Fericirea...

[Marius22]

Cred ca una din cele mai scurte definitii oferite secularizarii societatii contemporane, instrainarii ei de Dumnezeu, poate fi formulata plecand de la problematica fericirii.

In acest sens, semnul secularizarii sta in faptul ca tot mai multi oameni au ajuns sa caute fericirea facand abstractie tocmai de Fericirile evanghelice. De aceea, omul instrainat de Dumnezeu este un om profund nefericit, cel mult unul cu o fericire contrafacuta, unul care mimeaza fericirea.

[iustin10]

În prealabil postat de glykys

"Stiti care-i cea dintai haina pe care o primeste cineva care se face calugar, la slujba calugariei? Unii dintre dvs. ati vazut desigur o slujba de calugarie si ati observat ca cel care se prezinta la calugarie se prezinta intr-o haina alba, care se numeste a veseliei: Fratele nostru (i sespune numele) se imbraca in haina veseliei. Ce inseamna asta? Ca fondul vietii calugaresti trebuie sa fie veselia,VESELIA CONSTIINTEI LEGATURII CU DUMNEZEU. SI ASTA NE-O PROCURA CREDINTA NOASTRA SI RANDUIELILE CREDINTEI.

FARA RANDUIELILE CREDINTEI NOASTRE NU EXISTA ORTODOXIE, IAR FARA ORTODOXIE NU EXISTA O BUCURIE DIN ORTODOXIE. Poate exista o bucurie din altceva, dar bucuria in ortodoxie neaparat este in legatura cu slujbele Bisericii noastre si cu temeiurile de gandire si de simitre pe care ni le dau randuielile de slujba ale Bisericii noastre....

Sfantul Isac Sirul spune ca rugaciunea este o bucurie care inalta multumire."

(Par. Paraian, "Ortodoxie si bucurie", in Ospatul credintei, 2006).

Frumos acest pasaj . Oriunde este bucurie si fericire,acolo este si Dumnezeu. Caci nimeni nu se poate bucura cu adevarat,si din tot sufletul,daca nu e atins de blandetea si mila infinita a Dumnezeirii .
Intre un calugar trist si posomorit ,si un om bucuros,care da slava lui Dumnezeu,cel care se bucura e mai aproape de Dumnezeu.
Caci pustinicia nu e desavarsita decat cand e dublata de fericire ,chiar de ar fi fericirea ochilor care isi plang pacatele

[Marinescu]

În prealabil postat de PetruD

Cugetand acum cateva zile la cele sfinte si la om, am ajuns sa imi pun o intrebare: Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi) ?

Eu de felul meu sunt o fire sociabila dar trista, ganditoare si foarte multi oameni imi zic mereu ”De ce esti mereu posomorat?”, ”Ce ai de esti suparat tot timpul?” ... exista oameni care au mereu un zambet pe buze si sunt mai mereu veseli ... este un pacat? Eu stau mai mereu posomorat pt ca socotesc ca nu prea am motive pt care sa fiu fericit ... la cate prostii am facut la viata mea, si daca uit pt o clipa de prostiile mele, imi aduc aminte de nefericitele gafe ale altor oameni din jurul meu, mai ales oameni dragi, si ma intristez iar pentru ei ... si apoi ma gandesc ... oare monahii care se roaga fara intrerupere sunt fericiti? Cel putin in viata asta nu par ... Cat despre mine eu aproape mi-am insusit tristetea asta ca parte din personalitatea mea... insa nu stiu daca e bine ...

Va cer asadar sfatul. Va multumesc dinainte.

Omul a fost creat sa fie fericit. Insa, pacatul, si alte probleme il fac nefericit. Caci pacatul te desparte de izvorul fericirii - Dumnezeu.
Lumea ofera o alternativa, o alta fericire, si, de cele mai multe ori aceasta e trecatoare si egoista.
Ca sa te bucuri cu adevarat de fericire trebuie sa te imprietenesti cu Dumnezeu, asa cum se spune si in Sfanta Scriptura in Iov, cap.22:

21 Împacã-te cu Dumnezeu si cazi la pace. Atunci bine va fi de tine (vei fi fericit).

Mie mi-a placut citatul care a fost postat astazi pe acest site:

"Cel bun este liber, chiar daca e sclav. Cel rau este sclav, chiar daca e rege". Fericitul Augustin

Cat de greu este sa castigam acea bunatate care ne face liberi si fericiti! Adesea o viata intreaga nu ne e de ajuns! Si cautam fericirea in afara noastra, dar uitam s-o cautam inauntrul nostru.

[costel]

În prealabil postat de PetruD

Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi)?

"Cel ce se increde in Domnul este fericit." (Pildele lui Solomon 16, 20).

Parintele Simeon Kraiopoulos spune ca "nu esti nefericit pentru ca esti crestin, esti nefericit pentru ca nu esti autentic. Starea ta de crestin neautentic iti este povara".

Ne-a spus odată părintele că modul în care ne putem manifesta recunoştinţa către Domnul este a ne bucura. De asemenea ne mai spune părintele că spontaneitatea este bună...

