alinarea sufletului ranit

Draga Scotland si draga Moshule,
permiteti/mi sa ma opresc o clipa la un fragment din postarea comentata si anume:
"dar mai ales ii tot cerem sa ne fereasca de ispite, desi numa prin ispite, ne putem rupe de vrajmas..."
Sunt putin nedumerit...
Marturisesc ca nu ma rog Domnului sa ma fereasca de ispite. De ce? Pai, atat cat am cercetat in cartile ortodoxe (pe cele de alte confesiuni inca nu le-am studiat) si am incercat sa pricep, ispita nu poate lipsi din viata crestinului, din varii motive sau ratiuni, din iconomia lui Dumnezeu, asa cum putem pricepe.
Ceea ce cred ca fac atunci cand ma rog, este sa chem in ajutor pe Domnul atunci cand eu, deja ispitit, dorm in nestire dus molcom de vraja ispitei, ca un barosan tolanit la soare pe yahtul sau, in sezlong, de-a lungul Amazonului, sa zicem...
Sau, mai ca la mine acasa, la tara, ca porcul care nu se opreste din hapaiala pana nu plesneste de-a binelea. (mai bun exemplu ar fi vaca, ea "se umfla" cand maninca anumite ierburi si, de obicei, daca se umfla atunci moare).
Daca am inteles bine, pericolul este aceasta amorteala, ducere la nesfarsit cu presul, lipsa trezviei celei mai elementare (in cazul meu), adormirea simtului pericolului, lafairea, terfelirea. Cred ca acestea sunt ipostazele in care ma tem ca ma pot afla si, atunci, rog pe Domnul sa intervina pentru a opri aceasta tarare a mea prin noroiul pacatului, si ma vad ca lesul lui Hector tarat de carul lui Ahile in jurul cetatii fiecarei zile...
Nu ma lasa sa ma duc, Doamne, ca frunza de laur pe apa... Pune-mi o stavila, ceva, sau mai bine da-mi putina mahnire, o durere, o simtire mai subtire... Ori de-a dreptul ia-ma de urechi si trage-ma in sus, ridica-ma din nesimtirea si necredinta mea, precum odinioara L-ai ridicat pe Petru, "putincredinciosul", cand se scufunda in mare...
Cam asa ceva, cam asa suna in mine "Si nu ne duce pe noi in ispita"...
Iertati, daca am spus ceva nelalocul lui.

În prealabil postat de Mtcrysty17

si cand se termina aceste incercari???? Iisus e crud...... atunci cand cauti alinare si te rogi, tot mai multa durere apare, caci diavolul nu te lasa sa avansezi.... Iisus intervine cand deja totul ne distruge, si greu ne revenim dupa aceea... Doamne ajuta!!!

