Bolnava cancer!

In ultimii ani e aproape un exod catre lacasurile de cult, biserici sau manastiri care au Sfinte Moaste. Daca asta inseamna mai multa credinta, Doamne ajuta! Eu am rezerve. Si am sa va spun de ce. Drumul meu de la aparitia primei tumori la vindecarea prin post si rugaciune a fost greu, dar Dumnezeu mi-a dat putere sa trec greul. Mi-a dat rabdare. Am invatat, din propria-mi experienta, ca boala poate fi o cale de apropiere de Dumnezeu. Poate de aceea, nu sunt de acord cu interviurile de genul:"De ce veniti la Sfintele Moaste? - Pentru ca ma ajuta, mi s-au implinit toate dorintele, toate rugaciunile." Si daca nu ti se implinesc cererile? Nu te mai rogi? Nu te mai inchini la Sfintele Moaste sau la Icoanele facatoare de minuni? Nu mai crezi in Dumnezeu? Nu-L mai iubesti? Crezi doar daca primesti binele? Trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu doar sa ne ia Crucea? N-ar trebui sa ne rugam sa ne ajute sa o ducem?

Cu ceva vreme in urma, am ascultat un interviu la Radio România Actualitati, interviu luat unui om aflat la rand la Moastele Sf. Paraschieva. Era un barbat de vreo 60 de ani. A fost intrebat: „De ce veniti la Moastele Sfintei Paraschieva? Vin la Moastele Sf. Paraschieva de 5 ani. M-au ajutat foarte mult. Acum 5 ani eram foarte bolnav, trebuia sa fac o operatie de prostata. Operatia era foarte grea si poate fara multe sanse de reusita. Si mi-a spus cineva sa vin la Iasi, la Sf. Paraschieva./ Si v-ati vindecat?? / NU. Dar au trecut cinci ani si n-a mai fost nevoie sa ma operez si Dumnezeu mi-a dat putere sa duc Crucea bolii.”
(Explicatie: eu am avut 2 tumori, la sanul drept: prima a aparut in octombrie 2005, constatata cu ecografie si control medical, si a disparut prin post si rugaciune, in anul 2006 si a doua a aparut in acelasi loc, in ianuarie 2007, si a trebit sa fac chimioterapie, operatie noiembrie 2007 – mastectomie totala san drept – chimioterapie in 2008, dupa operatie).


Dumnezeu nu asculta toate rugaciunile noastre. Nici macar rugaciunea Mantuitorului Hristos n-a implinit-o. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne rugam, ca nu trebuie sa ne inchinam la Sfintele Moaste, ca nu trebuie sa mergem la manastire... Dar nu trebuie sa asteptam minuni de la Dumnezeu, nu trebuie sa ne rugam pentru asta. Minune e chiar viata noastra. Minune e lumina pe care o vedem. Minune e intalnirea noastra cu Dumnezeu in rugaciune. Minune e perfectiunea pe care o vedem (e adevarat cu nu toti o vedem) in tot ce a creat Tatal Ceresc.
Sfantul Nectarie insusi a fost bolnav de cancer. Si s-a stins din viata de aici, bolnav de cancer. Asta inseamna ca Dumnezeu nu l-a iubit? In Acatistul Sfantului Nectarie se spune: „ NU CUNOASTEM NICI O BOALA CAREIA TU SA NU II POTI ADUCE TAMADUIRE, DACA TAMADUIREA ESTE SPRE MANTUIREA CELOR CE SE ROAGA TIE. Pe multi bolnavi i-ai ajutat sa se intareasca in credinta si in rabdare, si sa ia plata pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.”

va multumesc pentru sfaturi!

Va dau mai jos un fragment dintr-un text pe care l-am scris in 2010 (pe forum) multumindu-i astfel unei doamne care se intreba despre starea mea, despre viata mea; doamna stia ca, la un moment dat, Dumnezeu a ingaduit sa ma lupt cu cancerul. Vorbele de atunci ale doamnei (nu pot sa-i dau numele) m-au bucurat si m-au surprins, in acelasi timp. Doamna ma cunostea doar din postarile de pe forum. Nu vorbisem niciodata. Nici macar n-am corespondat prin e-mail. Vorbele doamnei m-au incurajat si mi-au intarit credinta ca ca omul nu este singur in fata bolii, Dumnezeu e cu el si tot Dumnezeu randuieste sa fie oameni care, prin cuvantul lor si prin grija pe care ti-o poarta, poate doar o clipa, sa-ti lumineze sufletul si sa te ajute sa-ti faci ordine in suflet si in trup. Pentru ca boala (si cancerul in mod deosebit) provoaca dezordine. Si dezordinea nu este de la Dumnezeu. Noi trebuie sa fim cu Dumnezeu, chemandu-L in rugaciune. Dumnezeu e cu noi tot timpul. Noi nu ne dam seama de asta. Noi trebuie doar sa ne nevoim putin, sa iubim mai mult, sa rabdam mai mult, sa ne smerim. Si sa nu deznadajduim niciodata, pentru ca daca deznadajduim, ne asemanam cu Iuda si atunci, sacrificiul Mantuitorului Iisus Hristos pe cruce devine inutil.

