Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[cristiboss56]

Am deschis geamul si fulgul bucuros a patruns in camera ca un semn divin. Nu l-am intrebat de unde vine si de ce tocmai pe mine m-a ales ca prietena, stiam doar ca sunt fata iernii ce alearga desculta pe sperantele albe.
Ninge ca intr-o lume de basm si stelutele argintii din Pomul de Craciun ma-ndeamna sa notez cateva ganduri pe un colt de zapada. Fulgul a-nceput sa lacrimeze si nu intelegeam suferinta naturii cand albul invadase pamantul.
Cineva ma striga. Sa fie iarna sau puiul ratacit de parinti? Era un glas duios ca o batere de aripi asemeni albatrosului ce se-nalta spre zenit.
Nu, nu vreau sa aud de tristete cand iarna colinda fara cuvant, cand in casa miroase a cozonac si a turta dulce!
Fulgul mi se asaza in palma, neajutorat, si am avut impresia ca de mine depinde soarta lui. Am deschis repede geamul si frigul zilei i-a redat vitalitatea, fulgul, razand, imi facea semne prietenesti cu mana.
Ascult simfonia naturii – o muzica divina cu iz de balada – ce se propaga din ceas in ceas, asteptand cu smerenie nasterea Domnului. Clopotele rasuna armonios in Seara Sfanta, indemnand oamenii la prietenie, bunatate, intelegere.
Fulgii, Pomul de Craciun, colindul copiilor fac din aceasta Sfanta zi o speranta spre mai bine si o lauda adusa Domnului Iisus.



Madalina Donos (clasa IX D)
Liceul Vasile Alexandri - Iasi

[cristiboss56]

Primele mele intalniri cu Mos Craciun s-au lasat cu plansete si cu refuzul meu de a mai accepta cadouri de la omul care mi se parea infricosator. Dupa ce am trecut de acea varsta critica (aveam doi si, respectiv, trei ani), am inceput sa gust venirile Mosului si sa il astept cu nerabdare.

Vreau sa va povestesc, pentru ca mi-am amintit brusc zilele trecute, un Craciun care, pentru mine si cred ca pentru multi dintre voi, a fost neobisnuit. E vorba de Craciunul din '89, atunci cand abia intrasem in clasa I si cand, evident, credeam inca in existenta Mosului.


Pe atunci era inca obiceiul ca Mosul sa vina cu bradul de Craciun gata impodobit si cu cadourile pe care le lasa sub brad. In tot Bucurestiul se trageau inca focuri razlete si imi amintesc ca nu aveam voie sa aprindem lumina. Vecina care statea cu un etaj mai jos si-a aprins o tigara pe intuneric si a fost "avertizata" cu un glont infipt in tocaria geamului. Era un haos general, in care eu nu pricepeam bine ce se intampla si cei mari erau total buimaciti de ce se intampla in tara pentru a-mi explica mai multe.

"Mosu' o sa vina la tine, da' a pierdut pe drum bradul tau. S-a speriat de gloante si l-a pierdut…", a incercat sa imi explice bunica faptul ca nimeni nu putuse sa mearga sa cumpere brad.

Nu se poate descrie dezamagirea mea. Pentru mine, sa ma trezesc si sa gasesc bradul impodobit, cu toate luminitele aprinse si cu o gramada de cadouri sub el este - si acum, multi ani mai tarziu - cel mai placut moment al sarbatorilor. Nu puteam concepe cum o sa stie Mosul sa-mi aduca cadourile si unde o sa le poata lasa daca nu aduce si bradul cu el.

Pe langa toata agitatia din casa si televizorul care mergea non-stop si care mi se parea cel mai plicticos lucru posibil, inimioara mea era apasata de ideea ca nu o sa am brad si de nesfarsite scenarii complicate pe care mi le imaginam si in care Mosul nu mai stia unde sa vina (toate erau legate de lipsa bradului) sau gresea complet cadourile, sau nu mai venea…de rusine ca pierduse bradul meu.

