Preoteasa gitul/capul preotolui?

[MarinaAlca]

"Terminând Facultatea de Teologie, mulţi dintre colegii mei au devenit preoţi; soţiile lor sunt acum preotese. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu unii dintre colegi atât înainte cât şi după nunta lor, observam împreună că în zilele noastre foarte mulţi preoţi sunt traşi înapoi de către soţiile lor, că focul râvnei unor slujitori ai altarului este aproape stins după ani de zile de căsnicie.



[COLOR=Blue]Aşa cum o parohie ar trebui să se îngrijească de preotul ei, ar trebui să se îngrijească şi de preoteasă. Pentru că nu numai păstorul îşi modelează păstoriţii, ci şi păstoriţii îşi modelează păstorul.[/COLOR]

[SIZE=4][COLOR=Blue]Dacă preoteasa se defineşte în funcţie de bărbatul ei, care îi este cap, bărbatul se defineşte în funcţie de Capul său, care este Hristos.[/COLOR][/SIZE]

La întrebarea: „Ce este preotul?” aş putea răspunde astfel: preotul este acel păstor care, iubindu-şi oile, este gata să se jertfească pentru mântuirea lor. Această definiţie nu este completă, dar arată una dintre trăsăturile fundamentale ale preotului.
[COLOR=Blue]Preotul este inima care bate pentru mântuirea credincioşilor, care suferă pentru grijile, neputinţele şi căderile lor, care se roagă lui Dumnezeu pentru întreaga lume.[/COLOR]
[COLOR=Blue][SIZE=4]Ce este preoteasa? Este jumătatea acestei inimi.[/SIZE][/COLOR]

Face preoteasa Sfânta Liturghie? Nu. Spovedeşte preoteasa? Nu. Măcar o sfeştanie face? Nici atât.
Atunci de ce este considerata ea jumătate de preot?
[COLOR=Blue]Pe omul pe care diavolii nu îl pot birui prin gânduri păcătoase, încearcă să îl biruie ispitindu-l prin cei de aproape ai săi. Prin cine să atace diavolii pe preotul care luptă împotriva lor? Prin preoteasă...[/COLOR]
[COLOR=Blue]Dacă preoteasa îşi iubeşte bărbatul şi se teme de Dumnezeu, atunci are grijă ca nu cumva să îi fie părintelui pricină de sminteală: să nu îl supere, să nu îl mâhnească, să nu îl ispitească să calce posturile...[/COLOR]
Preoteasa insa nu trebuie definită în funcţie de răul pe care nu trebuie să îl facă, ci în funcţie de binele pe care trebuie să îl facă. Ea trebuie să îi fie sprijin în toate. [COLOR=Red]
[/COLOR]
[COLOR=Blue]Ea nu este o anexă a bărbatului ei, o hidră cu care el trebuie să se lupte până la sfârşitul vieţii. Preoteasa trebuie să fie un suflet cald şi iubitor, un suflet jertfelnic.[/COLOR]
Cel care se pregăteşte să devină preot nu trebuie să caute o soţie care să aibă cât mai puţine defecte, astfel încât să îl stânjenească cât mai puţin în slujirea sa. Ci trebuie să caute o soţie încununată cu cât mai multe virtuţi, care să îşi folosească talanţii pentru a-l sprijini cu toată fiinţa ei. Iată care preoteasă este jumătate de preot! Aceasta, şi nu alta.

În prealabil postat de mirelat

nu cifrele in sine conteaza, si oricum nu e de bun simt sa intrebi care este salariul cuiva, mai ales daca nu-l cunosti, sau abia il cunosti. chestiunea in discutie este ca nu trebuie sa incurcam borcanele si treburile parohiei, adica fiecare sa-si vada de treaba acolo unde este pus, altfel incurajam dezordinea si anarhia.

ps: daca chiar te intereseaza sa stii cum se traieste in State, venitul mediu brut este in jur de $50k/ an (taxele sunt cam ca si in RO).