Întristarea pentru păcate şi greşeli ne foloseşte în decizia de a nu le mai face. O dată ce cotim pe drumul cel bun, cred că ne putem bucura din nou, de şansa pe care am primit-o.

Zic şi eu...

[ana.cozma]

Eu cred ca fericirea este relativa si variaza in functie de multi factori. Fiecare om isi poate avea fericirea in ceva mai simplu, sau mai complex. Fericirea este construita chiar si prin intermediul sufletului, prin simplele impacari cu tine asa ca eu nu consider ca este un pacat sa fi fericit!

[Tomita]

Daca lucrurile le-a ingaduit Dumnezeu sa fie asa, cine sunt eu sa cartesc? Si daca pot sa fac lucrurile mai bine, realitatea mai frumoasa, atunci am motive sa fiu vesel, ajut cu ceva.
Poti face si haz de necaz si poti cere si ajutorul lui Dumnezeu in situatii disperate dar sa nu pierzi speranta ca Dumnezeu va aranja lucrurile cum e mai bine.
Si sa nu uiti ca lupta cu tine insuti, in incercarea de a deveni mai bun, iti da cele mai frumoase aripi spre fericire.

În prealabil postat de PetruD

Cugetand acum cateva zile la cele sfinte si la om, am ajuns sa imi pun o intrebare: Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi) ?Eu de felul meu sunt o fire sociabila dar trista, ganditoare si foarte multi oameni imi zic mereu ”De ce esti mereu posomorat?”, ”Ce ai de esti suparat tot timpul?” ... exista oameni care au mereu un zambet pe buze si sunt mai mereu veseli ... este un pacat? Eu stau mai mereu posomorat pt ca socotesc ca nu prea am motive pt care sa fiu fericit ... la cate prostii am facut la viata mea, si daca uit pt o clipa de prostiile mele, imi aduc aminte de nefericitele gafe ale altor oameni din jurul meu, mai ales oameni dragi, si ma intristez iar pentru ei ... si apoi ma gandesc ... oare monahii care se roaga fara intrerupere sunt fericiti? Cel putin in viata asta nu par ... Cat despre mine eu aproape mi-am insusit tristetea asta ca parte din personalitatea mea... insa nu stiu daca e bine ...Va cer asadar sfatul. Va multumesc dinainte.

Petru,uite ce le spunea Apostolul Pavel tesalonicienilor: ,,Bucuraţi-vă pururea.Rugaţi-vă neîncetat.Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.Duhul să nu-l stingeţi.".Si tot apostolul le spunea si filipenilor: ,,Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus."

Capu sus frate si cu credinta-n Domnul,martore fiind cuvintele apostolului,mergi inainte cu bucurie si smerenie.Nimeni nu-i perfect,toti ne luptam cu firea noastra,cu caderile si tristetile noastre,cu patimile.Dar frate daca vei intelege motivul bucuriei la care se refera Pavel atunci o sa vezi ca tristetea nu te va mai dobori.Traim doar umbra la ce vom fi,daca vom fi gasiti vrednici,privirea sus si inima in cer,caci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.Hristos a spus asta.Si acolo nu-i tristete frate,in lumina Lui nu exista tristete.Doamne ajuta!+

[grigoras gherase]

În prealabil postat de PetruD

Cugetand acum cateva zile la cele sfinte si la om, am ajuns sa imi pun o intrebare: Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi) ?

Eu de felul meu sunt o fire sociabila dar trista, ganditoare si foarte multi oameni imi zic mereu ”De ce esti mereu posomorat?”, ”Ce ai de esti suparat tot timpul?” ... exista oameni care au mereu un zambet pe buze si sunt mai mereu veseli ... este un pacat? Eu stau mai mereu posomorat pt ca socotesc ca nu prea am motive pt care sa fiu fericit ... la cate prostii am facut la viata mea, si daca uit pt o clipa de prostiile mele, imi aduc aminte de nefericitele gafe ale altor oameni din jurul meu, mai ales oameni dragi, si ma intristez iar pentru ei ... si apoi ma gandesc ... oare monahii care se roaga fara intrerupere sunt fericiti? Cel putin in viata asta nu par ... Cat despre mine eu aproape mi-am insusit tristetea asta ca parte din personalitatea mea... insa nu stiu daca e bine ...

Va cer asadar sfatul. Va multumesc dinainte.

Dumnezeu insusi ne indeamna la fericiere,la a ne bucura de viata ce ne-a daruit-o.Fericirea cea adevarata este numai in credinta si apoi in dragoste pentru semenii nostri.Fericirea interioara trebuie sa fie si pe fata ta,altfel este numai o masca,nu o afisezi tu ci se afiseaza singura!Da-i voie sa erupa,sa infloreasca natural si nu vei mai fi posomorat pentru ca pacatele tale le-ai "incredintat Domnului si el le-a dat la spate si nu-si va mai aminti de ele" iar tu te vei simti cu adevarat usurat chiar daca"ele vor ramane pururea inaintea ta",cum spune Psalmistul.Cine iubeste pe Domnul cu adevarat nu poate fi trist!Fi vesel deci!