Biserica lui Dumnezeu în perioada comunismului

[Ekaterina]

S-a născut la 1 noiembrie 1913, în familia unor agricultori din localitatea vâlceană Mălaia, de pe Valea Lotrului. După şcoala primară din localitatea natală, în 1926 tânărul Nicolae s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvire (1934), din cauza situaţiei materiale grele, este nevoit să muncească pentru a-şi strânge banii necesari urmării studiilor de teologie.

Abia în 1942 îşi finalizează studiile de teologie la facultatea din Cernăuţi, pentru ca mai apoi să fie mobilizat pe front. După demobilizare (februarie 1945), se angajează ca diurnist la Ministerul Finanţelor, în aşteptarea primirii binecuvântării pentru hirotonie. În vederea ocupării unui post de profesor de religie sau de învăţător, urmează Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu” din Bucureşti.

În această perioadă are legături cu foşti colegi de studii, fără a şti că unii dintre aceştia duc activitate legionară. La 25 octombrie 1946 este hirotonit diacon pe seama parohiei din satul natal, iar în iulie 1947 ca preot, după eliberarea postului de către fostul preot paroh, care se transferase. Ajunsese slujitor în smerita biserică de lemn cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” şi „Sfântul Nicolae” din Mălaia.

Pentru presupusa activitate legionară din vremea şederii în Bucureşti, la 29 mai 1948, părintele Nicolae Marinescu este arestat de Siguranţă, apoi internat în penitenciarele de la Râmnicu Vâlcea, Craiova (iulie 1948), Aiud (din octombrie 1948) şi Ocnele Mari (din decembrie 1948). În acest timp, credincioşii din Mălaia înaintează un memoriu către ministrul afacerilor interne prin care cer eliberarea păstorului care le fusese arestat.

Deşi avea o comportare neutră, lipsită de orice atitudine politică şi se propusese chiar eliberarea sa, la 15 decembrie 1950, printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, părintele Marinescu primeşte o decizie de detenţie administrativă de 24 de luni „colonie de muncă”. Culpa invocată era aceeaşi inexistentă „activitate legionară”. Este eliberat abia la 16 februarie 1953 din colonia Capu Midia de la canal.

Se întoarce în satul natal, în parohia sa, în mijlocul credincioşilor săi. Slujeşte cu devotament altarului şi comunităţii în care se născuse. În 1958 începe ridicarea unei biserici de zid, cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” şi „Sfântul Iosif”. Dar în acelaşi an începe un nou val de arestări. Desigur că iniţiativa sa de ridicare a unui lăcaş de cult a atras atenţia autorităţilor comuniste, care la 31 ianuarie 1959 au dispus arestarea sa.

După anchete la Securitatea din Piteşti, părintele Marinescu a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova prin Sentinţa nr. 483 la 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte penitenciarele de la Jilava (august 1960), Piteşti (septembrie 1960), Oradea (noiembrie 1961) şi Aiud (din noiembrie 1961). Este eliberat la 31 iulie 1964. Este reintegrat în preoţie, mai întâi la Parohia Bărbăteşti-Vâlcea, apoi, din 1974, la Troianu, din Râmnicu Vâlcea. (sursa: ziarullumina.ro)