Uuuf, ce .... buuf ...
Avantajul tineretii e multa prospetime in a genera tot felul de ipostaze. Foarte bine, si totodata sa luam putin aminte la chipul creatiilor noastre.
Incepem cu vremea sa pricepem ca ne inchidem singuri in multa suferinta daca admitem sa ne lasam ispititi si purtati, la nesfarsit, de seductia viziunilor intunecate. Ne blocam cu multa cruzime, intoarcem furia spre noi insine...
Exista furie, mereu apare furia (cel putin la noi, oamenii obisnuiti) atunci cand dorintele noastre profunde, intime, sunt neimplinite. Cu vremea si cu ajutorul lui Dumnezeu invatam sa ne decentram un pic de pe satifacerea imediata sau obligatorie a nevoilor noastre. Potolim micul tiran dinlauntrul nostru, copilul din noi care bate tare din picior... Facem un gest mic de indepartare a noastra din centrul Universului... Si vedem ca e bine asa...
Diavolul nu are o putere atat de mare pe cat crezi, ne invata Parintii, si ar fi mult mai neinsemnata daca noi nu am colabora din plin la propria noastra suferinta. In orice caz puterea lui e marginita (Sfantul Ioan Gura de Aur este autorul unei carti aparute la noi , chiar cu acest titlu: "Puterea marginita a diavolului"). In vreme ce dragostea si puterea Domnului nu au margini...
Spui, necajit, teribil, ca "totul ne distruge" ... Dincolo de o impresie subiectiva, de un suvoi de durere, de amaraciune, de cufundare in ganduri si imagini care se inlantuie in rotocoale de emotii pe masura, ce poate fi acest cuvant?
Un cerc inchis, subiectiv/personal, sau mai degraba o schita a unui cub perfect in care multi s-au trezit si nu au mai iesit decat atunci cand au strigat, ca Iona din burta balenei, dupa ajutor. Ajutor care vine doar din afara cubului personal! Doar din afara lumii acesteia putregaioase...
Desigur, dupa un pic de pocainta, de cercetare launtrica onesta si nepartinitoare, asa ca Iona. A lasat Iona deoparte si egofilia si toate fricile de niniveni si a trecut la pocainta si rugaciune.
Cand nevoia mea de afectiune nu este implinita (pentru ca uneori este exagerat de mare sau nepotrivit exprimata), am gasit, cu ajutorul oamenilor si prin mila lui Dumnezeu, un leac simplu: daruiesc eu atata iubire cat simt nevoia sa primesc. Nu conteaza, cred eu, in ce sens curge iubirea. Important e sa ramana deschisa conducta...
Nu ma iubeste sotia? Foarte bine, o iubesc eu. Ma supara copiii? Foarte bine, ma straduiesc sa nu ii supar eu. M-a mahnit prietenul meu? Nu-i nimic, incerc sa il mangai eu.
Si e bine... Sufletul meu primeste o mangaiere discreta, delicata, iar daca nu rezolv problema, cel putin fac fata situatie mele de viata cu un dram de liniste macar, cu un pic de seninatate.
Domnul sa te ocroteasca, pace iti doresc, putintica rabdare, un strop de ingaduinta cu tine si cu persoana iubita, iertare...
P.S. Uneori pierdem ceva bun doar pentru ca Domnul ne da ceva si mai bun!

Ioane,imagineaza-ti ca esti un evreu pescar sau agricultor,dintr-un sat uitat de lume,undeva din Galilea,pe vremea lui Irod.Ai o viata grea,sotie si copii,te lupti,plin de durere si sudoare, pentru fiecare azima cu pamintul.Zilele vin si se duc,anotimpurile iti numara umbra mortii ce se lasa peste ridurile si parul nins de pe tample.Nu esti un om invatat,stii Legea asa cum ti-o spun fariseii si saducheii,acei oameni impunatori,care te intimideaza prin tot.Ei iti spun ce sa crezi,cum sa crezi,cum vei trai si cum vei muri.Nu ai curaj nici macar sa ridici ochii in fata lor.Si mai sunt si romanii,acesti straini cruzi si duri,imbracati in platose de metal,cu o limba ciudata si zeii straini.Tu,in picioarele goale si cu mainile crapate de soare,incerci sa supravietuiesti in acest haos religios si politic,in definitiv cine esti tu,decat un fir de praf calcat in picioare de toti?Auzi insa de un tanar ciudat,care colinda satele.Parca Yeshua il chema.Unii spun ca este un profet,altii spun ca este un nebun,un exaltat,preotii si carturarii iti spun ca este un inselat.Unii,cativa,in soapta,spun ca ar fi Mesia.Gandul acesta te-a cutremurat mereu,poate fi el cel care sa inlature jugul roman,sa salveze poporul lui Israel?Dar nu are armata,nu are nici bani,multi spun ca nu are nici unde sa doarma si nici nu pare un soldat.Nu are nimic stralucitor.Iti iei gandul de la el,convins ca este unul dintre multii rataciti care colinda satele,gata de o profetie pentru un blid de mancare.

