Noaptea de Înviere

[Carmen FUNIERU]

În noaptea de Înviere, la miezul nopţii, bisericile sunt pline. Dar mulţi iau lumină şi pleacă. Rămân cam un sfert dintre ei.
Este din cauza oboselii? Sau pentru că mulţi nu cunosc importanţa slujbei care se face în noaptea de Înviere? Ce părere aveţi?

[Cehoslovacia]

Ma scuzati daca nu raspund la obiect, insa azi am avut o experienta neobisnuita tocmai din acest punct de vedere si care ar putea raspunde intrebarii dumneavoastra... Asta-noapte am participat si eu la slujba de Inviere, n-am observat sa se fi imputinat numarul participantilor pe parcurs si nici nu am bagat de seama cum a trecut timpul, insa azi de dimineata la Sfanta Liturghie de Pasti am avut cea mai dificila experienta personala din cadrul oricarei slujbe religioase de pana acum - pur si simplu nu mai puteam suporta sa stau in picioare dupa doua ore. Niciodata nu imi amintesc sa mi se mai fi intamplat asta in biserica, efectiv nu reuseam sa ma linistesc si sa ma concentrez in continuare, vroiam doar sa se termine. Pentru mine a fost foarte tulburator fiindca in general sunt o persoana rabdatoare si am o buna rezistenta fizica/psihica iar astazi am simtit ca imi pierd controlul ca un copil razgaiat. Ma dureau picioarele ingrozitor, spatele, umerii, muschii, nu vroiam decat sa ies la aer curat si sa ma asez, si orisicat ma indemnam sa imi controlez gandurile nu reuseam; era a treia oara in 180 de minute ca auzeam repetandu-se aceeasi rugaciune in altar pentru mitropolitul Serafim, corul canta iar aceeasi cantare, spre final in repetate randuri mi-au dat lacrimile de suparare ca ma regaseam intr-un asemenea hal in care nu ma mai putea concentra la Liturghie in timp ce oameni mult mai in varsta decat mine pareau a
trai nestingheriti trairea slujbei.
Asemeanea lucruri ma inspaimanta la gandul ca as putea innebuni intr-o zi, si ca nu am nici o certitudine ca asemenea lucru nu se va intampla.
Mi-am adus aminte de intaia oara cand am constatat pentru intaia oara cat de neputincioasa trebuie ca sunt cu adevarat sufleteste in raport cu experienta fizica subiectiva, eram un copil atunci cand intr-o iarna mergeam prin frig alaturi de cineva drag si orice raport autentic vis-a-vis de acea persoana sau oaresce valoare personala atasata acelei persoane au pierit numaidecat in fata nevoii mele de a ajunge la caldura. Nu ma puteam gandi la nimic altceva, orisicat imi impuneam. De altfel, cu cat incercam sa imi impun a reconsidera "prioritatile" momentului in ordinea importantei, cu atat resimteam mai frustrant privatiunea fizica: caldura, si nimic altceva acum nu mai conteaza decat nevoia mea de a ajunge la caldura. Dupa un asemenea episod m-am vazut nevoita a ma intreba daca nu cumva as fi in stare de lucruri oribile pe asemenea considerente mediocre, oarecum tinand de instinct, insa despre care stiu bine ca multi oameni de mare noblete au oferit exemple de autodepasire. In mintea si in sufletul meu intotdeauna am vrut a crede ca si eu as face la fel, insa constat cu mare amaraciune ca in fapt se dovedeste contrariul.

Eu nu mai stiu ce sa cred despre eterna dihotomie trup-suflet, dualismul cartezian, sacrificiul de sine si toate celelalte aspecte cuprinse in aceasta realitate. Ma tem ca odata cu trecerea timpului imi este tot mai greu sa o iau zilnic de la capat astfel incat renunt de-a binelea sa mai pastez aceasta constiinta a "alertei" in fata capriciilor trupesti, un fel de forta de ordine a cugetului care neobosit sa altoiasca nevoile fizice, dorintele, micile suferinte... de pilda un exemplu banal, ingenuncherea pe podeaua de marmura a bisericii si innabusirea durerii in propria constiinta. Ma scuzati va rog daca bat acum campii, insa aceste lucruri prea marunte se repeta mereu si se adauga unele altora, poate ati trecut si dumneavoastra prin ele si ma puteti invata cum sa privesc aceasta (poate falsa?) problematica.

[stioph]

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

În noaptea de Înviere, la miezul nopţii, bisericile sunt pline. Dar mulţi iau lumină şi pleacă. Rămân cam un sfert dintre ei.
Este din cauza oboselii? Sau pentru că mulţi nu cunosc importanţa slujbei care se face în noaptea de Înviere? Ce părere aveţi?

Ar fi din amandoua cauzele , mai exact : Multi necunoscand importanta slujbei nu se obosesc sa ramana pana la sfarsit... (exceptie facand batranii, si copii mici, care chiar nu fac fata oboselii)

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

În noaptea de Înviere, la miezul nopţii, bisericile sunt pline. Dar mulţi iau lumină şi pleacă. Rămân cam un sfert dintre ei.
Este din cauza oboselii? Sau pentru că mulţi nu cunosc importanţa slujbei care se face în noaptea de Înviere? Ce părere aveţi?

Pentru creştinul trăitor care ţine tot postul,care în Vinerea Mare ajunează,care merge la toate slujbele bisericii,care mai ajută şi la curăţenia de Paşte care se face în biserică şi care mai are şi o cât de mică ascultare în biserică, mai are şi o gospodărie mărişoară şi aşteaptă musafiri de Paşte(copii,părinţi nepoţi etc) este mai mult decât obositor.
Numai mila şi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu îl mai poate ţine pe unul ca acesta pe picioare în această ultimă săptămână de dinaintea Sfintei învieri.