|
#11
|
|||
|
|||
Citat:
Iar cine zice ca e asa simplu sa ajungi la bucurie in timpul slujbei,ar trebui sa nu fie egoist,si sa dea cat mai multe detalii ,pentru a vedea si ceilalti ca se poate ajunge la aceasta stare . Pentru ca altfel, cineva care nu simte aceasta,ori isi va pierde increderea in sine,ori va crede despre cei care simt asta, ca nu sunt sinceri pina la capat. |
#12
|
||||
|
||||
Citat:
Nu inteleg de ce va vin in minte zeci de citate cand sunteti la Biserica. Sfatul meu este sa va rugati, simplu si deschis, sa stati de vorba cu Dumnezeu detasandu-va de oamenii din jur si de simbolistica. Inchideti ochii, daca asa va este mai usor, si rugati-va. cereti iertare, slaviti pe Dumnezeu, multumiti-I, rugati-va pentru sanatate si intelepciune pentru cei apropiati, spuneti rugaciunea inimii. Cate sunt de spus, cate avem de marturisit Domnului, nici nu stiu daca ajung orele slujbei. Lasati departe ce ar parea ca se impune, sau ce ar trebui sa se simta in anumite momente ale Sfintei Liturghii. De fapt calea adevaratelor simtiri este exact invers: in loc sa cautam simbolistici si asocieri in anumite momente, cum ar fi in momentul cand se canta "Pe tine te laudam" , (pentru ca stim ca atunci e momentul cel mai important al Liturghiei), mai bine sa ne rugam si atunci Dumnezeu ne va invata Bunul , totul. E simplu, stati de vorba cu Dumnezeu, rugati-va si atat. Restul face Dumnezeu. Caci de facem invers cadem in inchipuiri de tot felul.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca Last edited by dobrin7m; 07.09.2014 at 23:49:29. |
#13
|
|||
|
|||
Citat:
Eu incercam sa inteleg ce se intampla ,care e simbolistica , din diferite carti citite de explicare a acestei slujbe. Dar daca e asa de simplu,si e suficient sa ma rog ce imi vine ,bineinteles uneori participand si la rugaciunea colectiva ,sper sa functioneze. Dar as vrea sa dau si eu peste cineva sincer : chiar simtiti placere si frumuseste urmand acest drum ,al rugaciunii permanente ,inteleg oarecum personale,in timpul slujbei ? Adica sa nu ma faceti pe mine sa il incerc dar dv sa nu fiti convinsa 100% de el, ca atunci nu o sa functioneze nici la mine . |
#14
|
||||
|
||||
Citat:
Atunci ve-ti vedea masura imprastierii mintii. acest fapt este "martorul" ca ati pasit pe o cale dificila dar corecta.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca Last edited by dobrin7m; 08.09.2014 at 00:23:20. |
#15
|
|||
|
|||
În timpul slujbei ne bucurăm de frumusețea ei, spunem/ascultăm rugăciunile pe care le rostește preoțul sau cântărețul sau diaconul sau toată lumea. Participăm cu întreaga ființă la momentul acela, când Cerul ne trage dincolo de spațiul și timpul nostru profan, lumesc.
Rugăciunile rânduite au rostul lor tocmai în acest sens, compoziția unei slujbe nu e arbitrară și are ca scop învățarea sufletului nostru cu un anumit drum - un suiș către Cer, prefacerea stărilor noastre sub lucrarea Duhului. Rugăciunile rostite și cântate în timpul slujbei sunt exact ceea ce ne lipsește când suntem singuri sau în afară cu alții, în alte activități. Nimic nu le poate substitui. Dar e o problemă frecventă: mintea e atrasă ba ici, ba colo, atenția fuge, trăim împrăștierea și risipirea, ne podidesc grijile, atârnăm de ale noastre cele lumești și atât de omenești. E nevoie de nițică strunire aici. De un abandon al minții și inimii în "brațele" Duhului, care se așază și lucrează tocmai prin conținutul slujbei. Un motiv este și acela că nu suntem în duhul slujbei, iar aceasta depinde printre altele de lipsa noastră de înțelegere a slujbelor, de gradul de cunoaștere a tipicului, de multe altele care fac sau nu parte din bagajul nostru de cunoștințe liturgice. Avem nevoie și de cateheză dar și de deschiderea inimii. Cum se face deschiderea, străpungerea etc. s-a tot discutat... Rămâne doar ca fiecare să se silească să practice. Last edited by Ioan_Cezar; 08.09.2014 at 00:30:23. |
#16
|
|||
|
|||
Citat:
Dar totusi, subiectul era despre frumusetea slujbei. Aceasta e frumuesetea ei? Sa ne rugam fiecare? Care este totusi legatura cu slujba liturghiei ? Rugaciunile dv se leaga cumva de aceasta slujba,au o legatura cu acest moment ? |
