Rânduri pentru tineri

[TINERI PENTRU ROMANIA]

COPIII

-I-

Nimic nu e mai trist ca o casă fără copii. Lipsa copiilor era considerată în trecut o pedeapsă divină. Concepții învechite, vor spune unii. Oare? Scopul principal al căsătoriei e totuşi nașterea de copii. Iubirea dintre un tânăr şi o tânără trebuie să creeze viaţă.

Să avem copii! Să-i dorim şi să-i primim cu bucurie când Dumnezeu ni-i dă! Greutățile suplimentare impuse de ei unei Familii sărace sunt compensate de fericirea pe care i-o aduc. La bătrânețe, când vom cântări sacrificiile pe care le-am făcut pentru copiii noștri şi satisfacțiile morale pe care ei ni le-au oferit, vom vedea că suntem în câștig.

-II-

O mamă şi un tată fără dare de mână, care cresc deja cu greu mai mulţi copii, află că vor mai avea un copil. Uşor descumpăniți ei îşi spun zâmbind că micuțul s-a cam grăbit şi că ar fi fost mai înțelept din partea lui să aștepte până când frații i se fac mai mari. Se bucură însă de venirea sa la fel de mult ca de venirea celor născuți înaintea sa. Spațiul e pregătit cu grijă ca „intrusul” să aibă cel mai bun loc din casă fiindcă e mezinul Familiei. După ce s-a născut părinții îl privesc şi se privesc cu tandrețe admirativă şi-şi spun cu gândul la reținerile lor anterioare: „Cât e de frumos şi ce bine că-l avem!” Fraza se termină cu un sărut care exprimă iubire şi încredere în viitor. Astfel de părinți sunt fericiți, oricât de grea le e viaţa, şi-şi merită fericirea pentru că au obţinut-o prin virtute şi curaj.

„Dumnezeu binecuvântează Familiile numeroase” spune un vechi dicton azi uitat. Înclin să cred că nu e o afirmație inexactă. Copiii Familiilor numeroase reuşesc în viaţă mai bine ca alţii. Se datorează aceasta nevoilor care le impulsionează voinţa şi curajul? Se datorează aceasta faptului ca se ajută între ei? Nu știu. Cert e că ei îşi croiesc drumul mai repede şi mai sigur.

-III-

Mai trebuie să avem copii şi pentru că asta ne e datoria. Națiunea, Patria nu pot exista fără ei. Nu avem dreptul să ne sustragem acestei obligații absolute. Am primit viaţă, trebuie să dăm viaţă. Datoria noastră faţă de Națiunea care ne ajută, faţă de Patria care ne hrănește nu o putem plăti decât prin copii.

De ce nu ne-am face datoria? De teamă că ni se limitează libertatea, de teama încurcăturilor şi responsabilităților care vin odată cu copiii. Plăcute încurcături, responsabilități ușoare! Pe cine pot speria? Pe lași. Nu există alt cuvânt pentru a caracteriza acești dezertori ai vieții.

-IV-

Mi-a rămas în minte răspunsul pe care mi l-a dat cândva o tânără pe care o cunoșteam foarte puţin şi căreia m-am adresat într-o zi.
- Vă însoțiți soțul în călătorie, doamnă? Am spus eu.
- Nu, a răspuns ea. Am trei ghiulele mici şi dragi legate de glezne care mă rețin acasă.
Aceste cuvinte rostite cu un amestec de afecțiune maternă, de mândrie şi de regret erau cu adevărat fermecătoare, iar tânăra, care se dovedea o mamă bună, îmi păru mult mai frumoasă.

Nu doar bărbații se tem să aibă copii. Sunt şi multe femei care nu-i vor. Ele îşi ascund egoismul pretextând probleme de sănătate, obligații profesionale ş.a.m.d.. Adevărul e că sunt atinse de un rău care ameninţă să ne distrugă dacă nu scăpăm de el, mă refer la lașitate. Un fost președinte american, Theodore Roosevelt (1858-1919), spunea despre un astfel de comportament: „Când bărbații ajung să se teamă de paternitate, de muncă sau de război drept, când femeile ajung să se teamă să fie mame, Națiunea e pe marginea abisului şi ar fi mai bine să dispară de pe faţa pământului unde va deveni, pe bună dreptate, obiect de dispreţ pentru cei puternici, curajoși şi cu suflet mare.”

Usturătoare cuvinte! Noi, tinerii României, nu vrem să le merităm. Nu vrem să fim ofensați, nu vrem ca Națiunea să ne fie disprețuită. Nu vom fi copiii degenerați, stricați şi corupți ai dârzului Neam Românesc. Ne vom face datoria! Bărbații în muncă şi în primejdii, femeile ca mame. Nu există îndatorire mai frumoasă şi mai nobilă şi câtă vreme nu o vom fi îndeplinit nu vom fi demni de nimic altceva.

-V-

Suntem pregătiţi să fim tați şi mame? Nu. Învățământul public nu face nimic pentru asta nici la noi, nici prin alte pârți. Dacă vreun arheolog din viitorul îndepărtat ne-ar găsi manualele şi programele școlare ar fi uimit să vadă că instruirea elevilor pentru viaţă se rezuma la cunoașterea măsurilor contraceptive şi la acceptarea perversiunilor sexuale. „Evident, şi-ar spune el, e vorba de o societate care a dispărut din cauza decăderii morale.”

