul Grigore de Nyssa Despre suflet şi înviere)

„Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?...

…Şi pământului celui nemişcat i-a rânduit împrejur, ca unui centru, un cerc foarte sus aşezat, şi în chip iscusit foarte a legat cerul cel în veşnică mişcare prin cele ce se află la mijloc, pentru ca lumea să rămână şi statornică, şi mişcătoare; căci corpurile în veşnică şi repede mişcare sunt aşezat în cerc, iar ceea ce este nemişcat a primit în mod necesar locul din mijloc, având drept contra greutate pentru mişcarea sa nemişcarea, ca să nu se mişte din loc, în felul unui cilindru, sfera universului.” (Sfântul Grigore Palama Omilii)

„Pământul este unul dintre cele patru elemente. El este uscat, rece, greu, imobil. A fost adus de la neexistenţă la existenţă de Dumnezeu în prima zi. «De-nceput, spune Scriptura, au făcut Dumnezeu cerul şi pământul.»… Aşadar chiar dacă admitem că este aşezat pe el însuşi sau pe aer sau pe ape sau pe nimic, trebuie să nu ne depărtăm de gândul curat, ci să mărturisim că toate sunt guvernate şi ţinute prin puterea Ziditorului.” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica)

„…însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. … A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.” (Sfântul Atanasie de Paros, Dogmatica)

Întrucât aceste citate ale dumnezeieştilor Sfinţi Părinţi lămuresc cât se poate de limpede problema repaosului şi mişcării, nu mai socotim necesare opiniile discutabile, nestatornice şi greşelnice ale ştiinţei omeneşti.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

7. Cine a propus ideile pe baza cărora ştiinţa a formulat teoria Big-Bang-ului? Învăţătura Sfintei Scripturi, literatura şi gândirea patristică au avut vreun rol în formarea celui care a propus această teorie, dar asupra teoriei însăşi?

„Georges Henri Lemaître (n. 17 iulie 1894, Charleroi - d. 20 iunie 1966, Geneva) a fost un preot romano-catolic şi fizician belgian, întemeietor al teoriei Big-Bang. Preotul romano-catolic născut la Charleroi a fost primul cercetător care a formulat prin calcule matematice pe baza teoriei relativităţii generalizate a lui Albert Einstein, teoria ca universul nu este static ci este in continua expansiune.

Lemaître însuşi şi-a descris teoria sa ca "oul cosmic care explodează în momentul creaţiei". Aceasta a devenit mai bine cunoscută sub numele de "teoria Big Bang", un termen peiorativ inventat de Fred Hoyle. Cu toate acestea Lemaître, ca preot, credea că Universul şi deci şi Pământul au fost create de către Dumnezeu.[1]” (extras din http://ro.wikipedia.org/wiki/Georges_Lema%C3%AEtre)

„Lemaître, fiind primul autor ştiinţific care promovând o cosmogonie ce presupune o singularitate iniţială, a păstrat mult timp tăcerea faţă de tema identificării atomului primitiv cu primul stadiu al creaţiei.

Când a rupt tăcerea faţă de acest subiect, el a declarat, vorbind de teoria sa că: "este în întregime străină oricărei probleme metafizice sau religioase, că ea îi lasă materialistului libertatea de a nega orice fiinţă transcendentă şi că pentru credincios, ea exclude orice încercare de familiaritate cu Dumnezeu în acord cu spusele lui Isaia, vorbind despre Dumnezeul ascuns". (Adrian Lemeni Teoria cosmologică a Big Bang-ului)

Cum o fi putut „maestrul monsenior” iezuit să împace această teorie cu Scriptura şi Părinţii numai el şi Dumnezeu ştie. Teoria expusă de el în mediile ştiinţifice face total abstracţie de Dumnezeu, este o teorie ştiinţifică atee şi nimic mai mult!

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

8. Există concordanţă între cosmogonia Sfintei Scripturi şi cosmologia ştiinţifică conform teoriei Big Bang-ului? Enumeraţi câteva concordanţe în caz afirmativ, sau neconcordanţe în caz contrar.