In seara de 24 decembrie, am mers impreuna cu alti copilasi din bloc sa ne colindam vecinii si familiile (totul pe un fundal destul de sumbru, in care parintii si familiile noastre faceau in fiecare noapte de garda, cu schimbul, la usa blocului). Dar noi nu simteam nimic din framantarile lor, totul era neobisnuit, nou, iar noi eram bucurosi ca se intampla ceva, orice…

Aproape ca nu mai asteptam venirea Mosului si nu ma mai gandeam deloc la cadourile pe care trebuia sa le primesc. Si ce surpriza frumoasa am avut! Mosul facuse el ce facuse, cred ca ma vazuse trista si ingrijorata pentru bradul pierdut, asa ca mersese in piata (inca se mai tragea si oamenii erau speriati) si imi gasise un brad mare si frumos, un adevarat noroc... dar Mosul are mereu noroc, pentru ca e om bun!

Nu imi amintesc cadourile primite, dar sentimentul acela de miraculos din acea dimineata nu l-am pierdut nici astazi. Craciun Fericit! (Georgiana Papari)

[cristiboss56]

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita care credea cu ardoare in Mos Craciun si in existenta lui, indiferent de ce ar fi zis altii. Cu timpul fetita a crescut, a devenit femeie si s-a casatorit cu printul visurilor ei. Au facut o nunta mare si frumoasa unde toti invitatii s-au distrat de cu seara pana in zori.
Zilele treceau si se apropia Craciunul, sarbatoarea preferata a ei.
Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cantau la ferestre, cat puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce intrega casa parea invaluita intr-o sfanta liniste.
De teama sa nu fie prinsa ca ii scrie lui Mos Craciun, femeia cu suflet de fetita, se ascunse intr-un coltisor al dormitorului asteptand in tacere. Ea ii ceru acestuia un singur lucru sa-i aduca in dar–o fetita frumoasa si sanatoasa care sa le lumineze casa.
Peste 3 luni afla ca este insarcinata. La auzirea acestor vesti toata lumea era fericita. Se gandi ea, hm…chiar exista Mos Craciun! Peste alte 9 luni, pe 27 noiembrie 2005, aduse pe lume o fetita cu pielea ca laptele, cu parul balai si cu ochii ca cerul pe care o numi Andra-Analis.
La vederea ei lacrimile nu incetau sa-i curga.Emotiile erau prea mari,iar fericirea care o cuprinsese pe tanara mamica era de nedescris. Taticul ei ramasese mut de emotie la vederea printesei lui mult asteptate.
Zilele trecura si veni din nou Craciunul. Fetita crestea si pe zi ce trece se facea si mai frumoasa. Imi dorisem atat de mult o fetita incat nu concepeam ca as putea avea altceva.
Pentru prima data in acel an se umplu casa de lumina in Ajunul Craciunului. Asta pentru ca fiinta cea mai mica din punctul de vedere al dimensiunilor, cea mai plapanda este si cea mai mai importanta intr-o familie. Un copil este mai important decat Mos Craciun. Nu cumva copiii l-au creat pe mosul incarcat de daruri? Copiii spun adevarul, iar daca ei spun ca exista Mos Craciun, acesta trebuie sa existe.
Era primul Craciun petrecut cu printesa noastra dulce. De mult nu mai experimentasem acele emotii din preajma sarbatorilor de iarna. Zambetul ei sincer si ochii mari albastri, patrunzatori, ma faceau sa am putere sa trec peste orice problema. Devenise centrul universului nostru, iar noi toti ne roteam in jurul ei. Vroiam sa-i daruim totul si intr-un timp cat mai scurt. Desi nu intelegea prea multe ne zambea din cand in cand in semn aprobator.
Pentru noi Craciunul a devenit, odata cu venirea fetitei noastre pe lume, timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al clipelor de veselie impartite cu cei dragi in jurul bradului. Un copil poate sa aduca fericire, si schimbare in sufletul unui om ranit.
Noi va dorim tuturor sa aveti in preajma un copil in timpul Sarbatorilor ca sa intelegeti schimbarea care se produce in momentul aparitiei in casa a unui ingeras. Craciun fericit!


Roxana C.

