Adevarul despre mineriade

[DragosP]

Adică cum "pedepsesc"? I-a pus 5 minute la colț, sau ce?

[Florinvs]

Cele două trenuri suplimentare ajung în gara Craiova la primele ore ale dimineţii, la o distanţă de cinci minute unul de altul. Acceleratul 244 ajunsese cu două ore mai înainte în gară, dar nu şi-a mai putut continua traseul, pentru că minerii trăgeau repetat semnalul de alarmă spre a fi ajunşi de restul „comandoului". Din ordinul ministrului Apărării Naţionale, generalul maior Marin Ilie, şeful Armatei a 3-a Craiova, a încercat să negocieze cu liderii minerilor din gară. O delegaţie a acestora a acceptat să se deplaseze în garnizoană, pentru a lua legătura, telefonic, cu membrii Guvernului şi a negocia o eventuală discuţie în Bănie. Ulterior, Miron Cozma s-a răzgândit şi a hotărât să pornească spre Capitală.

Vandalismul continuă
Circa 200 de mineri au hotărât să vandalizeze gara. Au fost distruse prin spargere geamurile, telefoanele, monitoarele color şi instalaţiile electrice de afişaj din staţie, biroul de mişcare, biroul şefului de staţie şi alte încăperi adiacente, inclusiv cantina C.F.R. Au fost sparte geamurile de la tonetele particulare din zona staţiei, fiind sustrase sau distruse bunuri în valoare de peste un milion de lei. S-a aruncat cu pietre şi alte obiecte în personalul de serviciu aflat în staţie. În urma acestei acţiuni, se scoate din funcţiune şi aparatura prin care personalul căilor ferate asigura circulaţia trenurilor în deplină siguranţă.

De asemenea, i-au agresat pe şeful coordonator al staţiei, pe prefectul judeţului Dolj, un general de armată, iar plutonierului major Stănescu Octavian din poliţia militară i-au fracturat braţul drept, lovitura fiind destinată comandantului Armatei a 3-a. Majoritatea minerilor se aflau sub influenţa alcoolului. Au existat încercări ale unor grupuri violente de mineri de a se deplasa către sediul direcţiei de poliţie T.F. şi spaţiile comerciale din spatele gării, dar, observând forţele de ordine aflate în dispozitiv, s-au retras spre vagoane. Minerii au oprit în staţia Craiova o locomotivă Diesel care urma să se retragă la depou, cerând personalului să-i transporte la Bucureşti. Fiind refuzaţi, mecanicul a fost bătut, iar locomotivei i-au fost sparte geamurile cu pietre şi răngi.

La drum
În aceste condiţii, minerii au fost lăsaţi să plece cu cele două trenuri. În locomotiva primului, Miron Cozma deschidea calea către Bucureşti. Nici pe drum, oamenii ieşiţi din minele de cărbuni nu s-au liniştit. Au aruncat, din tren, cu pietre şi cu tot ce le-a căzut în mână, în impiegaţii gărilor prin care au trecut. În fine, la orele 13.20, respectiv 13.46, din cele două garnituri debarcau pe peronul gării Bucureşti Băneasa în jur de 3.500 de mineri.

Cei rămaşi „acasă" nu au vrut nici ei să rămână mai prejos. Astfel, la Petroşani, alte grupuri de mineri „rechiziţionează" un tren personal. „Dacă în 15 minute nu pleci cu trenul, îţi vom lua gâtul", povestea, mai târziu, mecanicul locomotivei modul în care au decurs relaţiile sale cu ortacii. „Convins", acesta porneşte garnitura şi circulă fără oprire până la staţia Coţofeni.

In această staţie, trenul se opreşte la ora 21.23, ca urmare a întreruperii energiei electrice de „Renel". Văzând aceasta, minerii solicită prin radio să se asigure o locomotivă Diesel, dând un ultimatum de 15 minute, după care ameninţă că vor executa mecanicii luaţi ostatici şi vor arunca trenul în aer cu dinamită. În timpul staţionării în gara Coţofeni, un grup de mineri înarmaţi cu topoare şi bâte, mulţi dintre ei aflaţi în stare de ebrietate, se deplasează în incinta Parcului 2 Brădeşti - secţia compresare gaz sondă, de unde iau legătura telefonică cu colonelul Gheorghe Popa, de la Poliţia T.F. În timpul convorbirii telefonice, transmit din nou ultimatumul lor şi ameninţă cu aruncarea în aer a staţiei de compresoare şi cu incendierea parcului de sonde. Un alt grup s-a deplasat la staţia C.F.R.

