Drumul spre calugarie

[sophia]

Era vorba de manastiri, de drumul spre calugarie.
Ati ajuns la ingrijit morminte si alte lucruri.
Si promitea sa fie un subiect asa interesant.

În prealabil postat de sophia

Era vorba de manastiri, de drumul spre calugarie.
Ati ajuns la ingrijit morminte si alte lucruri.
Si promitea sa fie un subiect asa interesant.

Bine spus, Sophia.

Sa urmarim drumul spre calugarie al sfantului Ioan Iacob Hozevitul.

S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.



Sursa:



http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul

[zaharia_2009]

Graba este mare !
In ziua de astazi toata lumea fuge catre nicaieri . Chiar si cei care tot mai cunosc cuvintul lui Dumnezeu , in ultimul timp, se grabesc ca si ceilalti .
De ce asa ? Ca sa se vadeasca , desigur, cei drepti !
Nu sunt eu acela , caci si eu ma grabesc ca si voi , dar mereu imi atrage atentia graba generala a oamenilor .
Iar acum este o asemnea situatie !

Mersul la calugarie, care vad ca intereseaza mult probabil tot pe cei care nu vor sa faca asta, nu este ca bautul apei de dimineata !
Nu te scoli de dimineata si ii spui maicii ca la prinz pleci la minastire , dupa care te si duci pina ajungi la adinci batrinete !
Ce bine ar fi fost sa fie chiar asa de simplu !
Mersul la calugarie nu vine decit f. rare ori , pe un teren arid !
Cel mai frecvent , tinerii care imbraca haina de doliu pt. lumea aceasta sunt cei proveniti din familii cu o buna , sau o mare, inclinare spre Dumnezeu .
Sunt proveniti din familii care nu pun sapa pe umar duminica , care nu merg la biserica din ocosism, pt ca altfel ridea lumea de ei si spun ca sunt slabi !
Sunt provenitii din familii care au respectul si cultul mortilor f. viu stiind ca cei plecati din lumea aceasta nu sunt morti si rupti de noi .
Cautati si vedeti istoriile familiilor celor care mergind la calugarie au facut nevointa de renume .
De aceea spuneam ca sunt frumoase istorioarele despre oamenii mari ai neamului , calugari sau nu, si ca acestea trebuiesc invatate pe de rost si nu citite precum jurnalele mondene .
Daca nu citim cu luare aminte vietile acestor eroi ai credintei , apai toata curiozitatea si uimirea la aflarea povestii lor este fara folos .
De aceea ne grabim catre nicaieri , de aceea ne alegem viata usurica si bine-placuta , de aceea suntem din ce in ce mai superficiali, de acea vrem distractie si bine si nu jertfa , de aceea refuzam crucea pe umeri si jinduim la viata mondena, adica prezenta,crezind cu tarie ca Hristos are ca trasatura esentiala iubirea nejudecata si fara masura si ca indiferent ca facem ceva din poruncile lui ori ba , noi tot ne mintuim cit de cit !
Asta arata ca cu nimic nu raminem din lecturile facute . Doar curiozitate, mereu aceiasi curiozitate ispititoare ! Ca si atunci cind vrem sa stim, de exemplu, cum este drumul spre calugarie ... si atit .
Altceva nu ne intereseaza nimic , da sa stim repede asta !
Daca la scoala ai facut istoria neamului si geografia partiei si marematica si si altele asemnea doar ca sa le uiti si sa cada in indiferenta, asemenea lecturilor duhovnicesti,pai degeaba am trecut prin scoala, precum gisca prin apa.
Dialogul meu cu fratii pe lucruri serioase , chiar si numai despre lecturile duhovnicesti, nu le fac pt. a avea motiv sa critic , ci pt. a putea avea impreuna niste puncte de reper imuabile , nerelative si netagaduite , ale credintei si ale facatorilor de credinta.
Altminteri nu facem vorbire cu folos , ci doar vorbarie . Si decit vorbarie mai bine renuntam si ne apucam macar de batut metatnii pina cind , tot aplecindu-ne , ne fug ispitele si gindurile pagubase din minte .

Deci daca ne abatem pe subiecte conexe nu este nic un rau .
Cui nu-i place lucrul acesta poate ramine in stend-by sine die ca nu au ce pierde ci din contra pot cistiga un moment de infringere a grabei catre nicaieri.
Ca la drept vorbind , ce sa tot discutam despre mersul la calugarie in zeci si zeci de foi ?
Lucrurile mari nu sunt atit de complicate precum le-am crede . Sunt simple , dar trebuiesc puse in practica, facute si nu discutate, filosofate .
Ce este mai simplu decit ca atunci cind ti se spune sa asculti , trebuie sa asculti cu dragoste , sau sa te saracesti absolut de tot, tot cu dragoste, s.a.m.d. .
Ortodoxia este mai putin cu discutia , cu filosofia si mai mutl cu facutul , cu traitul, cu pututul.
Interesul si curiozitatea noastra trebuie sa fie la "putut" nu la speculatii si filosofeli .
De filosofeli se ocupa duhovnicii . Novicii trebuie sa-si puna toata increderea in ei , ca de aceea cauta monahismul, iar ei sa aibe grija de partea lor, pututul !
Nu va suparati surorilor de discutii conexe si fiti convinse ca atunci cind este de scos ceva folosiotor la iveala, din aceste discutii, acesta va aparea doar in masura in care se face precum zicea gheronul Cleopa : rabdare !
Dar cind ne pierdem rabdarea , ce sa mai facem ?
Rabdare , rabdare , rabdarica !


