Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[adrian7]

În prealabil postat de cristiboss56

Rugăciunea Părintelui Justin Pârvu dată ucenicilor săi,o versiune adaptată a rugăciunii
Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa



În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !
Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.
Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Amin !

Ar fi bine daca am putea face mai des aceasta rugaciune pentru tara noastra.
Doamne miluieste!

[cristiboss56]

Te rog, Doamne, revarsă peste oameni harul Duhului Sfânt ca ei să cunoască iubirea Ta. Încălzeşte inimile abătute ale oamenilor ca ei să Te slăvească în bucurie uitând întristările pământului.

Mângâietorule bunule, cu lacrimi Te rog: mângâie inimile întristate ale oamenilor. Dă noroadelor să audă dulcele Tău glas: „Iertate sunt păcatele voastre”. Da, Doamne, stă în puterea Ta să faci minuni şi nu e minune mai mare decât a-i iubi pe păcătoşi în căderea lor. Să iubeşti un sfânt e uşor, căci el este vrednic de ea. Da, Doamne, ascultă rugăciunea pământului. Toate noroadele sunt întristate; toate sunt abătute în păcat; toate sunt lipsite de harul Tău şi trăiesc în întuneric.

O, noroadelor, să chemăm la Domnul tot pământul şi auzită va fi rugăciunea noastră, pentru că Domnul se bucură de căinţa oamenilor

Cuviosul Siluan Athonitul

[cristiboss56]

Cel ce prin cântări fără tăcere şi cu laude neîncetate eşti slăvit „întru cei de sus de Puterile cele gândite; Cel ce şi corul obştesc al firilor ii faci să-Ţi înalţe cuvântare de laudă după cuvintele ce sunt într-însele, Cel ce şi de îngeri, şi de oameni, şi de vietăţile cele necuvântătoare, şi de stihii întru tot ceasul eşti lăudat şi de toată suflarea şi zidirea cu vrednică cuviinţă eşti preamărit, împreună cu unul născut Fiul Tău şi cu preasfântul Tău Duh . Puterea cea izvorătoare şi neîmpuţinată şi pricina dintâi'* a izvoarelor de putere curgătoare ale Dumnezeirii şi ale luminii. Cel preadeplin întru toate cele ce sunt, de către cei mai sus de necercetat, depăşind cunoştinţa tuturor, de cei mai de jos cu totul neînţeles, iar intru cei din mijloc cu desăvârşire necunoscut. Bunătatea cea necuprinsă şi pururea vieţuitoare. Cel ce întorci toate spre ceea ce este defolos, fiind început al bunătăţii, şi le îmbunezi şi în bunătatea lor le păzeşti. Cel ce cu atât de tare dragoste ne-ai iubit pe noi încât pe Fiul Tău cel unul născut la neamul nostru L-ai trimis, şi S-a întrupat, şi prin iconomia Lui cea înfricoşată, prin Cruce şi moarte, din stricăciunea morţii şi din legăturile iadului cele nedezlegate ne-ai izbăvit Cel ce eşti bun spre cei nemulţumitori şi Te bucuri de mântuirea celor pierduţi. Cel ce pe toţi cei păcătoşi ca mine, numai pentru nădejdea lor, cu milă îi îngrădeşti şi eşti mai iubitor de fii faţă de ei decât orice părinte.
Preaînalte, Necuprinsule, Preabunule Părinte, Atoatefăcătorule, Atotputernice, toţi ne închinăm Ţie şi Ţie ne rugăm, chemând spre ajutor şi sprijin milele Tale şi îndurările Tale. Ascultă, Doamne, ticăloasa mea rugăciune, a netrebnicului şi nevrednicului robului Tău. Vezi mintea mea cea schimbătoare zăcând înaintea bunătăţii Tale şi aşteptând ajutorul cel de sus, de la dreapta Ta cea atotţii- toare şi căutând mântuirea.
Tu cunoşti, Stăpâne, „Cel ce cerci inimile şi rărunchii, că şi întru cele de-a dreapta şi întrucele de - a stânga şi prin firea mea şi prin nevăzuţii vrăjmaşi, neîmpăcat război am de-a pururea. Căci dacă mă abat spre cele de-a dreapta, îndată se înmulţeşte asupra mea nedreptatea mândrilor şi mă fac spurcat şi de scârbă înaintea Ta Doamne, „ca o zdreanţă lepădată s-a socotit toată dreptatea mea". Dacă ticălosul meu trup îl voi griji cât de puţin pentru neputinţa lui, îndată ca o mare sălbăticită se fac şi mintea, şi inima, şi nu pot birui nebunia nestăpânită a pântecelui şi nu mai am pace, ci din toate părţile sunt tras de gânduri către pofte necuvioase şi de aceea cad cu totul întru cele de-a stânga. Dar precum m-ai izbăvit, Doamne, pentru îndurările Tale cele multe din deşertăciunea şi rătăcirea lumii, aşa şi acum, Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele şi Dumnezeul meu, scapă-mâ in chip desăvârşit pe mine, ticălosul, cel ce în sinea mea sunt de-a pururea înfăşurat în toată răutatea mea cea ascunsă şi în greşalele mele cele de multe feluri. Facă-mi-se mie osârdie şi tărie prin puterea Ta, „căci lauda puterii noastre Tu eşti. Doamne. Căci foarte puţină a rămas osârdia mea şi „am căzut ca frunzele” eu, ticălosul, din lenevirea mea şi din lepădarea inimii mele. Deci, varsă, Doamne, în sufletul meu, o picătură din apele darului Tău, curăţind trândăvia lui şi ceaţa şi orbirea, şi îndem- nându-1 spre lupte duhovniceşti. în noian nemărginit de plăceri mă aflu, Doamne, şi în necontenite schimbări de patimi mă primejduiesc eu, ticălosul. Chem adâncul îndurărilor Tale, Cârmuitorule a toată lumea. Bunule, măntuieste zidirea Ta, ca să nu mă înghită iarăşi cuptorul patimilor. Caută spre inima mea cea desfrânată, Cel ce cu voia Ta toate le-ai adus întru fiinţă, şi fă-o să se întoarcă şi să se schimbe, trecând într-o viaţă mai bună. Trimite-mi mie, trândavului şi păcătosului, celui ce zic şi nu fac, osârdie şi luminare şi tărie, ca cele ce le spun să le şi împlinesc. Izbăveşte-mă de cursele potrivnicului şi ale stricăciunii şi mă măntuieste numai din bunătatea Ta, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Ţie se cade a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeule, şi Ţie slavă şi mulţumită şi închinăciune înălţăm , împreună cu unul născut Fiul Tău şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh , acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin .

[cristiboss56]

“Daca te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut”

Rugaciunea Sfantului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, o rugaciune ce ne poate hrani si folosi inclusiv ca meditatie duhovniceasca pentru vremurile pe care le traim, o rugaciune ca o trezire din “visele desarte” si falsele sperante catre adevarata si singura nadejde: HRISTOS.

Rugăciunea Prea Sfântului Patriarh Ghenadie Scolarul, pe care a citit-o înaintea poporului în perioada în care a fost patriarh, după slujba dumnezeieştii Liturghii, în biserica Sfinţilor Apostoli:
„Au păşit pe calea vieţii, fără prihană”

Prea Sfinte Doamne, Tu Care ai creat cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele, Tu, Preaînţeleptul veghetor şi cârmuitor al întregii zidiri, împărat înfricoşător, Judecător drept şi iertător, mult milostive Părinte al nostru, nedespărţit în fiinţa cea unică, Tu Care eşti din trei ipostasuri neamestecate între ele, (aşa cum ai binevoit să ne descoperi nouă şi în această viaţă în care nu vedem lucrurile curat); Tu, mintea fără de început, Care cu Cuvântul Tău cel adevărat şi cu duhul Tău dăruieşti viaţă tuturor, Care eşti desăvârşit şi ai viaţa cea veşnică şi fericită; Tu, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este însuşi Dumnezeu, L-ai dat nouă, nevrednicilor robilor Tăi după ce a luat firea noastră, ca Mântuitor şi Doctor şi învăţător; şi L-ai trimis pe Preasfântul Tău Duh în chip văzut de a întărit credinţa ucenicilor Săi, cu darurile harului lui Hristos şi prin ucenicii Tăi îi întăreşti până în zilele noastre pe cei care au dreaptă credinţă.
Dumnezeule Atotţiitorule, a Cărui putere este necuprinsă, Cel fără de început, netrupesc, de necuprins, Care-i minunezi pe îngeri şi înfricoşezi toate făpturile Tale, pe Care Te iubesc toţi cei care ţin la viaţa şi la mântuirea lor. Ţie ne încredinţăm ca Domnului, Părintelui şi Judecătorului, ca Celui Care cârmuieşte viaţa noastră. In mâinile Tale ne-am lăsat, chiar din pântecele mamei noastre2. Tu ne-ai dat hrană de la vârsta prunciei, eşti Ocrotitorul nostru şi Dătătorul tuturor bunătăţilor, din vremea naşterii noastre până în ziua de acum, ca şi al acelora cărora urmăm şi pe care i-am pierdut. Doamne, cu urechile noastre am auzit pe părinţii noştrii ce ne-au vestit nouă faptele pe care le-ai făcut în vremea lor şi în timpurile mai vechi;3 Pentru că n-au dobândit pământul pe care-l au cu sabia lor, nici nu s-au mântuit de primejdii cu puterea lor, ci cu mâna şi cu tăria, cu luminarea care vine de la faţa Ta; Şi Te-ai purtat aşa pentru că Ţi-au adus mulţumire,4 au făcut voia Ta şi au păzit poruncile Tale; Au mers pe calea vieţii fără prihană5şi toate lucrările lor erau preamărite. De aceea şi-au întărit nădejdea în Tine şi i-ai scăpat de tot răul. De multe ori au strigat la rugăciune şi i-ai mântuit pe ei, Tu ai fost nădejdea lor şi nu i-ai ruşinat. In acelaşi fel, în multe rânduri, ne-ai mântuit şi pe noi, fiii lor, de cei care ne-au strămtorat; De câte ori nu i-ai ruşinat pe cei care ne-au urât? Ai îngăduit să petrecem greutăţi, dar după aceea ai vindecat rănile noastre; Te-ai mâniat împotriva noastră, dar după aceea din nou ne-ai mângâiat. Din pricina mâniei Tale am ajuns la gura prăpastiei morţii, dar mila Ta degrabă ne-a readus la viaţă.

[cristiboss56]