Işalniţa, de unde minerii au ameninţat de asemenea cu uciderea mecanicilor, incendierea gării şi a garniturii de tren şi aruncarea în aer a staţiei de compresoare. Între timp, minerii deplasaţi în gara Coţofeni au devastat biroul de mişcare, sustrăgând bani din casă, jefuind un bar şi un restaurant. Impiegatul de mişcare a părăsit postul din ordin. În acelaşi timp, un alt grup de mineri se deplasează la şoseaua naţională, aflată la circa 150 m de calea ferată, opresc circulaţia rutieră timp de 30 de minute, întorcându-se apoi la tren, cu mâncare şi băutură luate de la şoferii maşinilor, opriţi să circule pe şosea. Ca urmare a situaţiei create, conducerea Regionalei Craiova, cu acordul Ministerului Transporturilor, trimite în staţia Coţofeni o locomotivă Diesel, trenul fiind repus în circulaţie, până la Bucureşti-Băneasa.

Ocupaţie zonală
Nu numai de la Petroşani se pornea către Bucureşti. De la Lupeni se mai ia un tren cu japca şi se merge la Petroşani, pentru regruparea forţelor. Se porneşte la drum, fără să se ţină cont că semnalul de ieşire din staţie arăta „oprire". Un fost impiegat de mişcare dă o mână de ajutor şi toate semnalele sunt puse pe „liber". În disperare de cauză, feroviarii opresc curentul. Urmarea este că minerii ameninţă că vor da drumul trenului la vale, către Târgu Jiu, fără control.

La Tg. Jiu sosesc 300 de mineri, cu autobuzele. Au asupra lor topoare, lanţuri, furtune şi bâte. Impiegatul de mişcare este ameninţat că va fi aruncat pe geam, de la etajele superioare ale gării, iar apoi clădirea va fi aruncată în aer, cu dinamită. Reuşesc şi ei să ajungă la Bucureşti.
Direcţia Generală-Mişcare dispune ca ruta unui tren accelerat să fie modificată prin Filiaşi, pentru a nu mai trece prin gara Petroşani. Doar că şi aici aşteptau minerii, în număr de 130.

Îl iau ostatic pe şeful staţiei, îl urcă în locomotivă şi îl obligă să îndrepte garnitura către Petroşani. Pe drum, acesta reuşeşte să sară din mers din locomotivă şi să se întoarcă la post cu un alt tren. La Petroşani, „oamenii negri" opresc trei vagoane, mai adaugă unul din staţie şi pornesc şi ei către Bucureşti, unde ajung în ziua de 27 septembrie 1991, la ora 0.46. Era ultimul grup care venea „la luptă".

În Bucureşti erau deja mii de mineri. Lămpaşele puteau fi văzute peste tot. Pentru locuitorii capitalei începea coşmaru, iar pentru România, unul dintre cele mai umilitoare şi neverosimile episoade din istoria sa.

[Florinvs]

Minerii bătuseră deja la porţile Capitalei şi fuseseră primiţi. Trenurile cu care aceştia plecaseră, ilegal, din gările Văii Jiului au fost îndreptate către gara Băneasa, pe considerentul că, astfel, se va împiedica un contact imediat între aceştia şi populaţia Bucureştiului. După ce ortacii au declarat că singurul lor scop este deplasarea către Guvern, s-a instituit un dispozitiv format din 210 poliţişti şi trei echipaje auto, care i-au condus până în Piaţa Victoriei. La orele 15.00, piaţa era ocupată de oamenii cu lămpaşe.

S-a constituit imediat o comisie ministerială împuternicită pentru negocieri, condusă de ministrul de stat Eugen Dijmărescu, care urma să discute cu reprezentanţii minerilor. Miron Cozma, însă, a refuzat orice propunere de discuţii, cerând imperativ ca primul-ministru să coboare în piaţă, iar discuţiile să se poarte acolo. Cum era şi firesc, premierul a declinat „invitaţia". În schimb, au fost aduse pâine, apă şi conserve, solicitate de mineri. Apa a fost adusă chiar din clădirea Guvernului. Aşa se face că unele grupuri de manifestanţi au trecut de cordoanele de ordine, reuşind chiar să pătrundă în clădire.