Asta este parerea mea si cu multa rabdare o asez aici !


NB: cit despre postat articole intregi prin tehnica copy-paste eu am avut mereu o rezerva , ca sa nu zic alfel. Posati cel mult linkul si invitati la lectura sau dati la interesati pe privat . Nu cred ca este potrivit sa rescriem carti .
Chiar strict la subiectul despre "drumul..." sunt proloage (pe care sunt convins ca un crestin sirguincios le citeste in fiecare zi, cel putin aici pe prima pagina a site-ului in forma restrinsa) sunt vieti de sfinti , sunt carti auto si biografice pe nume in parte .
Ma repet , nu cred ca este o idee inspirata (dar poate este si nu o vad eu din mare rautate !) sa retiparim, retranscriem , carti deja editate doar din dorinta de a umple pagini .

[sophia]

Of, mai Zaharia.
Tu spui niste lucruri si tot tu nu le aplici.

Nimic nu este simplu, precum incerci sa explici tu.
Gata, sunt dintr-o familie credincioasa si ma fac calugar. Sau oamenii care lucreaza duminica la camp, ca asa le place lor.

Macar in vacante si tot am mai fost pe la sat si am vazut ca animalele din curte mananca si duminica si isi fac nevoile, trebuie mulse si adapate si duminica.
Si gradinile trebuie udate vara si duminica.
Si de multe ori taranii sunt nevoiti sa termine niste lucrari din motive meteorologice, sau de siguranta. Ca recolta aia se face cu truda.
Eu cred ca unii ar prefera sa mearga la biserica...
Nu stiu, poate ma insel.

Si mantuitorul mai ajuta oamenii si facea minuni si sambata si cate probleme a avut pentru asta. Si mai stii cum explica lucrurile?

Sigur ca e de preferat sa mergem duminica la biserica, dar uite ca sunt si oameni care sunt nevoiti sa munceasca (in fabrici sau pe ogoare). La fel si in zilele de sarbatoare. Cineva trebuie sa faca grau, legume, branza, haine si alte cele care ne trebuie.

Pe urma de ce ne intereseaza drumul spre calugarie daca oricum nu-l vom bate (majoritatea dintre noi)?
In primul rand ca sa aflam cum au ajuns altii mai buni ca noi acolo si cum s-au format si cum au ajuns sa scrie si sa ne invete ceea ce au scris si ne-au invatat.

In al doilea rand sa stim ce inseamna manastire in ortodoxie. Ce viata este acolo, ce se face acolo, cum se traieste, de ce e nevoie de ea, de ce s-a inventat si de ce unii aleg acel drum, de ce unii raman pana la capat, iar altii nu. Ce isipite si greutati. Aflam din presa diverse intamplari dramatice si judecam, dar habar nu avem ce se intampla cu adevarat acolo si de ce.
Am mai spus ca ma deranjeaza ca am vazut multe lucrari in acest sens la catolici, dar la noi nu.

Si de unde stim noi, ca poate vreunul din noi va ajunge macar la batranete intr-un astfel de lacas, la picioarele lui Dumnezeu?

Multi se duc la manastire la duhovnici, sau cauta ajutor acolo. E bine, dar oare ce ii face pe oamenii aceia mai buni, mai tari? Si asta ar fi interesant de aflat.
Cum rezista ei acolo la viata si ascultare si izolare si sa fie si buni?

Uite cate intrebari fara raspuns inca.

Si poate mai sunt si tineri care citesc pe aici si se intreaba cum se ajunge la manastire. Ca in rest te duci la institutia cu pricina (facultate de teologie, sau medicina, sau inginerie etc.) si te informezi asupra conditiilor, examenelor, si alte cerinte.

Totul este interesant pe lumea asta si nimic intamplator. Si eu una nu pot sa merg pe un drum cu ochii inchisi si sa spun: "nu ma uit la aia/ala ca eu oricum nu am treaba cu ea/el, ca eu am alt tel." Ba ma uit, ca sa cunosc lumea macar din curiozitate si cultura generala, daca nu pentru a afla cum sa ma descurc in ea.

Noi generatiile mai vechi am avut un soc de la un moment dat. Eu asa l-am resimtit. Asa de prin anii 1995 incoace. Un soc informational. Au aparut brusc atatea noutati in acelasi timp si inca mai sunt. Si nu puteai/poti sa te descurci fara. Unul tanar le prinde din zbor si din fasa si pe rand si fara probleme.
Noi am dat cu capul de ele (si nici nu ni le-a explicat nimeni): PC, carduri de banca (pentru salarii si pensii), celulare, internet, aplicat la posturi (inclusiv concurenta), profesii noi, ale noastre mai vechi sunt depasite si etc.
Traiam bine si inainte fara multe din ele. Azi nu mai putem, trebuie sa le invatam si folosim. Chiar si batranii trebuie.