Si eu intrebam numai in medie. Intr-adevar in America lumea este f secretoasa i privinta salariilor. Si raspunsul tau pare a fi foarte de "bun simt" caci nu am inteles despre cati bani e vorba. Sa fie vorba de 50.000 $/an brutto?
In privinta salariului preotului, am cosntatat si aici, ca lumea vrea sa aiba un preot, dar nu prea e dispusa sa il plateasca, ca si cum acesta nu ar avea cheltuieli legate de existenta lui.
Se pare ca romanii din afara sunt la fel peste tot. Si daca ar fi saraci ca cei din Romania, as intelege, dar au mai mult; devin insa tot mai zgarciti pe masura ce au mai mult. Si aici, de obicei cei care au sunt cei mai stransi la punga.
De obicei preoteasa se baga in discutii, pentru ca preotul nu indrazneste. Iar daca primeste ca pentru "jumatate de norma", inseamna ca nu o duc stralucit; nu au cum.

Ca de obicei, Anca, datul cu presupusul nu e punctul tau forte.

Oricum, nu-ti face griji pentru preotii de aici, o duc mai bine decat multi dintre enoriasii lor.

Deci nu e vorba de 50.000$ pe an? Atunci K ce inseamna in America?
Oricum ca sa plangi cuiva de mila trebuie sa ai inima...

[cristiboss56]

Ce pot spune,din ce văd zi de zi la Biserica mea de suflet, preoteasa este : femeie de serviciu, vânzătoare, truditoare de dimineaţa până seara. O persoană cu mult bun simţ, smerită şi cu multă frică de Dumnezeu.

În prealabil postat de cristiboss56

Ce pot spune,din ce văd zi de zi la Biserica mea de suflet, preoteasa este : femeie de serviciu, vânzătoare, truditoare de dimineaţa până seara. O persoană cu mult bun simţ, smerită şi cu multă frică de Dumnezeu.

Asta poate vedea doar cel, care e dispus sa vada merite si la altul decat propria persoana. Si eu cunosc preotese, care sunt trup si suflet pentru biserica.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Anca-Miha

Asta poate vedea doar cel, care e dispus sa vada merite si la altul decat propria persoana. Si eu cunosc preotese, care sunt trup si suflet pentru biserica.

Revenind, chiar mă întreb câte odată , de unde are atâta forţă şi putere , Doamna Preoteasă Lepădatu ? Dacă mă duc pe la 8 e în Biserică şi spală pe jos, dacă treci mai încolo , mătură prin curte, spală geamuri, face curat la lumânări, etc. Toată ziua , până seara ! Foarte greu se intreţine o Biserica mare, iar cine nu pune dragoste şi suflet, nu rezistă.

[MarinaAlca]

În privinţa tinerilor care, dorindu-şi preoţia, îşi caută fete pentru însurătoare trebuie să fac o observaţie personală: am avut colegi care, grăbindu-se să primească preoţia, s-au căsătorit fără a avea timp să îşi dea seama dacă fata este potrivită pentru a fi preoteasă. După căsătorie, şi-au dat seama că s-au pripit. O fată nu trebuie luată de soţie numai pentru că tânărul vrea să devină preot.
Trebuie luată de soţie o fată care are calităţile necesare pentru a fi preoteasă, şi nu numai atât: trebuie luată o soţie care, înainte de a fi preoteasă bună, va şti să fie o soţie bună. Cum ar putea deveni peste noapte o preoteasă bună o femeie care nu a ştiut să fie o soţie bună?
Am în minte exemplul unuia dintre cei mai buni colegi ai mei de facultate. S-a căsătorit, dorindu-şi din toată inima să fie preot. Un tânăr virtuos, iubitor de Dumnezeu. Dar, după căsătorie, au apărut neînţelegeri între el şi soţia sa. Înainte de a fi hirotonit, s-a pus problema divorţului. Chiar dacă nu au divorţat (şi poate îi va ajuta Dumnezeu să rămână împreună, şi să meargă împreună pe calea cea bună), totuşi sunt aproape de acest pas. Dacă ar divorţa, el nu mai poate fi preot de mir, aşa cum îşi dorea.