R: Răspunsul este clar: nu există concordanţă, ci discordanţă.

„Menţionez totuşi ca relaţionarea directă a creaţiei cu o singularitate iniţială poartă în ea germenii unei concepţii filosofice implicite. Obsesia începutului material al universului exprimă în fond o optică filosofică asupra lumii: fie una teistă, dar nu obligatoriu de sorginte creştină (Dumnezeu a creat lumea, primul contact fiind singularitatea, pe urma S-a retras, lumea devenind din acea singularitate iniţială), fie o concepţie ultradeterministă (destinul lumii este conţinut şi se desfăşoară în conformitate cu datele iniţiale ale singularităţii)." (Adrian Lemeni Teoria cosmologică a Big-Bang-ului)

Câteva neconcordanţe (incompatibilităţi):
- „teoria” înseamnă privirea, contemplarea lui Dumnezeu. Ştiinţa are teo-rii şi teo-teme care îl ignoră complet sau îl exclud pe Dumnezeu, deci într-un cuvânt sunt ateiste sau cel puţin agnostice. „Big-bang-ul” face parte dintre acestea, „inechivoc”.
- Conform unui principiu filosofic/metafizic ex nihilo nihil. Credincioasă acestuia, ştiinţa nu poate concepe sub nici o formă o „creaţie din nimic”. Contrar presupunerilor pripite şi superficiale ale unora (cum ar fi, cu tot respectul, şi autorul acestui chestionar!), big-bang-ul nu înseamnă crearea din nimic, ci doar introduce noţiuni ca „atom primordial”, „singularitate iniţială”, etc., simple modele imaginare ce nu au nimic de a face cu revelaţia.
- în concluzie: nici Creatorul nu este mărturisit (doar aşa, în şoaptă şi implicit, unii insinuează privat credinţa într-o forţă, „dumnezeu”, „inteligenţă”, ceva superior…), şi nici modul în care s-a petrecut naşterea universului, cosmogeneza, facerea lumii, nu este cel scripturistic. Q.E.D.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

9. Universul este finit sau infinit? Are limite spaţiale? Dar limite temporale? Argumentaţi cu citate scripturistice dacă Universul are sfârşit sau nu?

R: Universul este finit şi are limite spaţiale, fiind aşa cum s-a spus, o sferă mărginită de apele de deasupra:

„Învăţaţii profani numesc corp tare, corpul care este solid şi plin, în opoziţie cu corpul geometric; corpul geometric îşi are existenţa numai în dimensiuni, adică în lăţime, adâncime şi înălţime; corpul tare, pe lângă dimensi¬uni, are şi rezistenţă. Scriptura obişnuieşte să nu¬mească «întăritură» ceea ce este tare şi rezistent; de multe ori foloseşte acest cuvânt despre aerul condensat, ca atunci când spune: «Eu întărind tunetul» (Amos IV, 13)… Şi aici, dar, socotim că acest cuvânt a fost pus pentru a arăta o natură tare, în stare să ţină apa, care alunecă şi se împrăştie uşor.” (Sfântul Vasile Hexaimeron)

La fel grăieşte şi Fericitul Augustin:
„Cu acest raţionament unii învăţaţi de-ai noştri atacă poziţia celor ce refuză să creadă că există ape deasupra cerurilor în timp ce susţin că steaua a cărei traiectorie este în înalturile cerului este rece. Astfel ei vor sili pe necredincios să admită că apa se găseşte acolo nu într-un stadiu vaporos ci sub forma gheţii. Dar orice natură ar avea apa şi orice fel ar fi de existenţă a ei acolo, noi trebuie să nu punem la îndoială că ea se află în acel loc. Autoritatea Scripturii în această privinţă este mai mare decât orice ingeniozitate omenească.”