Nota :
Unele din povestile selectate , apartin redactorilor si colaboratorilor blogului :Blogul tuturor iubitorilor de Dumnezeu

[cristiboss56]

O prima idee de felicitare de Craciun a aparut in Anglia cand tinerii isi exersau scrisul creand texte de Craciun pentru parinti, dar Sir Henry Cole este primul care a realizat prima felicitare de Craciun. Fiind primul director la Muzeul Victoria, Sir Henry era prea ocupat sa trimita texte personalizate de Craciun.

Asa ca in 1843 l-a rugat pe bunul sau prieten John Calcott Horsley sa deseneze felicitarea. Felicitarea nu a fost primita fara controverse, pentru ca infatisa o familie ridicand paharele pentru toastul de Craciun. Puritanii le-au denuntat imediat. Ideea era excelenta pentru altii. Felicitarile de Craciun au devenit foarte populare, si alti artisti au urmat imediat conceptul lui Horsley.


... in 2004 Posta germana a 'pus la bataie' peste 20 de milioane de abtibilduri parfumate pentru a face felicitarile de Craciun sa miroasa a brad, scortisoara, turta dulce si a lumanare cu ceara de miere.

... multe organizatii fac felicitari de Craciun speciale pentru scopuri caritabile. Cea mai faimoasa astfel de actiune este probabil programul felicitarilor de Craciun UNICEF lansat in 1949.

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Despătimire, smerenie, dragoste pentru semeni...
Chestii grele...

Da, asta pricepusem, dar povestirea este scrisa cam alambicat. Pana la urma n-am inteles din ultima fraza cine plangea si de cine i s-a facut mila guvernatorului, daca hotul a fost totusi iertat.

Si mai este o morala: judecata lumeasca e altfel decat cea crestineasca, sau cum sa-i spun - Dumnezeieasca (?). Staretul la iertat, asa era crestineste.
In lumea insa hotul trebuia judecat si pedepsit.

Povestirea asta imi aduce aminte de parintele Galeriu. Se spune ca si el a patit ceva asemanator. Si l-a iertat pe hot, nu a facut plangere la politie, nici chiar cand l-au prins. Iar lucrurile furate nu le-a vrut inapoi. Un sfant.

[sophia]

Cristi, multumim mult pentru povestiri. Astea nu sunt triste si au si final placut.
Exista multe povestiri de Craciun. Am sa va caut ceva ce stiu si am sa va spun.

De ex. stiu ca si Charles Dickens a scris asemenea povestiri.

Si d, poate ca cel mai frumos dar de Craciun este pruncul mult dorit, ca in povestirea lui Cristi cu fetita in roz.

De Craciunul lui '89 imi aduc aminte si eu...
Am avut parte si eu si de sarbatori mai vesele si de altele mai inlacrimate.

Insa n-am sa uit niciodata povestirile lui Andersen, pentru ca eram copil cand le-am citit si de atunci am invatat sa nu cer lucruri scumpe (nu, nici pana atunci nu ceream jucarii scumpe), ca sunt atatia alti copii care nu au nimic.

[cristiboss56]