Nu știu dacă învățământul secundar poate redeveni rapid ce a fost. Pentru tinere aceasta ar fi de dorit. Tinerii poate că nu au nevoie de profesori pentru a ști care le sunt îndatoririle de tați. Nu au multe de făcut acasă şi ceea ce au de făcut poate fi făcut şi de mamă. Dar nu ar fi rău ca după căsătorie să se pregătească împreună cu soțiile lor pentru rolul de părinți. Le-ar fi util dacă ar citi împreună cu ele în momentele libere cărți despre igiena copiilor, despre îngrijirile care li se dau, despre educarea lor.

-VI-

Femeia trebuie să-şi hrănească copilul orice s-ar întâmpla şi orice i s-ar spune. Trebuie pentru că e datoria ei, pentru că aşa e normal. Nu se poate viola fără consecințe legea firii. Laptele mamei e făcut pentru a hrăni copilul. Sănătatea ei, viaţa lui depind în egală măsură de el. Copilul alăptat de mamă e la adăpost de aproape orice pericol. Hrana pe care o primește de la ea îi e destinată, e singura potrivită pentru el.

Când mama nu-şi hrănește copilul e de două ori pedepsită. Întâi pentru că pierde emoția blândă dată de mica ființă de la pieptul său. Apoi pentru că sănătatea sa, tinerețea sa, prospețimea trăsăturilor sale sunt afectate. Priviți mai multe femei de aceeași vârstă ajunse la maturitate şi căutați-le pe acelea care au hrănit mai mulţi copii. Le veți recunoaște după chipul radiind de sănătate, de tinerețe şi de frumusețe.

-VII-

În primii ani de viaţă copilul aparţine inevitabil mai mult mamei decât tatălui şi e bine că e aşa. Oricât de mult ne-am iubi copiii, noi tații, e de dorit ca ei să țină mai mult la mamă. Ea are asupra lor o influență mai mare ca noi pentru că e mai blândă, pentru că nu-i domină în mod absolut, pentru că nu-i oprimă. Interesul băieților, pe care am fi ispitiți să ni-i apropiem, să-i sustragem într-o oarecare măsură mamei, e să rămână sub autoritatea ei. Autoritatea tatălui trebuie să se situeze undeva într-un plan superior şi îndepărtat pentru a nu se face simțită decât în ocazii grave.

Voinţa bărbatului e prea imperioasă pentru a nu apăsa greu, exagerat asupra dezvoltării libere a copilului. Un tată cu voinţă puternică va trebui să evite s-o exercite asupra fiului său dacă nu vrea să-i emasculeze caracterul. Bărbații cei mai viguroși din punct de vedere moral, dacă nu vor înțelege că e preferabil să-şi lase fii mai mult în grija mamei, riscă să facă din ei ființe lipsite de energie şi de curaj. Autoritatea mamei asupra fiului e întotdeauna binefăcătoare şi nu riscă niciodată să fie prea apăsătoare. Băiatul sub tutela mamei, care-l stăpânește fără să-l strivească, îşi poate manifesta personalitatea şi-şi poate dezvolta propria voinţă.

Când studiați formarea unui om de valoare încercați să aflați mai întâi cum i-a fost mama. Influența ei asupra lui a fost preponderentă. Dacă bărbatul îşi formează în timpul căsătoriei soția făcând-o a sa, soția, devenită mamă, îi va forma fiul. Blândețea mamei e necesară dezvoltării forței fiului ei.

-VIII-

Nu ne creștem copiii pentru noi, ci pentru ei, pentru Națiune, pentru Patrie. Acesta e principiul care e bine să ne ghideze în educarea lor. Să ne pregătim copiii să fie bărbați cu voinţă şi curaj, femei ca tinerele desăvârșite care ne sunt soții! Să ne creștem copiii ca ei să facă pentru copiii lor ce facem noi pentru ei!

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

FERICIRE ŞI BOGĂŢIE

-I-

Omul care munceşte, care are soție şi copii e un om fericit. Situaţia sa socială, sărăcia sau bogăţia sunt lucruri exterioare lui şi nu au nicio influență asupra stării sale de mulțumire sufletească. Doar omul foarte sărac şi omul foarte bogat sunt nevoiți să facă eforturi excepționale pentru a avea o viaţă fericită. Cel foarte sărac suferă pentru că nu poate da alor săi un minim de bunăstare. El e preocupat doar de lipsurile cu care se confruntă şi de necesitatea de a câştiga mai mult. Cel foarte bogat trebuie să lupte ca să-şi apere averea sau ca să se ferească de ispite. El are nevoie de multă energie pentru a nu se îndepărta de Familie.

Aceste două cazuri rare date la o parte, rămâne majoritatea oamenilor cu resurse nici prea mari, nici prea mici, cu poziții sociale nici prea modeste, nici prea strălucite. Pentru toţi în egală măsură fericirea depinde de condițiile morale şi nu de condițiile materiale ale vieții lor. Fericirea e în ei şi în ființele dragi de lângă ei. Bogăţia nu are nici un rol aici. Binele real, bucuria profundă, pură nu se pot cumpăra. Averea şi fericirea nu sunt interdependente.

-II-

Banii ne pot oferi unele plăceri, ne pot scăpa de unele complicații, dar nu ne fac fericiți. Să recunoaștem totuşi că sunt un puternic mijloc de acțiune şi că mulţi vor să-i aibă. Dorinţa de a face avere prin muncă onestă e firească. Cine nu dorește să ofere Familiei sale o situaţie materială mai bună? Sunt înclinați să aibă câştiguri cât mai mari aceia a căror bunăstare se măsoară prin ce produc sau vând.

În industrie, comerț şi agricultură interesul personal e un stimulent legitim, util interesului general. Muncim şi producem pentru că aceasta ne e datoria dar şi pentru că ne e folositor. Inițiativa şi energia de care dăm dovadă contribuie mult la prosperitatea generală. Putem spune oamenilor care lucrează în industrie, comerț şi agricultură: „Îmbogățiți-vă pentru că îmbogățiți România.”