„Aşadar, când voia să zică „cerul cerului”, a zis „cerurile cerurilor”, ceea ce însemnează cerul de deasupra tăriei; iar când spune „apele de deasupra cerurilor” (la fel), potrivit obiceiului limbii evreieşti, este numit cu pluralul „ceruri” fie aerul şi tăria, fie cele şapte zone ale tăriei, fie tăria.” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica)

Fiind creat, universul are evident şi limite temporale, prima fiind începutul său. Citatele scripturistice se găsesc din abundenţă, Cartea Apocalipsei întreagă vorbeşte de sfârşitul lumii acesteia, sunt lucruri deja arhicunoscute în Biserică de toţi credincioşii.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

10. Ce spune teologia ortodoxă despre cauza existenţei universului? Dar ştiinţa (contemporană)?
Argumentaţi răspunsul cu citate scripturistice şi patristice.

R: Cauza existenţei universului este Dumnezeu, Creatorul tuturor şi „Cauza cauzelor” ca să spunem aşa.

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facerea 1,1)
„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte.” (Facerea 1,31).

Sfântul Ioan Damaschin afirmă că Dumnezeirea „este mai presus de toate, este în afară de orice fiinţă, pentru că este suprafiinţială, mai presus de cele ce sunt” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I, cap 8.), amintindu-ne că “în aceste învăţături am fost instruiţi din cuvintele sfinte, după cum a zis dumnezeiescul Dionisie Areopagitul: Dumnezeu este cauza şi principiul tuturor, este fiinţa existenţelor, viaţa vieţuitoarelor, raţiunea existenţelor raţionale, spiritualitatea existenţelor spirituale”( Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I, cap 12.)

Ştiinţa (contemporană) fiind atee sau agnostică, emite teorii ateiste despre cauza universului care fie apare din întâmplare (prin ciocnire a doua universuri paralele), fie din cauze naturale, opunându-se astfel revelaţiei dumnezeieşti.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

11. Care este centrul universului din punct de vedere al scopului? Argumentaţi răspunsul teologic ortodox cu citate scripturistice. Ce afirmă „Principiul antropic” şi unde apare el?

R: Omul este cununa creaţiei. Universul este antropocentric, mai precis este Hristocentric.
“Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.” (Coloseni 1,16-18)

„În fizică şi cosmologie, principiul antropic (din greacă anthropos - om) este un argument filosofic cum că observaţiile din Universul fizic trebuie să fie compatibile cu viaţa conştientă care le observă. Susţinătorii argumentului motivează că astfel se explică de ce Universul are exact vârsta şi constantele fizice fundamentale care fac posibilă apariţia şi găzduirea vieţii conştiente. Principiul a fost formulat în 1961 de către astronomul Robert Dicke (1916-1997), care s-a bazat pe unele lucrări ale fizicianului englez Paul Dirac: "Universul are proprietăţile pe care le are şi pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăţi, omul nu ar fi existat." (extras din http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_antropic)

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

12. Ce este timpul? Precizaţi daca este posibil, definiţii de dicţionar ale timpului?

R: Decât definiţiile sterile de dicţionar, cu mult mai ziditoare sunt cuvintele Sfinţilor:

„Când însă trebuia adusă între existenţa şi lumea aceasta – mai întâi o şcoală şi ca un loc de învăţătură a sufletelor omeneşti, apoi, ca să spun pe scurt, ca o locuinţă potrivită tuturor celor supuşi naşterii şi stricăciunii -, atunci, de aceeaşi natură cu lumea, cu vieţuitoarele şi plantele din lume, a adus la existenţă şi scurgerea timpului, care se grăbeşte totdeauna, trece mai departe şi nu-şi opreşte deloc drumul… De la acest fapt a pornit Moise pentru a vorbi despre lume, învăţându-ne cu înţelepciune despre facerea lumii, zicând: «de început au făcut», adică: la începutul acesta al timpului.” (Sfântul Vasile cel Mare Hexaimeron)

Fericitul Augustin afirmă că lumea şi timpul au fost create împreună: „lumea nu a fost creată în timp, ci odată cu timpul”. Lumea nu poate exista în afara timpului, procul dubio mundus non factus est in tempore sed cum tempore (P.L. 41, 322).