[cristiboss56]

În prealabil postat de MarinaAlca

În privinţa tinerilor care, dorindu-şi preoţia, îşi caută fete pentru însurătoare trebuie să fac o observaţie personală: am avut colegi care, grăbindu-se să primească preoţia, s-au căsătorit fără a avea timp să îşi dea seama dacă fata este potrivită pentru a fi preoteasă. După căsătorie, şi-au dat seama că s-au pripit. O fată nu trebuie luată de soţie numai pentru că tânărul vrea să devină preot.
Trebuie luată de soţie o fată care are calităţile necesare pentru a fi preoteasă, şi nu numai atât: trebuie luată o soţie care, înainte de a fi preoteasă bună, va şti să fie o soţie bună. Cum ar putea deveni peste noapte o preoteasă bună o femeie care nu a ştiut să fie o soţie bună?
Am în minte exemplul unuia dintre cei mai buni colegi ai mei de facultate. S-a căsătorit, dorindu-şi din toată inima să fie preot. Un tânăr virtuos, iubitor de Dumnezeu. Dar, după căsătorie, au apărut neînţelegeri între el şi soţia sa. Înainte de a fi hirotonit, s-a pus problema divorţului. Chiar dacă nu au divorţat (şi poate îi va ajuta Dumnezeu să rămână împreună, şi să meargă împreună pe calea cea bună), totuşi sunt aproape de acest pas. Dacă ar divorţa, el nu mai poate fi preot de mir, aşa cum îşi dorea.

Sunt excepţii Marina ! Să nu luăm excepţiile , ca ceva general. Şi să-ţi mai spun ceva, o soţie va învăţa să se modeleze după bărbatul ei , poate nu imediat, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va fi posibil, mai ales că un preot ştie mult mai bine ce şi cum va face , din punct de vedere duhovnicesc, în această situaţie. Chiar de femeia lui nu se va schimba, el nu va divorţa, dragostea de Dumnezeu va învinge . Ea poate să plece în rătăcirea ei, dar asta nu va afecta preoţia celui în cauză.

[MarinaAlca]