Dar fie că suntem bogați sau săraci fericirea pe care o putem dobândi e egală. Ea depinde de raţiunea noastră şi de împrejurări. Ea nu depinde de ce avem. Bogați sau săraci, va trebui să fim la fel de morali, va trebui ca regulile vieții noastre materiale să fie aceleași. E recomandabil în toate cazurile să trăim simplu, în Familie şi să nu ne irosim în afara ei timpul, banii şi puterile. Bogați, dacă nu vom fi cumpătați ca săracii, dacă nu vom munci ca ei, nu vom fi sănătoși. Lenea aduce boală, vicii şi înjosire.

-III-

E bine să ne limităm la ce câștigăm. Altfel nu vom fi fericiți. Omul care are un salariu de zece mii de lei şi cheltuie zece mii cinci lei e sărac. Omul care are un salariu de o mie de lei şi cheltuie nouă sute nouăzeci şi cinci de lei e bogat. Totul e ca modul nostru de viaţă să se bazeze pe armonizarea cheltuielilor cu veniturile.

E necesar să rezistăm tuturor ispitelor, chiar şi celor care par firești, onorabile. Ar fi periculos, de exemplu, să ne împrietenim cu persoane cu o moralitate exemplară, dar mult mai bogate ca noi. Ne vom simți umiliți primind mereu fără să oferim nimic, iar casa unde locuim cu Familia ne va părea un bordei când vor intra în ea unii obișnuiți să trăiască opulent. Dorinţa de a cheltui mai mult decât ne putem permite va fi deosebit de puternică într-o asemenea situaţie.

-IV-

O viaţă retrasă, demnă, ne-ar permite să ne punem de acord cheltuielile cu veniturile. Dacă suntem moral ireproșabili, vom avea toată libertatea de a acționa rațional. Un vechi dicton spune: „Fii virtuos şi vei fi liber!” Relațiile mondene sunt ruinătoare. Contrar cu ce spun unii, evitarea lor nu ne va afecta viitorul.

Aceasta se înțelege de la sine pentru cel care îndeplineşte o funcție unde nu i se cere decât muncă fără alte restricții. Aceasta se înțelege de la sine mai ales pentru cel mai dependent dintre oameni: soldatul, ofițerul de grad inferior. Iată un ofițer tânăr, căsătorit, care trăiește din solda sa şi din micul salariu al soției. Totalul nu înseamnă mare lucru şi nu-i permite să facă cine știe ce impresie. El evită din decență, din demnitate, raporturile sociale cu toată lumea considerând că e mai bine să-şi vadă de Familie. Soția e în întregime absorbită de serviciu, de grijile căminului, de copiii. Soțul munceşte ca să se instruiască şi se dedică integral activităților sale profesionale. El e un ofițer devotat, zelos, făcându-şi meseria cu drag, cu convingere.

Să-i urmărim în carieră pe tânărul ofițer şi pe camarazii lui mai bogați. Harnicul, „sălbaticul” va reuși mai bine ca oricine. Existenţa retrasă nu-l va afecta. Caracterul, valoarea şi munca fiecăruia sunt singurele care contează în viaţă.

Mondenitatea, relațiile extinse au mai multe inconveniente decât avantaje. Ele risipesc timp, bani şi forțe care ar putea fi folosite pentru treburi mai utile. Ele nu sunt sănătoase pentru fizic şi moral. Plăcerile pe care le procură enervează şi obosesc. Simpatia şi afecțiunea joacă aici un rol mai mic ca pizma şi trufia.

-V-

Să trăim mai ales în mijlocul Familiei, să ne petrecem cea mai mare parte a timpului liber cu soția, cu copiii. Să ne deschidem casa unor prieteni apropiați, siguri, de perfectă valoare morală şi să n-o deschidem decât lor. Căminul e sacru, să nu lăsăm să intre în această „sfântă a sfintelor” decât pe cei care merită.

În interiorul familial bine închis, bine apărat de rău, de vulgaritate trebuie să ne simţim bine. Trebuie să organizăm acolo o ambianță plăcută şi liniștită. Alături de prietenii dragi, pe care-i primim uneori, avem alți prieteni discreți, plăcuți, buni sfătuitori: cărțile. Să avem cărți bine alese, pe care să le citim singuri, cu soția sau cu copiii când cresc. Ele păstrează ce e mai bun, mai frumos, mai măreț din gândirea umană şi oferă totul cu generozitate cui știe să ajungă la comorile lor.

-VI-

Să nu neglijăm aranjarea locuinței. Bogați sau săraci, putem să ne înconjurăm de lucruri frumoase. Un obiect elegant, cu linii grațioase, în culori discrete costă adesea mai puţin decât produsul de prost gust al unei firme renumite. Nu putem cumpăra mobilă scumpă sau opere de artă originale? Nicio pagubă! Fericirea noastră nu depinde de ele. Le vom contempla în magazine sau expoziții. Aceasta ne va forma gustul şi ne va ajuta să alegem cele mai potrivite produse pentru crearea unui mediu familial atrăgător. Vom afla astfel că o reproducere de calitate la un preț infim face mai mult decât o pictură proastă sau mediocră. Casa aranjată cu bun gust e un loc agreabil. Chiar dacă nu locuim într-un palat, ne-am asigurat întreaga contribuție a lucrurilor materiale la realizarea fericirii noastre.

E important totodată să ne folosim timpul liber pentru cultură şi pentru recreere. Plăcerile simple, activitățile sportive sunt mai bune decât oricare altă distracție. Ele ne întrețin sănătatea şi buna dispoziție, echilibrul fizic şi moral.

