O chemare la razboi

[Lavrentiu]

Intr-adevar, buna chemare!

Multi dintre noi suntem atat de infricosati de erezii incat am ajuns sa uitam ca ereticii sunt oameni ca si noi, in carne si oase, care au aceeasi cautare ca si noi, chiar daca pe cai gresite.

Nu trebuie sa uitam de asemenea de unde am venit. In afara catorva care au avut binecuvantarea de a fi aproape de Biserica inca de mici, restul dintre noi am fost readusi la turma ulterior, multi dupa zeci de ani de ratacire. Cata dragoste am fi vrut sa gasim! Si cata am gasit! Cata am gasit, si mai mult decat atat, suntem datori sa dam!

Luat pe bucatele, postul Sarei este sublim. Mesajul insa este cu totul neinspirat. In ortodoxie nu exista razboi. Uneori urmaresc cate o predica acida a cate unui parinte care se vrea induhovnicit, dar care pare ca arunca flacari in jurul lui, la adresa celor de alte confesiuni. Ori, acel biet slujitor al Domnului, nici nu realizeaza ca este inselat de duhul urii si al slavei desarte. Odata in plus, daca citim cu atentie Sfanta Scriptura vom intelege ca Mantuitorul Hristos a suferit pana la ultima suflare si s-a rugat pentru vrajamasii Lui. Mai recent, Sfantul Siluan explica cum nu se poate nai bine cat de important este sa aducem pacea in sufletele noastre si sa fim capabili sa ne rugam pentru oricine, chiar si pentru vrajmasii Lui Hristos.
Parerea mea este ca daca nu suntem stapaniti de pace si de smerenie, nu putem vorbi nici macar de propria mantuire, ca sa nu mai vorbim de risipa de energie, de intelegerea gresita a anumitor idei, de alunecarea in slava desarta, ca si cum am avea mai multa trecere in fata altora. Cele mai bune arme impotriva diavolului sunt dragostea si smerenia, iar puterea exemplului inmoaie si cele mai inversunate minti. Daca suntem capabili sa ne rugam si pentru evrei si pentru sectari si pentru orice alt neam, sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, poate ca am reusi sa rezolvam cel mai mare dintre conflicte care de fapt se da in noi insine inainte de orice. NU suntem cu nimic mai presus decat orice alt suflet de pe fata pamantului si nu avem nici un merit pentru ceea ce suntem. Toate ni se dau de sus si lui Dumnezeu trebuie sa-I multumim pentru tot. El ingaduie sa se intample bune si rele si tot El se foloseste de toate pentru inteleptirea si induhovnicirea noastra. Unii accepta lectiile ca o dojana, altii se incapataneaza sa dea vina pe altii si sa strige ca nu-i corect si nu e drept. Ce nu-i corect? Ce nu e drept? Ce oranduieste Dumnezeu? Unde este rabdarea care ni se cere noua, cu predilectie ortodocsilor? Unde este smerenia si puterea de a indura orice umilinta din partea vrajmasului? Cu atata orgoliu, e tare greu sa mai gaseasca Mantuitorul ucenici in lumea aceasta. El este rastignit in continuare si dupa mai bine de 2000 de ani de aceeiasi oameni care chiar cred ca fac voia lui Dumnezeu, dar de fapt dragostea Lui le este cu totul straina si n-ar accepta sa li se clinteasca nici un firicel de par din cap de catre cei considerati dusmani ai lui Hristos, ca sa nu mai vorbim ca nu sunt capabili sa constientizese un singur cui care sa strapunga palma pe lemnul Crucii. Stiu ca Mantuitorul a suferit, dar asta e ca si cum ar fi vazut un film indian, de care-si amintesc ca de o piesa de teatru, nu ca o revelatie divina, pentru care noua ni s-a sters pacatul stramosesc si ni s-a dat sansa reala la Imparatia lui Dumnezeu. Din pacate, cand vom realiza ca dragostea lui Dumnezeu nu se castiga prin razboi (pacatele noastre cad unul cate unul prin rugaciune si smerenie, nu fiindca ne incapatanam noi sa nu mai facem anumite chestii, fiindca renuntam la ceva, dar alceva mai grav ii ia locul pe nesimtite, iar in loc de o treapta castigata, vom avea o alunecare mai jos in prapastia parerilor de sine), ar putea fi deja mult prea tarziu.
Dumnezeu sa aiba mila de sufletele noastre ratacite si sa ne intelepteasca inainte de a fi prea tarziu!

[alex.petrisor]

În prealabil postat de Lavrentiu

Intr-adevar, buna chemare!

Multi dintre noi suntem atat de infricosati de erezii incat am ajuns sa uitam ca ereticii sunt oameni ca si noi, in carne si oase, care au aceeasi cautare ca si noi, chiar daca pe cai gresite.

Nu trebuie sa uitam de asemenea de unde am venit. In afara catorva care au avut binecuvantarea de a fi aproape de Biserica inca de mici, restul dintre noi am fost readusi la turma ulterior, multi dupa zeci de ani de ratacire. Cata dragoste am fi vrut sa gasim! Si cata am gasit! Cata am gasit, si mai mult decat atat, suntem datori sa dam!

Te-am pupat.