„Ai aşteptat, Dumnezeule, să rodim struguri, dar noi am rodit întotdeauna buruieni”
Acum,6 însă, Doamne ne-ai alungat de lângă Tine pentru totdeauna şi ne-ai ruşinat. Ai încuviinţat s-o luăm la fugă înaintea vrăjmaşilor noştri care ne urau şi împotriva sfatului pe care-l ţinusem cu Tine, au răpit după cugetul lor pe cei aleşi, robii Tăi, ca şi cum ar fi fost turme duse la tăiere să fie mâncate. Ne-am risipit în toate părţile pământului, ne-am făcut ocară nu numai vecinilor noştri, dar şi tuturor oamenilor. Ne-au batojcorit şi ne-au clevetit neamurile dimprejurul nostru.7 Oamenii pe noi ne folosesc ca pildă când vorbesc despre o mare nenorocire.
De ce, Doamne, le-ai lăsat pe acestea să ne vină nouă, de ce s-a arătat mânia Ta asupra noastră?8 Zăbavnici am fost la înţelegere, Doamne, cu toate că aveam Legea care ne-ai învăţat în trecut, dar s-a aprins înlăuntrul nostru ca un foc dorinţa pentru fapte păcătoase şi n-am privit la Tine, Soarele dreptăţii, Care ai strălucit prin poruncile Tale. Acum, însă, o să ştim bine şi o mărturisim; vădit este lucrul că toate au venit din pricină că Te-am stârnit cu sfruntările noastre, Te-am dus în ispită şi Te-am amărât pe Tine, Dumnezeul Cel Preaînalt.
Te-am iubit cu gura noastră, dar limba noastră grăia minciuni şi inima noastră nu era curată înaintea ta. N-am rămas credincioşi învoielii Tale şi n-am păzit poruncile Tale, le-am trecut cu vederea şi ne-am făcut ca săgeata strâmbă care nu-şi ajunge ţinta.9 Ne-am destrăbălat şi am devenit urători faţă de Tine, din pricina faptelor noastre. Toţi ne-am găsit pe calea cea dreaptă dar ne-am abătut,10 am necinstit sărbătorile pe care le ţineam pentru Tine, am dispreţuit slava Ta, ne-am dat trupul nostru păcatului cu lucrare şi ne-am alipit sufletul de lucrurile stricăcioase. Mâinile noastre s-au făcut uneltele nedreptăţii, limba noastră blestema pe sfinţii Tăi, buzele noastre grăiau cuvinte dulci, dar erau otravă şi răutate adâncă.11 Cei ai noştri grăiau aproapelui lor cuvinte deşarte şi mincinoase.
Juratu-ne-am fraţilor noştri şi n-am ţinut jurământul nostru, dat-am argintii noştri cu dobândă, făcut-am cămătărie, ca să se vatăme cei nevinovaţi, simţit-am scârbă pentru dreptate şi judecată. Măsurile noastre atârnau strâmb, argintii noştri erau măsluiţi, răul aproapelui nostru îl purtam toţi în inima noastră; Noi, păstorii am batjocorit poporul lui Dumnezeu, împovărat-am cu greutăţi viaţa oamenilor şi în timp ce păream că învăţăm virtutea, învăţam răutatea. Noi, cârmuitorii, n-am ascultat de legile Tale, am lucrat cu hoţia, iubit-am cămătăria, am urmărit răsplata, n-am dat dreptul ce se cuvenea orfanului şi am fost nepăsători faţă de văduve.12 In puţine cuvinte, asemănatu-ne-am dobitoacelor necuvântătoare, am fost asemenea lor,13
Tu, însă, Doamne, Te-ai arătat îndelung răbdător, ne-ai răbdat până în sfârşit, ai aşteptat să rodim chiar şi în ultimul moment struguri, dar noi n-am făcut decât buruieni.14
Ne-au aflat necazurile şi chinurile15 pe care Tu ni le-ai trimis, ca să ne încerci pentru ultima dată, încât să ne încredem în Tine, dar inima noastră s-a depărtat de la Tine. Ai zgâlţâit pământul, dar noi am trăit în desfătări, ne-ai ameninţat, dar am rămas nepăsători, ne-ai învăţat, dar n-am voit să luăm aminte, încât să facem binele16. Ne-ai poruncit, dar nu Te-am luat în seamă, nici n-am lucrat după poruncile Tale, ca să putem trăi fericiţi, ci ajungând în focul ispitelor ameninţaţi că ne vei părăsi, Te-am înfruntat cu nepăsarea noastră, făcutu-ne-am vise deşarte, lipsite de nădejdea Ta şi de aceea am căzut în prăpastia gândurilor noastre rele.
„Acum, însă, Doamne, Te urmăm”
Iţi mărturisim toate acestea, Dumnezeul nostru, împărate ceresc, nu le tăgăduim; Ştim că Te-am făcut să simţi scârbă pentru noi şi de aceea ai încetat să ne ierţi păcatele noastre, iar când am înălţat cu rugă mâinile noastre către Tine, ai întors ochii Tăi departe de la noi. Când s-au înmulţit rugăciunile noastre către Tine, nu ne-ai auzit, ci Ti-ai arătat supărarea cu cutremure, căci cum era cu putinţă să primeşti mâinile nostre care erau înecate în sânge17, cum ai fi putut să auzi buzele care Te şi blestemau şi se apărau, cum era cu putinţă să ai milă de noi în ceasul în care nu mai nădăjduiam în Tine şi nu aveam nici o pornire să ne pocăim, din pricina preadesfrânării nostre? Eşti vrednic de laudă, Doamne Dumnezeul nostru şi numele Tău este preamărit în toate. Dreptatea este cu partea Ta pentru toate câte ai făcut împotriva nostră. Şi toate faptele Tale s-au făcut după judecata Ta adevărată şi dreaptă.18
Acum, însă, Doamne, Te urmăm, ne închinăm Ţie şi Te căutăm cu toată inima.20 Ne osândim ticăloşia pe care am arătat-o în trecut. Ne blestemăm neascultarea faţă de poruncile şi faptele cu care am mâniat bunătatea Ta. Acum Te recunoaştem ca Părintele nostru, cu dreptate ne-ai aruncat din locul pe care-l aveam ca moştenire în această viaţă de pe pământ, încât să ne cuminţim, ca să nu pierdem adevărata moştenire care ne aşteaptă în cealaltă viaţă.
Acum Te recunoaştem ca Stăpân, prin înfricoşătoarea Ta hotărâre împotriva noastră, căci Tu din cer ai lăsat să ne răpească bunurile noastre pe care ni le-ai dăruit, de vreme ce ne-am arătat nemulţumitori. Acum cunoaştem puterea Ta, când nădejdile pe care ni le-am pus în oameni s-au arătat mincinoase. Acum ştim cât s-a ruşinat faţa noastră, privind ca în oglindă suferinţele pe care ni le-ai trimis ca să ne îndrepţi. N-a pierit puterea credinţei în persoana Hristosului Tău, dar credinţa noastră a slăbit şi de aceea ne-am pierdut. Şi Hristos care S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, ne-a lăsat de izbelişte, în voile rele ale oamenilor, pentru că n-a putut răbda nemulţumirea.
„Dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut!”
Nu s-a răcit, Stăpâne, iubirea Ta părintească faţă de noi, dar duhoarea păcatelor noastre s-a urcat la ceruri şi a silit bunătatea Ta să-Şi întoarcă faţa, iar balanţa dreptăţii Tale ne-a îngreunat pe noi. Dar sfârşitul a fost spre binele nostru, de vreme ce încă ne faci binefaceri, pedepsindu-ne. Tu, care veghezi asupra noastră în multe feluri, ne-ai arătat judecata Ta dreaptă, preaminunatule împărate, măcar să vedem şi milostivirile Tale pe care le cunoaştem din trecut, blandule şi Iubitorule de oameni Părinte al nostru, pentru că pocăinţa pentru păcatele pe care le-am săvârşit este fierbinte, căci toate nădejdile ni le punem în Tine şi purtării Tale de grijă încredinţăm sufletele şi trupurile noastre. Să nu ne ruşinezi, dar, ci înfruntă-ne pe noi cu îngăduinţa şi cu mila Ta nemărginită, nu uita chinurile, mâhnirile, nefericirea, durerile noastre întunecate, amărăciunea noastră cea de nepurtat, pentru că sufletul nostru s-a smerit şi s-a făcut una cu pământul, în timp ce măruntaiele noastre s-au lipit de ţărână.
Puţin încă şi ne vom da ultima răsuflare. Vom muri din pricina suferinţelor noastre, căci suntem ca vasele de pământ sfărâmate, dar nu uităm numele Tău, nici nu întindem mâinile noastre la Dumnezeu străin. Aşadar, daca Iti mai pasă de noi, Ţie Părintelui iubit şi Stăpânului, repede ne vom mântui, altfel ne vom pierde. Ajută-ne sa simţim înlăuntrul ispitelor noastre puţină mângâiere, cât vrea să ne trimită milostivirea Ta. Dăruieşte-ne noua răbdare însoţită de mulţumire, în timpul hotărârii Tale celei drepte şi minunate de a ne încerca în această vreme a ispitelor. Şi dacă laşi să fim chinuiţi până la sfârşitul vieţii, păzeşte cel puţin sufletele noastre. Trimite înapoi iubirea Ta şi întăreşte pe ea orice dorinţă a noastră.
Se cade să le pierdem pe toate, dar nu ne lăsa să Te pierdem pe Tine, preadulce şi veşnice Părinte al nostru, Care priveghezi pentru noi. Ne-ai socotit nevrednici bunurilor trecătoare in starea în care ne aflăm, dar nu ne lepăda de la fericirea care ne aşteaptă în viaţa cea viitoare şi adevărată, pentru că dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut, dacă este să trăim pentru totdeauna lângă Tine, nici un rău n-am pătimit, dacă este să câştigăm pacea cea veşnică, deloc nu ne vor întrista suferinţele vieţii celei trecătoare.
Ascultă-ne pe noi, Dumnezeule, ascultă-ne în chinurile acestea, când strigăm şi ridicăm mâinile şi sufletele noastre la Tine, Prea înaltule Dumnezeu şi Făcătorul nostru şi ne aplecăm cu smerenie grumajii înaintea puterii Tale. Da, Doamne, auzi-ne pe noi, de dragul Unuia Născut Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a izbăvit pe noi prin sângele Său şi al Prea Sfântului Duh, de aceeaşi fiinţă cu Tine, cu Care vieţuieşti şi împărăteşti în vecii nefărşiti.Amin.