#17
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#18
|
|||
|
|||
Citat:
Si aplicati anumite momente ale liturghiei la rugaciunea dv, descoperind un sens universal al rugaciunii dv. Cand e timpul pentru Tatal nostru ,de exemplu , si spuneti 'si ne iarta noua greselile noastre' va mutati mintea de la rugaciunea pentru cei dragi,la toti cei din jur ,si la intreaga lume. Deja incepe sa imi placa la Biserica :) |
#19
|
|||
|
|||
Frumosul liturgic nu are funcție decorativă
http://www.constantincucos.ro/wp-con...uarie-2014.pdf
Frumosul liturgic nu doar se privește, ci se trăiește reformator. Frumosul de natură sacră nu are o funcție decorativă, accesorie, nu este o simplă formă sau adjuvant, ci presupune miez, substanță ideatică, acțiune; generează, prin simpla sa manifestare, un conținut transformator. Frumusețea va mântui lumea - spune Dostoievski. Frumosul este omniprezent și omnipotent; trebuie însă să ne încredem în el, să-l potențăm, să-l concretizăm. El înseamnă sete de absolut care călăuzește și înalță, salvează și mântuie ființele și lumea. Întreaga creație stă sub semnul frumosului, totul are sens și valoare în orizontul unei întregiri și unități absolute. Frumosul religios nu decurge dintr-o raportare contemplativă, distantă, ci presupune efort implicativ, experiențial, organizator. El nu generează simple emoții și trăiri exterioare, sentimentalisme ieftine, identificări eliberatoare, ci reformări de fundament, descoperiri existențiale, reconfigurări bazale. Nu avem de-a face în nici un caz cu o raportare estetizantă la divinitate. O astfel de frumusețe nu se privește, ci se trăiește printr-o permanentă conformare și experiere a armoniei la care aderi. Este o continuă reașezare a plăcilor tectonice din interiorul tău în concordanță cu firescul unei rânduieli originare. Este o regăsire, o creare a omului nou prin lepădarea de cel vechi. Sacralitatea frumuseții derivă din puterea acesteia de a reforma omul, de a-l înălța, de a-l îndumnezei. Puritatea și perfecțiunea începutului vor urmări și vor avea efecte la nivelul conduitelor vieții noastre. Într-un fel, adorarea frumuseții lumii este atât o formă de cinstire a bunătății lui Dumnezeu, cât și de edificare privind existența Sa, a activității Sale creatoare, a îndurării Sale față de creație. Rezistența și „dâra“ omului lăsată în timp sunt date de forța iradiantă a acestor valori îngemănate: sacru și frumos. Lupta prezentă și viitoare a ființei se duce pe un teren eminamente spiritual, și nu material. Vor învinge cei care vor privilegia aceste valori spirituale, și nu cei care se închid (sau se închină!) doar la valori concrete, materiale, circumstanțiale. |
#20
|
|||
|
|||
Frumosul costă, ne costă, cere participare/dedicare. Și fiind o participare dureroasă, participarea noastră (firavă, sporadică) la frumos arată ce iubim noi mai mult, de fapt: urâtul. Pe care îl împodobim în tot chipul, preamărindu-l.
Nu devenim frumoși și nu trăim în frumos pentru că ținem tare mult la urâtul din noi (pe care îl găsim "frumos" și îl iubim). Nu mergem la slujbe, nu participăm la Liturghie, ori la Botez, pentru că urâtul nostru drag dinlăuntru nu ne lasă. Și nu îl ușuim, că ne costă, doare, angoasează. Totuși omitem ceva: doar alungînd urâtul din noi și dintre noi prinde viață și lucrează în omenitatea noastră Frumosul. Atunci întrezărim și frumosul din jur, într-o altă lumină, cu o nouă povață... Pentru a face însă ca înclinația noastră (înnăscută) pentru frumos să devină efectivă, lucrătoare, trebe mai întâi oleacă de rânduială. Părinții au insistat mereu asupra acestui punct. Iar un exemplu de rânduială, fie ea slăbită și contestată astăzi, avem mai întâi în biserică, de luăm aminte la modul cum decurge slujba. Asta iarăși mi se pare un lucru frumos: rânduiala slujbelor noastre, ordinea bună, neîntâmplătoare din ele. Ea ascultă de un ciclu al recuperării firescului. Pe care ni l-a arătat Hristos. Last edited by Ioan_Cezar; 08.09.2014 at 03:17:51. |
|