Intr-o zi insa,in care nu se anunta nimic,in care sotia trebaluia in curte alaturi de copii si tu plecasei la munca,vezi o mare multime de oameni care se duc in graba spre un munte din apropiere.Te intrebi amuzat ce este cu ei,doar oile cu pastor colinda pe acolo.Totusi lasi treburile si te duci si tu din curiozitate,esti luat de multime.In jurul tau toti vorbesc de minuni,de profeti,de lucruri pe care nu le intelegi,dar toti arata spre acel tanar,cu nimic deosebit,care merge in frunta lor.Parul ii cade pe umeri,are mersul hotarat dar bland,figura senina dar ce te socheaza sunt ochii.Mari,vii,cu o stralucire in ei,au ceva ce nu ai mai vazut.Acesta este Yeshua,cel ce spune ca este Fiul lui Dumnezeu?Dar pare atat de...om,cum sa fie el Fiul maretului YAHWEH?Te uiti la el si esti tentat sa pleci,nu vezi nimic supranatural,divin,unde or fi miracolele de care vorbesc toti acesti oameni?Unii,in jurul lui,ucenicii lui te gandesti tu,ajuta pe cei in varsta sa se aseze,dau o mana de ajutor,se zbat cu acesta multime precum marea-n furtuna.Deodata incepe sa vorbesca si culmea,te priveste chiar pe tine: ,,Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!"Fiecare cuvant al Lui,fiecare privire naste o furtuna si totusi pace-n tine,nu ai mai auzit pe nimeni vorbin asa,nu te-ai gandit niciodata sa privesti lucrurile asa,tu erai altfel invatat.Pe masura ce vorbeste o incredibila perspectiva se deschide-n fata ta..,,Cum adica,chiar este posibil ca ,,Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!".Lacrimi mari,de bucurie si de eliberare iti curg pe obrajii obositi de munca,nu ai stiut niciodata de aceste lucruri,le simteai poate,le doreai dar nu stiai ca exista.Nu ai mai auzit pe nimeni vorbind ca EL.Are ceva,o pace,o blandete,o bunatate,o bucurie.Nu stii de ce dar totul pare scimbat in jurul tau,si tu te simti schimbat,vrei sa traiesti o asemenea viata,ai vrea sa-l mai asculti,ai atatea sa-l intrebi,sa-i spui...
Ramii incremenit cand EL se opreste chiar in fata ta.Nu te poti ridica de jos,parca esti paralizat.Te ridica EL,te priveste in ochi cu privirea aceea,a Lui,care merge pana in inima,iti sterge lacrimile si iti spune : ,,Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Voi sunteti lumina lumii.Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.Eu sunt invierea si viata . Cine crede in Mine,chiar daca ar fi murit,va trai "

Nimic nu va mai fi precum inainte din acel moment.Cum adica sa nu mor,sa traiesc,pai saducheii spuneau altceva,chiar voi trai,chiar sunt iertat?Domnul Meu,ce ar trebui sa fac ca sa te urmez,daca ai stii cat te-am asteptat.As vrea atat de mult sa le spun si celor din sat despre ce mi-ai spus mie.Yeshua intorce capul,iti zambeste bland si iti spune ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze."Si tu esti gata,crezi ce spune,nu te pricepi la talcuiri si lucruri grele,dar crezi ce spune EL,atunci si acolo,stii ce ai simtit.Te ridici si te uiti in fata ta.Un drum lung prin furtuna te asteapta,cu durere,sacrificii,dar fara sa iti poti explica de ce,simti o mare bucurie,stii ca alaturi de EL poti sa invingi orice.Niciodata nu ai simtit ca ai conta pentru cineva,ca ai si tu ceva de spus,un lucru pentru care sa te lupti.Simti cum cineva iti pune mana pe umar.Este pescarul Petru,unul ca tine,se uita in ochii tai si intre voi nu mai este nevoie de cuvinte,intre oameni care au impartit aceiasi viata.Va uitati amandoi dupa Yeshua si Petru te intreaba: .,,Esi gata sa mergem Ioane?"

Cuvintele sunt sarace,eu nepriceput dar..ce ai fi tu dispus Ioane sa dai ca sa fi putut trai asa ceva?