[cristiboss56]

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
CU MULTA UMILINŢĂ ŞI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN




Indurate şi mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă înainte de sfârşitul meu, căci ştiu că înfricoşată şi straşnică judecată mă aşteaptă în faţa Întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate şi spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat şi nevrednice de iertare, covârşind cu mulţimea lor nisipul mării, de aceea nici nu îndrăznesc, Stăpâne, să cer iertarea lor.
Mai mult decât toţi oamenii Ţi-am greşit Ţie. Mai mult decât curvarul am vieţuit . Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanţi m-am făcut dator Ţie.Mai mult decât vameşul râu am vamuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de pocăinţă am greşit. Mai mult decât Mânase „fărădelegile mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine" * şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit. Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat Poruncile Tale nu le-am ascultat Avuţia Ta am risipit-o. Harul Tău l-am întinat. Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o. Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă cu vrăjmaşii Tăi am vicţuit-o. Nici o poruncă a Ta nu am păzit Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o. Făclia cugetării drepte am stins-o. Faţa mea pe care ai strălucit-o. eu am netrebnicit-o întru păcate. Ochii mei pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit Buzele pe care de multe ori le-ai sfinţit cu dumne- zeieştile Tale Taine, cu cuvinte de ruşine le-am spurcat.
Ştiu că voi sta înaintea înfricoşatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul. Ştiu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Ţie, preaîndurate şi multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Nu zic şi „să nu mă cerţi, căci cu neputinţă este faţă de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta şi nu vei arăta mânie şi iuţime înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinarea şi ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine". Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi". Ştiu că tâlharul a
cerut şi îndată a dobândit iertarea. Ştiu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată. Ştiu că vameşul din adânc a suspinat şi s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toţi covâr- şindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţă. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată şi adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii. Nu am suflet curat. Nu am dragoste după Dumnezeu. Nu am sărăcie duhovniceasca.
Nu am rugăciune neîncetată. Nu am înfrânare de patimi în trup . Nu am curăţenie a gândurilor. Nu am voinţa plecată lui Dumnezeu. Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am intors de la păcat. De câte ori m-ai ridicat, iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut. De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai chemat, iar eu nu Ţi-am slujit Ţie. De câte ori m - a i cinstit, iar eu nu Ţi-am mulţumit. De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi braţele deschizându-mi-le, mi-ai strigat: "Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert, nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc faţă de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele şi intru care M-am îmbrăcat" ", pentru care Mi-am vărsat sângele. Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut, dacă vine la Mine. Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi. Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am măturat casa, şi am chemat puterile cereşti prietene să ne veselim pentru găsirea ei".