Începe lupta
La ora 16.15, în holul clădirii Guvernului se aflau circa 40 de mineri, veniţi să ia apă. Unii dintre ei se aflau sub influenţa alcoolului. Nu este de mirare că între aceştia şi forţele de ordine s-a produs o altercaţie. În acelaşi timp, grupuri mari de mineri se apropiau, din exterior, de intrarea „B". Grupul din clădire a fost, până la urmă, evacuat de forţele de ordine. Afară, însă, a făcut joncţiune cu grupurile din exterior, urmarea fiind o nouă încercare de pătrundere în clădire. În hol a explodat o petardă pentru a se împiedica accesul.

Minerii din apropierea intrărilor au forţat şi ei accesul. Forţele de ordine s-au regrupat în interiorul clădirii, de unde au ripostat cu petarde şi gaze lacrimogene. Lupta începea să se încingă. Presiunea a început să crească. Minerii şi persoanele care îi ajutau foloseau arsenalul deja cunoscut: pietre, bucăţi de moloz, bâte, răngi, lanţuri, sticle şi cocteiluri „Molotov". Sticlele cu benzină aruncate la parter şi la primul etaj au provocat incendii, fapt ce a îngreunat operaţiunea de apărare. Stingerea incendiilor a fost anevoioasă, deoarece presiunea apei a scăzut până aproape de zero.

Sprijin „civil"
Mulţi dintre civilii care au participat la violenţe i-au instigat continuu pe mineri să nu renunţe la atac. Nu poate fi uitat episodul care a fost transmis, în direct, de Televiziune. Minerii au furat de pe un şantier o autobasculantă, i-au aruncat numerele de înmatriculare şi au încercat, cu ajutorul ei, să smulgă uşile de la intrarea principală în clădirea Guvernului. În zonă au fost identificate 13 mijloace de transport, proprietatea unor societăţi comerciale, şi 18 autoturisme proprietate personală, care au sprijinit, direct sau indirect (transport de pietre, răngi, bare cornier şi sticle goale, livrări de benzină) grupurile de atacatori.

Imposibilitatea de moment de a se trece la despresurare i-a făcut pe ofiţerii care asigurau apărarea Guvernului să ia hotărârea evacuării tuturor demnitarilor aflaţi în clădire. La ora 17.30, primul-ministru şi ceilalţi demnitari au fost scoşi prin spatele clădirii, la insistenţele comandantului SPP.

În acest timp, pe latura dinspre strada Paris a clădirii Guvernului, grupuri de mineri şi alte persoane, după mai multe încercări nereuşite de a pătrunde, au aruncat cu sticle incendiare la parter şi la subsol, provocând serioase pagube materiale şi focare de incendiu, care au fost stinse cu dificultate. Aceste distrugeri au condus la căderea circuitelor telefonice în clădirea Guvernului. Începând cu 25.09.1991, ora 17.30, până în dimineaţa zilei de 26.09, legăturile cu exteriorul nu s-au realizat decât prin telefoanele operative şi prin circuitul special al armatei. În aceeaşi zonă a clădirii a fost incendiat un grup electrogen şi s-a încercat desfacerea capacului unui rezervor de motorină.


În toată această perioadă, Miron Cozma s-a aflat în piaţă, gardat de un grup numeros de mineri. În jurul orei 18.00 s-a întâmplat ceva care, conform declaraţiilor lui Cozma, a influenţat mersul evenimentelor. Un militar din trupele de jandarmi s-a deplasat cu arma între grupurile de mineri, cerând să vorbească cu Cozma. Ajuns în faţa acestuia, i-a spus: „Domnule Cozma, eu cu băieţii care sunt înăuntru trebuie să ne facem datoria. Dumneavoastră, la locul de muncă, trebuie să vă faceţi datoria, da? De fapt, dumneavoastră vă bateţi cu noi şi în palat nu mai este nimeni, Roman a fugit, clădirea e goală, dar noi avem obligaţia s-o apărăm şi să ne facem datoria...". „În urma acestui episod, mi-am retras oamenii", declara, mai târziu, liderul minerilor. Ora aşa-zisei retrageri coincide cu cea a despresurării efectuate de forţele de ordine.