Vreau sa spun ca trebuie sa stii de toate pe lumea asta, ca sa nu ai suprize.
Chiar si in biserica trebuie sa inveti mereu. O vreme nu ne intereseaza coliva, inmormantari, facut/ingrijit mormintele, pomeniri, chiar nunti sau botezuri.
Ce treaba avem noi cu ele. Si pe urma vine vremea pe rand sa ne insuram, sa facem copii, sa fim nasi, sa ne ingrijim parintii si...sa moara ei, pe urma si noi.

Si poate vine vreun copil dintre rudele noastre si zice ca vrea sa se faca preot, calugar, astronaut, si etc. Cum, ce fel, ce e aia si etc.


Revenind la subiect.
Mi-a placut biografia postata de antoniap.
Si eu tindeam sa cred ca oameni ce provin din familii credincioase devin in general calugari sau preoti.
Uite ca nu este asa. Ioan Hozevitul este un exemplu: a avut singur aceasta chemare, caci era orfan (inclusiv de bunici) de mic copil.

Asa din cate am observat din biografii de monahi cunoscuti:
- provin din familii sarace si numeroase si credincioase (macar unul din parinti)
- la unii iau drumul calugariei si alti frati si/sau surori
Dar sunt si unii din familii mai instarite.
Altii fac alte studii inainte de a se calugari: medicina, arta, teatru (multi actori se duc spre teatru). Oare ce le schimba lor drumul, asa dintr-o data?
- poate se duc si din alte motive, (fara a neglija credinta), de ex. nu reusesc in lume, sau sunt singuri, nu se pot casatori, sau din motive de sanatate (mai ales psihica).
- cum citeam intr-un articol, pana si raufacatori, din puscarii aleg brusc acest drum. O transformare uluitoare.

Altii se duc la batranete. De ce oare? (mari academicieni, scriitori, etc.)

Si cum se adapteaza toti acestia la muncile fizice, post si nesomn acolo?
Cum rezista?
Ne-ar fi si noua util sa stim!

Si da, conditia fundamentala este credinta. Dar cati o constientizeaza in asa masura in tinerete, incat sa renunte la lume, la o familie, la copii, etc.?

Si ce ma mai uimeste. Unii nu au scoli. Cum ajung totusi si au si timpul si conditiile sa scrie carti?

Unii capata un anume har, anumite puteri de la Dumnezeu (nu stiu daca dintotdeauna, sau mai tarziu, in manastire): de duhovnicie, clarviziune (am inteles ca parintele Boca era asa), puteri vindecatoare etc.

Am citit de curand in Formula As despre un alt monah, eremit, care era invadat de oameni pentru spovedit si ajutor. Si era bland si bun (pentru mine asa trebuie sa fie un monah adevarat si incerc sa aflu de ce totusi alti sunt atat de duri cu oamenii). Il chema Paisie Olaru.

Deci lucruri interesante de aflat:

1. Conditii (lumesti) pentru a deveni monah - scoala, sanatate, aprobari, selectie
2. Credinta
3. Viata in manastire
4. Ispite si alungarea lor, neputinte, greutati
5. Cum fac femeile?
6. Cum renunti la lume (familie, copii, etc.)
7. La batranete
8. Biografii interesante
9. Haruri deosebite
10. Pustnicie

etc.

Am auzit in media de curand ca in unele tari a aparut un proiect interesant: manastire pentru scopuri terapeutice.
Se duc oameni si se retrag pentru o vreme acolo, timp in care se mai transforma, se vindeca.
Consider foarte interesanta si buna ideea. Ai nevoie de asa ceva: sa te retragi din lume si sa ai si un duhovnic adevarat cu care sa poti discuta mereu si sa te ajute sa-ti gasesti drumul bun, ca se te vindeci.
Bun pentru burn-out, depresii, dependente etc.
Daca tot am cazut de acord ca in loc de medic te poate trata si credinta, atunci este minunat.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Of, mai Zaharia.
Tu spui niste lucruri si tot tu nu le aplici.

Nimic nu este simplu, precum incerci sa explici tu.
Gata, sunt dintr-o familie credincioasa si ma fac calugar. Sau oamenii care lucreaza duminica la camp, ca asa le place lor.

Macar in vacante si tot am mai fost pe la sat si am vazut ca animalele din curte mananca si duminica si isi fac nevoile, trebuie mulse si adapate si duminica.
Si gradinile trebuie udate vara si duminica.
Si de multe ori taranii sunt nevoiti sa termine niste lucrari din motive meteorologice, sau de siguranta. Ca recolta aia se face cu truda.
Eu cred ca unii ar prefera sa mearga la biserica...
Nu stiu, poate ma insel.

Si mantuitorul mai ajuta oamenii si facea minuni si sambata si cate probleme a avut pentru asta. Si mai stii cum explica lucrurile?

Sigur ca e de preferat sa mergem duminica la biserica, dar uite ca sunt si oameni care sunt nevoiti sa munceasca (in fabrici sau pe ogoare). La fel si in zilele de sarbatoare. Cineva trebuie sa faca grau, legume, branza, haine si alte cele care ne trebuie.

Pe urma de ce ne intereseaza drumul spre calugarie daca oricum nu-l vom bate (majoritatea dintre noi)?
In primul rand ca sa aflam cum au ajuns altii mai buni ca noi acolo si cum s-au format si cum au ajuns sa scrie si sa ne invete ceea ce au scris si ne-au invatat.

