Despre mancaruri curate si necurate

[strajeru]

Sectarul: Pentru care pricină voi, ortodocşii, nu faceţi deosebire între mâncăruri curate şi necurate („spurcate”), pe care le oprea Legea Testamentului celui Vechi? Sfânta Scriptură în această privinţă ne dă porunci răspicate şi clare, la care noi nu ne putem împotrivi, deoarece provin din porunca lui Dumnezeu, după cum se poate vedea la Levitic, capitolul 11, Deuteronom, capitolul 14 ş.a. Deci aş vrea să ştiu care vă sunt vouă ortodocşilor, mărturiile biblice în baza cărora voi dezlegaţi legea lui Dumnezeu cea rânduită pentru abţinerea de la mâncăruri „necurate” („spurcate”)?
Preotul: Mărturiile şi temeiurile scripturistice relative la susţinerea învăţăturii Bisericii Ortodoxe în privinţa mâncărurilor curate şi necurate, sunt acestea:
1. Cei din Testamentul Nou sunt scoşi de sub regimul poruncilor grele şi nefolositoare ale Testamentului celui Vechi (Fapte 10, 9–16).
2. Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om (Matei 15, 11, 17–20).
3. Toate sunt curate celor curaţi (Tit 1, 15).
4. Orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumită (rugăciune). Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I Tim. 4, 2–5).
5. Dacă mănânc dintr-o mâncare şi mulţumesc (mă rog) lui Dumnezeu, de ce să fiu hulit tocmai pentru lucrul pentru care mulţumesc? (I Cor. 10, 30).
6. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură... Dacă aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea: Nu lua, nu gusta, nu te atinge – Toate lucruri menite să piară prin întrebuinţare –... Unele ca acestea... n-au nici un preţ... (Col. 2, 16–23).
Iată explicaţii prea clare, care s-au scris direct în legătură cu mâncărurile.
7. Numai din punct de vedere subiectiv se mai poate face deosebire între mâncări, dar această deosebire tocmai pentru că este subiectivă, este greşită. Căci obiectiv (în sine) toate mâncărurile sunt curate (Rom. 14, 14).
8. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Căci nici dacă mâncăm, nu avem câştig, nici dacă nu mâncăm, nu avem pagubă (I Cor. 8, 8). Deci e ceva indiferent, bun sau rău, după gustul omului (adică ceva subiectiv) (Gal. 5, 13; I Cor. 6, 13; 10, 25 ş.a.).
9. Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură (Rom. 14, 17). ...căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele (Evrei 13, 9).
10. Dacă mâncarea sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne (jertfită), ca să nu smintesc pe fratele meu (I Cor. 8, 4–13; Rom. 14, 14–23).
11. Sfântul Apostol Petru, în vedenia pe care a avut-o, a primit poruncă să mănânce din animalele pe care Testamentul cel Vechi le numeşte „spurcate” (Fapte 10, 10–16; 11, 5–10).
12. Dumnezeu Însuşi l-a asigurat pe marele Apostol Petru că a curăţit mâncărurile ce erau socotite în Testamentul Vechi ca „necurate” (Fapte 10, 15; 11, 9 ş.a.).
13. Marele Apostol Petru a fost învinuit de iudeo-creştini prin cuvintele: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei (Fapte 11, 3).
14. La Sinodul Apostolic ţinut mai apoi în Ierusalim în legătură cu obligativitatea Legii Vechi, marele Apostol Petru ia cuvântul şi susţine – bazându-se şi pe vedenia ce i s-a arătat – că poruncile Testamentului Vechi, deci şi cele cu privire la mâncăruri, nu mai trebuie ţinute în Testamentul Nou (Fapte 15, 7–11).
(Despre mâncăruri curate şi necurate a se vedea mai pe larg la cap. 27 al lucrării).