Momentul despresurării a fost bine ales, deoarece atacurile scăzuseră în intensitate, Piaţa Victoriei era plină de fum şi gaze lacrimogene, făcând aerul greu respirabil, iar grupurile de mineri erau împrăştiate. Piaţa a fost degajată în 35-40 de minute.

În jurul orelor 18.30, au fost împuşcaţi Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu. „Faptul că atât Frumuşanu, cât şi Crăiniceanu se aflau în mijlocul unui grup de persoane care asistau pasiv la evenimente, la limita perimetrului Pieţei Victoriei, ne arată că împrejurările în care cele două persoane au decedat trebuie neapărat clarificate, întrucât există suficiente motive să credem că au fost victimele unei grosolane încercări de provocare şi de reescaladare a violenţelor", notau în raport membrii Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din septembrie 1991. Cum au fost clarificate împrejurările morţii celor doi tineri nevinovaţi, ştim cu toţii.

Minerii goniţi din Piaţa Victoriei s-au îndreptat către alte puncte ale Capitalei: unii spre Romană şi Universitate, alţii spre Televiziune. În Capitala României se auzeau, din ce în ce mai des, focuri de armă, iar liderul ortacilor apărea pe micile ecrane din toată ţara.

[Florinvs]

Minerii se aflau peste tot în Bucureşti: în clădirea Televiziunii Române, în holul hotelului „Intercontinental", în Piaţa Romană sau Piaţa Universităţii. Făcuseră baricade şi primiseră, din partea unor cetăţeni, alimente, vin şi energizante. Începea ziua de 26 septembrie 1991.
În cursul nopţii de 25/26 septembrie 1991 s-a realizat un cordon de protecţie, format din 24 de T.A.B.- uri, dispuse în faţa şi pe lateralele clădirii Guvernului.

În jurul orelor 7.45 au început să vină dinspre Arcul de Triumf primele coloane de mineri, constituite din cei care au înnoptat în zonă, precum şi din eşaloanele sosite în gara Băneasa la ora 05.02. Aceştia scandau lozinci antiguvernamentale, antiprezidenţiale şi pro Cozma. Venirea acestora în piaţă s-a derulat succesiv, până în jurul orelor 10.00. În această perioadă, atitudinea minerilor a fost paşnică. Atât minerii, cât şi forţele de ordine cunoşteau că se fac demersuri pentru realizarea unei întâlniri sau a unui dialog cu preşedintele ţării.

Unii ofiţeri din dispozitivul de apărare a Guvernului, dialogând cu grupuri de mineri, au constatat că, cel puţin pentru primele momente ale dimineţii, aceştia nu aveau intenţia declanşării unor noi evenimente violente, mai mult, ei păreau descumpăniţi de declaraţiile militarilor, care le-au dezvăluit că în clădirea Guvernului nu se mai află nici un membru al acestuia.


Condiţiile concrete din acele momente din Piaţa Victoriei au condus la concluzia cadrelor Unităţii Speciale de Pază şi Protocol că proiectata venire a preşedintelui Ion Iliescu era inoperantă şi greu de realizat. În aceste condiţii, în jurul orei 10.00 se încearcă constituirea unei delegaţii conduse de Cozma, care să facă deplasarea la Cotroceni, în vederea realizării întâlnirii cu preşedintele Ion Iliescu. La refuzul lui Cozma de a conduce delegaţia, este desemnat pentru aceasta Lois Dorin, lider sindical la Exploatarea Minieră Livezeni. În jurul orelor 11.00, delegaţia formată din 19 membri ajunge la Preşedinţie.

În discuţiile care au durat în jur de o oră, delegaţia minerilor a cerut garanţii din partea preşedintelui că Guvernul Petre Roman este demisionat şi că noul Executiv ce va fi format va pune în aplicare revendicările deja aprobate. În acest timp, în gara Băneasa sosea o garnitură de tren cu eşaloane noi de mineri din Valea Jiului, care veneau cu convingerea că în ziua anterioară mulţi ortaci de-ai lor au fost omorâţi. Deplasaţi în Piaţa Victoriei, necunoscând care este situaţia concretă a conflictului, aceste noi eşaloane au contribuit la declanşarea unor noi violenţe.