In al doilea rand sa stim ce inseamna manastire in ortodoxie. Ce viata este acolo, ce se face acolo, cum se traieste, de ce e nevoie de ea, de ce s-a inventat si de ce unii aleg acel drum, de ce unii raman pana la capat, iar altii nu. Ce isipite si greutati. Aflam din presa diverse intamplari dramatice si judecam, dar habar nu avem ce se intampla cu adevarat acolo si de ce.
Am mai spus ca ma deranjeaza ca am vazut multe lucrari in acest sens la catolici, dar la noi nu.

Si de unde stim noi, ca poate vreunul din noi va ajunge macar la batranete intr-un astfel de lacas, la picioarele lui Dumnezeu?

Multi se duc la manastire la duhovnici, sau cauta ajutor acolo. E bine, dar oare ce ii face pe oamenii aceia mai buni, mai tari? Si asta ar fi interesant de aflat.
Cum rezista ei acolo la viata si ascultare si izolare si sa fie si buni?

Uite cate intrebari fara raspuns inca.

Si poate mai sunt si tineri care citesc pe aici si se intreaba cum se ajunge la manastire. Ca in rest te duci la institutia cu pricina (facultate de teologie, sau medicina, sau inginerie etc.) si te informezi asupra conditiilor, examenelor, si alte cerinte.

Totul este interesant pe lumea asta si nimic intamplator. Si eu una nu pot sa merg pe un drum cu ochii inchisi si sa spun: "nu ma uit la aia/ala ca eu oricum nu am treaba cu ea/el, ca eu am alt tel." Ba ma uit, ca sa cunosc lumea macar din curiozitate si cultura generala, daca nu pentru a afla cum sa ma descurc in ea.

Noi generatiile mai vechi am avut un soc de la un moment dat. Eu asa l-am resimtit. Asa de prin anii 1995 incoace. Un soc informational. Au aparut brusc atatea noutati in acelasi timp si inca mai sunt. Si nu puteai/poti sa te descurci fara. Unul tanar le prinde din zbor si din fasa si pe rand si fara probleme.
Noi am dat cu capul de ele (si nici nu ni le-a explicat nimeni): PC, carduri de banca (pentru salarii si pensii), celulare, internet, aplicat la posturi (inclusiv concurenta), profesii noi, ale noastre mai vechi sunt depasite si etc.
Traiam bine si inainte fara multe din ele. Azi nu mai putem, trebuie sa le invatam si folosim. Chiar si batranii trebuie.

Vreau sa spun ca trebuie sa stii de toate pe lumea asta, ca sa nu ai suprize.
Chiar si in biserica trebuie sa inveti mereu. O vreme nu ne intereseaza coliva, inmormantari, facut/ingrijit mormintele, pomeniri, chiar nunti sau botezuri.
Ce treaba avem noi cu ele. Si pe urma vine vremea pe rand sa ne insuram, sa facem copii, sa fim nasi, sa ne ingrijim parintii si...sa moara ei, pe urma si noi.

Si poate vine vreun copil dintre rudele noastre si zice ca vrea sa se faca preot, calugar, astronaut, si etc. Cum, ce fel, ce e aia si etc.


Revenind la subiect.
Mi-a placut biografia postata de antoniap.
Si eu tindeam sa cred ca oameni ce provin din familii credincioase devin in general calugari sau preoti.
Uite ca nu este asa. Ioan Hozevitul este un exemplu: a avut singur aceasta chemare, caci era orfan (inclusiv de bunici) de mic copil.

Asa din cate am observat din biografii de monahi cunoscuti:
- provin din familii sarace si numeroase si credincioase (macar unul din parinti)
- la unii iau drumul calugariei si alti frati si/sau surori
Dar sunt si unii din familii mai instarite.
Altii fac alte studii inainte de a se calugari: medicina, arta, teatru (multi actori se duc spre teatru). Oare ce le schimba lor drumul, asa dintr-o data?
- poate se duc si din alte motive, (fara a neglija credinta), de ex. nu reusesc in lume, sau sunt singuri, nu se pot casatori, sau din motive de sanatate (mai ales psihica).
- cum citeam intr-un articol, pana si raufacatori, din puscarii aleg brusc acest drum. O transformare uluitoare.

Altii se duc la batranete. De ce oare? (mari academicieni, scriitori, etc.)

Si cum se adapteaza toti acestia la muncile fizice, post si nesomn acolo?
Cum rezista?
Ne-ar fi si noua util sa stim!

Si da, conditia fundamentala este credinta. Dar cati o constientizeaza in asa masura in tinerete, incat sa renunte la lume, la o familie, la copii, etc.?

Si ce ma mai uimeste. Unii nu au scoli. Cum ajung totusi si au si timpul si conditiile sa scrie carti?

Unii capata un anume har, anumite puteri de la Dumnezeu (nu stiu daca dintotdeauna, sau mai tarziu, in manastire): de duhovnicie, clarviziune (am inteles ca parintele Boca era asa), puteri vindecatoare etc.

Am citit de curand in Formula As despre un alt monah, eremit, care era invadat de oameni pentru spovedit si ajutor. Si era bland si bun (pentru mine asa trebuie sa fie un monah adevarat si incerc sa aflu de ce totusi alti sunt atat de duri cu oamenii). Il chema Paisie Olaru.