[Mtcrysty17]

În prealabil postat de ioan cezar

Uuuf, ce .... buuf ...
Avantajul tineretii e multa prospetime in a genera tot felul de ipostaze. Foarte bine, si totodata sa luam putin aminte la chipul creatiilor noastre.
Incepem cu vremea sa pricepem ca ne inchidem singuri in multa suferinta daca admitem sa ne lasam ispititi si purtati, la nesfarsit, de seductia viziunilor intunecate. Ne blocam cu multa cruzime, intoarcem furia spre noi insine...
Exista furie, mereu apare furia (cel putin la noi, oamenii obisnuiti) atunci cand dorintele noastre profunde, intime, sunt neimplinite. Cu vremea si cu ajutorul lui Dumnezeu invatam sa ne decentram un pic de pe satifacerea imediata sau obligatorie a nevoilor noastre. Potolim micul tiran dinlauntrul nostru, copilul din noi care bate tare din picior... Facem un gest mic de indepartare a noastra din centrul Universului... Si vedem ca e bine asa...
Diavolul nu are o putere atat de mare pe cat crezi, ne invata Parintii, si ar fi mult mai neinsemnata daca noi nu am colabora din plin la propria noastra suferinta. In orice caz puterea lui e marginita (Sfantul Ioan Gura de Aur este autorul unei carti aparute la noi , chiar cu acest titlu: "Puterea marginita a diavolului"). In vreme ce dragostea si puterea Domnului nu au margini...
Spui, necajit, teribil, ca "totul ne distruge" ... Dincolo de o impresie subiectiva, de un suvoi de durere, de amaraciune, de cufundare in ganduri si imagini care se inlantuie in rotocoale de emotii pe masura, ce poate fi acest cuvant?
Un cerc inchis, subiectiv/personal, sau mai degraba o schita a unui cub perfect in care multi s-au trezit si nu au mai iesit decat atunci cand au strigat, ca Iona din burta balenei, dupa ajutor. Ajutor care vine doar din afara cubului personal! Doar din afara lumii acesteia putregaioase...
Desigur, dupa un pic de pocainta, de cercetare launtrica onesta si nepartinitoare, asa ca Iona. A lasat Iona deoparte si egofilia si toate fricile de niniveni si a trecut la pocainta si rugaciune.
Cand nevoia mea de afectiune nu este implinita (pentru ca uneori este exagerat de mare sau nepotrivit exprimata), am gasit, cu ajutorul oamenilor si prin mila lui Dumnezeu, un leac simplu: daruiesc eu atata iubire cat simt nevoia sa primesc. Nu conteaza, cred eu, in ce sens curge iubirea. Important e sa ramana deschisa conducta...
Nu ma iubeste sotia? Foarte bine, o iubesc eu. Ma supara copiii? Foarte bine, ma straduiesc sa nu ii supar eu. M-a mahnit prietenul meu? Nu-i nimic, incerc sa il mangai eu.
Si e bine... Sufletul meu primeste o mangaiere discreta, delicata, iar daca nu rezolv problema, cel putin fac fata situatie mele de viata cu un dram de liniste macar, cu un pic de seninatate.
Domnul sa te ocroteasca, pace iti doresc, putintica rabdare, un strop de ingaduinta cu tine si cu persoana iubita, iertare...
P.S. Uneori pierdem ceva bun doar pentru ca Domnul ne da ceva si mai bun!

va multumesc din suflet...... Doamne ajuta!!!

[Gabrielita]

Ma numesc Gabriela si am 25 de ani. Sunt o fata linistita, rezervata, credincioasa. In anul 2005 am fost la o manastire din apropierea satului meu si m-am marturisit,impartasit. Am auzit ca acel parinte trebuie sa ramana duhovnicul meu si la el sa ma duc ori de cate ori ma marturisesc. Dupa aia am mai fost eu pe la manastirea aia, m-a ajutat foarte mult, am intrat la facultate, dar mai apoi m-am lasat pe "o ureche" vorba romaneasca, nu m-am mai dus si m-am mai indepartat de biserica. post nu tin, la biserica nu ma duc, stiu ca nu fac bine dar de asta am si postat aici intrebarea. sa ma ajutati. citesc in fiecare zi rugaciuni, acatiste. cel a ingerului pazitor, psalmul 50, a Sf. Nicolae, a Maicii Domnului, a Parintilor Ioachim si Ana, si Mihail si Gavril. Ma linisteste foarte mult cand citesc rugaciunile si imi da putere si rabdare sa trec peste toate. insa nu stiu cum sa fac sa imi intalnesc si eu sufletul pereche. oare exista? se spune ca Dumnezeu a lasat pe lume la toti cate un suflet pereche, dar cei care nu s-au casatorit niciodata si stau singuri pana la adanci batraneti? ei ce nu au avut? mentionez ca am absolvit facultatea, masterul, urmeaza sa ma angajez undeva si totusi nu sunt fericita, implinita spiritual, imi lipseste un suflet langa mine. vreau sa imi intemeiez o familie si sa am copii, imi este teama ca voi ramane singura. nu vreau sa apelez la vrajitorii, vreau ajutorul dat de Dumnezeu, dar nu stiu cum sa fac sa imi asculte ruga. va rog spuneti-mi.dvs. pentru asta am creat si acest cont pe forum. zi de zi ma gandesc la asta. nu sunt o persoana inchisa, am iesit, am cunoscut fel si fel de baieti, care pareau super pentru mine si totusi, m-au parasit, numai am suferit, imi este teama de inca o suferinta.mi-au spus prieteni ca ajutatoare in astfel de situatii sunt Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Mihail si Gavril, ma rog la toti enuntati mai sus. ma intreb daca rabdare sa mai am . multumesc anticipat.