Într-un oraş dintr-o ţară ce se găseşte departe de aici şi unde nu era niciodată iarnă, trăia o fetiţă care avea cam 12 ani. Locuia împreună cu bunica ei, într-o căsuţă mică de la marginea oraşului, trăind din ce câştiga bătrâna care lucra cu ziua pe ici pe colo.
Fetiţa îngrijea de casă şi făcea de mâncare, iar când avea timp liber se ducea în pădure după legume. Dar nu-i fu dat fetiţei să se bucure prea mult de bunica ei, încât într-o zi aceasta pică bolnavă la pat, şi, nu mult după aceea, muri. Neştiind ce să facă, după ce a rămas singură, neavând nici un sprijin de nicăieri, biata copilă hotărî să se ducă pe la doamnele pentru care lucrase bunica ei, ca să le roage să găsească ceva de lucru şi pentru dânsa.
De milă, multe din cocoane îi dăduseră pânză şi aţă pentru a le broda felurite batiste, cum avea să se priceapă ea mai bine. Dacă vor fi frumoase, îi vor da şi mai mult de lucru. Biata fetiţă ştia a face fel de fel de cusături cu acul, dar niscaiva modele ca să poată mulţumi cocoanele nu avea.
Ajungând acasă, amărâtă cum era, rugă pe Bunul Dumnezeu să-i vie în ajutor. Deodată, cerul, care până atunci fusese totdeauna albastru în ţara aceea, începu să se întunece şi, peste puţin timp, fulgi mari de zăpadă porniră să cadă.
Fetiţa aprinse repede focul şi, zgribulită de frig, se urcă în pat ca să se încălzească. Acolo, ghemuită, aţipi curând.
Dimineaţa, când se sculă, sări iute din pat şi fugi la fereastră să vadă de mai ninge afară. Şi… minune!...
Geamurile erau acoperite cu sute de modele, frumoase, în formă de frunze, de steluţe, de rămurele cu flori şi fel de fel de alte chipuri, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi. Fata nu mai putu de bucurie. Luă repede un creion şi scoase ce i se păru mai frumos, apoi le aşeză pe pânză şi le lucră.
Când fură gata cusute, le duse cocoanelor, care se uimiră de frumuseţea modelelor şi de măiestria cu care erau lucrate.
Îi mai dădură şi alte doamne de lucru, încât fata nu dovedea cât i se cerea.
Ajungând acasă, îi mulţumi lui Dumnezeu, care îi ascultase rugăciunea şi îi venise în ajutor, trimiţându-i ca model minunatele flori de gheaţă ce sclipesc aşa de frumos şi pe care le vedeţi şi voi iarna pe la geamuri, când este ger afară.

[cristiboss56]

Mos Craciune,
În atâtia ani de-a rândul,
Mi-ai citit în taina gândul.
Si, în noaptea de Craciun,
Mi-ai trimis un înger bun.
Multe daruri mi-ai adus,
Când dormeam în visuri dus!…
Uite, ce te rog acum:
Sa te-abati putin din drum
Si, din sacul fermecat,
Parte buna sa le faci
Si copiilor saraci.
Si mai fa-le-o bucurie:
Scapa-i, zau, de saracie!
Pâine sa le pui pe masa,
Veselie da-le-n casa…
Apoi, te-as ruga fierbinte,
Adu-ti si de mine aminte:
De mai ai vreo jucarie,
Poti sa mi-o aduci si mie.

[glykys]

Nicusor, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti


La marginea dinspre miazanoapte a orasului, pe malul iazului, e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecatoriei si a casieriei; restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc, de batachina si de rugi, in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Chiar pe marginea malului e o movila pe care, cand te-i sui, ai inaintea ochilor o minune de tablou. Aci sub mal, iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata; mai departe valea verde a Ialomitei, inchisa in fund de dealurile viilor, pe culmea carora sta de straja manastirea; iar mai in fund, topita-n aburii
albastrii, toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu; in tot o priveliste frumoasa, de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea.