[cristiboss56]

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
CU MULTA UMILINŢĂ ŞI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN



Deci toate acestea, ca un bun şi iubitor de oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, dar eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în ţara străină şi depărtată a pierzării m-am dus. Ci Tu, Preabunule, intoarce-mă iar şi nu Te iuţi asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să nu mă mustri. Milostive, ci mai rabdâ-mâ. Nu Te grăbi să mă tai ca pe smochinul cel neroditor, nici cu porunci să fiu secerat mai înainte de vreme din viaţa aceasta, ci dă-mi viaţa rânduită mai dinainte şi călăuzeşte-mă către pocăinţă, Doamne.
Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Stăpâne, nici cu iuţimea ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, căci neputincios sunt" " cu sufletul, neputincios cu gândul, neputincios cu mintea, neputincios cu voinţa. Căci iată mi s-a dus puterea, mi s-a dus vremea. „întru deşertăciune s-au isprăvit zilele mele toate şi sfârşitul a sosit"* Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, cel ce cu nevrednicie bat, şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Căci dacă vei închide Tu, cine îmi va deschide? Dacă nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, ci numai Tu, Cel din fire milostiv şi îndurător. „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt"*3, pentru că m-a slăbănogit vrăjmaşul şi neputincios şi zdrobit m-a făcut, iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute lui însuşi. Deci „mi- luieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat şi s-a zdrobit sufletul meu."" Dar cel cu oasele zdrobite nu poate să se scoale şi să caute doctor, nu poate să alerge şi să scape de vrăjmaş. Tu, deci, mă caută, Stăpâne, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari. Căci nu numai mort ci cu totul mort m-au lăsat. Deci, „vindecă-mă, Doamne, că neputincios sunt" şi putred m-a făcut vrăjmaşul. Iar cel neputincios şi putred este cu totul doborât, este aruncat cu totul, ca un stârv ticălos. El doar cheamă pe doctor, strigă după ajutor, caută împrejur cu ochii, când va veni şi-1 va cerceta „Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi „îndreptează pe cei surpaţi şi „mântuieşte pe cei deznădăjduiţi".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins, Stăpâne, căci în patimi trupeşti am căzut, trupul şi sufletul batjocută dracilor le-am făcut. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", cele ce susţin pe omul cel dinlăuntru, adică: credinţa, înţelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Deci „vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Căci, iată, văd că a sosit ceasul vieţii mele „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd calea cea lungă şi grea către cele de dincolo şi că nu sunt pregătit pentru dânsele, „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe cămătar că îmi cere datoria şi nu-i pot plăti „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe diac arătându-mi za- pisul*" şi pe gealaţi că scrâşnesc asupra mea „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul „şi sufletul meu s-a tulburat foarte".
Că m-am umplut cu totul de tulburare şi de întunecare, mă înfiorez şi mă cutremur, mă înfricoşez şi mi se rup cele dinlăuntru şi nu ştiu ce să fac sau cu ce chip să mă arăt Judecătorului meu. Mă întunec, mă tulbur, mă necăjesc-, nu mă pricep şi de aceea „sufletul meu s-a tulburat foarte".
„Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează să mă supere, vrăjmaşii nu se opresc luptându-mâ, războiul din trup mă îmboldeşte necontenit, gândurile viclene nicidecum nu se astâmpără.
„Şi Tu. Doamne, până când?
lata, vezi, Doamne , că toate cele ale mele sunt încurcate şi ticăloase. Iată. vezi împotrivirea asupra mea, războiul trupului, cuptorul patimilor şi slăbiciunea puterii sufletului meu. De aceea, Doamne, până când nu Te milostiveşti. până când nu aperi, până când nu
Te grăbeşti, până când nu vezi, până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuieşte-mă. Nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Căci nebăgarea Ta de seamă se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta „întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta". Ca un îndurător miluieşte-mă. Ca un milostiv îndură-Te. Ca un iubitor de oameni „mântuieşte-mă pentru mila Ta", iar nu pentru faptele mele, căci sunt rele, nu pentru ostenelile mele, căci sunt ne putincios. nu pentru gândurile sau cuvintele mele, căci sunt spurcate şi necurate, ci numai pentru mila Ta, mult milostive Doamne, mântuieşte-mă. Iar dacă voieşti să mă judeci, Stăpâne, iată, eu rostesc cel dintâi osânda mea, eu mărturisesc că sunt vrednic de moarte. Deci „mântuieşte-mă pentru mila Ta". La iubirea Ta de oameni scap, Preabunule. Nu am ceva vrednic să-Ţi arăt. Milostenie cer, dar să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, Doamne, cum „că se pleacă gândul omului cu dinadinsul spre cele rele din tinereţea lui""". Şi „omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec " . Şi „nimeni nu este curat de intinâciune . Şi „iată că întru fărădelegi m-am zămislit şi in păcate m-a născut maica mea". Căci
„de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimeni nu va putea suferi, Doamne . Pentru aceea, mân- tuieşte-mă pe mine. nevrednicul robului Tău, pentru mila Ta, iar nu pentru lucrările mele.
Căci de vei milui pe cel vrednic, nimic nu este de mirare. De vei mântui pe cel drept, nu este ceva deosebit „Mântuieşte-mă pe mine pentru mila Ta". Fă asupra mea minunată mila Ta, Doamne. Arată întru mine milostivirea Ta, Stăpâne. Măreşte spre mine iubirea Ta de oameni, Sfinte. Arată peste mine milele Tale cele dintru început, Doamne. „Şi să nu intri la judecată cu robul Tău. Căci de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând eu ce să grăiesc sau ce să răspund. De aceea, „să nu intri la judecată cu.robui Tău", şi să nu cântăreşti păcatele mele cu măsura Ta cumplită „ci întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le şi „mântu- ieşte-mă pentru mila Ta, Doamne". Şi „mila Ta să-mi urmeze in toate zilele vieţii mele". Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, mie, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de Tine şi către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, mă rog şi mă cerşesc: „Mântuieşte-mă pentru mila Ta".Mântuieşte-mă mai înainte de a merge la judecăţile cele de dincolo sau, mai adevărat zicând, la chinurile cele de dincolo, unde nu este pocăinţă, nici mărturisire. „Căci zice: în iad cine se va mărturisi Ţie? Pentru aceea, „mântuieşte-mă pentru mila Ta, că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, nici în iad cel ce se mărturiseşte Ţie. Că acolo nu este pocăinţă, nu este iertare celor ce nu se pocăiesc şi nu se mărturisesc aici. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care rnă pocăiesc Ţie şi mă mărturisesc pentru mila Ta, Doamne, şi nu pentru faptele mele. Căci Tu ai zis, Doamne:
„Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă şi oricâte veţi cere, crezând, veţi lua"'". De aceea, „miluieşte-mă pentru mila Ta", lubitorule de oameni, Stăpâne, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel preasfânt şi preaproslăvit. Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca şi eu împreună cu toţi sfinţii numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine, Iisuse Hristoase, preabunule şi iubitorule de oameni Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh , acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Doamne Dumnezeul meu, „către Tine mânec" , zicea Prorocul David , şi „de mi-am adus aminte de Tine in aşternutul meu , in dimineţi am cugetat spre Tine , că Te-ai făcut ajutorul meu" . Aşadar , şi eu , păcătosul şi nevrednicul , mânec către Tine , împreună cu prorocul şi împăratul , Doamne Dumnezeul meu .
Aceasta este grija mea când mă scol din somn şi întâia cugetare a minţii mele , fiindcă este datoria mea de neînlăturat , privitoare la însuşi scopul pentru care m-au zidit mâinile Tale , adică să laud , să slăvesc şi să măresc preasfântul Tău nume . Cănd Tu eşti , Doamne , început fără de început şi sfârşit fără de sfârşit Căci precum în afară de Tine nimeni nu putea să le zidească pe toate , tot aşa nici ele nu se puteau zidi una pe alta , ci numai de către darul si puterea Ta , pentru ca să-Ţi slujească toate Ţie , de care au fost făcute , şi ca să propovăduiască mărime a slavei Tale celei negrăite . Deci Tu , Doamne Dumnezeul meu , Ziditorul ş i Făcătorul tuturor , Tu eşti Dătătorul tuturor bunătăţilor . Căci ce este in fire, sau în Dar , sau în trup , sau în suflet, care să nu fi fost adus întru fiinţă prin bunătatea Ta ?
Căci Tu eşti izvorul desăvârşirilor , noianul mărimilor , adâncul milei şi marea îndurărilor . Tu eşti chipul frumuseţ i celei neasemănate , din care ies toate cele ce sunt Tu eşti Dumnezeul dumnezeilor, Sfântul sfinţilor, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor . Tu eşti pricina pricinilor , Viaţa viilor, Rânduiala , Bunacuviinţă şi Slava tuturor celor văzute şi a celor nevăzute . Tu eşti Făcătorul şi ziditorul meu , Cel ce dintru nefiinţă m-ai zidit şi m-ai închipuit după chipul şi asemănarea Ta . Tu eşti Stăpânitorul sufletului meu , Cel ce cu negrăită purtarea Ta de grijă m ă păzeşti ca să nu mă întorc iarăşi întru nefiinţă . Tu eşti cel ce mă Sfinţeşti şi mă înalţi prin darul Tău şi vrei să mă slăveşti şi să mă fericeşti îndulcindu-m ă de viaţa Ta cea veşnică . Şi p e lângă acestea , Tu eşti ajutorul meu şi Sprijinitorul şi Făcătorul de bine , împăratul meu şi ferit pentru mine. Deci pe toate acestea le am ca pe nişte binefaceri spre mine, nevrednicul, şi aşa le socotesc, le măsor, le primesc, le spun, le mărturisesc şi le propovăduiesc.
Aşadar, Preadulce Stăpâne şi Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, platnic şi datornic fiind darului Tău, nu mă pricep cu ce să-ţi răsplătesc Ţie pentru toate acestea. Nu ştiu cum să-Ti mulţumesc Ţie, Celui ce atâta iubire de oameni şi milostivire ai arătat spre mine, încât, dacă aş avea inimile şi limbile tuturor şi dacă aş vrea cu toate de odată să-Ţi mulţumesc şi să Te iubesc pe Tine, Cel ce atâta m-ai iubit, cred că nici aşa nu mi-aş putea plăti destul, şi nici cât de puţin, o asemenea datorie. Deci ce voi face sau ce voi zice eu, nevrednicul? Nimic altceva nu pot, Iubitorule de oameni Doamne, decât să-Ţi mulţumesc Tie şi să propovăduiesc bunătatea Ta cea nemăsurată şi mila Ta cea negrăită către mine. Iar pentru aceasta, Doamne şi Dumnezeul meu, nu voi pregeta să iau ajutor de la alţii şi să chem toată zidirea, cerul, pământul şi toate făpturile mâinilor Tale cele văzute şi cele nevăzute, ca fiecare să-mi ajute să Te laud, să Te binecuvântez şi să-Ţi cânt lauda pe care cei trei tineri a; Tăi preabinecinstitori o cântau în cuptorul focului, zicând: „Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînăl- ţaţi întru toţi vecii. Deci dator fiindu-Ţi toată mulţumirea şi binecuvântarea, Doamne, Dumnezeul meu, neîncetat Te voi lauda şi Te voi slăvi pe Tine în toate zilele vieţii mele. Căci Tu eşti Cel ce m-ai zidit. Tu eşti Cel ce m-ai răscumpărat Cu scump sângele Tău. Tu eşti Cel ce mă păzeşti cu darul Tău în toată vremea şi locul, Cel ce în tot ceasul şi minutul cercetezi şi străjuieşti sufletul şi viaţa mea. De aceea tot mă fac al Tău. Fără Tine nu pot să mă mişc sau să fac nimic dacă nu vei binevoi Tu. Ştiind aceasta eu, smeritul şi nevrednicul, începând din ceasul acesta, Doamne Dumnezeul meu, mă dăruiesc Ţie şi mă fac rob veşnic mărimii Tale, iar de acum înainte îţi voi aduce Ţie tot gândul meu bun, tot cuvântul. tot lucrul, orice voi săvârşi spre slava marii Tale cuviinţe. Şi mai mult decât toate, mă dăruiesc Ţie ca să nu mai fiu al meu, ci al Tău. Ziditorul, Plăzmuitorul şi Făcătorul meu, şi ca să viez, nu precum voiesc eu, ci precum este bineplăcut înaintea Ta, şi ca toată viaţa mea să fie deprindere întru împlinirea poruncilor Tale. Şi de câte ori mă voi abate de la acestea, lucrând fapte necuvioase, voi cunoaşte că sunt călcător de lege şi tâlhar, ca unul ce am călcat supunerea cea cu dreptate datorată Ţie, Stăpânul meu cel bun şi iubitor de oameni. Care lucru, o, să nu fie! Şi să nu mă lase dreptatea Ta să cad în aşa ceva, căci neputincios sunt şi ştiu că nu pot şi nu sunt vrednic eu, ticălosul şi vrednicul de jale, să împlinesc singur aceasta făgăduinţă a mea.
De aceea mă rog Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Preadulcele meu Iisus Hristos, fii mie ajutător, uşurează cu mâna Ta cea atotputernică ne putinţa mea, „zideşte intru mine inimă curată" şi întăreşte-o ca să petrec eu, nevrednicul, toată vremea vieţii mele întemeiat pe acest fel de gând şi pe voinţa neabătută de a nu călca nicidecum de acum înainte voia Ta şi făgăduinţa făcută de mine în ceasul acesta înaintea slavei Tale celei nevăzute. Pe lângă acestea, dăruieşte-mi mie în ziua aceasta minte, pricepere şi grijă ca todeauna să cuget şi să păzesc porunciie Tale, neuitându-Te pe Tine, Dumnezeul şi Binefăcătorul meu. Mai îndrăznesc să cer şi acestea de la voirea Ta "; cea bogată şi iubitoare de oameni: frâu limbii, strajă gurii, po- văţuire ochilor, omorâre trupului, contenire tuturor poftelor trupeşti şi curăţire de nerânduială din mădularele mele.
Acestea le cer de la Tine, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase al meu, şi mă rog, căzând la Tine. Nu o dată mă rog, ci de multe ori, să nu mă neînvredniceşt: pe mine de darul acesta. Si o dată cu acestea, dăruieşte-mi mie adâncă smerenie, zdrobire şi umilinţă, răbdare şi blândeţe, supunere şi sărăcie a duhului, râvnă pentru slava numelui Tău, dragoste şi îndelungă-răbdare către aproapele şi milostivirea cea cuviincioasă către el, ca prin acestea să se slăvească întru mine Preasfânt numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