-VII-

Viaţa din marile aglomerații e dăunătoare şi cel mai bine ar fi să locuim cu Familia în aerul curat de la țară. Igiena corpului şi sufletului nu sunt compatibile cu viaţa la comun din blocurile stil cazarmă de la oraș. Dar câți dintre noi îşi pot permite o locuință ideală? Din fericire altfel stau lucrurile cu condițiile morale care sunt esențiale şi care depind în întregime de noi.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DEPOPULAREA

-I-

Să dăm Patriei copiii de care are nevoie! Dacă nu ne vom face datoria de oameni şi de cetățeni, dacă egoismul şi teama de obligațiile familiale vor fi mai mari ca sentimentul propriei noastre fericiri, ca interesul naţional, vom pieri şi istoria va spune despre noi că am dispărut din cauza unei crize de lașitate şi de imoralitate. Nu vrem aşa ceva! Vom feri Națiunea de o astfel de nenorocire, de o astfel de ruşine.

-II-

Răul e aici, sare în ochii, e tot mai mare. Populația României scade constant. Eram 23.000.000 suntem 20.121.641. Populația Țârilor vecine ostile e în total de 63.089.800 de locuitori. Aceasta înseamnă că suntem vulnerabili, că nu tragem toate foloasele posibile din teritoriul frumos şi bogat pe care ni l-au lăsat înaintașii.

Industria şi agricultura au început să ducă lipsă de forţă de muncă. Consecinţele scăderii natalității sunt agravate de plecarea unora în străinătate sau de la sat la oraș. Migrarea spre alte Ţări e o calamitate. Ea ne produce pierderi în oameni comparabile cu cele provocate de molime, de războaie sau de dezastre naturale. Banii trimiși în Ţară de expatriați sunt o iluzie. Migrarea spre orașe nu rezolvă nimic. Ea compensează scăderea populației din mediul urban, dar ne lasă satele pustii. În curând nu vom mai avea destui locuitori pentru a popula nici orașele, nici satele. Fără suficiente brațe ca s-o slujească economia va realiza cel mult progrese mediocre.

Pericolul e iminent, concret. Dezechilibrul de forțe dintre noi şi vecinii noștri neprietenoși e mare şi creşte. Dacă situaţia se menține, nu ne vom mai putea apăra, nu vom mai putea trăi. Apartenența la NATO nu justifică neglijarea propriei noastre capacități de apărare. Să nu uităm de teribilul an 1940 când întregul nostru sistem de alianțe s-a prăbușit! Românii din trecut au fost mari. Ei şi-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre. Avem datoria să le continuăm lucrarea, să asigurăm viitorul Naţiunii şi să menținem integritatea Patriei.

-III-

Teoreticienii decadenței justifică uitarea noastră de sine şi consecinţa ei, depopularea. Populația lumii nu a crescut excesiv? Putem fi fericiți fiind atât de mulţi? Se întreabă ei. Oameni lipsiţi de credinţă, de clarviziune, surzi la vocea firii, examinați situaţia geografică a Ţării, examinați-ne populația micșorată, parțial îmbătrânită, activitatea economică afectată de problemele demografice şi spuneți dacă vom putea continua aşa, dacă nu vom fi în curând copleșiți, distruși! Nu veți fi însă niciodată de acord că România e în pericol. Vă veți declara mulțumiți că ne-am rărit şi veți afirma ipocrit că nu am făcut decât să ne aliniem altor State. Ei bine, nu! Din punct de vedere uman şi din punct de vedere naţional, greșiți.

E populat întregul Pământ şi am rămas fără resurse? Nu. Oceanele şi mările, adică două treimi din planetă, nu au fost explorate şi nu sunt locuite. Știm despre ele la fel de puţin ca despre Lună. Nu poate Ţara noastră să hrănească un număr de locuitori mai mare ca în prezent? Ba da. Pământul cere încă oameni, mulţi oameni. Națiunile nobile, viguroase şi sănătoase i-i vor da.

-IV-

Strămoșii noștri primitivi puteau gândi la fel ca modernii decadenți. De ce să se fi supus legii naturale şi sfinte, care le spunea creșteți şi vă înmulțiți, când le era mai comod să i se sustragă? Preistoria a avut poate sofiștii ei. Dacă locuitorii cavernelor i-ar fi ascultat ar fi devenit egoişti, ar fi preferat copiilor, confortul şi şi-ar fi spus că oamenii din viitor, fiind putini, vor dispune de terenuri de vânătoare mai mari. Le asigurau fericirea născându-i în număr mic, nu-i aşa?

Din cauza acestui mod laș, egoist, miop de a gândi am fi bătut pasul pe loc. Grupurile mici de oameni, izolate unele de altele, expuse permanent la tot felul de amenințări, trăind precar, nu ar fi putut progresa. Din fericire omul a avut curaj şi credinţă, a luptat, s-a înmulțit, şi-a făcut copiii stăpâni peste Pământ. Aşa a fost în trecut, aşa va fi în viitor. Nu e loc în lume decât pentru Națiunile care au energie şi încredere în ele, care luptă şi care cresc neîncetat. Stagnarea e moarte.

-V-

România va trăi. Ea are toate elementele vieții şi măreției. Nu-i lipsește decât voinţa de a le pune în valoare. Răul ei e moral şi doar moral.

Putem diminua sensibil mortalitatea. Va fi un mare bine, însă nu va fi în niciun caz un leac pentru depopulare care depinde de natalitate. Fizic, de asemenea, avem puține de făcut. Sângele ne e încă fierbinte în vine, seva nu a secat în noi.