Prin gradina asta e drumul lui conu Misu, care sade alaturi, cand e sa iasa in oras.
Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta, s-a oprit sa asculte o privighetoare, care canta de rasuna gradina; si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi, s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand, ce sa vaza? Jos, in tufis, un baietas. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate, ii facea semn sa taca, iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. Aplecandu-se mai mult, o vazu…
Si a stat asa multa vreme, neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag; pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand, ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului?
Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui, dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte. – Acolo,un broscoi de baietas slabut, cu parul canepiu, incurcat ca un caier, si cu pantalonii in vine, carpiti in zece locuri. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri, catifelati si dulci avea.
La o miscare nedibace, pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau, crezand ca s-o mahni copilul; dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept, cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor:
- Nu fate nimic. Vine indarat. Asta e a mea. A fost si poimaine.
- Ce spui, ma? A fost si poimaine?
- Da, a vazut-o si Lenuta.
- Care Lenuta?
- Lenuta, sora mea…
Si clatinand din cap:
- Da’ lui Vasilica nu i-o arat.
- Care Vasilica?
- Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie.
- Si de ce nu i-o arati si lui?
- Ca fin’ca da cu pietre.
- Bravo! sa nu i-o arati.
- Tt!
- Dar pe tine cum te cheama?
- Nicusor a lui Ionita, odaiasu’ de la casierie, si sunt de sase ani.
- Ce vorbesti, domnule!? Pai bine, tu poate ca vrei si doi bani, sa-ti cumperi covrigi.
Nicusori raspunde cu umarul drept, saltandu-l in sus. Si conu Misu,razand cu multumire, scoate si-i intinde doi bani. Copilul, luandu-i,zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit, tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi; dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.
- Ce sa faci, ma, cu oua de furnica?
- Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea…
Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti, dar asta i s-a parut atat de dragalasa,incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat, pe amandoi
obrajii; pe urma, rusinat de induiosarea lui, l-a lasat jos si l-a scuipat:
- Ptiu! Mars d-aici, potaie mica!…
Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor; e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias. Din vreme in vreme, cand il vede prin gradina, ii striga: “pst! ma hotule, vino-ncoa!” si-i da cate un ban, cum da si Lenutei, pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi, venind din targ, incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir, pe care de-abia le duce. Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor; tatal, unu gros, negru, paros, cu o mutra aspra, in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela; mama, slaba, ofilita, prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor…
Negresit, Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor, dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor; si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. Asa, printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket; printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre, unde mananca boierii vara; prin a treia, caprioara cu tarcul ei; iar prin a de la capul din fund al ulucelor, gradina de poame, curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi pe sarma…
*
Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul; sufla austrul, subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie.
La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. In mijlocul salonului incapator, care tine de la intrare pana la terasa din fund, e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. Cucoanele se invartesc de colo pana colo, randuind lucrurile la locul lor. Copiii, nerabdatori, asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. Sa astepte, ca nu e inca gata. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele
copilului caruia i se cuvine; si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii, ca sa se bucure de bucuria copiilor.
In vremea asta, alaturi, la casierie, e un sufletel stingher, care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea; tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei, muncit de ganduri…
A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca, ducand in spinare un brad mare, mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii.. Si el stie ce insemneaza asta. Anul trecut, cand l-a durut in gat, l-a dus ma-sa la spiterie, si atunci, prin usa intredeschisa, a zarit o clipa in odaia de alaturi, cu ochii lui impaienjeniti de friguri, un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua, lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos, cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia, care trec in sanii, acolo se duc, sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite, ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te, conu Misu nu e om bun? Ba e bun.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa…
Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun,numai nitel, nitel de tot.
Cat e de mica inimioara lui, s-a despartit acum in doua. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca, conu Misu e om bun; poate te duce sa vezi pomul… pomul!”, iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d-acolo, nu se poate… nu se poate”…
Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le, cotesc la colt si, in bataia lampii electrice de la raspantie, Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. Cine stie?
poate chiar fara sa-i spuie nimic, vazandu-l, o sa-l ia sa i-l arate, ca e om bun. A ajuns! Aci e alta cotitura. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba, iar conu Misu, iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum:
- In drum, hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. Mars acasa!
Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri, catifelati, dulci ca o mangaiere…
I-a zis asa: “Mars acasa!”, dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa, nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum, parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies; apoi, cand au trecut, face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre, dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi, strangandu-si la piept paltonul lung si larg, facut dintr-o scurteica veche a ma-si, in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un
loc de unde ar putea vedea, d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo, a vazut el prin crapaturile ulucelor, sunt ferestrele jos.
Da, dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d-acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce, sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte, tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi…
A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu, una e ridicata! Paseste binisor, binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos!
Poate de-acum sa sufle austrul, vant taios de rece, ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite, tobe, papusi! Uite si niste iepurasi albi, mici si draguti…

[glykys]

Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii, baietasi, fetite si nodulete mici, pe care parca-i da jos fundele. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom, parintii de alta, cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. Cucoana Zoe, gazda, deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa, dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil, tipat de groaza, lung, sfasietor, care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo; deschid usa. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine…
Jos, langa fereastra zace copilul fara cunostinta…
*
Nu te mai framanta atata, coane Misule. Inchide ochii si dormi in pace, ca Dummezeu e bun si iertator. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime.
Te-a vazut cum l-ai adus in casa, cum l-ai ingrijit, cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie, sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. Inchide ochii si dormi in pace.