( preluata din Rugăciunile Sfinţilor Părinţi publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în româneşte la Mănăstirea Neamţul (1827)

[cristiboss56]

Tie, Domnului si Imparat...







Tie, Domnului si Imparat al cerului ai al pamantului, ca unui biruitor al mortii Iti aducem cantare de lauda, ca dupa preluminata Inviere din morti, cu slava la ceruri Te-ai inaltat si cu preacinstit Trupul Tau ai sezut de-adreapta lui Dumnezeu, ca si firea noastra cea cazuta sa o inalti impreuna cu Tine si sa ne slobozesti de patimi si din vesnica moarte.Noi, insa, praznuind Dumnezeiasca Ta Inaltare, din suflet, impreuna cu ucenicii Tai, cantam: Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat de la noi la cer, nu ne lasa pe noi singuri!

O, Preadulce si Atotbunule Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat de la noi la cer si prin sederea de-adreapta lui Dumnezeu si Tatalui ai miluit si ai indumnezeit firea noastra cea cazuta , cauta din inaltimile ceresti la neputinciosii Tai robi cei plecati spre pamant si ne daruieste noua putere sa biruim toate ispitele ce vin de la trup, de la lume si de la diavolul, ca sa cugetam la cele de sus, si nu la cele pamantesti. Si ne pazeste de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, care se ridica impotriva noastra. Iar la sfarsitul vietii pamantesti, inalta sufletele noastre in locasurile ceresti, unde, impreuna cu toti sfintii, sa cantam: Aliluia!