Deci lucruri interesante de aflat:

1. Conditii (lumesti) pentru a deveni monah - scoala, sanatate, aprobari, selectie
2. Credinta
3. Viata in manastire
4. Ispite si alungarea lor, neputinte, greutati
5. Cum fac femeile?
6. Cum renunti la lume (familie, copii, etc.)
7. La batranete
8. Biografii interesante
9. Haruri deosebite
10. Pustnicie

etc.

Am auzit in media de curand ca in unele tari a aparut un proiect interesant: manastire pentru scopuri terapeutice.
Se duc oameni si se retrag pentru o vreme acolo, timp in care se mai transforma, se vindeca.
Consider foarte interesanta si buna ideea. Ai nevoie de asa ceva: sa te retragi din lume si sa ai si un duhovnic adevarat cu care sa poti discuta mereu si sa te ajute sa-ti gasesti drumul bun, ca se te vindeci.
Bun pentru burn-out, depresii, dependente etc.
Daca tot am cazut de acord ca in loc de medic te poate trata si credinta, atunci este minunat.

Te rog sa ma ierti , in cazul in care asteptai un raspuns si de la mine , deoarece la ceea ce ai posta tu nu pot sa-ti raspund .
Felul tau de a fi , de a gindi , de a vedea lumea , viata, modul in care ai fost educata (ca ti s-a ingaduit sau ti s-a cultivat acest fel ), modul in care voiesti tu sa fi ... este absolut special .
Rareori am vazut asemenea fiinte cu atitea ambiguitati si controverse chiar pe lucrurile clare, fiinte care se zbat pur si simplu sa le fie bine , sa inteleaga ceva , sa puna ceva la punct, sa clarifice ceva , pt. ca imediat dupa ce au rezolvat/realizat acel ceva sa inceapa sa o ia de la inceput ca si cind pierde constiinta si experienta lucrurlui rezolvat .
O fiinta plina de intrebari, si anguasa lipsei aparente de raspuns, despre lucruri precum : de ce semnul exclamarii se face astfel, de ce ziua este lumina , de ce adevarul este adevarat, de ce sfintii se sfintesc, de ce smerenia te baga in Rai si de ce mindria te osindeste, de ce un viitor calugar care vrea sa isi inchine viata lui Hristos, in modul cel mai deplin, merge in minastire, de ce dece-ul este de ce si nu-ul nu, s.a.m.d. ?!?!
Pe mine , felul tau de a fi ma epuizeaza, ma consuma atit de repede si de detot , incit nici o noapte de lectura nu ma extenueaza asa.
Citindu-te pas cu pas ma imboldeste inima sa discut cu tine , sa iti spun cite ceva din ce stiu eu dar cind termin postul tau sunt pe nicaieri . Este ca si cind mi-as propune sa alerg catre nicaieri desi stiu ca mai este mult pina departe .
Nu iti imput tie nimic ci doar ma marturisesc si incerc sa te observ cit mai bine, poate-poate te voi intelege. Nici nu incerc sa iti imput vreun dialog sau vreo dorinta de comunicare .
Tot ce fac eu este din vointa si raspunderea mea .
Dar asemenea intimplari au fost extrem , extrem de rare in viata mea si pt. asta ma mir si deobicei stau deoparte pt. a nu-mi pierde "energia" .

In concluzie ai un dar nativ de a ma extenua in discutii , ceva de ...uimit .
Astfel , la ultimul tau post , nu pot raspunde .
Dar la atitea intrebari se va gasi cine sa te convinga cu folos .
De mai multe ori am incercat sa-ti reconstitui portretul , sa-i zic robot, si sa-mi imginez ce chip ai avea transpunind in trasaturi fizionomice particularitatile tale psihoemotionale .
Dar de fiecare data am renuntat, m-am lasat pagubas . Avalansa aspectelor, informatiilor, este atit de mare si de contradictorie incit cu greu pot eu sa fac acest portret.
Si o ultima marturisire : cred ca linga tine traieste fie un mucenic (de care nu stie nimeni) fie unul asemanator tie !

Iarta-ma ca mi-am permis sa ma destainui si nu-mi crede ca am facut-o cu vreun interes !

[Mosh-Neagu]

Frate Zaharia, poate ne pripim, putin... Fiecare incearca sa scrie cu sufletul, iar asta conteaza cel mai mult (apropo si de evitarea copy-paste-ului, unde bucatica noastra de suflet nu se mai regaseste). Cine stie cand, se vor aduna toate gandurile, si dintr-o ambiguitate aducatoare de dureri de cap, sa rasara cea mai lucida plasmuire a Cuvantului lui Dumnezeu... Niciodata nu stim ce ne ofera ziua de maine!...

Oare ce-ar mai fi de spus in acest sens? Fiecare dintre voi are dreptate in felul lui, iar asta inseamna ca adevarul este pe undeva pe la mijloc. Si eu sunt de parere ca omul, chiar daca intra pe-aici mai mult pentru flecareala, nu se poate sa nu-i fie de folos daca afla cum vietuiesc monahii si cat sunt ei de aproape de Dumnezeu.
Imi amintesc la noi in sat a aparut dintr-o data un "zvon pentru calugarie"... Multi feciori si fecioare au plecat atunci spre manastiri. Ideea ca cei ce aleg aceasta cale, provin intotdeauna din familii de oameni credinciosi, nu e tocmai reala. Si din Sinaxar aflam multe astfel de cazuri. Stiu ca atunci, parintii multor copii s-au scandalizat si au facut tot ce le-a stat in putere sa-i intoarca acasa. In putine cazuri au reusit, dar si atunci nu fiindca au fost convingatori, ci fiindca acei tineri nu erau facuti totusi pentru un trai atat de aspru.
Daca taranii aceia razvratiti, ar fi inteles ca nu exista implinire mai mare pentru un parinte in afara de aceea de a oferi un copil slujirii lui Dumnezeu, poate ca si-ar fi tocit genunchii pentru ca pruncul lor sa se intareasca in credinta si sa reziste, nicidecum sa alerge cu militia la manastire ca sa-l intoarca!
Niciodata nu stim cum lucreaza Dumnezeu. De multe ori ramanem surprinsi cand aflam ca "cutare" om, care obisnuia sa-si bata nevasta si s-o goneasca de-acasa, acum este la manastirea "Cutare", de nerecunoscut: are atata smerenie si blandete incat nici nu poti sa crezi ca e acelasi om. Sau despre actori pe care i-am vazut in filme in roluri nu tocmai ortodoxe, pe care ascultandu-i acum nu te mai saturi... Oare cati dintre cei de pe-aici nu cocheteaza cu acest gand, daca n-ar avea atatea obligatii? Cati de pe-aici nu privesc cu amaraciune ca si-au irosit viata, cand poate ar fi fost mult mai de folos sa aleaga demult, calea monahala?... Am un fost coleg de gimnaziu, care a intrat in manastire (undeva in Bucuresti) de prin anii "80. Ne vedem foarte rar, dar cand totusi se intampla, ma simt ca un ratat in comparatie cu el. Ca sa nu spun cat mi-e de drag!...
In noaptea de Anul Nou, am stat in biserica alaturi de un calugar bartan, la strana, care canta de-ti venea sa plangi. La sfarsitul slujbei, Parintele i-a multumit pentru prezenta si ne-a amintit ca el este tatal Angelei Gheorghiu, (intamplator din acelasi sat cu sotia mea), care s-a calugarit tarziu in viata...
Toate acestea nu pot trece pe langa noi fara sa lase urme adanci. E mare lucru sa faci din "talantul" tau, un izvor de lumina!... Ce facem noi pe-aici e amagire si pierdere de vreme... Si caderi... Caderi fara numar/ fara numar!... Pe cine indreapta vorbele noastre? Fiecare cauta altceva, fiecare are alte principii care "nu se pupa" nici cu ale lui X, nici cu ale lui Y, nici cu ale lui Z... Dimpotriva, aceasta diferenta de gandire, in loc sa ne inblanzeasca, mai rau ne inraieste si parca tot cautam, doar-doar gasim ceva in textul lui X, Y, Z, de care sa ne legam, omitand sa facem ceea ce suntem chemati sa facem: fapta buna!
Pe de alta parte, recunosc in ultimul timp, la cei care altadata erau (eram!!!) in razboi fatis, pace si bunavointa, ceea ce nu-i de colo. In schimb au aparut altii, plini de vigoare, care ne dau lectii de ortodoxie si ne explica cine este si cine nu merita sa fie sfant, chiar daca este praznuit de Biserica in fiecare an!... Si iar ne implicam, si iar cadem cand poate este cel mai simplu sa trecem mai departe si sa spunem o rugaciune, cat de mica ar fi ea!...
Maine este Sf Antonie cel Mare... Ce dovada mai clara despre dragoste si credinta, mai avem nevoie? Bietul de el se ostenea in pustie, iar cand a dorit sa vada masura ostenelilor lui, Dumnezeu l-a trimis in Alexandria, la un cizmar, ca sa inteleaga de ce ii este mai drag cizmarul? Eu sunt convins ca multi ostenitori ai manastirilor sunt cu mult sub bucuria duhovniceasca pe care o au unii mireni, prin cine stie ce catun uitat de lume... Pentru ca daca avem credinta, dar ne lipseste smerenia, ne asemanam... stim noi cui!...

[ioanna]

Sophia: cred ca Zaharia nu s-a referit la cei care vor dar nu pot din diverse motive, ci la cei care desconsidera sau iau in deradere mersul la biserica, pentru care o frecventa mai deasa de patru ori pe an (aici referindu-ma la marile sarbatori) ar fi un semn al habotniciei.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Frate Zaharia, poate ne pripim, putin... Fiecare incearca sa scrie cu sufletul, iar asta conteaza cel mai mult (apropo si de evitarea copy-paste-ului, unde bucatica noastra de suflet nu se mai regaseste). Cine stie cand, se vor aduna toate gandurile, si dintr-o ambiguitate aducatoare de dureri de cap, sa rasara cea mai lucida plasmuire a Cuvantului lui Dumnezeu... Niciodata nu stim ce ne ofera ziua de maine!...