[CelMandru]

În prealabil postat de Gabrielita

Ma numesc Gabriela si am 25 de ani. Sunt o fata linistita, rezervata, credincioasa. In anul 2005 am fost la o manastire din apropierea satului meu si m-am marturisit,impartasit. Am auzit ca acel parinte trebuie sa ramana duhovnicul meu si la el sa ma duc ori de cate ori ma marturisesc. Dupa aia am mai fost eu pe la manastirea aia, m-a ajutat foarte mult, am intrat la facultate, dar mai apoi m-am lasat pe "o ureche" vorba romaneasca, nu m-am mai dus si m-am mai indepartat de biserica. post nu tin, la biserica nu ma duc, stiu ca nu fac bine dar de asta am si postat aici intrebarea. sa ma ajutati. citesc in fiecare zi rugaciuni, acatiste. cel a ingerului pazitor, psalmul 50, a Sf. Nicolae, a Maicii Domnului, a Parintilor Ioachim si Ana, si Mihail si Gavril. Ma linisteste foarte mult cand citesc rugaciunile si imi da putere si rabdare sa trec peste toate. insa nu stiu cum sa fac sa imi intalnesc si eu sufletul pereche. oare exista? se spune ca Dumnezeu a lasat pe lume la toti cate un suflet pereche, dar cei care nu s-au casatorit niciodata si stau singuri pana la adanci batraneti? ei ce nu au avut? mentionez ca am absolvit facultatea, masterul, urmeaza sa ma angajez undeva si totusi nu sunt fericita, implinita spiritual, imi lipseste un suflet langa mine. vreau sa imi intemeiez o familie si sa am copii, imi este teama ca voi ramane singura. nu vreau sa apelez la vrajitorii, vreau ajutorul dat de Dumnezeu, dar nu stiu cum sa fac sa imi asculte ruga. va rog spuneti-mi.dvs. pentru asta am creat si acest cont pe forum. zi de zi ma gandesc la asta. nu sunt o persoana inchisa, am iesit, am cunoscut fel si fel de baieti, care pareau super pentru mine si totusi, m-au parasit, numai am suferit, imi este teama de inca o suferinta.mi-au spus prieteni ca ajutatoare in astfel de situatii sunt Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Mihail si Gavril, ma rog la toti enuntati mai sus. ma intreb daca rabdare sa mai am . multumesc anticipat.

Iertaţi-mă pentru îndrăzneală! Îngăduiţi-mi să-mi scriu părerea. Umilă nu-i, deşi aş fi vrut, dar de unde izvor sufletesc pentru aşa ceva? E doar o părere, departe de a fi catalogată literă de lege. O interpretare personală, prim prisma puţinului cuvânt citit de mintea-mi înceţoşată. Prin prisma propriei experienţe, şi poveţelor căpătate. Văd şi eu cu ochii mei, şi ştiu, că toţi cădem. Am scris aceste rânduri pentru aducere aminte, în primul rând pentru mine, spre folos, a ceea ce ar trebuit făcut când cădem.

