Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe Arhid. Ştefan Sfarghie :





Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum, şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost prins, şi întrebat fiind dacă este mărturisitor al lui Hristos, el a zis cu glas mare că este şi diacon al Bisericii. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri groaznice. Era atunci străjer la temniţă Stratonic, şi el creştin şi prieten cu Ermil. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creştin, l-au judecat împreună cu Ermil. Dregătorul a hotărât ca amândoi să fie înecaţi în Dunăre şi, fiind aruncaţi în adânc, au primit cununa muceniciei. Tot astăzi, pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. IV), care după multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. A pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), apoi a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. A scris multe cărţi împotriva rătăcirii lui Arie, învăţând poporul dreapta credinţă.

[cristiboss56]

Odovania praznicului Botezului Domnului; Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait; Sfânta Nina Arhid. Ştefan Sfarghie


Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost călugări şi pustnici, vieţuind în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în veacurile al 4-lea şi al 5-lea. În două rânduri, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis pe cei care vieţuiau în ele. Prima năvălire a fost la înce*putul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Muce*nic Petru, Arhiepiscopul Ale*xan*driei (300-311), şi este povestită de monahul Amonie. A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450). Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precă*dere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor muceni*ceas*că, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să desco*pere pe cei care se ascun*se*seră.

[cristiboss56]

În această zi pomenim aşezarea în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ, slăvind chipul minunat în care Hristos Domnul l-a eliberat pe Apostolul Său de la moarte. Acest eveniment minunat este arătat pe larg în capitolul al 12-lea, din cartea Faptele Sfinţilor Apostoli. Sfântul Petru, fiind întemniţat de Irod Agripa (†44), a fost legat cu două lanţuri de fier, şi dormind el între doi ostaşi, în noaptea dinaintea zilei în care trebuia să fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în coapsă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier. Unii creştini au aflat aceste lanţuri şi le-au păstrat cu mare grijă, cinstindu-le cu multă evlavie. Şi a ajuns această moştenire în mâinile Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului (420-458). Iar când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie (408-450), împodobea Ierusalimul, Patriarhul Iuvenalie i-a dăruit cinstitele lanţuri. Pe unul l-a dus la Constantinopol, iar pe celălalt la Roma, unde a fost aşezat în Biserica Sfântului Apostol Petru.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare era egiptean de neam, din satul Coma, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii săi, care erau foarte bogaţi, credinţa în Hristos Iisus. Când avea 20 de ani a plecat în pustie, povăţuindu-se după viaţa pustnicilor care locuiau acolo. Fiind tânăr, Antonie a început a lupta cu trupul său, aprins fiind de ispita desfrânării. Atunci el s-a mutat într-un cimitir păgânesc, locuind în nişte morminte, şi abia după multă vreme Domnul i-a trimis raze de uşurare. Simţind nevoia de singurătate s-a suit într-un munte, unde 20 de ani a petrecut într-o cetate părăsită. Şi a ieşit de acolo Cuviosul Antonie învăţat de Dumnezeu şi mulţi oameni veneau la el pentru a fi povăţuiţi şi vindecaţi de boli. La cererea Sfântului Atanasie, a coborât în Alexandria, întărind acolo credinţa ortodoxă împotriva arianismului. Trăind 105 ani, s-a mutat la Domnul, viaţa sa fiind scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare.

[cristiboss56]

Sfântul Atanasie cel Mare a fost cel de-al 20-lea episcop al Alexandriei şi rămâne unul dintre cei mai mari teologi ai creştinătăţii. Născut în 296, el este numit “campion al ortodoxiei” în lupta sa de o viaţă împotriva arianismului. Această erezie, propagată de un preot din Alexandria pe nume Arie, a pus la îndoială dumnezeirea Mântuitorului Hristos, spunând că Acesta a fost creat, deci este inferior Tatălui. Arianismul a fost condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi de Sinodul al II-lea de la Constantinopol. De cinci ori Atanasie a fost exilat pentru apărarea credinţei în dumnezeirea lui Hristos. În timpul vieţii sale s-a bucurat de 10 ani de relativă pace – atunci a scris multe dintre operele sale şi a propovăduit credinţa cea adeăvărată în eparhia sa. Lucrările sale sunt polemice, împotriva diferitelor aspecte ale arianismului.

Sfântul Chiril a fost şi el Arhiepiscop al Alexandriei şi a trecut în veşnicie în 444. El este campionul luptei împotriva ereziei lui Nestorie. Această erezie propovăduia că umanitatea lui Hristos nu a fost deplină. La Sinodul de la Efes (431) Sfântul Chiril şi întreaga Biserică au condamnat nestorianismul, proclamând că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), fiind mama unică a lui Hristos cel unic, Dumnezeu şi Om. Sfântul Chiril a fost şi întemniţat pentru trei luni şi depus din tronul patriarhal. El este numit “stâlp al ortodoxiei” şi “Pecete a tuturor Părinţilor Bisericii”. Retorica sa polemică de o mare profunzime teologică este un exemplu pentru teologia bizantină.