(Era in 2010, la trei ani de la operatie)
<<Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca ma ajuta sa-I simt prezenta, ajutorul. E acel “dialog” cu Dumnezeu despre care vorbeste adesea Parintele Rafail Noica. Despre toata istoria cu boala mea am scris undeva pe forum. Ma rog lui Dumnezeu, Maicutei Preacurate si tuturor Sfintilor, sa pot sa trec greul, sa nu cartesc. Sa pot sa-I multumesc lui Dumnezeu ca prin boala, m-am apropiat mai mult de El. Asta nu e usor. Dar e esential. Nu stiu ce planuri are Domnul cu mine si as minti daca as spune ca nu ma tem putin daca finalul va fi al omului bolnav de cancer. Cancerul e o boala urata, dar stiu ca daca esti in rugaciune cu Dumnezeu si cu Maicuta Domnului si cu Sfintii, pot sa treci. Dumnezeu a randuit totul asa cum face cu fiecare dintre noi. Eu am aflat de tumora (de prima tumora) in octombrie 2005, la 57 de ani. Nu stiu cum as fi reactionat daca totul se intampla cand eram tanara. Poate as fi cartit, poate L-as fi intristat pe Dumnezeu cu intrebari:”De ce? De ce eu? etc.” Acum n-am avut asta. Si iI multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a lasat sa ma impovarez cu ganduri nefolositoare. Prima tumora mi-a disparut prin post si rugaciune. E o istorie intreaga. Am inceput cautarile in ianuarie 2006 si in ajunul Sarbatorii Pastelui tumora disparuse. Dar mi-a reaparut in anul urmator (2007) in ianuarie, la fel de mare (cam 3 cm si exact in acelasi loc). In august 2007 am facut biopsie si am aflat ca am cancer, stadiul II B. Am inceput calvarul chimioterapiei. Am vazut copii de 1-4 ani sau mai marisori care treceau prin ce treceam eu. Mi-a fost rusine sa ma plang. Mi-a fost rusine sa cartesc. Dumnezeu ma ingaduise o viata. Ei nici macar nu intelegeau ce li se intampla. Si erau senini. Si acceptau totul cam si cum asa ar fi trebuit sa fie viata lor. A fost o lectie pentru mine. Ma rog lui Dumnezeu sa nu ma smintesc si sa nu uit niciodata privirile copiilor de la etajul IV al Institutului Oncologic Fundeni. A fost o lectie de rabdare si acceptare. Si mi-e si frica sa ma gandesc ce trebuie sa fii fost in sufletul parintilor lor! Toti cei care au angoasa existentiala, care n-au masina cea mai buna, care n-au destule haine sau vile, care n-au reusit sa alerge in Tahiti sau in nu stiu ce alte destinatii exotice, care poate au ramas fara serviciu, sau poate au foarte putini bani pentru ei si pentru copiii lor, toti cei care se plang ca Dumnezeu I-a uitat, ar trebui sa-i vada pe acesti copii. Si cred ca ar intelege ce „norocosi” sunt. >>
(Am scris „norocosi” cu ghilimele pentru ca eu nu cred in noroc).

<<M-au ajutat foarte mult copiii mei, sora mea si nepoata mea; prietenii mei, colegii de serviciu. M-au ajutat rugaciunile lor si ale celor pe care-i intalnesc la biserica la care merg din anul 1991. Parintele meu duhovnic m-a incurajat si s-a rugat pentru mine. Nici o clipa nu m-am simtit singura si asta mi-a dat putere. Stiti, bolnavul de cancer e privit ca si cum ar fi deja cu un picior in groapa. Si iti trebuie multa putere sa faci abstractie de aceasta atitudine. In seara dinaintea operatiei mi-a fost putin teama. Am vorbit la telefon cu parintele meu duhovnic. M-a incurajat. Mi-a spus:”Sunt oameni care ajung la spital bucati, si daca Domnul vrea, se fac bine. Rugati-va la Dumnezeu sa lucreze El prin mainile chirurgului. Sa-i indrume El pe medicii care opereaza, pe anestezist.” M-au ajutat mult vorbele parintelui meu duhovnic si-i multumesc. Dupa operatie, cand l-am vazut pe fiul meu asa de mult m-am bucurat! Ar trebui sa ne bucuram de fiecare clipa de viata, s-o pretuim si sa-i multumim lui Dumnezeu si pentru o felie de paine, pentru ca sunt oameni care poate n-au nici macar atat. Ziua (si noaptea) petrecute la Reanimare – cam de la pranz pana a doua zi, au fost cumplite. Anestezia si toate medicamentele pe care le inghiti iti dau o stare cumplita. Dar a trecut. A doua zi m-am dat jos din pat singura, si cu rabdare si incredere in Dumnezeu, a trecut totul. Greul nu trecuse pentru ca, dupa alte incercari: nu-mi gaseam medic oncolog pentru ca n-am vrut sa merg la acela cu care incepusem chimioterapia; prognosticul de dupa operatie a fost rezervat spre grav si nici un medic - am vorbit cu trei - n-a vrut sa-si asume responsabilitatea tratamentului. Dumnezeu m-a ajutat, nu m-am speriat, si am reusit sa-mi gasesc medicul potrivit si am facut chimioterapie pana in luna iulie inclusiv (2008 subliniere acum,. 2013). De atunc imi fac testele la termenele stabilite de medic si, multumesc lui Dumnezeu, nu ma mai simt om bolnav de cancer.
Va multumesc ca v-ati gandit si la mine.
Dumnezeu sa ne ajute sa biruim raul din noi si din afara noastra. Amin.>>

În prealabil postat de maria horia

va multumesc pentru sfaturi!

