Cum corecteaza Dumnezeu raul

[NECTARIE]

"Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei, Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii, nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu, Pavel - o dată şi încă altă dată -, dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră." (I Tesaloniceni 2, 14-20)

[Florin-Ionut]

Cum schimba Dumnezeu raul in bine:

Iată acum şi istoria urmaşilor lui Iacov: Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său...

[NECTARIE]

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiţi să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greşit să considerăm că Dumnezeu îşi manifestă supărarea aşa cum o face omul. Furia umană nu ne poate ajuta să înţelegem mânia dumnezeiască, deoarece omul supărat devine iraţional şi face gesturi necugetate şi dăunătoare. De asemenea, este greu să vorbeşti în acelaşi timp despre un Dumnezeu al dragostei şi un Dumnezeu al mâniei. Un părinte al Bisericii spunea că, dacă duci o viaţă rea şi Dumnezeu nu îţi face nimic, e semn că supărarea Lui este asupra ta. Mai ales în Vechiul Testament vedem intervenţii ale puterii Domnului, care nu a mai suportat răutatea de pe pământ şi învăţăm de aici că mânia dumnezeiască este icoana iubirii părinteşti, care nu este indiferentă faţă de drumul creaţiei, nu priveşte drumul istoriei cu detaşare, ci cu implicare. Iubirea şi dorinţa de a salva pe cineva nu te fac impasibil şi indiferent, ci te obligă să lupţi pentru bine. Autorul fragmentului apostolic de astăzi recomandă într-o altă epistolă, destinată efesenilor, ca atunci când cineva se mânie să nu greşească (Efeseni 4, 26), iar Sfântul Iasaia Pustnicul a vorbit mult despre mânia firească, care trebuie îndreptată către rău. Aşadar, mânia lui Dumnezeu este semnul prezenţei Sale în creaţie, ca dorire a binelui şi corectare a răului.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de NECTARIE

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiţi să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greşit să considerăm că Dumnezeu îşi manifestă supărarea aşa cum o face omul.

Efeseni 4, 26; Psalmul 4, 4

Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi