Stiri-Spectacole-Evenimente

[cristiboss56]

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este unul dintre cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat de o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012.
Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.
În documentul citat, se arăta că „în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire” şi că datele obţinute le furniza verbal.
„După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, se preciza în dosarul SIE 40160.
În decizia CNSAS se mai arăta că, după întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregătirii lui „cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru”.
„Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976”, se mai arăta în decizia CNSAS, unde se preciza că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.
Totodată, se menţiona că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în „Galaxia”, denumirea conspirativă a SUA, pentru a acţiona în cadrul „Riposta 77”.
În 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone. În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, în 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât nu mai prezintă interes.
La dosar sunt mai multe extrase din note care ar fi fost semnate olograf de sursa Petru, o notă redactată olograf de sursa Sidorovici în care sunt prezentate mai multe discuţii avute cu diferite persoane în străinătate, dar şi unele aprecieri, cum ar fi cea despre situaţia Arhiepiscopiei Misionare din America.
Acolo, sursa Petru arăta că „sărăcia lucie” a Arhiepiscopiei este cauzată de faptul că Arhiepiscopul „nu poate să se încadreze în specificul vieţii americane” şi nu foloseşte posibilităţile specifice Americii de dobândire a celor necesare, cum ar fi primirea de donaţii în bani sau obiecte sau „folosirea bingo-ului, joc de noroc autorizat de stat şi pus sub controlul Bisericii ca o autoritate morală”.
În aceeaşi notă se menţiona că lipsa de colaborare între Arhiepiscop şi preoţi „se datorează şi faptului că Arhiepiscopul, când se duce în vizită canonică într-o parohie, mai întâi vizitează pe unii enoriaşi, ispitindu-i de comportarea preotului şi apoi se duce la preot”.
Într-o notă din 18 ianuarie 1975 semnată cu numele „Pr. Pimen” acesta explica în ce mod a adăpostit bagajele unui preot de la mănăstirea „Sf. Ioan” care urma să plece în SUA.
Totodată, la dosar există şi transcrierea unor extrase de pe banda de magnetofon ale aspectelor relatate de Petru, după misiunea din „Kogălniceanu”, numele conspirativ al RFG, dar şi un raport privind instructajul făcut lui Petru.
IPS Pimen Suceveanul a contestat decizia CNSAS şi a solicitat instanţei să o anuleze arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii.
„Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice”, arăta IPS Pimen în contestaţia depusă la instanţă.
ÎPS Pimen: „Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână! “
Despre această perioadă întunecată din viaţa sa, ÎPS Pimen a amintit în acelaşi interviu acordat publicaţiei BOR. Întrebat care a fost perioada cea mai dificilă din viaţa sa, el a răspuns:
„Tot când am fost stareţ şi ghid la Putna. Pentru că trebuia să ştii ce să vorbeşti, ce să spui fiecăruia care venea la mănăstire şi mai ales celor care veneau pentru muzeu, pentru vizitare.
Putna, fiind zonă de frontieră, era în vizorul Securităţii.
– Şi mi s-a spus: Părinte, dacă semnalaţi un pericol pentru securitatea naţională, să ne înştiinţaţi.
– Şi le-am răspuns: Dacă este vreun pericol pentru securitatea naţională, spun nu dumneavoastră, ci, potrivit rânduielii noastre bisericeşti, spun Patriarhului, iar Patriarhul spune Procurorului General al Statului.
Dar n-am văzut nici o manifestare duşmănoasă, periculoasă, pentru Securitatea Statului. Şi a fost foarte greu…
De exemplu, a venit în perioada aceea la mănăstirile Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Moldoviţa un grup de fotografi străini, pentru un album care urma să fie editat în cadrul UNESCO. Au terminat lucrarea şi şi-au manifestat dorinţa să viziteze Putna.
Eu m-am pregătit să-i întâmpin, cu jumătate de ceas mai înainte de ora anunţată; însă, mai înainte cu vreun sfert de oră, vine o persoană pe o motocicletă cu ataş, întoarce în faţa mănăstirii şi pleacă.
Eu eram obligat să iau numărul motocicletei, însă nu am făcut lucrul acesta.
Când am intrat cu delegaţia în pridvorul bisericii pe uşa de sud, pe uşa din nord a intrat şi persoana ce a venit cu motocicleta şi la unul dintre străini i-a strecurat un plic în buzunar. Eu am observat lucrul acesta, dar am mers înainte şi am explicat la mormânt, la muzeu şi a urmat apoi o trataţie, după cum era rânduiala.
La vreo două ore după ce au plecat, vine informatorul din cadrul partidului şi mă întreabă:
– A fost ceva deosebit?
– Eu zic: Nimic.
– Probabil că nu aţi observat dumneavoastră.
Acel agent al securităţii sigur a fost ascuns undeva şi a văzut, însă fiind şi el român nu a spus: Părinte, de ce minţi? ci a tăcut şi el! Ăştia erau oamenii cu adevărat români în timpul regimului comunist!
Altă dată, m-au pus să-l provoc la discuţii pe un fost funcţionar la ambasada americană, Radu Băncescu. Şi mă tot eschivam, ba că nu l-am întâlnit, ba că era grăbit, ba că ar avea o rezervă faţă de mine.
Şi el aflând, foarte supărat le-a zis: Ce mă tot sâcâiţi!? L-aţi pus pe stareţul de la Putna să mă tragă de limbă! Când au auzit cei de la Securitate, au raportat şi şefului mare de la Bucureşti şi au consemnat despre mine: „A trădat legătura cu noi”! E scris în dosarul meu de la CNSAS.
Când trădezi legătura cu ei urmează un glonţ sau închis. Şi un an de zile au insistat la părintele Mitropolit să fiu mutat de acolo şi el tot întreba: Dar ce-a făcut? Şi ei nu spuneau că nu le-am dat informaţii, ci că am avut ieşiri faţă de străini.
Şi, până la urmă, sigur că am plecat, la Văratec, într-o maşină pusă la dispoziţie de ei, cu câteva haine şi cărţi. Nici nu eram sigur că voi ajunge la destinaţie. La Văratec am avut un fel de domiciliu forţat. Şi a venit cineva şi mi-a spus: Nu ai voie să ai legătură cu nimeni; doar la biserică şi la camera unde eşti găzduit. Eu am spus: Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână! Şi am plecat din faţa lui.
Nu a fost uşor în acele vremuri“