Pericolul e mare. Alunecăm deja pe panta care duce spre dispariție. Trebuie să oprim declinul. Mai avem timp s-o facem, dar nu mult. Roma a murit când nu au mai fost cetățeni romani. Suntem în prezent destui ca să-i aducem pe lume pe toţi aceia de care Națiunea are nevoie. E de ajuns să vrem. E de ajuns să știm şi s-o spunem sus şi tare că mariajul, Familia compusă dintr-un bărbat şi o femeie, le datorăm şi Patriei.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRIOTISMUL

-I-

Slujirea Patriei e o datorie şi o obligaţie imperioasă pentru românul din secolul nostru pus în faţa unui prezent tulbure şi a unui viitor nesigur. În momentul critic al vieții naționale la care am ajuns, patriotismul e o virtute esențială. Cine nu are sentimente patriotice e un om rău, un fiu nedemn al Naţiunii noastre.

Dacă sofiștii nu ar face neclare adevărurile cele mai evidente, dacă nu ar complica lucrurile cele mai simple, nu ar fi nevoie să vorbesc despre îndatoririle patriotice. Ar fi ca şi când aș demonstra că doi plus doi fac patru.

-II-

Sufletul ne dictează atașamentul pentru Ţară înaintea rațiunii. Cu cât sufletul ne e mai mare, cu atât dragostea de Patrie ne e mai mare. Afecțiunea pe care o avem pentru locul unde ne-am născut se manifestă inițial fără să știm de ce. E în noi, e instinctivă ca tot ce ţine de fire, ca tot ce ţine de esența lucrurilor. O trăim plenar înainte de a ne putea gândi la ea. E ceva în același timp plăcut şi măreț. E ca un poem ce ne vorbeşte de iubire, de devotament, de sacrificiu, de forţă şi de glorie.

Întreaga noblețe, întreaga frumusețe din inima omului se rezumă în idea de Patrie. Nicio altă idee nu e atât de completă, atât de înaltă. Ea cuprinde în sine ce îndrăgim mai mult: Familia, Națiunea şi istoria noastră. Cuvântul Patrie ne emoționează întotdeauna până la lacrimi. Patria e tot ce e al nostru, tot ce ne înconjoară, tot ce iubim, toată viaţa noastră. Ea e teritoriul binecuvântat unde natura e blândă şi maternă. Ea e locul unde cei de un Neam cu noi trăiesc mândri şi dârji. Ea e Poporul nostru viteaz care şi-a arătat prin secole inteligența şi forţa. Ea e credința noastră într-un viitor mare.

-III-

Patria e România, buna, generoasa şi frumoasa Românie. Ea ne e ca o mamă. Îi aparținem şi ne aparţine. Ea e mai presus de orice şi de oricine. Avem multe motive s-o iubim, dar cel mai important dintre ele e acela că suntem români. Patria trebuie îndrăgită independent de frumusețile sale, de bogățiile sale, de renumele său. Ne iubim mama pentru că e mama noastră, nu pentru că e mai frumoasă, mai distinsă, mai elegantă şi mai inteligentă ca alte femei. Nu o comparăm cu nimeni.

Iubirea de Patrie nu poate exista decât în sufletele alese, generoase. Cine are suflet josnic nu poate fi patriot. Iubirea impune nişte obligații şi cele asumate faţă de Patrie sunt dintre cele mai grele. Dorinţa secretă sau mărturisită de a scăpa de ele dă naștere sentimentului abject al antipatriotismului. Un om bun, de caracter, cu simțul datoriei, nu poate fi atins de antipatriotism nici măcar în treacăt. El nu-i va putea accepta nebunia şi latura nefastă.

-IV-

Datoria faţă de Patrie e prima dintre îndatoririle noastre şi e prioritară. E datoria de apărare a Neamului, de asigurare a viitorului lui. Nimic nu e mai important ca ea, nimic nu se compară cu ea. Când ea apare, tot restul trece pe planul doi. Individul, Familia nu pot trăi, orice s-ar spune, în afara comunității din care provin. Datoria de a iubi are drept corolar datoria de a sluji. Trebuie să ne iubim Patria, trebuie s-o apărăm, trebuie să-i servim interesele cu devotament, energie şi curaj. Montesquieu afirmă că, într-o democrație, ambiția individului se limitează la singur lucru: slujirea Patriei mai bine ca toţi ceilalţi. „Născându-ne, adaugă el, contractăm faţă de ea o datorie imensă pe care nu o vom putea achita niciodată.” Datoria faţă de Patrie o putem plăti parțial prin muncă în timp de pace, prin luptă hotărâtă, curajoasă, până la moarte, în timp de război.

Să ne impregnăm de patriotismul înflăcărat de care erau însuflețiți romanii şi datorită căruia au devenit un Popor mare! Pentru ei nimic nu mai exista când Patria era în pericol. Ca să-i apere teritoriul, drepturile sau onoarea renunțau la tot: interese personale, Familie, sentimente. Să-şi dea viaţa pentru ea le era uşor. Poetul latin Horațiu spune în Ode, III, 2-13: „Dulce et decorum est pro Patria mori.” (E plăcut și frumos să mori pentru Patrie.).

-V-

Cel mai dureros pentru noi va fi când va veni momentul ca fiii noștri să-şi dea sângele. Nu contează! Dacă nu ne vom putea apăra altfel, va trebui să acceptăm situaţia fără să ne plângem. Doar femeile vor avea dreptul să se înduioșeze. Patriotismul nu poate înăbuși în ele iubirea de mamă şi de soție. E important ca la bărbat dragostea de Patrie, idea datoriei faţă de ea să fie puternice ca să facă ușoare şi firești cele mai mari sacrificii. Ne va fi greu să ne trimitem copiii să se bată şi să moară pentru Patrie. Îi vom privi plecând la luptă mândri de curajul lor, mândri de ei şi-i vom invidia un pic, dacă vârsta nu ne va permite să-i însoțim. Să murim pentru Ţară, să-i dăm viaţa copiilor noștri, e o datorie ineluctabilă în momentele grave, tragice, când dușmanul vine cu război asupra noastră.