Doamna Maria,
Va rog mult sa ma iertati. N-am vazut ca ati postat deja o adresa d e-mail. V-am scris chiar acum cateva minute. Daca vreti sa vorbim, cu draga inima. E mai bine asa, mai intre noi.
Va doresc sanatate si, va astept. Atat cat stiu, va spun.
Doamne ajuta!

În prealabil postat de dorinastoica14

- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi,

Din cate stiu citricele se trateaza cu substante, ca sa tina cat mai mult timp. Coaja galbena nu e buna; in schimb coaja alba, de dedesubt e plina de vitamina C. Deci, a se folosi lamai netratate, sau in lipsa acestora sa se rada coaja galbena!

[AlinB]

În prealabil postat de dorinastoica14

Așadar, nu văd ce rău ar putea face apa cu lămâie și cu miere de albine consumată de oricine în locul oricărei băuturi din comerț. Dacă se vindecă sau nu asta numai Dumnezeu poate dispune.

Nu mai dati sfaturi aiurea, puteti omora oameni colportand aberatiile astea.
Ideile care credeti ca le puteti scuza cu "doar Dumnezeu stie" mai bine nu le scrieti.

Ar fi trebuit sa aflati pana acum ca nu orice zboara pe Internet trebuie inghitit pe nerasuflate.

Poate sa vindece lămâia cancerul?
http://www.chiazna.ro/4097/poate-sa-...amaia-cancerul

Filonaturismul si alopatofobia devin o obsesie mai mult decat bolnavicioasa si dau spre schizofrenie patologica in toata regula cu toate componentele corespunzatoare:
- delir – convingeri care nu se bazeaza pe realitate;
- halucinatii senzitive: de fiecare data cand consuma ceva “naturist”, filonaturistul se simte mai bine;
- senzatii incoerente: convingerile anti-alopate sunt atat de puternice incat nici fiziologic nu mai reactioneaza normal la medicamente ci doar la “naturiste”; un astfel de bolnav nu va mai lua coldrex sau aspirina daca raceste, pentru ca oricum nu il va ajuta, ci va lua in schimb produse “naturiste” care bineinteles il vor face sanatos instant;
- lipsa emotiilor: insista jenant cu sfaturile lor chiar si in cazuri dificile, cum e de exemplu tata; nu poti recomanda unui pacient de cancer sa renunte la citostatice si sa bea apa cu lamaia decat daca nu mai poti sa simti nimic emotiv;

Dl Chiazna este cumva oncolog? Daca nu, isi da doar cu parerea, ceea ce facem in definitiv cu totii.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de AlinB

Nu mai dati sfaturi aiurea, puteti omora oameni colportand aberatiile astea.
Ideile care credeti ca le puteti scuza cu "doar Dumnezeu stie" mai bine nu le scrieti.

Ar fi trebuit sa aflati pana acum ca nu orice zboara pe Internet trebuie inghitit pe nerasuflate.

Poate sa vindece lămâia cancerul?
http://www.chiazna.ro/4097/poate-sa-...amaia-cancerul

Nu-i iau apararea Dorinei, dimpotriva chiar, dar textul dat spre edificare mi se pare o prostie la fel de mare ca aceea lui Mungiu cand vorbeste despre ortodoxia poporului roman. In marea majoritate dintre cazuri, adeptul naturismului nu s-a nascut asa ci a devenit in urma unor dezamagiri groaznice datorate medicinii si medicilor. Daca un foarte grav bolnav, caruia i s-a spus ca nu mai are nici o sansa, se face bine cu plante, legume si fructe, pot sa vina 1000 de medici sa-l contrazica... Pentru el, nu fac doua parale!
Asta nu inseamna ca medicina alopata este inutila sau tardiva. In sine, fiecare are insemnatatea ei fiind lasate tot de Dumnezeu cel atat de bun!...

[ioanna]

În prealabil postat de AlinB

Nu mai dati sfaturi aiurea, puteti omora oameni colportand aberatiile astea.

Alin, nimeni nu omoara pe nimeni. Cu totii stim ca orice sfat primit pe forum nu inlocuieste mersul la medic, pentru ca fiecare organism e unic si reactioneaza in mod diferit la boala si doar medicul iti poate confirma in ce stadiu e boala, in urma tratamentelor administrate.

Dumnezeu sa va intareasca doamna Horia si sa va dea puterea de a lupta cu boala.

va multumesc!