„Aşadar, eu doresc să ştiu puterea şi natura timpului cu care măsurăm mişcările corpurilor şi zicem, de pildă, că acea mişcare este de două ori mai lungă decât aceasta. Nu cercetez faptul că o zi se numeşte nu numai rămânerea soarelui deasupra pământului, aşa precum altceva este ziua şi altceva este noaptea, dar chiar mişcarea lui în cerc de la răsărit la apus, aşa cum zicem: «Atâtea zile au trecut» – căci cu nopţile lor se numesc atâtea zile şi nu sunt socotite izolat spaţiile nopţilor -, aşadar dat fiindcă o zi se împlineşte prin mişcarea în cerc a soarelui de la răsărit la apus, întreb, oare mişcarea însăşi este o zi sau întârzierea însăşi în care se face mişcarea, sau şi una şi alta? Căci dacă ziua ar fi prima schimbare, atunci nu ar mai exista ziua, chiar dacă soarele ar fi făcut acea cursă în atâta spaţiu de timp cât este durata unei ore. Dacă este a doua schimbare, atunci nu ar mai exista ziua, dacă durata de la răsăritul soarelui până la celălalt ră¬sărit ar fi atât de scurtă cât de scurtă este durata unei ore, atunci soarele ar face ocolul de douăzeci şi patru de ori, ca să se împlinească o zi. Dacă este, însă, şi una şi cealaltă nu s-ar mai numi zi dacă soarele ar face tot înconjurul circuitului său în interval de o oră, nu s-ar mai numi zi nici aceea dacă soarele ar înceta şi ar trece atâta timp cât pune de obicei soarele ca să facă tot înconjurul de la o dimineaţă până la cealaltă dimineaţă.

Aşadar, eu nu întreb ce este realitatea care se cheamă zi, şi ce este timpul, pe care, măsurând circuitul soarelui, am putea spune că el 1-a făcut în jumătate de spaţiu a timpului trecut, mai puţin decât de obicei, dacă ar fi trecut într-un atât de mare spaţiu de timp, cât trec douăsprezece ore. Dacă am compara ambele timpuri, l-am numi pe acela simplu, pe acesta dublu, chiar dacă uneori soarele, de la răsărit până la răsărit, ar face circuitul când în acela simplu, când în acesta dublu.

Aşadar, nimeni să nu-mi spună că timpurile sunt mişcările corpurilor cereşti, pentru că odată, când soarele se oprise după dorinţa cuiva, ca să termine un război victorios, soarele stătea, dar timpul mergea. În adevăr, acea luptă a fost purtată şi terminată în spaţiul său de timp, care să-i fie de ajuns…

Aşadar timpul nu este mişcarea corpului.” (Fericitul Augustin Confessiones)

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

12. Ce este timpul propriu?

R: Acesta nu pare a fi o întrebare din domeniul teologiei dogmatice, sărim peste.

13. Care este definiţia timpului în fizică? De ce doar această definiţie este potrivită pentru cosmologie (şi cosmogonie)?

R: Nu înţelegem sensul acestei întrebări. Pentru ce cosmologie (şi cosmogonie) este potrivită „doar această definiţie a fizicii”? Întrucât ni se pare evident că nu poate fi vorba de cosmologia (şi cosmogonia) bisericească, trecem mai departe.

14. Ce este dilatarea temporală? Ce teorie ştiinţifică o explică? Precizaţi dovezile practice care arată fără echivoc dilatarea temporală (conform relativităţii restrânse şi relativităţii generalizate).

R: Deja s-a ieşit din cadrul „teologiei dogmatice” şi s-a intrat pe alt tărâm, unul ştiinţific laic, profan, secularizat. Se poate eventual parcurge ca hobby în timpul liber, dar examen la aşa ceva?

vezi continuarea ...