Datoria pe timp de pace nu ne cere virtuți deosebite şi sacrificii crude. E necesar totuşi ca virtutea să ne fie constantă, sacrificiile neîncetate. Principala noastră preocupare să fie întotdeauna binele Patriei şi să facem să se plece în faţa lui interesele noastre. Dacă suntem membrii unui partid politic, se impune să rezistăm ispitelor, să respingem consemnele şi să ne eliberăm de disciplină când ne devine clar că Ţara poate avea de suferit din cauza lor. Să fim patrioți şi români înainte de orice!

-VI-

Pentru a ne supune preceptelor moralei şi apelurilor conștiinței noastre vom dori să fim activi, curajoși, îndrăzneți în interesul Ţării. O Națiune nu se poate impune în marea comunitate umană decât prin acțiunea ei energică, prin muncă, prin dezvoltare. Să creăm, deci, prin eforturi susținute, elemente de prosperitate şi de putere! Ceea ce interesul personal ne cere, datoria faţă de Patrie ne impune. Să muncim, să producem! Munca noastră ne e de folos nouă şi Familiilor noastre, ea e necesară României. Să privim ce devin unele Popoare, cum îşi cresc puterile, cât de jos ne împing dacă rămânem pe loc şi să judecăm ce ne impune patriotismul. El ne cere abnegație în muncă, energie în toate, cutezanță şi perseverenţă în fapte, activitate neobosită.

Patriotismul nostru, curajul nostru, clarviziunea noastră, munca noastră, spiritul nostru de sacrificiu dau Ţării măreție, bogăție şi putere. Dar forţa materială e inutilă, dacă nu dăm dovadă de caracter. Oricât de pașnici am fi, trebuie să ne arătăm hotărâți să ne folosim de arme când viaţa sau onoarea Naţiunii sunt amenințate. O astfel de atitudine îi va ţine pe mulţi la respect. De siguranţă, de pace, de prestigiu nu au parte întotdeauna Popoarele puternice, ci cele mai hotărâte.

-VII-

Prieteni să profesăm prima dintre virtuțile civice, patriotismul, să muncim pentru prosperitatea şi măreția Ţării, să-i dăm inteligența noastră, inima noastră, să-i apărăm, chiar cu preţul vieții, existenţa, interesele şi onoarea.

Dordea Cosmin

[Copacel]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

PATRIOTISMUL
Slujirea Patriei e o datorie şi o obligaţie imperioasă pentru românul din secolul nostru pus în faţa unui prezent tulbure şi a unui viitor nesigur.

aham.
https://www.youtube.com/watch?v=SHA4W3g5Ta4

[Copacel]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

[font="Georgia"]PATRIOTISMUL
Slujirea Patriei e o datorie şi o obligaţie imperioasă pentru românul din secolul nostru pus în faţa unui prezent tulbure şi a unui viitor nesigur.

Cum ramane cu cotul Donului ?

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SOFIŞTII

-I-

Iubirea de Patrie, îndeplinirea îndatoririlor cetățeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa națională. Puse sub semnul întrebării, Națiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice atac se impune cu necesitate. Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenței noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi mai puternici, mai prosperi. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.

Patria a fost contestată doar de Națiunile aflate în anarhie morală şi gata să se prăbușească sub povara viciilor lor. În republicile grecești în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susțineau că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.

Popoarele moderne, România, îşi au sofiștii lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă, preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenței noastre de două milenii.

-II-

Patriotismul e mereu egal, mereu același. Sentimentul Patriei, nu se schimbă, nu evoluează, cum spun unii. El e astăzi ce era la Atena pe vremea lui Pericle, ce era la Roma pe vremea măreției ei, ce era în Dacia lui Decebal. Grecul Phocion, condamnat fără temei la moarte şi pregătindu-se să bea cucută, îi spune fiului său: „Îți recomand să slujești Patria cu tot zelul şi credința şi mai ales să uiți că o moarte nedreaptă a fost preţul pentru serviciile mele.” E îndemnul unui patriot. El e valabil în toate timpurile şi în toate Ţările. Dacă omorârea de către consulul Brutus a fiilor săi vinovați de conspirație contra Romei ne pare în același timp eroică şi sălbatică, aceasta nu înseamnă că în prezent patriotismul e mai slab şi că dezaprobarea trădătorilor e mai mică, ci că moravurile au devenit mai blânde, că drepturile morale şi legale ale tatălui au fost limitate.

-III-

Ce înțeles dau sofiștii umanității? În niciun caz cel de omenie, de dragoste faţă de oameni, oricare ar fi ei. Umanitatea, înțeleasă ca omenie, e recomandată de Religie. Ea e perfect compatibilă cu îndatoririle faţă de Patrie. Prin urmare cuvântul umanitate înseamnă pentru sofiști ansamblul oamenilor trăind pe pământ, omenirea.