Delegaţia condusă de Lois Dorin ajunge în Piaţa Victoriei în jurul orelor 12.45, informând pe liderul minerilor despre rezultatul discuţiilor. Simultan, din ordinul preşedintelui, un ofiţer din cadrul Unităţii Speciale de Pază şi Protocol se prezintă la Cozma, aflat în mijlocul minerilor, cu intenţia de a realiza o legătură radio între sediul de la Cotroceni şi liderul minerilor din Piaţa Victoriei. Spiritele în Piaţa Victoriei, în acest interval de timp, încep să se agite.

Unul dintre cei care au făcut parte din delegaţia care discutase cu preşedintele la Cotroceni încearcă să comunice demonstranţilor rezultatul acestor tratative, vorbind de la staţia de amplificare aflată în acel moment în balconul clădirii Guvernului. Minerii cer să le vorbească Cozma, convinşi fiind că doar de la el pot afla adevărul. Deşi, iniţial, acesta refuză să vorbească, în cele din urmă acceptă acest lucru şi se adresează mulţimii, comunicând că „delegaţia minerilor sosită de la Cotroceni a primit asigurări că Guvernul a demisionat, iar viitorul Executiv va aplica revendicările pe care le-au câştigat". Cozma le-a spus minerilor să se îndrepte către Băneasa, pentru că au obţinut tot ceea ce doreau.


La pătrunderea acestei delegaţii în clădirea Guvernului, grupuri violente de demonstranţi au încercat să ia cu asalt clădirea, lucru zădărnicit însă de o grupă de intervenţie a Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care a făcut uz de două grenade de descurajare tip G.E.L.A., reuşind să-i alunge şi dând posibilitatea jandarmilor să închidă şi să blocheze uşile de acces.


Un ofiţer al SPP i-a făcut lui Cozma legătura prin radio cu Ion Iliescu, care i-a cerut să-şi convingă oamenii să plece acasă. Liderul minerilor a replicat că va face acest lucru doar după ce va fi sigur că Guvernul Petre Roman nu mai există. În jurul orelor 14.00 începe plecarea din Piaţa Victoriei, o parte dintre demonstranţi îndreptându-se către gara Băneasa, iar altă parte către Piaţa Romană. Printre aceşti demonstranţi se aflau şi grupuri de mineri nemulţumiţi de discursul lui Cozma, pe care îl considerau trădător, pe motiv că a acceptat plecarea fără să primească garanţii scrise. În urma intervenţiilor incitatoare ale grupurilor de civili, încep să se desprindă grupuri de mineri şi dintre cei ce se îndreptaseră spre gara Băneasa, orientându-se şi ei spre Piaţa Romană.


Din derularea evenimentelor, încă din Valea Jiului, se constată că, pe măsură ce unele dintre cererile demonstranţilor erau satisfăcute, apăreau altele. Aşa se poate explica declanşarea acţiunilor violente împotriva instituţiei legislative a ţării, manifestanţii pornind din Piaţa Victoriei, după ce obţinuseră prin acţiunile lor garanţia demisiei Guvernului şi începerea tratativelor pentru alcătuirea unui guvern de coaliţie. Coloanele de demonstranţi care porniseră spre Piaţa Universităţii aveau ca obiectiv Palatul Cotroceni, pentru a cere confirmarea demiterii echipei guvernamentale. Informaţii de ultim moment, conform cărora membrii Guvernului s-ar afla la Camera Deputaţilor, cât şi incitarea altor grupuri de demonstranţi de a cere demisia lui Ion Iliescu au făcut ca „trupele de şoc" să pornească spre Dealul Mitropoliei. La orele 14.55 începea asedierea şi împresurarea Camerei Deputaţilor.

Cum minerii împresuraseră Camera Deputaţilor, singura variantă a autorităţilor a rămas negocierea. La ora 15.35, 19 reprezentanţi ai grupurilor parlamentare au început discuţiile cu o delegaţie a minerilor, formată din 11 persoane. Chiar de la intrarea în incinta Parlamentului, Cozma a precizat ultimativ că „oamenii mei consideră ca oră-limită de comunicare a rezultatului discuţiilor ora 17.00, iar în cazul nerezolvării favorabile, nu mai răspund de acţiunile lor".

