cuvinte de folos

Odinioara oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur.
Acum au cruce de aur si inima de lemn.

[adam000]

Au venit la avva Fillic niste frati, care aveau cu ei cativa mireni si i s-au rugat lui sa le spuna vreun cuvant. Iar batranul tacea. Si fiindca mult il rugau, le-a zis lor: cuvant voiti sa auziti? Si i-au zis: da, avvo. Deci a zis batranul: acum nu este cuvant, fiindca nu este cel ce sa lucreze. Cand intrebau fratii pe batrani si faceau cele ce le zicea lor, Dumnezeu le da cum sa le graiasca. Si auzind fratii acestea, au suspinat, zicand: roaga-te pentru noi, avvo!

Zis-a iarasi: soptind, sarpele, a scos pe Eva din rai. Asemenea acestuia si cel ce cleveteste pe aproapele. Caci sufletui celui ce-l aude, il prapadeste iar pe al sau nu-l mantuieste.

Zis-a iarasi: bine este sa mananci carne si sa bei vin, decat sa mananci cu clevetirile carnuri de frati.

Zis-a avva Forta: de voieste Dumnezeu sa traiesc eu, stie cul-n ma va iconomisi; iar de nu voieste, la ce imi trebuie viata? Caci nu de la toti primea ceva, macar ca era bolnav pe pat. Fiindca zicea: de imi aduce cineva ceva iar nu pentru Dumnezeu, nici eu nu am ce sa-i dau lui, nici de la Dumnezeu nu ia plata. Ca nu pentru Dumnezeu a adus si se nedreptateste cel ce a adus. Ca trebuie cei ce sunt afierositi lui Dumnezeu si la Dansul numai, cauta sa fie cu asa evlavie, incat sa nu sooteasca vreo nedreptate, macar de se va intimpla de mii de de ori sa li se faca strambatate.

[Ekaterina]

Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu. Parintele Arsenie Papacioc

[cristiboss56]

[cristiboss56]

„Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.”
(...)Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc.
Cum spune Berdiaev undeva, faţa omenească îndeosebi este asemenea unei taine, o minunată fuziune de materie şi spiritualitate. Când priveşti în ochii omului, vezi înţelesuri şi sentimente, nu materie. Trupul este materie transfigurată şi spiritualizată. Spiritul omenesc n-are altă posibilitate de a-şi arăta splendorile sale, puterile creatoare, decât prin trup. Numai prin trup ne îmbogăţim sufletul, chiar cu adevărul şi cu harul dumnezeiesc, şi numai prin trup comunicăm altora ideile şi sentimentele noastre.
Creştinismul nu dispreţuieşte trupul, nu-l schimonoseşte şi nu caută să-l omoare, ci se sileşte să-i descopere adevărata frumuseţe, făcându-l organ al nobleţei spirituale, al harului şi îndumnezeirii.
Cu câtă veneraţie şi duioşie înconjoară cei apropiaţi ai mortului trupul lui! Ce înălţime de suflet transpiră din această intimitate şi curăţenie de simţiri, în care se manifestă şi mai departe legăturile între cel plecat şi cei rămaşi!
S-ar putea obiecta: bine, înţelegem toată valoarea trupului şi toate cinstirile ce i se dau atâta timp cât este sufletul în el Dar după ce este părăsit de suflet, de ce să-i mai dăm vreo consideraţie?
Pentru multe din motivele de ordin mai înalt religios pe care le-am amintit, dar şi pentru următoarele:
Pe faţa celui dispărut rămân imprimate caracterele sufletului şi după ce a murit.Când priveşti la ea, nu poţi să nu ai impresia că cel mort trăieşte, că faţa lui continui să aibă un sens, să exprime un caracter, un ansamblu de sentimente, aceleaşi pe care le-a exprimat cât era viu. Cum să arunc în foc aceste sensuri, cum să ard o faţă care continuă să-mi exprime ceea ce mi-a exprimat o viaţă întreagă? Cum să dau focului o imagine scumpă, un vas în care a palpitat un suflet ce mi-a fost drag şi respectat? Preţuieşti o haină veche, un obiect de care te-ai servit odată tu sau cei apropiaţi; cum să nu preţuieşti trupul care a cuprins tot sufletul şi toată viaţa celui scump?
Nu este mai bine apoi pentru sufletul meu să rămână cu impresia că cel mort a plecat numai, decât să-mi produc pe cale silită senzaţia distrugerii lui? Nu corespunde mai bine credinţei creştine această impresie de plecare a celui răposat, decât senzaţia dură de distrugere?
Când este ars în faţa mea şi mi se dă la urmă un pumn de cenuşă, mi-am produs tocmai această senzaţie de definitivă distrugere, pe când, dacă i-am acoperit faţa cu giulgiul pământului, rămân în adâncurile sufletului cu un sentiment că numai cel mort a plecat într-o altă lume, în care continuă să trăiască, că numai el doarme; doarme în relaţie cu noi, căci cu o faţa interioară este întors spre o altă viaţă mai frumoasă.
Porunca dumnezeiască de a nu ucide are apoi referinţă şi faţă de trup. Nimic din ce este omul n-avem voie să ucidem, ci să lăsăm să sfârşească prin aceeaşi voie dumnezeiască - pe cale naturală - prin care s-a şi creat. Precum n-avem voie să ucidem sufletul, aşa n-avem voie să distrugem trupul, ci să lăsăm legea naturală să-şi urmeze cursul ei după plecarea sufletului.
Arderea este actul în care se manifestă cel mai mare dispreţ al omului pentru ceva. Tocmai de aceea el nu arde nimic, decât doar mărăcinii. Mai arde lemne ca să se încălzească, potrivit tot unei legi a firii. Deci o ardere cu un folos pozitiv. Dar pentru ce să arzi trupul omenesc? Trebuie să-l dispreţuim atât de grozav? Sau aduce aceasta un folos întreţinerii noastre? Sau este aceasta potrivit cu legea firească a vieţii?
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (...)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (...) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.
(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1)

[cristiboss56]

“Cand esti bogat, cugeta cum vei indura cu vrednicie saracia.
Cand esti fericit, cugeta cum vei indura cu vrednicie nefericirea.
Cand te lauda oamenii, cugeta cum vei indura cu vrednicie defaimarile lor.
Iar in toata viata ta, cugeta cum vei muri cu vrednicie.”

[Episcopul Nicolae Velimirovici

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

“Cand esti bogat, cugeta cum vei indura cu vrednicie saracia.
Cand esti fericit, cugeta cum vei indura cu vrednicie nefericirea.
Cand te lauda oamenii, cugeta cum vei indura cu vrednicie defaimarile lor.
Iar in toata viata ta, cugeta cum vei muri cu vrednicie.”

Episcopul Nicolae Velimirovici

Foarte bune cugetari de la Vladica Nicolae. :) Multumim !

[cristiboss56]

Vrei să te asculte femeia, așa cum ascultă Biserica de Hristos? Atunci străduiește-te și tu să te îngrijești de ea precum Hristos face pentru Biserică.
Sfântul Vasile cel Mare:
Liniștea este începutul curățirii sufletului.
Să imiți pământul, omule, și să rodești ca el. Să nu te arăți mai rău decât el, cel neînsuflețit. Deoarece acela nu scoate roade pentru propria sa desfătare, ci ca să-ți slujească ție, în timp ce rodul bunătății pe care îl faci tu, îl aduni pentru tine.
Mulțumirea cu puțin este singura comoară care nu se sfârșește niciodată.
Se întâmplă adeseori ca prietenii noștri să lucreze spre pierzarea noastră, iar vrășmașii noștri spre binele nostru.
Sfântul Grigorie Teologul:
Nu-ți întinde mâinile tale la Cer, ci la mâinile săracilor. Dacă îți vei întinde mâinile la cele ale săracilor, vei apuca vârful Cerului.
Este bine să biruim obrăznicia cu bunătatea și să-i facem mai buni pe cei care ne nedreptățesc, pe care îi suportăm atunci când suferim din pricina lor.
Atâta vreme cât te afli în fericire și ești bogat, ajută pe cel care suferă. Nu aștepta să suferi și tu ca să înveți cât de mare rău este neomenia și cât de mare bunătate este milostivirea față de cei care au nevoie.
Să nu dorești slava deșartă, deoarece este mai bine să fii cineva, decât să crezi că ești. Dacă însă ești nesățios, să nu urmărești slava omenească, căci cu ce se folosește maimuța atunci când aude că este numită leu?
Sfântul Ioan Gură de Aur:
Vrei să te asculte femeia, așa cum ascultă Biserica de Hristos? Atunci străduiește-te și tu să te îngrijești de ea precum Hristos face pentru Biserică. Și dacă va trebui să-ți dai viața pentru ea sau să te ostenești de multe ori peste putere sau să suferi și să pătimești multe, să nu le eviți. Deoarece nu trebuie să uiți că, deși vei suferi toate acestea, în esență nimic nu ai făcut, în comparație cu cele pe care le-a făcut Hristos pentru Biserică.
Nu este bogat cel care stăpânește multe, ci acela care nu are nevoie de nimic. Căci care este folosul celui care stăpânește întreaga lume, dar trăiește în mai multă mâhnire decât cel care nu are nimic? Așezarea lăuntrică este cea care îi face pe oameni bogați sau săraci, iar nu posedarea banilor sau lipsa lor.
Este cu neputință să ne mântuim fără cercetarea Sfintelor Scripturi.
Dragostea îl vede pe celălalt ca pe sine însuși și consideră cele ale ei ca fiind de obște pentru toți. Dragostea face din sărăcia aproapelui propria ei preocupare. Dragostea întinde masă de obște pentru toți, bogați și săraci, înțelepți și simpli.
Sfântul Grigorie despre Sfântul Vasile cel Mare: „Cuvântul său răsuna ca tunetul, pentru că viața lui strălucea ca fulgerul”.
(Extras din „Picături de înțelepciune”, trad. din limba greacă de ieroschim. Ștefan Nuțescu, Edit. Evanghelismos, București, 2007, pp. 9-22)

