Postul negru

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Pe 5 ianuarie e post negru. Fără mîncare, fără apă, fără medicamente de duminică seara pînă marți la amiază ar fi cam o zi jumate.

Doua intrebari:

1) Cum ati ajuns la concluzia ca postul e de duminica seara pana marti la amiaza ? E adevarat, se spune "lunga ca o zi de post": sa insemne asta ca o zi de post dureaza o zi si jumatate ?

2) Cum ati ajuns la concluzia ca postul negru inseamna ca nu trebuie luate medicamentele prescrise ? Un canon, un text cu autoritate, ceva de genul acesta puteti cita in sprijinul acestei periculoase afirmatii ?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Iisus traieste si acum in Cer, dar nu ca om.

Dar cum? Cum trăieşte?
Când S-a arătat după Înviere ucenicilor, Mariei Magdalena etc., nu S-a arătat ca Om? Nu L-a pipăit Toma? Nu era Om pe drumul spre Emaus?
Când S-a înălţat la Ceruri, nu S-a înălţat ca Om?
Sfinţii Care Îl văd şi astăzi, fie ca Prunc în braţele Mamei Lui, fie ca Om aşa cum L-au văzut Apostolii, oare nu văd Om? Nu Persoană? Atunci pe cine văd ei?
Dacă şade de-a dreapta Tatălui, nu şade ca Om? Ca Împărat, pe Tron? Iar când va să vină, cu slavă, ca să judece vii şi morţii, nu va veni ca Om? Ca Dumnezeu-Om?
În icoanele noastre, Domnul nu este Împăratul nostru reprezentat ca Dumnezeu-Om?
Dar cum?

*

Dacă Logosul S-a întrupat, luînd în Ipostasul Lui şi firea omenească împreună cu firea Dumnezeiască, devenind Dumnezeu-Om, atunci cum trăieşte în Ceruri?
A lepădat cumva firea omenească şi a rămas doar cu firea Dumnezeiască?

*

Dar noi, creştinii, după momentul morţii cum vom trăi veşnic? Nu ca oameni? Sau cum?

Întreb ca să ne lămurim împreună. Poate ne ajută fraţii mai sporiţi duhovniceşte şi cu învăţătura de credinţă mai bine însuşită. Aceasta cred că e o problemă de bază în catehism.
Mulţumesc, Doamne ajută!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Este o nevointa. Si asta este scopul lui, sa ne nevoim, nu sa ne simtim bine.

Nevoinţa este un scop în sine?

*
Nevoinţa este, pe o axă, opusul lui "să ne simţim bine"? Dar am auzit că unii creştini se simt chiar supra-bine în pratica ascezei. Chiar supra-firesc, prin Har. Axa polarizată "nevoinţă-simţit bine" ţine de realitate?

*
Nevoinţa ajută la ceva dacă nu este însoţită de simţământul Prezenţei lui Dumnezeu în viaţa creştinului nevoitor? A te nevoi şi atât, fără a fi în prezenţa atotcuprinzătoare a Domnului, fără a crede, a conştientiza, a simţi că Domnul e pretutindeni, că e "aproape", că e aici, că e "înlăuntrul vostru" - poate însemna ceva folositor pentru om?
Postul şi orice nevoinţă sunt Participare, Prezenţă sau, poate, sunt altceva? Dacă da, ce anume sunt?

[sophia]

1. Asta cu postul negru si medicamentele este si pentru mine o intrebare.
Eu nici acum nu stiu daca inainte de impartasit (cand nu mananci si nici nu bei nimic) ai voie totusi sa-ti iei medicamentele (sunt unele care poti sa le amani, sau intrerupi si altele pe care nu ai voie).

2. Si eu sunt curioasa de raspunsuri la intrebarile puse de Ioan_Cezar mai sus.

Pot doar sa spun ca nevointa inseamna (vezi si in dictionar) chin, dificultate, suferinta. Deci este pentru multi opusul lui "sa te simti bine".
Si nu, nu cred ca unii se simt bine, chiar supra-bine in nevointa si asceza.
Adica nu stiu, or fi si din acestia.
Inteleg ce vrei sa spui, credinta iti da putere sa induri, dar vad totusi o incompatibilitate.

Uite catvea exemple, ca sa intelegi:

a. O femeie sufera pe timpul sarcinii si la nastere nu mai vorbim. De multe ori isi risca si viata. Ma rog. Dar ea stie ca dupa tot chinul asta va veni rasplata prin bebelus.

b. Un om bolnav tine un regim si/sau trebuie sa faca un tratament. Inseamna durere, suferinta. Dar stie ca la sfarsit va fi sanatos.