Oare ce-ar mai fi de spus in acest sens? Fiecare dintre voi are dreptate in felul lui, iar asta inseamna ca adevarul este pe undeva pe la mijloc. Si eu sunt de parere ca omul, chiar daca intra pe-aici mai mult pentru flecareala, nu se poate sa nu-i fie de folos daca afla cum vietuiesc monahii si cat sunt ei de aproape de Dumnezeu.
Imi amintesc la noi in sat a aparut dintr-o data un "zvon pentru calugarie"... Multi feciori si fecioare au plecat atunci spre manastiri. Ideea ca cei ce aleg aceasta cale, provin intotdeauna din familii de oameni credinciosi, nu e tocmai reala. Si din Sinaxar aflam multe astfel de cazuri. Stiu ca atunci, parintii multor copii s-au scandalizat si au facut tot ce le-a stat in putere sa-i intoarca acasa. In putine cazuri au reusit, dar si atunci nu fiindca au fost convingatori, ci fiindca acei tineri nu erau facuti totusi pentru un trai atat de aspru.
Daca taranii aceia razvratiti, ar fi inteles ca nu exista implinire mai mare pentru un parinte in afara de aceea de a oferi un copil slujirii lui Dumnezeu, poate ca si-ar fi tocit genunchii pentru ca pruncul lor sa se intareasca in credinta si sa reziste, nicidecum sa alerge cu militia la manastire ca sa-l intoarca!
Niciodata nu stim cum lucreaza Dumnezeu. De multe ori ramanem surprinsi cand aflam ca "cutare" om, care obisnuia sa-si bata nevasta si s-o goneasca de-acasa, acum este la manastirea "Cutare", de nerecunoscut: are atata smerenie si blandete incat nici nu poti sa crezi ca e acelasi om. Sau despre actori pe care i-am vazut in filme in roluri nu tocmai ortodoxe, pe care ascultandu-i acum nu te mai saturi... Oare cati dintre cei de pe-aici nu cocheteaza cu acest gand, daca n-ar avea atatea obligatii? Cati de pe-aici nu privesc cu amaraciune ca si-au irosit viata, cand poate ar fi fost mult mai de folos sa aleaga demult, calea monahala?... Am un fost coleg de gimnaziu, care a intrat in manastire (undeva in Bucuresti) de prin anii "80. Ne vedem foarte rar, dar cand totusi se intampla, ma simt ca un ratat in comparatie cu el. Ca sa nu spun cat mi-e de drag!...
In noaptea de Anul Nou, am stat in biserica alaturi de un calugar bartan, la strana, care canta de-ti venea sa plangi. La sfarsitul slujbei, Parintele i-a multumit pentru prezenta si ne-a amintit ca el este tatal Angelei Gheorghiu, (intamplator din acelasi sat cu sotia mea), care s-a calugarit tarziu in viata...
Toate acestea nu pot trece pe langa noi fara sa lase urme adanci. E mare lucru sa faci din "talantul" tau, un izvor de lumina!... Ce facem noi pe-aici e amagire si pierdere de vreme... Si caderi... Caderi fara numar/ fara numar!... Pe cine indreapta vorbele noastre? Fiecare cauta altceva, fiecare are alte principii care "nu se pupa" nici cu ale lui X, nici cu ale lui Y, nici cu ale lui Z... Dimpotriva, aceasta diferenta de gandire, in loc sa ne inblanzeasca, mai rau ne inraieste si parca tot cautam, doar-doar gasim ceva in textul lui X, Y, Z, de care sa ne legam, omitand sa facem ceea ce suntem chemati sa facem: fapta buna!
Pe de alta parte, recunosc in ultimul timp, la cei care altadata erau (eram!!!) in razboi fatis, pace si bunavointa, ceea ce nu-i de colo. In schimb au aparut altii, plini de vigoare, care ne dau lectii de ortodoxie si ne explica cine este si cine nu merita sa fie sfant, chiar daca este praznuit de Biserica in fiecare an!... Si iar ne implicam, si iar cadem cand poate este cel mai simplu sa trecem mai departe si sa spunem o rugaciune, cat de mica ar fi ea!...
Maine este Sf Antonie cel Mare... Ce dovada mai clara despre dragoste si credinta, mai avem nevoie? Bietul de el se ostenea in pustie, iar cand a dorit sa vada masura ostenelilor lui, Dumnezeu l-a trimis in Alexandria, la un cizmar, ca sa inteleaga de ce ii este mai drag cizmarul? Eu sunt convins ca multi ostenitori ai manastirilor sunt cu mult sub bucuria duhovniceasca pe care o au unii mireni, prin cine stie ce catun uitat de lume... Pentru ca daca avem credinta, dar ne lipseste smerenia, ne asemanam... stim noi cui!...

Atit de rau imi pare ca nu putem vorbi fata catre fata ... !
Postarea ta poate fi talmacita si in alte masuri dar poate da nastere si la alte si alte lucruri folositoare de discutat .
Ce bine ar fi fost daca ar fi existat posibilitatea vederii la fata a noastra, a cit mai multora, si a discuta si a participa impreuna la Liturghia Bisericii !
Cred ca ar fi un lucru bun , desi neplipsit si de animozitati , caci satan nu doarme absolut deloc . Cred ca am elimina si mai bine ambiguitatile si banuielile efemere reciproce.
Desi de multe ori nu am privit cu ochi buni aceasta eventualitate (a dus la deconspirarea unor intimitati peronale aici pe forum prin marturisirile altora, a dus la tachinare ,la spargerea barierelor de politete si respect, la afronturi, etc) cred ca totusi ea opoate fi si folositoare iar cei care gresesc intentionat cu ceva asupra fratilor sai se autoelinina din confrerie in timp .
Dar asta este . Vorbim cum putem si cit putem , cit reusim de bine sa ne exprimam si sa ne facem intelesi si asta este destul in conditiile raspindirii noastre intro tara intreaga si cu tot felul de obligatii pe cap prin conditiile sociale in care existam.
Iarasi ma gindeam uneori ca posibilitatea de a face , macar citiva, pelerinaje impreuna ne-ar oferi posibilitatea (nu stiu daca pt. toti ar fi privita ca buna) de a ne cunoaste si a dialoga si mai bine pe tema cunoasterii lui Dumnezeu .
Alteori ma gindesc ca toate aceste idei nu sunt decit sorcovisme ale mintii mele prea entuziaste .
Si poate ca si acum idealizez si vorbesc cu voce tare nestiind prea bine ce fac !