RUGACIUNE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorandu-Te din inaltimile ceresti pentru a noastra mantuire si hranindu-ne cu bucurie duhovniceasca in sfintele si prealuminoasele zile ale Invierii Tale si, iarasi, dupa savarsirea slujirii Tale pamantesti, Te-ai inaltat cu slava de la noi la ceruri si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu si Tatalui! In aceasta senina si atotluminoasa zi a Dumnezeiestii Tale inaltari la ceruri, pamantul praznuieste si salta, cerul se bucura astazi de Inaltarea Ziditorului fapturii, oamenii slavoslovesc neincetat vazand firea noastra cea ratacita si cazuta, pe umerii Tai, acum, Mantuitorule, luata si inaltata la ceruri. Ingerii se veselesc zicand: Cine este acesta, care a venit cu slava in lupte si tare in razboaie? Acesta este cu adevarat Imparatul Slavei?
Invredniceste-ne si pe noi, neputinciosii, care gandim inca la cele placute trupului, sa cugetam la infricosatoarea Ta Inaltare la cer, grijile cele trupesti si cele lumesti sa le lepadam si impreuna cu Apostolii Tai sa privim la cer si, cu toata inima si cu tot cugetul nostru, sa ne amintim ca acolo sus, in ceruri, este salasul nostru, iar aici pe pamant suntem doar straini si calatori, plecati din casa Parinteasca in tara indepartata a pacatului.
Pentru aceasta Te rugam cu osardie, Doamne, ca prin preaslavita inaltarea Ta, sa insufletesti constiinta noastra, sa ne scoti din robia acestui trup si a acestei lumi pacatoase si sa ne invrednicesti sa cugetam la cele inalte, nu la cele pamantesti; ca nu se cuvine sa ne fie noua pe plac, ci Tie, Domnului si Dumnezeului nostru, sa-Ti slujim si sa lucram, pana cand dezlagandu-ne de legaturile trupului si trecand vamile vazduhului, sa dobandim cerestile Tale locasuri, unde stand de-adreapta Slavei Tale, impreuna cu Arhanghelii si Ingerii si cu toti Sfintii, vom proslavi Preasfant Numele Tau, impreuna cu Parintele Tau Cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de Viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
http://cristiboss56....at-b1-p2033.htm

[cristiboss56]

RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEU Şl TATĂL CEL FĂRĂ DE ÎNCEPUT



Stăpâne Atotţiitorule,
Mintea cea mai presus de început, mai presus de viaţă şi mai presus de Dumnezeu, Părinte, Fiinţa"" cea mai presus de nume. Izvorul cel pururea veşnic şi ascuns şi mai presus de minte al izvoarelor de viaţă curgătoare şi de lumină începătoare ale bunătăţii şi slavei. Cel ce ai întărit marginile cerului intru puterea negrăită a Duhului Tău celui preasfânt, prin Fiul Tău şi Cuvântul cel atotputernic, precum ştii Tu însuţi, şi ai înălţat pământul în gol şi cu nori ai învăluit adâncul. Bunătatea cea mai presus de cuget. Iubirea de oameni cea prea- nemărginită, Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, care prin Duhul Tău cel Sfânt ai întărit mai întâi Puterile cerurilor, iar după aceea L-ai revărsat peste Sfinţii Apostoli în chip de foc. Cel ce ai binevoit să se săvârşească taina cea mare şi înfricoşată a întrupării unuia născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, pentru mântuirea noastră. Cel ce eşti hulit de noi, păcătoşii, şi nu Te mânii, eşti defăimat şi suferi, tăgăduit şi îndelung rabzi, şi ni le dai nouă, celor ce aşa suntem, pe toate din destul spre desfătare, vrând ca pe toţi să-i aduci la pocăinţă. Cel ce întregii zidiri îi faci totdeauna bine cu mila Ta şi cu mulţimea indurărilor Tale, dând bogate daruri celor ce Te cheamă pe Tine. însuţi Preabunule Stăpâne, primeşte şi rugăciunile mele, ale netrebnicului robului Tău, care numai la tine nădăjduiesc. Milostiveşte-te spre mine, şi cu frica Ta îngrădeşte toată viaţa mea. Pierde sarcinile cele rele ale păcatelor mele. Luminează ochii sufletului meu. Trupul meu curăţeşte-l, cugetul meu inţelepţeşte-l, inima mea smereşte-o, „întoarce ochii mei, ca să nu văd deşertăciune”.
„Pune strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Izbăveşte-mă; ca să mă întorc cu gând întărit dinspre toată dulceaţa pământească. Povăţuieşte-mă, ca să săvârşesc calea cea strâmtă şi necăjită. Trage-mi mintea mea la cer. Dă-mi lacrimi de pocăinţă ca să plâng pentru fără- delegile cele mai înainte făcute de mine, întăreş- te-mă spre slăvirea Ta şi a unuia născut Fiului Tău şi a Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duhului Tău. Invredniceşte-mă ca prin faptele bune să petrec pe pământ ca în cer. Şi peste toate acestea, îmbra- că-mă ca într-o pavăză tare cu răbdarea cea până la sfârşit, şi întăreşte, Stăpâne, putreziciunea voinţei mele celei alunecăcioase, mie, celui ce stau înaintea sfintei slavei Tale şi aştept mila Ta cea mare şi bogată. Căci „mila Ta, Doamne, este mare şi puternică peste toţi cei ce nădăjduiesc spre Tine, in mila Ta nădăjduiesc. Nu am unde privi în afară de mila Ta. „Mila Ta este înaintea ochilor mei."
Mila Ta totdeauna să mă sprijinească pe mine.
„Mila Ta să mă urmeze în toate zilele vieţii mele."
Mila Ta să mă întâmpine pe mine în cer este mila Ta. „Plin este pământul de mila Ta.
Izbăveşte-mă, Doamne, de toata bântuiala vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi văzuţi, de toată primejdia sufletească şi trupească şi de toată rusinarea cea din patimi de tot mă slobozeşte. Primeşte toate slăvirile, laudele şi rugăciunile mele aduse Ţie „ca tămâia înaintea Ta şi proslăveşte intru mine numele Tău cel Sfânt, Ocoleşte-mă cu Puteri sfinte, ca întărit aflăndu-mă şi de dânsele la cele de folos înţelepţindu-mă, de toate săgetâturile potrivnicilor nerănit să rămăn şi întru toată cunoştinţa. bine şi fără de prihană să petrec. Tot gândul, tot cuvântul, tot lucrul meu după voia Ta preasfântă îndreptează-le, ca întru toate să umblu după legile Tale cele mântuitoare. Că a Ta este mila, a Ta este stăpânirea, a Ta este puterea, a Ta este tăria şi Ţie slavă şi mulţumită şi închinăciune înălţăm, împreună şi unuia născut Fiului Tău şi Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duhului Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

( preluata din Rugăciunile Sfinţilor Părinţi publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în româneşte la Mănăstirea Neamţul (1827)