Unii oameni aleg nevointa (asceza) pentru mantuire, pentru credinta. Aleg sa se chinuie, sa sufere, sa indure, cu gandul ca o fac pentru Dumnezeu, sau pentru mantuire, pentru viata de apoi. In fine, fiecare are un tel, o imagine.

In general nevointa o faci cu un scop: credinta, sanatate, frumusete, etc.

Sunt si unii care nu cred ca au un scop totusi (adica eu una nu-l vad) - cei care fac sporturi sau alte lucruri extreme de ex.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Doua intrebari:

1) Cum ati ajuns la concluzia ca postul e de duminica seara pana marti la amiaza ? E adevarat, se spune "lunga ca o zi de post": sa insemne asta ca o zi de post dureaza o zi si jumatate ?

2) Cum ati ajuns la concluzia ca postul negru inseamna ca nu trebuie luate medicamentele prescrise ? Un canon, un text cu autoritate, ceva de genul acesta puteti cita in sprijinul acestei periculoase afirmatii ?

Ultima masă e duminică seara. Prima masă în caz că participăm la Liturghie de Bobotează e marți la prînz.

Postul cu medicamente nu e post negru. E post cu medicamente. :) Nu îndemn pe nimeni să renunțe la medicație ca să țină post negru, ci afirm simplu că postul negru e fără să consumăm nimic. Dacă cineva vrea să țină și e în tratament, să vorbească în primul rînd cu doctorul și apoi cu duhovnicul.

[Mihnea Dragomir]

[quote=Florin-Ionut;576526]Ultima masă e duminică seara. Prima masă în caz că participăm la Liturghie de Bobotează e marți la prînz.

Daca tinem o zi de post, atunci trebuie sa tinem 24 de ore de post. Fie socotim ziua liturgica, si atunci tinem post pana luni dupa amiaza si putem manca luni seara (cu vecernia incepe ziua de marti). Fie socotim ziua astronomica (pana la urma, tot o conventie) si atunci putem manca marti incepand cu ora zero.

Participarea la Liturghie pe nemancate se face numai daca ne impartasim. Dimpotriva, daca nu ne impartasim, putem manca inainte de a merge la biserica.

Postul cu medicamente nu e post negru. E post cu medicamente. :)

Intrebarea era: care este textul cu autoritate potrivit caruia "post negru" inseamna "post fara medicamente" ?

Dacă cineva vrea să țină și e în tratament, să vorbească în primul rînd cu doctorul și apoi cu duhovnicul.

In materie de post, competenta o are duhovnicul. Intrebarea este: ce duhovnic a recomandat ca postul negru sa fie post fara medicamente ?

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca tinem o zi de post, atunci trebuie sa tinem 24 de ore de post. Fie socotim ziua liturgica, si atunci tinem post pana luni dupa amiaza si putem manca luni seara (cu vecernia incepe ziua de marti). Fie socotim ziua astronomica (pana la urma, tot o conventie) si atunci putem manca marti incepand cu ora zero.

Florin are dreptate, daca e zi de post se tine de la ultima masa pana la sfarsitul slujbei. Nu se tine cont de ore si minute, asta e chiar amuzant, ala nu prea e post, ci calcul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Participarea la Liturghie pe nemancate se face numai daca ne impartasim. Dimpotriva, daca nu ne impartasim, putem manca inainte de a merge la biserica.

De obicei ortodocsii merg la slujba fara sa manance, dupa aceea iau anafura.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de catalin2

Florin are dreptate, daca e zi de post se tine de la ultima masa pana la sfarsitul slujbei.

Unde scrie asta ? In ce canon sau text cu autoritate ?

Nu se tine cont de ore si minute, asta e chiar amuzant, ala nu prea e post, ci calcul.

Daca nu se tine cont de ore si minute, inseamna ca acest lucru e valabil in ambele sensuri. Deci, cineva care nu mananca de la ora zero si pana la asfintit indeplineste obigatia postului pentru acea zi.

De obicei ortodocsii merg la slujba fara sa manance, dupa aceea iau anafura.

Si daca nu iau anafura, dar merg la slujba de la "Amin" la "Amin", atunci obligatia participarii la slujba este sau nu este indeplinita ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

2. Si eu sunt curioasa de raspunsuri la intrebarile puse de Ioan_Cezar mai sus.

Nu e nevoie de raspunsuri fiindca nici nu sunt intrebari. Sunt lucruri care ar trebui sa fie, pentru orice crestin, ceva ce tine de ABC-ul Sfintei Doctrine, macar pentru faptul ca le rostim solemn, la fiecare Liturghie, cand spunem Simbolul Credintei.