Cum poate fi opusă iubirea pentru omenire iubirii, devotamentului faţă de Patrie? Când se spune că trebuie iubiți toţi oamenii, nimeni nu are nimic de obiectat. Dar când se spune că atașamentul pentru Ţară, datoria de a o sluji, de a o apăra, nu-şi mai au rostul pentru că nu vor mai exista frontiere, pentru că vom fi cetățeni ai lumii, e cu totul altceva. Se justifică printr-un argument echivoc şi năucitor abandonarea îndatoririlor civice. E ca şi cum i-am îndemna pe copii să-şi iubească părinții la fel ca pe toată lumea şi să-şi asume faţă de ei aceleași obligații vagi ca faţă de toţi ceilalţi oameni. E ca şi cum l-am îndemna pe soț să-şi iubească soția şi copiii la fel ca pe oricine altcineva, să considere că nu are faţă de ei mai multe îndatoriri ca faţă de alţii, adică, de fapt, să considere că nu datorează nimănui nimic. Antipatriotismul tinde deci să nege nu doar îndatoririle naționale, ci orice îndatorire.

La ce ne obligă iubirea pentru omenire? La nimic. Omenirea nu e o ființă organizată, o persoană faţă de care să ne asumăm îndatoriri precise. Cetățenia lumii încurajează prin urmare egoismul. Egoişti, fără responsabilități, nu vom mai forma Popoare, ci turme imense supuse celor mai rele instincte, celor mai degradante patimi. Civilizația nu poate exista fără idea de datorie, fără nobilul sentiment al iubirii de Patrie.

-IV-

Un fost președinte al Statelor Unite, Theodore Roosevelt (1858–1919), e autorul unor pagini despre antipatriotism pline de un bun-simț robust şi de o ironie mușcătoare, care merită să fie cunoscute. Nu pot cita aici decât un scurt text scris de el: „Unele persoane, spune Theodore Roosevelt, prezintă patriotismul ca pe ceva rău şi se străduie cu mediocrele lor puteri să ne vâre în cap în locul lui un fel de cosmopolitism „apă cu lapte”. Acești indivizi „binevoitori” nu au un caracter puternic sau o personalitate impozantă şi teza lor însăși nu merită respect. Câțiva reformatori buimaci pot pretinde că, într-un viitor foarte îndepărtat, patriotismul şi căsătoria firească dintre un bărbat şi o femeie vor deveni virtuți inutile, perimate. Dar, în ce privește prezentul, omul care iubește celelalte Ţări la fel ca pe a sa e un membru al societății la fel de dăunător ca acela care iubește nefiresc sau ca acela care iubește celelalte femei la fel de mult ca pe soția sa. Iubirea de Ţară e o virtute elementară ca iubirea de Familie sau ca onestitatea şi curajul.”

-V-

În timp ce alţii luptă pentru măreția Patriei lor, noi, românii, trebuie să ne apărăm ființa națională. Avem prin urmare tot dreptul să le spunem celor care atacă patriotismul în această perioadă dificilă a existenței noastre: „Dacă nu vă iubiți Ţara, dacă nu sunteți hotărâți s-o slujiți din toate puterile, s-o apărați, să-i apărați drepturile, interesele, onoarea, dacă nu sunteți dispuși să veniți sub drapel când vă va chema, vă rugăm mult plecați acolo unde nu vi se impune nicio îndatorire. Aici patriotismul e imperios.”

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

FORŢELE NAŢIONALE

-I-

Poziția geografică a României e frumoasă, dar periculoasă. Așezați la graniță între Occident şi Orientul controlat cândva de musulmani, am fost un avanpost aflat în faţa dușmanului. Noi am apărat Occidentul de Islam. Acest rol nu a încetat nici după plecarea tătarilor şi otomanilor. Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. De capacitatea noastră de a ne asigura securitatea depinde securitatea continentului.

-II-

Forţa unei Naţiuni e dată de trei lucruri esențiale: vigoarea morală a cetățenilor, condiţia lor fizică şi buna organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se condiţionează reciproc. Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi la fel de necesare la oameni care vor deveni soldați ca pe vremea armelor albe şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizația e imposibilă. Când războiul se dezlănțuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent. Vitejia oamenilor chemați sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi dotat corespunzător.

Geografia, granițele de peste trei mii de kilometri, amenințările interne ne impun deţinerea unei Armate care să-i includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme. Datoria de a întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului. Datoria noastră e de a ne pregăti individual pentru a deveni apți de luptă. Un corp viguros, rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o mare Armată. E necesar să mai avem o educație militară prealabilă, un loc în ierarhie, să fim rotițe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De aici utilitatea reînființării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Obligațiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.

-III-

Atenianul de optsprezece ani primea armele cu care urma să-şi apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc, între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o, ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care e bine să le avem toţi întipărite în minte.

Cel mai mare pericol pe timp de război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în luptă. Cine e indolent, cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate sau va muri prostește lipsind Patria de brațele sale în momente critice. E prin urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării.

-IV-

Nu vom fi însă soldați perfecți decât dacă moralul ne va fi la fel de robust ca trupul, decât dacă avem, pe lângă virtuțile cetățeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului, cultul imnului naţional. Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei. Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecțiune şi venerație ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim mai mult, ce punem mai presus de orice.

Drapelul nostru tricolor e cel mai frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României, șoptindu-l prin foșnetul faldurilor sale. Cine nu a stat mult timp departe de Ţară nu poate ști cu ce emoție profundă e salutat drapelul românesc. Vederea lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o bucurie amestecată cu tristețe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi vorbeşte de pământul natal, de ființele dragi lăsate acasă, de Neamul său. Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie şi ar vrea să îngenuncheze în faţa acestui petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.

Flutură semeț drapel sfânt al României noastre! Dăinuie simbol al generozității, onoarei şi gloriei! Fie ca nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile! Fie ca „Deșteaptă-te române” să continue să le spună apăsat neprietenilor „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori moarte”!.