Cozma şi Simescu Alexandru, din delegaţia manifestanţilor, nu au acceptat începerea discuţiilor decât cu prezenţa în sală a ziariştilor şi reporterilor. Cozma a declarat, după multe tatonări, că el şi minerii lui cer demisia preşedintelui ţării. La toate acestea, răspunsul membrilor delegaţiei parlamentare a fost fără echivoc, în sensul că nu poate fi pusă în discuţie demisia preşedintelui. Întrucât cele două delegaţii nu au ajuns la un punct de vedere comun, privind cele solicitate, s-a decis purtarea unei discuţii în plenul Parlamentului.

[Florinvs]

Negocieri telefonice
La ora 16.54, componenţii celor două delegaţii intră în aulă. De menţionat că deputatul Krausz Septimiu, din judeţul Hunedoara, l-a contactat de mai multe ori pe Cozma şi a avut câteva discuţii care merită prezentate:
Krausz Septimiu: Tu eşti conştient de ceea ce faci?
Miron Cozma: Domnule profesor, sunt mai conştient decât credeţi.
Krausz Septimiu: Eşti conştient că faci jocul cuiva?
Miron Cozma: Ştiu ce fac.
(...)
Krausz Septimiu: Eşti conştient de ceea ce faci?
Miron Cozma: Ce, să mă sacrific eu ? Spuneţi-mi ce să fac, daţi-mi o soluţie.
(...)
Miron Cozma: Să anunţ alegeri anticipate?
Krausz Septimiu: Ce? Să nu cumva să-ţi permiţi aşa ceva, că-ţi iei o mare răspundere, de care nu te vei mai putea degaja sub nici o formă după aceea.
(...)
Krausz Septimiu: Îţi iei oamenii imediat, îi pui să apere Parlamentul şi la noapte îi scoţi din Bucureşti.


În urma discuţiilor dintre parlamentari şi mineri, primii au propus plenului adunării un proiect de hotărâre, format din trei puncte:
1. Adunarea Deputaţilor hotărăşte să instituie o comisie care, împreună cu organismele de stat competente, să analizeze problemele economice şi sociale referitoare la condiţiile de viaţă ale minerilor, în vederea găsirii soluţiilor acceptabile de rezolvare a acestora.
2. Adunarea Deputaţilor ia act de comunicatul preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, de acceptare a demisiei Guvernului condus de premierul Petre Roman şi solicită preşedintelui ţării să urgenteze procedura de formare a unui nou guvern.

3. Adunarea Deputaţilor nu acceptă cererea reprezentanţilor minerilor privind demisia Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, cerere care se situează în afara legilor în vigoare. Până la urmă, ultimul punct se modifică astfel:
„Adunarea Deputaţilor nu are competenţa de a accepta cererea reprezentanţilor minerilor privind demiterea preşedintelui, domnul Ion Iliescu".
În momentul citirii acestei reformulări a punctului 3 din comunicat, aula este invadată de demonstranţi, care aveau asupra lor lanţuri, topoare, bâte şi chiar muniţie chimică.

Se supune votului proiectul de comunicat, care este aprobat cu o mare majoritate, înregistrându-se doar trei abţineri. Între orele 18.00 şi 18.20, demonstranţii au început evacuarea Parlamentului, determinaţi de intervenţia lui Ion Raţiu, care le-a spus: „Noi nu avem căderea să-l scoatem pe preşedintele ţării, înţelegeţi acest lucru! Duceţi-vă la el! Cereţi-i acolo! Dacă vreţi să cereţi «Jos Iliescu», duceţi-vă la domnul Iliescu, nu aici! Noi nu putem s-o facem!", cât şi de lansarea de un miner a zvonului: „S-a dus Cozma la Televiziune! Cozma e la Televiziune! Hai să-l urmăm!".


Motivele pentru care grupurile de mineri şi civili s-au hotărât să se îndrepte spre Televiziune sunt diferite. Din unele declaraţii rezultă că exista intenţia difuzării unui comunicat, pe care liderul Cozma Miron dorea să-l aducă la cunoştinţa ţării prin intermediul postului de televiziune. Cităm din depoziţia lui Cozma: „După chestiunea de la Parlament, care, cel puţin din partea mea, a fost o chestiune strategică, i-am dus către Televiziune şi am zis că dăm un comunicat către ţară, să prezentăm de fapt care este situaţia şi cine a vrut să ajungem în această situaţie".