[cristiboss56]

Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah bătrân, care vieţuia în pustie. Sfântul Macarie, petrecând mulţi ani în nevoinţe aspre, s-a dus la Sfântul Antonie pentru a-l cunoaşte şi i-a devenit ucenic apropiat. A fost povăţuit de marele Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său, drept moştenire. Către vârsta de 40 de ani, Macarie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, ajungând chiar să învieze pe unii oameni din morţi. La vârsta de 90 de ani s-a mutat în pace la Domnul. Celălalt Macarie (†395) era din Alexandria şi a vieţuit în pustie timp de 60 de ani, ajungând la înalte virtuţi şi făcând minuni mari. A trăit mai întâi în pustiul Tebaida, apoi în Egiptul de Jos, în post aspru şi rugăciune. Auzind Sfântul Antonie de viaţa sfântă a Cuviosului Macarie, i-a trimis cuvânt zicându-i: „Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine şi de acum vei fi moştenitor lucrărilor mele”. Şi astfel, ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit întru Domnul, la vârsta de 95 de ani.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cristiboss56

Iar când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie (408-450), împodobea Ierusalimul, Patriarhul Iuvenalie i-a dăruit cinstitele lanţuri. Pe unul l-a dus la Constantinopol, iar pe celălalt la Roma, unde a fost aşezat în Biserica Sfântului Apostol Petru.

Da, lantul Sf Petru a fost asezat in basilica Sf. Petru, dar numai pana cand a fost gata biserica Sf Petru Inlantuit (San Pierro in Vincoli), ridicata din porunca imparatesei Evdochia (Eudoxia) special ca sa adaposteasca lantul. Ei bine, acea biserica ridicata in anul 430...exista si azi. Situata intre Forum Romani si basilica Santa Maria Maggiore, e un obiectiv de prim rang al oricarui pelerinaj in Cetatea Eterna. Cele doua lanturi ale Sf Petru, cel cu care a fost legat la Ierusalim si cel cu care a fost legat la Roma s-au sudat miraculos unul de altul cand Papa Leon, ajuns in posesia amandurora, le-a apropiat unul de altul. In aceasta stare se pastreaza pana azi acolo unde au fost asezate din porunca imparatesei Eudoxia si pot fi vazute intr-un splendid relicvariu.

Dar biserica imparatesei Eudoxia mai este, azi, cunoscuta si dintr-un alt motiv: adaposteste mormantul Papei Iuliu al II-lea, o capodopera a lui Michelangelo: un complex statuar dominat de statuia lui Moise.

Sfantul Lavrentie de Cernigov

http://www.doxologia.ro/sfantul-lavr...igov#nodeviata

[cristiboss56]

Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol şi a primit o învăţătură temeinică de la cei mai vestiţi dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul Heraclie l-a făcut mare sfetnic al său, dar din cauza ereziei monotelite, pe care însuşi împăratul o îmbrăţişase, Sfântul Maxim a plecat la mănăstirea din Hrisopole, s-a făcut călugăr şi învăţa pe toţi dreapta credinţă ortodoxă. Rătăcirea monoteliţilor spunea că în Hristos este o singură lucrare şi o singură voinţă, dar Sfântul Maxim învăţa că după întrupare Persoana Domnului Hristos are două firi (dumnezeiască şi omenească), două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui. În 638, Heraclie a dat hotărârea Ectesis, prin care se afirma că în Hristos cele două firi sau naturi (divină şi umană) sunt unite într-o singură voinţă. În 648 Constans a dat hotărârea numită Typos şi astfel s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Sfântul Maxim a mărturisit cu mult curaj credinţa cea dreaptă şi pentru aceasta a fost exilat, apoi i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. S-a mutat în pace la Domnul în 662, având 82 de ani.

[cristiboss56]

Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa înţeleaptă a fost făcut arhiereu la 20 de ani. S-a nevoit în propovăduirea dreptei credinţe pe timpul lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Sfântul Agatanghel era roman de neam şi a fost botezat de însuşi Sfântul Clement pe când acesta se afla la Roma. Deci, fiind ei prinşi de păgâni, au fost întemniţaţi şi trimişi apoi la locurile lor natale pentru a fi judecaţi. Însă Agatanghel s-a ascuns în corabia care-l ducea pe Clement, fiindcă nu voia să se despartă de dânsul, şi astfel amândoi au ajuns la Ancira. Acolo au fost judecaţi, şi pentru că L-au mărturisit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, au fost cumplit chinuiţi. Nevrând ei să se lepede de credinţă, dregătorul a poruncit să li se taie capetele şi aşa au primit cununa muceniciei.