Ginduri si ginduri aduse de bucuria frateasca, de bucuria de a imparti cu celalalt iubirea lui Dumnezeu .
Ginduri care uneori sunt alungate de mindria si supararea antifrateasca si inlocuite cu alte ... ginduri .

Asta este firea omului , slaba dar rivnitoare !

Iertati-ma fratilor ! Oricum nu facem decit ceea ce putem , sau ceea ce ne este ingaduit !

CLarviziunea nu exista in ortodoxie! Monahii nu au puteri, caci nu sunt magi. Credeam ca aceaste chestiuni se stiu. Apoi, tu iti faci singur destinul, nu ti-l face Domnul. O vorba veche spune: dupa fapta si rasplata.

Manastiri de recreere. Am auzit de asa ceva. Cele de care stiu sunt deobicei cu tenta orientala. Yoga, hindu si alte ciudatenii dastea.
Manastirea e manastire. Manastirea adevarata.

Literatura ortodoxa nu este buna?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Atit de rau imi pare ca nu putem vorbi fata catre fata ... !
Postarea ta poate fi talmacita si in alte masuri dar poate da nastere si la alte si alte lucruri folositoare de discutat .
Ce bine ar fi fost daca ar fi existat posibilitatea vederii la fata a noastra, a cit mai multora, si a discuta si a participa impreuna la Liturghia Bisericii !
Cred ca ar fi un lucru bun , desi neplipsit si de animozitati , caci satan nu doarme absolut deloc . Cred ca am elimina si mai bine ambiguitatile si banuielile efemere reciproce.
Desi de multe ori nu am privit cu ochi buni aceasta eventualitate (a dus la deconspirarea unor intimitati peronale aici pe forum prin marturisirile altora, a dus la tachinare ,la spargerea barierelor de politete si respect, la afronturi, etc) cred ca totusi ea opoate fi si folositoare iar cei care gresesc intentionat cu ceva asupra fratilor sai se autoelinina din confrerie in timp .
Dar asta este . Vorbim cum putem si cit putem , cit reusim de bine sa ne exprimam si sa ne facem intelesi si asta este destul in conditiile raspindirii noastre intro tara intreaga si cu tot felul de obligatii pe cap prin conditiile sociale in care existam.
Iarasi ma gindeam uneori ca posibilitatea de a face , macar citiva, pelerinaje impreuna ne-ar oferi posibilitatea (nu stiu daca pt. toti ar fi privita ca buna) de a ne cunoaste si a dialoga si mai bine pe tema cunoasterii lui Dumnezeu .
Alteori ma gindesc ca toate aceste idei nu sunt decit sorcovisme ale mintii mele prea entuziaste .
Si poate ca si acum idealizez si vorbesc cu voce tare nestiind prea bine ce fac !

Ginduri si ginduri aduse de bucuria frateasca, de bucuria de a imparti cu celalalt iubirea lui Dumnezeu .
Ginduri care uneori sunt alungate de mindria si supararea antifrateasca si inlocuite cu alte ... ginduri .

Asta este firea omului , slaba dar rivnitoare !

Iertati-ma fratilor ! Oricum nu facem decit ceea ce putem , sau ceea ce ne este ingaduit !

De dimineata tot incerc - printre picaturi - sa termin de citit Viata Sfantului Antonie cel Mare... Si tot printre picaturi imi mai arunc cate o privire pe forum... Obisnuinta asta... nu pot scapa de ea usor...
Frate Zaharia, eu iti multumesc pentru gandurile tale bune si te rog sa nu te indoiesti de reciprocitatea lor. Bine-ar fi daca ne-am putea aduna macar o parte dintre noi, undeva, in drumurile noastre la lacasurile sfinte... Poate asa s-ar risipi multe rele, iar vrajmasul n-ar mai avea atata putere asupra noastra... Cine stie cum va orandui Dumnezeu? Eu cred ca, pe cei uniti in ganduri bune, ii aduna cum stie El mai bine!
Din toate astea, daca am castigat pacea sufleteasca intre doua sau mai multe persoane care pana nu demult nu prea s-au inteles, e deja un lucru bun! Trebuie sa avem incredere si sa intelegem ca, dincolo de orice, se afla tot un suflet de om, care are nevoie disperata de liniste... Chiar daca el insusi nu o respecta sau o tulbura, se bucura daca se poate ruga linistit sau poate adormi usor, fiindca a primit de la ceilalti multa caldura sufleteasca!...
Dumnezeu sa ne intareasca pe toti in credinta si sa ne dea rabdare sa trecem cu bine peste toate!