-V-

Armata în marș oferă un spectacol impresionant. E România, e Patria. Toţi sunt o singură ființă, un singur suflet, o singură inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmați prin faţa noastră vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va veni. Într-adevăr nimic nu e mai emoționant, nimic nu ne face inima să bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această forţă organizată, disciplinată care e Armata.

Să iubim Armata unde ne vom avea şi noi locul! Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua Familie! Vom lupta împreună şi probabil vom muri împreună. Să fim uniți de frăția curajului şi de senina frăție a sacrificiului de sine! Să ne antrenăm, să ne dezvoltăm puterea corpului şi calitățile virile ale sufletului! Să fim soldații puternici, disciplinați şi viteji de care Patria are nevoie! Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor! Să îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RĂZBOI ŞI PACE

-I-

Războiul le-a plăcut doar de mercenarilor dornici de bani și conducătorilor dornici de glorie, Națiunile, care i-au suportat consecințele, au avut oroare de el. Noi am cunoscut în Al Doilea Război Mondial umilința crudă a înfrângerii, invazia și dezmembrarea teritoriului, de aceea nu vom putea lua în considerare cu dragă inimă eventualitatea unor noi conflicte. Vrem pace. E bine însă ca nu frica să ne facă pașnici, ci rațiunea.

Războiul e un mare rău, dar nu cel mai mare. Mai bine de o sută de ori războiul decât pierderea libertății, integrității și onoarei Țării. Un Popor care ezită să recurgă la arme pentru a se apăra va fi aservit. La Popoare ca la oameni, cine se arată șovăielnic, timorat e privit ca o pradă. Așadar putem păstra pacea doar prin forță și hotărâre, nu prin concesii.

-II-

Maxima antică „Si vis pacem para bellum” (Dacă vrei pace pregătește-te de război) e valabilă și în prezent. Pentru a avea pace trebuie să fim gata de război și să nu ne temem de el. Poporul cel mai puțin expus unui atac e Poporul bine înarmat, care nu provoacă pe nimeni, care are forță morală și care își apără activ interesele.

Forța, activitatea și curajul sunt prin urmare factori de pace. Nu există pace în genunchi. Nu există pace în umilință și slăbiciune. Din cauza unei astfel de păci România ar avea de suferit la fel de mult ca din cauza celui mai teribil dintre războaie. Pacea menținută prin neputință și apatie nu durează.

Situația unui Popor în lume seamănă cu aceea a locuitorilor din marile orașe. Cel puternic, curajos merge calm și liniștit la treburile sale fără să fie oprit din drum, insultat, lovit. Cel slab, sperios e expus la amenințări, la întâmplări neprevăzute și loviturile cad firesc asupra lui.

-III-

Popoarele cu rațiune rece, care se sprijină pe dreptul lor și pe armele lor, trăiesc fără riscuri. Se impune prin urmare să fim nu doar pașnici, ci și puternici, activi, curajoși. Să detestăm războiul nu ne va folosi la nimic pentru că menținerea păcii nu depinde de ce gândim sau simțim noi. Teama că am putea deveni agresivi e neîntemeiată. Noi nu am purtat decât războaie de apărare sau de recuperare a unor teritorii ce ne aparțineau de drept. Ce e cu adevărat de temut e că iubirea de pace ne poate face incapabili să ne apărăm.

Adepții păcii cu orice preț se pot manifesta fără rețineri în Țările care nu aud zăngănit de arme în apropierea lor și care nu au alte războaie decât cele pe care le provoacă ele însele. Altfel stau lucrurile cu o Țară ca a noastră care e amenințată și care nu amenință pe nimeni. Să i se vorbească de pace are sens doar dacă se vrea să fie învățată să se teamă. Să-i faci pe oameni să creadă că, pentru a avea pacea, ajunge s-o dorească, înseamnă să le slăbești curajul, înseamnă să-i pregătești rău pentru pericolele ce-i amenință. E mult mai onest să le spui că războiul le poate fi impus și că trebuie să să-i facă fată. Pacea nu se obține strigând "pace".

Acei creștini pentru care până și legitima apărare e condamnabilă să-și aducă aminte că în Noul Testament, Romani 12:18, scrie: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în pace cu toți oamenii.” Altfel spus pace, da, dar numai dacă o vor și ceilalți. Credința trebuie să se bazeze pe Sfânta Scriptură, nu pe emoții.

-IV-

E o necesitate să avem oricând în vedere fără să tremurăm eventualitatea unui război drept. Un exemplu de război drept e războiul declarat în 1861 de Statele din Nordul Americii Statelor din Sud care se separaseră de Uniune. După patru ani de lupte grele Statele din Nord au învins și au restabilit unitatea S.U.A..

Cei care l-au susținut pe Lincoln și urmat pe Grant și-au salvat marea lor Patrie, i-au pregătit un viitor măreț. Ei au meritat recunoștința pioasă a urmașilor lor. Exemplul lor ne arată ce pot face clarviziunea, energia și curajul pentru o Țară aflată în dificultate.

-V-

Să apărăm interesele Națiunii noastre perseverent, hotărât, fără provocări și fără slăbiciuni pentru că doar așa vom beneficia de pace. Politica rușinoasă de abandon duce la conflicte, la servitute, la distrugere. Singurele mijloace de apărare împotriva războiului sunt forța, energia și vitejia. Să le dezvoltăm în noi și să le păstrăm. Sunt virtuți civice.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Articolele "Învăţămintele istoriei" şi "Omenirea" din seria "Rânduri pentru tineri" pot fi citite la adresa: http://tineriptromania.blogspot.com/.
Lipsa spaţiului nu a făcut posibilă postarea lor aici.