Unu la mână, nu trebuia să vă lăsaţi pe-o ureche. Fără a încerca să vă caut vreo scuză, este adevărat că, cu toţii am avut tendiţa, măcar o dată-n viaţă, să ne lăsăm pe tânjeală. Însă nu trebuia să vă îndepărtaţi de Biserică. Şi cel mai important, din câte înţeleg, nu trebuia să renunţaţi la duhovnic. Fără povaţa curăţitoare a părintelui duhovnic, ne îmbolnăvim duhovniceşte, şi ne abatem de la calea îngustă a crucii. Fără mărturisire, fără pocăinţa cu lacrimi în scaunul Sfintei Spovedanii, ne înecăm, încet dar sigur, în întunecata mare puturoasă a păcatelor. Uităm de Dumnezeu. Ne cotropesc patimilie, atenţie, fără să ne dăm seama. Singuri ne punem ştreangul de gât... iar pierzania e inevitabilă, sufleteşte, încă din această scurtă viaţă.

Este bine că nu aţi lăsat rugăciunea. Într-adevăr, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul, "armă mai puternică în cer şi pe pământ împotriva diavolului, ca numele lui Iisus nu este". Cea mai simplă rugăciune - chemarea preasfântului Nume al Mântuitorului. Este adevărat, rugăciunea trebuie să fie neîncetată, pentru a dobândi un gram de trezire şi discernământ. Pentru a fi în tot locul şi în tot ceasul cu gândul la Dumnezeu.

Însă,rugăciunea trebuie, mai ales, să fie vie, din inimă sinceră izvorâtă. Aşa cum spunea şi părintele Arsenie Papacioc, "starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă", cu alte cuvinte, degeaba cititim zeci de acatiste dacă inima este împietrită. Când plecaţi genunchii la rugăciune, căutaţi în adâncul inimii dumneavostră acea linişte, acea stare de umilinţă, de recunoaştere a neputinţei, fireşti până la urmă, de pocăinţă. Însă, nu uitaţi că Prebunul Dumnezeu vă iubeşte; El "nu doreşte moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu" (Iezechiel 33, 11). Astfel, luaţi, cu credinţă, hăţurile nădejdii de mântuire, şi îndrăzniţi, dar cu smerenie, să cereţi Preadulcea şi Vindecătoare Milă a Domnului. Iar îndată ce aţi terminat rugăciunea, nu vă grăbiţi să reveniţi la grijile cotidiene, la o gândire raţională, la satisfacerea voii proprii, ci căutaţi, să împliniţi cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi să aveţi o inimă curată. Căutaţi să vă iubiţi aproapele, să nu judecaţi, să nu defăimaţi, să nu vă mâniaţi, să fiţi răbdătoare şi iertătoare. Aşadar, nu cuvintele, nu nevoinţele contează în faţa lui Dumnezeu, ci sufletul smerit şi blând. Evitaţi raţiunea şi formalismul, căci acestea nu încălzesc inima... "tipic, tipic, şi la inimă nimic" (pr. Arsenie Papcioc).

Căutaţi un duhovnic, mergeţi şi vă spovediţi şi puneţi-vă viaţa în ordine. Credinţa de pe canapea, din casă, de unul singur e o amăgire. Cum să vă simţiţi împlinită spiritual dacă nu luaţi parte la Sfânta Liturghie?! Uitaţi, de la părintele Cleopa, care este importanţa acesteia:

"Nu este ceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru că ea este lucrarea Mântuitorului şi învierea oamenilor şi părtăşania Lui cu noi. Sfânta Liturghie este mai presus decât toată rugăciunea şi lauda şi se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiască, căci pentru ea este toată rugăciunea ce se face în Biserică şi aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viieţii noastre. ( După Sfântul Simeon al Tesalonicului ) .

Sfânta Liturghie " este miezul, încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi mulţumim lui Dumnezeu. Ea este totodată şi singura slujbă creştină întemeiată şi săvârşită de însusi Mântuitorul " , numită şi cununa celor şapte laude ale Bisericii. În timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem părtaşi de Dumnezeieştile Taine, pe care le primim ori de câte ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac părtaşi şi cei răposaţi în dreapta credinţă " care se împărtăşesc în chip nevăzut " de Hristos, prin pomenirea la Sfântul Altar, spre iertarea păcatelor. Multe şi mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participă cu credinţă la biserică. Împreună cu noi, însuşi Hristos cu sfinţii îngeri şi toţi sfinţii sunt de faţă."

Daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările de până acum, căci fără mijlocirea Lui nimic nu era posibil! Îndreptaţi-vă, duceţi o viaţă creştinească, curată, după putinţe, căraţi-vă crucea cu bărbăţie, cu smerenie! Cereţi ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în tot ceea ce faceţi! Încercaţi să mulţumiţi Domnului pentru toată suferinţa, căci nouă ne este imposibil să recunoaştem că El ne doreşte binele tot timpul. Nu cărtiţi împotriva Lui Dumnezeu! Plecaţi capul cu smerenie, şi spuneţi aşa cum a spus Cuvioasa Maică Arsenia Sebriakova: “Facă-se voia Ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruieşte toate!”. Rugaţi-vă neîncetat!

Dincolo de ecran, fiecare avem probleme. Nu sunteţi singura care întâmpină această aşa-zisă răscruce. Gândiţi-vă totuşi, că din mila lui Dumnezeu aţi mai apucat o zi pe acest pământ. Că deocamdată nu muriţi de foame, şi aveţi un acoperiş deasupra capului. Încercaţi să vă deschideţi inima faţă de toţi semenii. Să nu ţineţi minte răul. Să vă bucuraţi pentru cel de lângă dumneavoastră. Nu uitaţi - inima contează. Prezenţa. Trezirea duhovnicească. Obişnuiţi-vă vu răbdarea, căci nu se referă la cifre. Răbdaţi de dragul lui Dumnezeu. Pentru a vă arăta recunoştiinţa. Rugaţi-vă Maicii Domnului să vă întărească, căci vă va ajuta negreşit dacă o faceţi cu credinţă!

Iertaţi-mă pentru cuvântul lung. Ietaţi-mă dacă v-a mâhnit şi a fost în zadar! Dumnezeu să vă ajute!

[Antonela]

Domnilor v as ruga sa ma lamuriti si pe mine cu ceva.
Am o matusa care se afla in mare suferinta, este pe patul de moarte....si trecand in vizita pe la ei ieri....am aprins o lumanare! intre timp am zis ca poate vine preotul sa faca o rugaciune pentru ea ca tare se chinuie....
O verisoara de a matusii mele auzind de preot, mi a zis ca preotul degeaba vine, ca nu e bine....ca este mare pacat sa intoarca sufletul ei...ca ea acum se chinuie sa si dea sufletul!
M am mahnit tare si nu am stiut ce sa zic...dar cred ca preotul ar zice el o rugaciune pentru sufletul ei...ca rugaciunea mea, a unui pacatos e neputincioasa si Preotul are putere mai mare de la Dumnezeu.
Cata nevoie are de rugaciune....cat se chinuie saraca!
Exista oare pacatul intoarcerii sufletului unui om care se tanguie sa moara....de catre vreun crestin care sta langa el pe patul de moarte?
Inteleg lupta ce se da dintre trup si suflet...si ce e acolo....cata durere pentru sarmanul suflet...
Stiu ca se zice ca omul nu si poate da sufletul langa rude...si ca e mai bine sa plece din camera rudele muribundului si sa fie cineva din afara sau mai puternic care sa i tina lunmanarea dar totusi exista pacatul asta?...
si daca sunteti amabili..o sursa bibliografica in cazul in care aveti cunostinta de asa ceva!
Va multumesc

[Antonela]

Doamne ajuta!

Credinţele populare sunt de multe ori împotriva Bisericii şi a mântuirii. Mulţi, neobişnuiţi cu Biserica şi cu împărtăşania, refuză să cheme preotul atunci când simt că sunt gata să treacă pragul vieţii, văzând cuminecătura mai degrabă ca pe o „arvună a morţii”, când ea este de fapt spre viaţa veşnică. Spovedindu-se şi împărtăşindu-se, sufletul se uşurează şi pleacă liniştit. De multe ori, omul se chinuie şi nu poate muri din cauza neliniştii păcatelor nespovedite.

În concluzie, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să chemi preotul. Nu te mai lua după ce spune lumea. Ai încredere în Biserică!

Cheamă preotul !