În momentul în care coloana principală a ajuns la Televiziunea Română, ostilităţile erau declanşate de manifestanţii civili, cărora li s-au alăturat grupuri violente de mineri sosiţi de la Camera Deputaţilor. Un motiv în plus al escaladării violenţelor se pare că a fost şi zvonul, neconfirmat ulterior, că liderul Cozma Miron este sechestrat în clădirea Televiziunii.

Primele încercări de a forţa intrarea au fost făcute prin escaladarea gardului, încercare eşuată din cauza ripostei forţelor de apărare, care au utilizat petarde şi grenade lacrimogene. Demonstranţii au început un adevărat bombardament cu pietre, bolovani, bile metalice, petarde, dar mai ales cu sticle incendiare, care au pus într-un real pericol viaţa şi integritatea fizică a militarilor din dispozitivul de apărare. Acest tip de acţiune a durat, cu unele intermitenţe, circa o oră şi jumătate şi nu a condus la nici un rezultat favorabil, întrucât toate atacurile au fost respinse.


Militari din dispozitivul de apărare au declarat că numeroşi mineri se aflau în stare de ebrietate. Aceste afirmaţii sunt întărite şi de faptul că în jurul orei 21.00, minerii au sustras cantităţi mari de băutură dintr-un depozit de pe Str. Pangrati. În jurul orelor 22.00 s-a încercat pătrunderea în incinta Televiziunii, prin poarta din Str. Pangrati, cu ajutorul unui excavator sustras de pe un şantier din apropiere, folosit anterior la scoaterea pietrelor din pavajul stradal.

Riposta forţelor de apărare a fost fermă, două cadre din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, după somaţia regulamentară şi executarea unei rafale de avertisment, au tras asupra excavatorului, în radiator şi rezervoare, imobilizându-l în momentul când forţa poarta metalică de acces. Un fapt semnificativ îl reprezintă declaraţiile unor persoane de la Televiziune, care au arătat că în timpul desfăşurării evenimentelor, asupra etajelor X şi XI, unde se găsesc birourile conducerii Televiziunii Române, au fost trase focuri de armă, de pe clădirile din apropierea Televiziunii.

Câţiva mineri au fost răniţi prin împuşcare la picioare în acelaşi timp, aceştia afirmând că focurile de armă au fost trase din podul unei case situate la 30 de metri vizavi de Televiziunea Română. Atât gloanţele găsite în birourile anterior menţionate, cât şi cele care au provocat rănirea minerilor au fost de calibru 7,62 mm. Putem aprecia că pe fondul manifestărilor violente s-a încercat agravarea tensiunii de persoane înarmate. Din unele depoziţii rezultă că minerilor li s-au oferit arme aflate într-o maşină parcată în apropierea Televiziunii Române, dar aceştia au refuzat.


La ora 22.30, în curtea obiectivului au fost aduse patru T.A.B.-uri, care au fost dispuse în punctele şi locurile considerate vulnerabile. Riposta hotărâtă a forţelor de ordine şi imposibilitatea grupurilor turbulente de a pătrunde în curtea Televiziunii au făcut ca în jurul orelor 23.15 intensitatea violenţelor şi agresiunilor să scadă simţitor, iar la orele 23.30 militarii au trecut la acţiunea de depresurare. Tinerii şi grupurile turbulente s-au retras în dezordine spre Piaţa Dorobanţi, Arcul de Triumf şi Bd. Aviatorilor.

De la Televiziune, grupurile de mineri s-au deplasat în direcţii diferite: o parte s-au retras în Piaţa Universităţii, o parte au mers la Arcul de Triumf şi unii au ajuns la gara Băneasa, de unde au luat trenul spre Petroşani. În cursul nopţii de 26/27.09.1991, după dispersarea de la Televiziune, grupuri compacte de manifestanţi s-au deplasat în Piaţa Universităţii.