Când se gândesc la însurătoare, unii tineri studenţi teologi spun că fata pe care o vor lua trebuie să fie fecioară.
Este firesc să caute o fecioară, pentru că preoteasa trebuie să fie un suflet curat, un suflet care nu a fost vătămat de păcatul desfrâului. Există pravile foarte clare despre aceasta. Dar nu stă totul numai în feciorie. Dacă o fată este fecioară, nu înseamnă că neapărat este bună de preoteasă. Da, o viitoare preoteasă trebuie să fie fecioară. Dar trebuie să fie şi credincioasă, şi smerită, şi înţeleaptă, şi iubitoare, şi şi şi ... Sunt atâtea virtuţi care se leagă una de alta. Dacă singura virtute a viitoarei preotese este fecioria, nu va putea să fie un sprijin pentru soţul ei.
Nu intru acum în detalii legate de cazurile neconvenţionale.
O cunoştinţă de-a mea, care acum este preoteasă, spunea că nu i se pare normal ca în vremurile noastre să se insiste atât asupra fecioriei preotesei şi să se treacă cu vederea păcatele tinerilor care vor să devină preoţi. După învăţătura Bisericii atât viitorul preot, cât şi viitoarea preoteasă trebuie să fie încununaţi cu cununa fecioriei. Curentul modernist care nu ţine seama de această învăţătură este de influenţă diavolească. Diavolul vrea ca familia preotului să nu fie o mică biserică, ci un lăcaş al neînţelegerilor, al dezbinării şi al patimilor.
Faptul că au existat preoţi sau preotese care înainte de căsătorie nu au mers pe calea virtuţii, dar care după căsătorie s-au pocăit şi au fost modele de virtute nu trebuie să fie generalizat. Astfel de excepţii nu fac altceva decât să întărească regula. Dacă stăm să ne gândim, dintr-o mie de păcătoşi se pocăiesc foarte puţini. Şi pravilele Sfinţilor Părinţi nu trebuie călcate în picioare din cauza unor observaţii subiective. Nu vreau să insist asupra acestui subiect.
Voi mai observa însă un singur lucru: că dacă viitorul preot şi-a luat de soţie o fecioară, o fată care a ştiut să reziste ispitelor vrăjmaşului diavol şi tinerilor care au plăcut-o, aceasta îl va ajuta pe părinte în viaţa de înfrânare pe care o cere slujirea preoţească. Şi invers, cine nu a ştiut să se înfrâneze înainte de nuntă se va înfrâna cu greu după nuntă. Precum se ştie, preotul are o anumită rânduială de nevoinţă peste care nu se poate trece. Preoteasa nu are dreptul să îi ceară să se unească trupeşte în anumite zile, în posturi, înainte sau după slujirea Sfintei Liturghii.
Dragostea trupească este binecuvântată de Dumnezeu numai dacă se ţine seama de rânduielile bisericeşti care sunt foarte precise în această problemă.
[COLOR=Blue]Voi aminti aici exemplul celui mai cunoscut preot de mir care a trăit într-o aspră nevoinţă cu soţia sa: au dus crucea curăţiei. Au trăit ca fraţii, şi darurile duhovniceşti cu care i-a binecuvântat Dumnezeu au fost pe măsură. Voi vorbi despre Sfântul Ioan din Kronstadt. [COLOR=Black]
Sigur că[/COLOR][/COLOR] el nu trebuie să fie înţeles ca un exemplu absolut de înfrânare: scopul preotului nu este de a nu se atinge de soţia sa. Un preot care are copii ştie să înţeleagă problemele credincioşilor mai bine decât un preot fără copii - fie că trăieşte în curăţie, fie că soţia sa este stearpă. Numai prin sporire duhovnicească acest raport poate fi inversat. Sfântul Ioan din Kronstadt înţelegea problemele celor căsătoriţi mai bine decât orice alt preot. Nu am de gând să propun aici calea pe care a mers sfântul Ioan ca pe un ţel care ar trebui atins de toţi preoţii. Nici nu consider că aşa stau lucrurile. Sfinţenia Sfântului Ioan nu a provenit de la faptul că s-a înfrânat de la unirea trupească cu femeia sa. Numai unii eretici consideră că unirea trupească trebuie defăimată pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu. Sfântul Ioan nu defăima această unire, dar nici nu o recomanda altora ca pe o procedură magică de agonisire a Sfântului Duh. Până să citesc mai multe despre viaţa Sfântului Ioan, mă gândeam că între el şi soţia sa a fost o relaţie distantă, rece, că de fapt căsnicia lor a fost un fel de contract prin care el, pentru că nu îşi dorea monahismul, a încercat să aleagă o căsnicie ciuntită: citisem doar că soţia sa a acceptat cu greu înfrânarea pe care i-o cerea Sfântul. Mare a fost bucuria mea când mi-am dat seama că am greşit. Ei au avut o dragoste puternică unul faţă de altul. Lipsa dragostei trupeşti a fost covârşită de plinătatea dragostei sufleteşti. Cu trei zile înainte de a muri, sfântul a aflat că soţia sa, bolnavă la rândul ei, era întristată de faptul că nu îl poate îngriji. „Spuneţi-i soţiei mele că este întotdeauna cu mine, şi eu sunt întotdeauna cu ea”. O astfel de dragoste este veşnică.