[cristiboss56]

„Mâniaţi-vă, zice, împotriva păcatului, adică mâniaţi-vă pe voi înşivă şi pe diavolul.”

„Suntem datori să mişcăm cele trei părţi ale sufletului în chip cuvenit şi potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: mânia împotriva omului nostru din afară şi a şarpelui Satan. Mâniaţi-vă, zice, împotriva păcatului, adică mâniaţi-vă pe voi înşivă şi pe diavolul. Mâniaţi-vă, ca să nu păcătuiţi împotriva lui Dumnezeu. Pofta trebuie să o mişcăm spre Dumnezeu şi virtute, iar raţiunea să o punem în fruntea acestora amândouă cu înţelepciune şi cu ştiinţă spre a porunci, a sfătui, a pedepsi şia stăpâni cum stăpâneşte împăratul peste robi; şi atunci raţiunea din noi le cârmuieşte pe acestea după Dumnezeu. Iar dacă patimile se răscoală împotriva raţiunii şi vor să o conducă, să punem raţiunea peste ele. Căci zice fratele Domnului: Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela e bărbat desăvârşit, puternic să înfrâneze tot trupul şi celelalte (Iacov 3, 2). Fiindcă, adevărat vorbind, toată nelegiuirea şi păcatul se săvârşesc prin aceste trei, precum toată virtutea şi dreptatea se susţin iarăşi prin aceste trei.”
(Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie )

[Ekaterina]

Dar te rog, Parinte, sa-mi spui cum pot sa dobandesc trezvia atentiei?

Si raspunse batranul: Negrija totala de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura aduce sufletul la frica lui Dumnezeu. Iar frica lui Dumnezeu aduce trezvia atentiei. Atunci sufletul incepe sa vada pe dracii care il razboiesc prin ganduri si incepe sa se apere. Despre aceasta a zis David: „Si a strabatut ochiul meu in vrajmasii mei”.

Spre aceasta fapta indemnand si Petru, corifeul Apostolilor, pe ucenici, le-a zis: „Fiti treji, privegheati, ca potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita; caruia stati-i impotriva, vartosi in credinta”. De asemenea Domnul ne spune: „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita”. Ecleziastul inca zice: „Daca se va urca peste tine duhul stapanitorului, sa nu-ti parasesti locul tau”. Iar locul mintii este virtutea, cunostinta si frica lui Dumnezeu.

Minunatul Apostol, luptand cu mare trezvie si vitejie, zice: „Umbland in trup, nu ne ostim trupeste. Caci armele cu care luptam nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu ca sa darame intariturile; noi surpam cugetarile si orice inaltare care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu, si tot gandul il robim spre ascultarea lui Hristos; si gata suntem sa pedepsim orice neascultare”. Daca asadar vei imita si tu pe sfinti si desfacandu-te de toate vei sluji cu osteneala numai lui Dumnezeu, vei dobandi trezvia atentiei.