Pot doar sa spun ca nevointa inseamna (vezi si in dictionar) chin, dificultate, suferinta. Deci este pentru multi opusul lui "sa te simti bine".
Si nu, nu cred ca unii se simt bine, chiar supra-bine in nevointa si asceza.

Asa este: nevointa inseamna chin, dificultate si suferinta. Dar nu este de loc opusul lui "sa te simti bine". Cel putin, nu pentru oameni mai inaintati spiritual. Am cunoscut ZECI de oameni, barbati si femei, varstnici sau (foarte) tineri, care abia asteptau sa inceapa postul. In urma cu un an am cunoscut o fata de rapitoare frumusete, care vroia sa intre in noviciat. Singurul lucru pe care il mai avea de clarificat era care manastire e mai contemplativa, eventual de clauzura (din acelea din care nu mai iesi niciodata). Vazand-o cum si cat se roaga, am inteles ca are o chemare speciala, care nu e pentru toti oamenii. Era capabila sa se roage in genunchi ORE, chestie pe care nu o reuseam nici pe vremea cand ma ocupam de yoga. Si nu numai ca putea face chestia asta, ci de abia astepta sa o faca, numai atunci chipul ei super-tanar luand expresia unei fericiri parca transfigurate.

Isus nu ne-a promis, in predica de pe Munte, ca, urmandu-L, nu vom avea parte de chin, nici de dificultati, nici de suferinta. Ne-a promis, insa, un singur lucru care este leit-motivul Marii Predici: acela ca vom fi fericiti. Ei bine, sunt martor ca exista oameni care sunt inca de pe acum fericiti nevoindu-se. Iar daca nu ati avut norocul de a cunoste niciunul in carne si oase, cercetati icoanele si veti gasi, pe toate feluritele chipuri de sfinti, expresia nevointei coexistand cu fericirea pamanteasca, antitip al celei ceresti.

Daca cineva mi-ar spune ca Isus s-a chinuit pe cruce, l-as crede fiindca stiu ca asa a fost. Daca mi-ar spune ca a avut dificultati in tot timpul vietii Lui publice, ar avea dreptate. Daca mi-ar spune ca S-a nevoit, stiu ca asa a fost, fiindca scrie in Evanghelii. Daca, insa, acela mi-ar spune ca Isus nu a fost fericit nevoindu-Se si chiar chinuindu-Se pe Sfanta Cruce, ei bine, as avea unele indoieli. Daca ar avea dreptate, daca ceva a umbrit fericirea Lui in timpul Rastignirii si L-a facut sa indure chinurile inca si mai greu, nu poate fi altceva decat vederea cu Duhul Lui a marii multimi de oameni care nu trag destul folos de pe urma Sacrificiului. Si, in acea multime, eram si eu. Dar El mi-a zambit atunci si de aceea stiu ca a fost fericit si ca, in nevointe, toti cei Lui urmatori sunt fericiti.

[Ioan_Cezar]

A se citi (şi reciti) "Jurnalul Fericirii". Nu ar strica nici meditaţia la cuvântul mucenicesc "Binecuvântată eşti, închisoare!"...
Cine dăruieşte într-un plan (nevoinţă) este răsplătit incomparabil în altul (fericirea duhovnicească, prin mângâierea Harului). Un strop de mângâiere duhovnicească acoperă munţi de efort de nevoinţă, aşa cum, poate, în alt plan bucuria naşterii pruncului o face pe mamă să uite toate durerile travaliului şi o convinge să treacă mai departe prin toate suferinţele. Iubirea face să spui "merită!" oricâtor suferinţe au însoţit-o şi o vor însoţi. Iubirea pe toate le rabdă, pe toate le depăşeşte, le acoperă. Dar când iubire nu e, cel mai mic efort pare o corvoadă de nepurtat, de neîndurat.
Ar mai fi, poate, folositor să medităm şi la nenumăratele evocări ale vieţilor sfinţilor, la descrierile muceniciei lor, când, precum citim în Vieţile, mucenicii îndurau torturile (care pe noi ne îngrozesc doar citind despre ele) cu seninătate, cu pace, cu bucurie. Şi mult se mâhneau şi se îngrijorau când erau lipsiţi de ele...