Evanghelia sutasului - defineste credinta

[Erethorn]

Nu stiu daca in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare sau a lui Ioan Gura de Aur exista acest moment; dar in liturghia romano - catolica, imediat dupa epicleza, preotul spune "Misterul credintei", iar credinciosii intoneaza "Doamne, nu sunt vrednic(a) sa intri sub acoperamantul meu, dar spune numai un cuvant, si se va tamadui sufletul meu".

Am amintit acest lucru pentru a evidentia ca rostim fraza la fiecare Liturghie, si pe mine, aproape de fiecare data, ma face sa ma intreb asupra semnificatiei acestei evanghelii.

Sigur, in cadrul Liturghiei, atunci cand repetam cuvintele sutasului, ne referim in primul rand la impartasania care urmeaza; dar ce-o fi inteles sutasul, si ce a fost in fond acea credinta care l-a miscat pe Mantuitor ?

Interpretarea mea personala este ca partea cu "nu sunt vrednic" nu este de esenta evangheliei (este un element important dar nu esential). Esential mi se pare "spune numai un cuvant"; si nu in sensul ca ii recunoaste puterea lui Iisus, ci in sensul ca ii recunoaste disponibilitatea de a ajuta in mod neconditionat.

Ceea ce sesizeaza sutasul nu este capacitatea unui om/sfant/profet/zeu/semizeu/etc de a controla realitatea. In viziunea sutasului, Si Zeus poate face sa se intample lucruri - sa se vindece un rob, sa moara un dusman - cu un singur cuvant. Insa sutasul nu s-ar astepta ca Zeus sau Apolo sa se plimbe prin lume si sa faca bine pur si simplu, doar pentru ca cineva i-a rugat. Cu Zeus trebuie sa te targuiesti, sa aduci x ofrande. Lui Appolo trebuie sa-i promiti inzestrarea unui templu. Proorocul cutare te va intreba daca omul tau merita sa fie vindecat.

Dar despre acest Iisus, acest evreu ciudat, probabil sfant, care poate controla realitatea, viata si moartea, boala si vindecarea, asa cum sutasul isi poate controla soldatii, cu un simplu ordin, sutasul crede ca e dispus sa faca un bine, spunand doar un cuvant, fara targuiala, fara conditii, fara sa-l vada pe robul cu pricina.

Credinta aceea neobisnuita chiar printre evrei nu este neaparat credinta in natura divina a lui iisus, ci in rolul salvific al lui Iisus, in bunatatea lui, in faptul ca Iisus se afla aici, printre noi, ca sa vindece pe oricine cere.

Cel putin, asa inteleg eu povestea sutasului.

[sherlock_holmes]

.....

Cum se smereşte, cum se căleşte înaintea Domnului! Orice om din Capernaum ar fi fost onorat să intre în casa lui, si el ştie preabine lucrul acesta; dar pe Hristos nu-L socoteşte om obişnuit ci Dumnezeu. De aceea şi spune: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Ce credinţă tare în Hristos şi în puterea Lui! „Numai zi cu cuvântul” şi boala va fi învinsă, se va ridica sluga mea ! Apostolului Petru i-a trebuit multă vreme ca să ajungă la o asemenea credinţă. Sutasul a simţit în Hristos cerul: foc din cer si lumină din cer. De ce să intre sub acoperişul sau atata foc când este de-ajuns doar o scânteie ? De ce tot soarele când e destul o rază ? Dacă sutasul ar fi cunoscut Scripturile aşa cum le cunoastem noi astăzi, i-ar fi putut spune Domnului: Tu, care prin cuvântul Tău ai zidit lumea şi pe om, poţi să-l tămăduieşti pe bolnav cu doar un cuvânt! Ajunge un cuvânt al Tău, pentru că e mai tare ca focul şi mai strălucitor ca raza soarelui; „numai zi cu cuvântul”!
...

Iti vorbeste despre aceasta,Sfintul Nicolae Velimirovici aici:

http://ramurainflorita.blogspot.com/...indecarea.html