Aici, sub directa coordonare a lt. col (r) Popescu Silviu, s-a trecut la baricadarea căilor de acces spre piaţă, folosind în acest scop porţiuni de gard metalic, schele de şantier şi bolovani. Pentru demontarea acestora s-au folosit utilaje staţionate în zonă şi a existat intenţia săpării carosabilului şi crearea de şanţuri prin folosirea unui excavator. În cursul dimineţii, prin intervenţia forţelor de ordine, piaţa a fost degajată şi barajele înlăturate. Începea o nouă zi de asediu al Capitalei.

[iuliu46]

Bre Florinvs, la guvern s-a tras cu o petarda de pe cladirea guvernului in multimea aia care statea acolo. Atunci au inceput violentele. In rest pare corecta descrierea ta, si cu Ratiu in parlament, si cu excavatorul la TV. A mai existat o persoana sau doua de sex feminin care a(u) aparut la TV in zilele alea si le-au zis minerilor ca nu cumva sa plece pana nu ne scapa si de Ilici. Dovada ca minerii nu au fost doar de partea comunismului ci si anticomunisti. Plus episodul de la Congresul PNTCD unde mineri si taranisti scandau la unison Jos Iliescu sau Regele Mihai.

[DragosP]

După ce am scăpat ca prin urechile acului în '90 de mineri, în '91 n-am mai fost așa de norocos...
Când au venit cu distracția la Cotroceni, căminul electronicii era în calea lor, la 250..500m distanță de locul faptelor. Poliția/jandarmii sau ce-or fi fost, ne-au umplut căminul cu gaze lacrimogene. Pur și simplu trăgeau, de distracție, înspre el, pen'că noi scandam jos una, jos alta de la geamuri.

[iuliu46]

Pai nu de mineri va doreati sa scapati in 91 ci de cotrocenist. Multa lume nu isi aduce aminte ca in 91 minerii si cei pe care ii fugarisera in 90 erau de aceeasi parte a baricadei. :)

[Florinvs]

Trebuie spus ca si in septembrie 1991 organele ministerului de interne (ministru- Doru Viorel Ursu) si ale ministerului apararii nationale au actionat foarte slab!

Desi se stia despre situatia tensionata din Valea Jiului, desi se stia despre intentiile minierilor de a pleca spre Bucuresti, desi existau informatii furnizate inclusiv de SRI in aceasta privinta (inca de la începutul lunii august 1991), totusi nu s-au luat masuri ferme si hotarate (asa cum s-au luat in 1977) pentru protejarea bunurilor publice, a statiilor si personalului CFR!

Trebuia din primul moment când s-a aflat despre intentiile minierilor, sa se amplaseze dispozitive si cadre ale MI si MAPn in jurul tuturor statiilor CFR din zona Vaii Jiului, dispozitive inarmate cu munitie de razboi, si inclusiv cu tehnica militara-tab-uri!

Iar când minierii au inceput sa devasteze gara Petrosani si sa agreseze personalul CFR, erau indeplinite absolut toate conditiile legale si regulamentare, pentru ca sa se deschida focul de catre politisti.

Din acest punct de vedere, mult mai bine au procedat organele de stat in 1977! Si atunci s-au primit informatii despre starea de nemultumire a minierilor din Valea Jiului, dar masurile luate atunci (pe linia apararii ordinii si linistii publice) au fost mult mai operative, eficiente si ferme.
In 1977 nici un minier nu risca sa devasteze statii CFR (sau alte obiective sociale si economice), sau sa agreseze personalul CFR, pentru ca stia ca daca macar incearca asa ceva, este impuscat fara discutie!


Nemultumirile sociale si economice ale minierilor pot fi intelese, insa sub nici o forma nu se poate admite (in nici un stat civilizat, indiferent de regimul politic din acel stat) distrugerea unor bunuri publice, agresarea personalului feroviar si punerea in pericol a sigurantei circulatiei!

Pentru ce au facut in septembrie 1991, atat Miron Cosma, cat si ceilalti lideri care i-au condus pe minieri, dar si minierii care au comis acele acte de vandalism si barbarii asupra personalului CFR, ar merita pedeapsa cu moartea.

[CristianR]

Din păcate, n-am vreme să citesc tot ce ai scris și nu știu dacă ai menționat ceva despre securiștii în salopete care îi conduceau pe mineri la anumite adrese, conform unui plan.
În al doilea rând, care este sursa informațiilor tale?